Introducere -Metodologia de lucru aplicată şi ... - BioTowns

Introducere
Materialul de faţă este parte componentă a contractului pentru realizarea de studii de
biodiversitate în cadrul proiectului BIOTOWNS, al cărui beneficiar este Primăria Timişoara, în
parteneriat cu Primăria Oraşului Szeged din Ungaria. Proiectul are ca scop identificarea şi
inventarierea biodiversităţii, cu precădere a speciilor indigene, în vederea elaborării Planului
strategic privind conservarea şi protejarea biodiversităţii Municipiului Timişoara. Proiectul
BIOTOWNS are caracter transfrontalier şi urmăreşte identificarea problemelor privind
conservarea biodiversităţii celor două oraşe partenere, Timişoara şi Szeged, precum şi
dezvoltarea şi aplicarea unor măsuri similare pentru conservarea speciilor cele mai reprezentative
sau rare din fauna şi flora locală.
În cadrul contractului de evaluare a biodiversităţii sunt abordate toate grupele de
vertebrate, nevertebrate şi floră prezente pe teritoriul Municipiului Timişoara, fiind discutate mai
detaliat doar speciile cele mai interesante identificate în acest studiu.
În ce privește secțiunea vegetală a studiului, principalul obiectiv a fost identificarea
speciilor de plante cormofite, aparținând încrengăturilor Polypodiophyta, Pinophyta și
Magnoliophyta, prezente în cele 15 zone ale Municipiului Timișoara selectate în acest sens,
descrierea lor, precum și o evaluare a acestora în ceea ce privește amenințările existente sau
potențiale, starea lor de conservare, măsurile de management necesare păstrării actualului nivel
al biodiversității vegetale specifice.
Cercetările asupra faunei în România au o tradiţie îndelungată, ele cumulând o informaţie
consistentă şi diversificată, dar până în prezent, abordarea tematică legată de conservarea
biodiversităţii s-a făcut în mod disparat.
Nevertebratele acvatice sunt importante atât pentru că reprezintă sursa trofică a multor
specii de peşti, cât şi pentru că reprezintă indicatori de calitate ai ecosistemelor pe care le
populează, bălţi, pâraie, râuri, canale etc. Nevertebratele acvatice au o diversitate foarte ridicată
şi prin urmare în studiul de faţă au fost identificate până la nivel de specie doar cei mai
semnificativi reprezentanţă, ceilalţi indivizi fiind catalogaţi la nivel de suprataxon (gen, familie,
ordin etc.).
Ihtiofauna dulcicolă a României numără în prezent 103 specii, dintre care:
- 29,13% au statut de protecţie la nivel naţional;
- 33,98% se regăsesc în Anexele Convenţiei de la Berna (Legea nr. 13 din 11 martie 1993);
- 29,13% sunt cuprinse Anexele Directivei Habitate (92/43/EEC);
- 21,36% sunt cuprinse în Natura 2000;
- 38,83 % se regăsesc în Cartea Roşie a Vertebratelor din România.
După BOTNARIUC şi Victoria TATOLE (2005), proporţia speciilor protejate pe categorii
este următoarea: 3,33% extincte; 33,33% specii critic periclitate; 36,67% specii periclitate; 60%
specii vulnerabile.
Este foarte important de precizat faptul că, în majoritatea ţărilor europene, legislaţia
referitoare la ocrotirea speciilor aflate în pericol este riguros aplicată.
Proiectul de faţă va sta la baza stabilirii unui cadru de management a speciilor şi
habitatelor acestora, de interes naţional/comunitar pentru Canalul Bega, prin evaluarea statutului
de conservare pentru fiecare specie şi habitatul acesteia. Totodată, acest proiect se doreşte a fi un
prim pas în conştientizarea factorilor interesaţi asupra speciilor existente, asupra metodologiilor
de evaluare a statulului de conservare, dar şi asupra statutului actual de conservare a speciilor
inventariate.
În România evaluarea statutului de conservare este o activitate relativ recentă care a aparut
ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi ca urmare a implementării în ţara noastră
a Reţelei Ecologice Natura 2000.
