Consilierea în asistenţa socială

18 CADRUL TEORETIC ŞI ETIC AL ACTIVITĂŢII DE CONSILIERE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ
MORALĂ, MORALITATE provin din latinescul mos, mores – „obicei”, „datină”,
„obişnuinţă”.
Morala „reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului,
fondate pe valorile de bine – rău, moral – imoral, cinste, corectitudine, responsabilitate,
sinceritate, larg răspândite în cadrul unei colectivităţi, caracterizate printr‑un grad ridicat
de interiorizare şi impuse atât de propria conştiinţă (conştiinţă morală), cât şi de presiunea
atitudinilor celorlalţi (opinie publică). În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală
(convingeri, concepţii, valori, idealuri morale), norme sau principii morale şi relaţii
morale, acestea din urmă fiind convertite în fapte şi acţiuni eficiente social” (Zamfir,
Vlăsceanu, 1993, p. 368).
Moralitatea se referă „la gradul în care normele morale sunt respectate de către o
persoană, un grup, o colectivitate” (Zamfir, Vlăsceanu, 1993). Se impune o distincţie
între moravuri şi morală .
Moravurile reprezintă:
a. „Un concept cu o tentă mai largă, mai generală, el referindu‑se la morală ca ansamblu
de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate, la moralitate, ca grad de
respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi, precum şi la o serie de practici,
moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai
puţin formulate explicit ca norme morale, adesea ele fiind chiar opuse normelor şi
valorilor formal şi general acceptate, dar sunt larg practicate (bacşişul, corupţia etc.)”
(Zamfir, Vlăsceanu, 1993, p. 368).
b . „Modele tradiţionale, relativ stabile de comportament, specifice unui grup etnic sau
cultural, care sub forma unor obiceiuri, cutume sau ceremonialuri prescriu în detaliu
ce anume şi cum trebuie făcut în diferite situaţii ce survin cu regularitate în viaţa
cotidiană” (Zanc, Lupu, 2004, p. 13). Cele două concepte, etică şi morală, am putea
spune că etimologic au acelaşi sens (vezi tabelul 1).
DEONTOLOGIE: un concept aflat în legătură directă cu etica profesională; etimo‑
logic provine din greacă: deon, deontos = „datorie”, „ceea ce se cade”, „ceea ce este
necesar” şi logos = „ştiinţă”.
Cel care a utilizat prima dată termenul „deontologie” a fost Jeremy Bentham (1748‑1832),
în lucrarea Deontology or the Science of Morality – Deontologia sau ştiinţa moralei,
apărută postum în 1834. Bentham defineşte adjectivul „deontologic” în sensul de ceea
ce trebuie să fie, ceea ce trebuie respectat; el îl foloseşte ca opus adjectivului „ontolo‑
gic”, care era folosit cu accepţiunea de ceea ce există, ceea ce este.
Definiţii:
1. „Reprezintă un cod al moralei profesionale, al principiilor şi normelor morale specifice
pe care le implică exercitarea unei anumite profesii; acesta poate fi scris sau transmis
prin tradiţie, pe cale orală, şi acceptat de toţi practicienii unei profesii (de exemplu,
jurământul hipocratic)” (Apostol et al., 1978).
2. „Ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie, instituţie, profesie sau o
parte a acestora, prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţa de
elaborare, aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli” (vezi Mercier, 1999,
apud Blebea Nicolae, Miroiu, 2001, p. 11).