Consilierea în asistenţa socială

ETICĂ ŞI VALORI ÎN PRACTICA CONSILIERII ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
1.1.2.1. Conştiinţa morală: idealuri morale/etice,
principii, norme, valori morale
Conştiinţa morală vizează câteva elemente structurale:
a . Idealurile morale (etice):
– se referă la aspiraţiile supreme ale omului, care conferă sens şi finalitate existenţei
sale;
– orientează acţiunile individului, urmărind scopuri în raport cu sine sau cu ceilalţi.
Exemple: omul perfect la grecii antici, Kaloi Kai agathos – om frumos la trup şi
bun la suflet; la romani, mens sana in corpore sano – minte sănătoasă în corp
sănătos; în Evul Mediu, personalitatea cavalerească – etica protestantă.
Orice ideal conduce către un anumit stil de viaţă pe care fiecare individ al comunităţii
îl adoptă, stil care este apreciat de societatea respectivă. Devalorizarea idealurilor etice
duce la o criză morală, la ruperea echilibrului moral al societăţii.
b . Principiile morale: oglindesc în ele idealuri morale.
Pot fi definite ca nişte reguli care ghidează comportamentele/conduitele indivizilor şi
fac distincţie între bine şi rău, reguli ce trebuie respectate pentru atingerea idealurilor;
stau la baza normelor morale, a sistemului normativ dintr‑o anumită societate; nu vizează
situaţiile concrete, ci fac o demarcaţie între bine şi rău, trasează direcţia conduitei unui
subiect în relaţiile cu semenii din colectivitatea căreia îi aparţine.
Exemple de principii: principiul renunţării – specific moralei budiste, hinduse, con‑
form căruia subiectul renunţă la bunurile sale şi la valori, retrăgându‑se în meditaţie,
solitudine; principiul iubirii aproapelui – morala creştină; principiul utilitarismului –
obţinerea unui bine cât mai mare şi pentru cât mai mulţi oameni.
Principii particulare – specifice eticii în asistenţa socială – respectul pentru persoană,
autodeterminarea personală etc.; specifice eticii medicale: principiul autonomiei persoa‑
nei, al beneficiului, al nondăunării, al echităţii etc.
c . Normele
În sens sociologic, se referă la „aşteptările comportamentale comune care semnifică
ceea ce este dezirabil şi specific cultural; sunt asemănătoare cu regulile şi reglementările
pentru că sunt prescriptive, deşi lor le lipseşte statusul formal ale regulilor” (Marshall,
2003, p. 399).
O altă definiţie vizează o abordare minimală: „Stabilesc standarde minime de com‑
portament şi prin aceasta generează o tendinţă de regres a performanţei la aceste standarde”
(Zamfir, Vlăsceanu, 1993, p. 391).
Normele morale pot fi definite ca fiind „prescripţii sau reguli de comportament prin
care se indică ce trebuie să se facă sau nu, respectiv cum trebuie să fie sau să nu fie
subiectul moral în situaţii repetabile pentru ca manifestarea lui să fie apreciată ca bună,
şi nu rea” (Zanc, Lupu, 2004, p. 4). Vorbim de mai multe tipuri de norme care pot fi
clasificate după o serie de criterii:
1 . După modul de formulare, putem avea norme:
– afirmative (ce trebuie făcut – să fii sincer, tolerant);
21