După aderarea României la Uniunea Europeană, aceasta are obligaţia de a implementa
toate prevederile Directivei Habitate. Conform Art. 2 din Directiva Habitate, este obligatorie
1

menţinerea sau restaurarea, la un statut favorabil de conservare, a populaţiilor de specii din
Anexele II, IV şi V.
Herpetofauna, în principal speciile de amfibieni, datorită adaptărilor şi răspunsurilor fine la
acţiunile factorilor de mediu, pot reprezenta indicatori ai calităţii habitatelor. Astfel, studiul
acestor grupuri este benefică nu doar pentru a determina valoarea unor indicatori de
biodiversitate, ci şi pentru a stabili statutul de conservare al habitatelor în care acestea se
regăsesc. Studiul urmăreşte identificarea tuturor speciilor de amfibieni şi reptile, pe suprafeţele
de studiu indicate de către beneficiar. Informaţiile obţinute sunt utilizate la elaborarea planurilor
şi măsurilor de conservare a biodiversităţii urbane, respectiv a speciilor şi habitatelor care trăiesc
pe teritoriul Municipiului Timişoara.
“Văzând o pasăre săgetând aerul, ne întrebăm: ce este aceasta? De unde vine ea şi unde
se duce? Unde cuibăreşte şi cum îşi creşte puii? Este ea o pasăre autohtonă sau un musafir
sezonier? Ce pot face eu, ca om, pentru ca această pasăre să trăiască nestingherită, să
cuibărească în linişte pentru a nu i se stinge neamul?” (Ciochia, 1984).
Sunt întrebări fireşti pe care ni le punem oricare dintre noi. Cel mai adesea acest lucru ni se
întâmplă când ne odihnim pe o bancă în parc. De altfel cred că de aceea omul a introdus aceste
oaze de vegetaţie în cadrul oraşelor, ecosistem al căror creator este. Deşi parcul este în mare
măsură creat de om, fără voia acestuia la acest habitat aderă vieţuitoarele din împrejurimile urbei
şi nu numai. Dintre acestea amintim de la microfauna edafică până la megafauna terestră care
include şi păsările, ce animează acest loc, prin mișcările vioaie şi mai ales prin cântecele lor,
parcurile din oraşe fiind adevărate refugii pentru multe specii de păsări: piţigoi, sticleţi, ţicleni,
măcălendri, mătăsari, cinteze, florinţi, ciocănitori, privighetori.
Păsările sunt implicate şi în păstrarea stării de sănătate fitosanitară a parcurilor și pădurilor.
Prezenţa unor păsări, în mare parte insectivore, în ecosistem duce la distrugerea a milioane de
insecte dăunătoare şi chiar a unor rozătoare din culturile agricole.
După Cătuneanu (1952) un pui de piţigoi (Parus sp.) consumă 50 de omizi zilnic, iar într-o
lună 1 500 de omizi. Bineînţeles că aceştia consumă şi insecte adulte şi mai trebuie să ştim că o
familie e constituită din 12-14 indivizi, iar această specie are două rânduri de pui pe an. Tot
Cătuneanu (1952) susţine că prin analizele stomacale efectuate la cucuvea (Athene noctua), s-a
demonstrat că intr-o luna aceasta consumă 300 de șoareci şi i se alătură şi alte specii ca ciuful de
baltă (Asio flammeus) sau șorecarul (Buteo buteo). Acţiunea lor începe din iarna când larvele sau
ouăle insectelor îşi găsesc adăpost sub scoarţa copacilor sau în crăpăturile acestea, păsări ca
ţicleanul (Sitta europaea), cojoaica (Certhia sp.) sau ciocănitorile (Dendrocopos sp) le scot din
ascunzători cu abilitate şi le ingera.
Omul trebuie să cunoască biologia acestor păsări, să acţioneze în sensul păstrării lor în
ecosistem, ele oferindu-i un mijloc economic şi sănătos de combatere a dăunătorilor. Din această
cauză foarte multe specii sunt puse sub ocrotirea legii: vânturelul de seară (Falco vespertinus),
şoimul rândunelelor (Falco subbuteo), vânturelul roşu (Falco tinnunculus),cocoşar (Turdus
pilaris), ghionoaia sură (Picus canus), ghionoaia verde (Picus viridis), măcăleandrul (Erithacus
rubecula), sticletele (Carduelis carduelis), florintele (Carduelis chloris), scatiul (Carduelis
spinus), piţigoiul codat (Aegithalos caudatus), auşeii (Regulus sp), ciocănitoarea de grădină
(Dendrocopos syryacus), ţicleanul (Sitta europaea) cucuveaua (Athene noctua), botgrosul
(Coccothraustes coccothraustes), barza albă (Ciconia ciconia), gaia roşie (Milvus milvus),
pescărașul albastru (Aceldo atthis), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), ciocârlia de
pădure (Lulula arborea), sfrânciocul roşietic (Lanius corullio), buha mare (Bubo bubo),
ciocîntorsura (Jynx torquilla), şerparul (Circaetus gallicus), barza neagră (Ciconia nigra),
muscarul mic (Ficedula parva), codobatura de munte (Motacilla cinerea), codobatura albă
(Motacilla alba), pescărelul negru (Cingulus cingulus), brumăriţa de pădure (Prunella
modularis), pitulicea mică (Phylloscopus collibita), pitulicea sfârâitoare (Phylloscopus
sibilastrix), codroșul de pădure (Pheonicurus pheonicurus), grangurele (Oriolus oriolus),presura
sură (Miliaria calandra).
2

Păsările frugivore sunt implicate în diseminarea unor specii de plante chiar şi cele
lemnoase. De exemplu ciorile (Corvus frugilegus), care îşi fac provizii ascunzând nuci în frunze,
în diferite locuri, sau gaiţele (Galurrus glandarius) care procedează în acelaşi fel cu alunele. Dar
în timpul iernii nu le consumă pe toate, iar în acel loc poate va răsări un copăcel. Ciorile datorită
necrofagiei temporare consumă cadavre de mamifere mici contribuind la menţinerea salubrităţii
parcurilor.
Importanţa acestor specii vine din însăşi faptul ca ele reprezintă trei pătrimi din totalul
speciilor de vertebrate şi sunt răspândite pe toate continentele având o mare capacitate de
adaptare şi au cel mai eficient mijloc de deplasare pe distanţe foarte mari. De fapt sunt singurele
vertebrate care se pot deplasa pe distante aşa de mari. Capacitatea de adaptare este dovedită prin
aceea că unele dintre ele au două regiuni unde vieţuiesc în decursul unui an şi acestea pot fi în
zone diferite ale globului la mii de kilometrii depărtare.
În ecosistemul de pădure păsările au cam acelaşi rol, fiind parte integrantă a biocenozei de
aici şi un indicator al biodiversităţii şi stabilităţii ecosistemului.
37, 30%
Fig. 1 - Reprezentarea procentuală a păsărilor ocrotite din pădurile din vestul ţării
(prelucrare după Stănescu, 2006).
Prezentul studiu are ca scop și identificarea speciilor de micromamifere (Insectivora și
Rodentia) iar dintre nevertebrate, identificarea speciilor de aranee prezente în 15 zone ale
municipiului Timișoara. În cazul mamiferelor mici, pe lângă studiul biodiversității a fost
evaluată și eficacitatea hrănitorilor instalate în diverse zone din municipiu cu scopul de a
menține sub control speciile de rozătoare frecvent asociate așezărilor umane (Mus musculus –
șoarecele de casă și Rattus norvegicus – șobolanul).
În cazul speciilor de nevertebrate s-a urmărit de asemenea biodiversitatea locală a celui
mai mare grup de prădători la nivel mondial: păianjenii - Araneae cu peste 42.000 de specii
conform ultimelor statistici în domeniu (Platnick I. N. World Spider Catalog version 12.0 accesat
in data de 3 noiembrie 2011).
Lucrarea de față are ca scop și inventarierea și monitorizarea chiropterelor (liliecilor) și
insectelor terestre, din rândul nevertebratelor. La lilieci vor fi identificate spațiile în care acești
vânători silențioși se hranesc și activează. În această idee vor fi identificate rutele lor de zbor, de
vânătoare respectiv migrație și nu în ultimul rând vor fi elaborate măsuri de management privind
Conservarea Biodiversității și Conștientizarea Publică a Municipiului Timișoara. Semnalări și
publicații despre fauna chiropterelor din municipiul Timișoara nu sunt cunoscute, ceea ce nu
înseamnă ca acești vânători nu sunt prezenți. La insecte va fi elaborată, pe baza rezultatelor
obținute din teren, o strategie de conservare a speciilor de interes comunitar și național.
3
86, 70%
păsări întâlnite
păsări ocrotite

1. Metodologia de lucru aplicată
1.1. Prezentarea echipei de elaborare a studiului
Gabriel-Gicu ARSENE
Specialist floră și vegetație
Studii:
- Doctorat: Agronomie, Ecologie agricolă,
Universitatea de Științe Agricole și Medicină
Veterinară a Banatului – Timișoara, 1998
- Master: École Supérieure Agronomique de
Rennes (France), 1996;
- Licență: Universitatea de Științe Agricole și
Medicină Veterinară a Banatului – Timișoara,
Facultatea de Agronomie
- Agronomie, 1991
Cursuri și stagii de pregătire:
- Biologie moleculară, École Supérieure
Agronomique de Rennes (France), 2000;
- Pollutions d’origine agricole, Modules
d’enseignement francophon, Universitatea de
Științe Agricole și Medicină Veterinară a
Banatului - Timișoara, 1993-1996
Experiență profesională:
- 2008 – prezent: Profesor, Universitatea de
Științe Agricole și Medicină Veterinară a
Banatului – Timișoara (USAMVBT),
Facultatea de Agricultură, Departamentul IV,
Biologie-Protecția plantelor;
- 2005 – prezent, membru în consiliile
științifice ale parcurilor naționale Semenic-
Cheile Carașului, Cheile Nerei-Beușnița
- 2003 - 2008: Conferențiar,USAMVBT,
Facultatea de Agricultură, Disciplina de
Botanică și Ecologie generală;
- 1997 – 2003, Șef de lucrări, USAMVBT,
idem;
- 1994 – 1997, Asistent, idem;
- 1991 – 1994, Preparator, idem.
Domenii de interes:
- botanică, fitocenologie, ecologie vegetală;
- conservarea naturii;
- etica ecologică.
Contact: botanix.timagro@yahoo.com
4
Ioan BĂNĂŢEAN – DUNEA
Specialist ihtiofaună
Educaţie şi formare:
- Studii Postdoctorale: Ihtiologie/Ecologie
acvatică; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi
Medicină Veterinară a Banatului Timişoara
- Master: Managementul productiilor din
acvacultura; Universitatea de Ştiinţe Agricole
şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara
- Doctorat: Zootehnie/Etologie; Universitatea
de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a
Banatului Timişoara
- Studii aprofundate: Biologie moleculară;
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină
Veterinară a Banatului Timişoara
- Licenţă: Biologie – Ştiinţe Agricole;
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină
Veterinară a Banatului Timişoara, Facultatea
de Agricultură
Experienţa profesională
2005 – prezent: Asistent universitar;
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină
Veterinară a Banatului Timişoara
2006 – prezent: Vicepreşedinte – Asociaţia
pentru Conservarea Biodiversităţii şi a
Resurselor naturale
2007 – prezent: Referent ştiinţific -
Aquaculture, Aquarium, Conservation &
Legislation – International Journal of the
Bioflux Society (revistă indexată BDI -
http://www.bioflux.com.ro/aacl/
2010 – prezent: Director ştiinţific al ariei
protejate ROSCI0109 Lunca Timişului
Interese de cercetare: Ihtiologie,
Hidrobiologie, Etologie, Zoologia
vertebratelor, Ecologie acvatica
Contact:
ionut_banatean@yahoo.com

Ioan DUMA
Specialist mamifere și nevertebrate
Actualmente lector în cadrul
Departamentului de Biologie-Chimie al
Facultății de Chimie-Biologie-Geografie a
Universității de Vest din Timișoara.
Activează în domeniul zoologiei dedicându-se
cu pasiune studiului araneelor și al
mamiferelor mici (Rodentia și Insectivora).
A contribuit semnificativ la îmbogățirea
cunoștințelor pe care le deținem actualmente
asupra faunei de aranee din România adăugând
pe lista deja cunoscuta nu mai puțin de 24 de
specii dintre care una este nouă pentru știință.
În domeniul micromamiferelor studiile
acestuia vizează ecologia speciilor din sudvestul
țării în special al gliridelor (pârșilor).
În prezentul proiect s-a implicat în colectarea
inventarierea mamiferelor mici (Rodentia și
Insectivora) și a nevertebratelor chelicerate
(Araneae) precum și în realizarea fotografiilor
acestor grupe de animale.
Contact: ioan.duma@gmail.com
5
Cornelia GRECU (VĂDUVA)
Specialist avifaună
Studii:
- Licență: în Biologie – Ştiinţe Agricole
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină
Veterinară a Banatului din Timişoara.
Experiență profesională:
- octombrie 2008 – prezent: Activităţi de
cercetare de la disciplina Protecția Naturii,
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină
Veterinară a Banatului din Timişoara
- 1996 – 2004: Asistent igienist, Direcția de
Sănătate Publica Mehedinți
Domenii de interes:
- studiul și managementul biodiversității și al
ariilor naturale protejate;
- participare la dezvoltarea politicilor de mediu
locale și regionale;
Contact: cornelia_grecu15@yahoo.com

Paul HAC
Specialist floră și vegetație
Studii:
- Doctorat: 2010-2013; Conservarea
biodiversităţii; Universitatea de Ştiinţe
Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului,
Timişoara
- Licență: 1995-2000; Facultatea de Protecţia
Mediului, Oradea; secţia Silvicultură
Cursuri și stagii de pregătire:
- Septembrie 2006 – Noiembrie 2006:
Managementul Eco-turismului în Ariile
Naturale Protejate. Finanţare a guvernului
japonez. Kushiro International Wetland
Centre, Japonia;
- Noiembrie 2006 – August 2007, 6 cursuri de
pregătire de 4-7 zile (inclusiv un schimb de
experienţă de 7 zile în Franţa) în vederea
implementării Acquis comunitar pentru
reţeaua Natura 2000 în România,
Experiență profesională:
Oct, 2010 - prezent
Director parc
Administraţia Parcului Natural Lunca
Mureşului
2005-2010
Inginer silvic. Responsabil educaţie ecologică
şi eco-turism
R.N.P. Romsilva – Administraţia Parcului
Natural Lunca Mureşului R.A.
2003 – 2004
Inginer silvic,
S.C. Capital Enterprise S.R.L., Arad
Domenii de interes:
- managementul ariilor protejate;
- conservarea biodiversităţii;
- silvicultură;
- ecosistemul forestier.
Contact: paul_hac@yahoo.com
6
Ciprian-Dinu HERBEI
Manager de contract
Specialist floră și vegetație
Studii:
- Licență: Silvicultură – cultura pădurilor,
2002; Universitatea Ștefan cel Mare Suceava,
Facultatea de Silvicultură.
Experiență profesională:
- martie 2008- prezent: Președinte Asociația
Around Life (Sebiș, jud. Arad)
- august 2010 – prezent: Responsabil Fond
Forestier, Ocolul Silvic Gurahonț (Direcția
Silvică Arad);
- iulie 2008 – august 2010: Responsabil
Cultura Pădurilor, Ocolul Silvic Gurahonț
(Direcția Silvică Arad);
- martie 2005 – iulie 2008: Responsabil Fond
Forestier, Ocolul Silvic Lungu-Bălănescu;
- august 2004 – martie 2005: Responsabil
Fond Forestier, Ocolul Silvic Gurahonț
(Direcția Silvică Arad);
- ianuarie 2003 – august 2004: Responsabil
Promovarea Turismului, Parcul Natural Lunca
Mureșului;
- august 2008 – ianuarie 2003: Șef District,
Ocolul Silvic Lipova (Direcția Silvică Arad).
Domenii de interes:
- studiul și managementul biodiversității și al
ariilor naturale protejate;
- participare la dezvoltarea politicilor de mediu
locale și regionale;
Contact: cipri@herbei.ro

Richard HOFFMANN
Specialist mamifere și nevertebrate
Studii:
01.10.2005-14.02.2008 Studii superioare
Masterat: Protecția Naturii și Planificare
Peisagistică, Hochschule Anhalt
(FH)/Germania
01.10.2001-14.07.2005 Studii superioare
Inginer cu Diploma: Protecția Naturii si
Planificare Peisagistică, Hochschule Anhalt
(FH)/Germania
Experiență Profesională:
01.06.-30.09.2008 Wildlife Management
Consulting S.R.L., Hunedoara, biolog
03.12.2008 – prezent: P.F.A Hoffmann
Richard
Persoană fizică autorizată (protectia naturii și
planificarea peisagistică)
Consultanță de mediu, Studii de impact (de ex.
Parcuri eoliene), Planuri de Management
Domenii de interes:
Protectia Liliecilor și a Habitatelor in care sunt
prezenti (inclusiv orașe)
Inventarierea și monitorizarea ortopterelor dar
și alte grupuri de insecte de interes comunitar
sau national
Articole sau lucrări publicate:
Chiroptere: Nachweise der
Nymphenfledermaus (Myotis alcathoe) in
Rumänien
Ortoptere: Zur Orthopterenfauna (Blattaria,
Dermaptera, Mantodea, Ensifera, Caelifera)
des westlichen Zarandgebirges (Rumänien)
Date de contact:
E-Mail: Liliac@gmx.de, Tel.: 0357437794,
mobil: 0721814699
7
Mihai PASCU
Specialist herpetologie
Studii:
- Master: Gestiunea mediului şi a resurselor
naturale, 2002; Universitatea de Științe
Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului
din Timişoara – Facultatea de Agricultură;
- Licență: Biologie, 1998; Universitatea de
Vest din Timişoara, Facultatea de Chimie –
Biologie – Geografie.
Cursuri și stagii de pregătire:
- Modelari ecologico-economice pentru
conservarea biodiversității, 09.2008; școală de
vară la nivel doctoral, Helmholtz Centre for
Environmental Research, Germania;
- Determinarea condiţiilor care intervin în
dezvoltarea populaţiilor unor specii invazive
din ecosistemele de râu, 04.2002-09.2002;
stagiu de pregătire masteral, Universitatea
Liberă din Bruxelles, Belgia.
Experiență profesională:
- Martie 2008 – prezent: Lector, Universitatea
de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad;
- Februarie 2006 – prezent: Președinte,
Asociaţia pentru Promovarea Valorilor
Naturale şi Culturale ale Banatului şi Crişanei
”Excelsior”;
- Februarie 2003 – Martie 2006: Biolog,
Administraţia Parcului Natural Lunca
Mureşului;
- Septembrie 1999 – August 2001: Profesor de
biologie, Grupul Şcolar Silvic Timişoara.
Domenii de interes:
- studiul și managementul biodiversității și al
ariilor naturale protejate;
- studii privind utilizarea durabilă a resurselor
naturale și dezvoltarea durabilă a comunităților
rurale;
- participare la dezvoltarea politicilor de mediu
locale și regionale;
Contact: mihai.s.pascu@gmail.com

Daniel SIMON
Specialist informatică – G.I.S.
Studii:
- Master: Managementul educațional, 2005;
Universitatea de Vest Vasile Goldiş Arad;
- Licență: Calculatoare, 1995; Universitatea
Tehnică Timişoara, Facultatea de Calculatoare
şi Automatică, secţia Calculatoare.
Cursuri și stagii de pregătire:
Introduction to ArcGis Desktop I & II
Geodatabase design concepts
Editing tehniques and Analysis using ArcGis
Introducere în tehnologia GPS utilizând
ArcPad, extensia GPSCorrect, ProXH, ProXT
şi Recon şi prelucrare măsurători şi integrarea
în aplicaţii GIS
Experiență profesională:
- 2004 – prezent: informatician la RNP
Romsilva Administraţia Parcului Natural
Lunca Mureşului R.A;
- 2001 - 2004: informatician la RNP Romsilva,
Direcţia Silvică Arad;
- 1998 – 2001 profesor la Grupul Şcolar “Spiru
Haret” Arad;
Domenii de interes:
- studiul și managementul biodiversității și al
ariilor naturale protejate;
- aplicabilitatea sistemului GIS în studiul
biodiversităţii şi mediului;
Contact: dani@simon.ro
8
Adrian SINITEAN
Coordonator științific contract
Specialist floră și vegetație
Studii:
- Doctorat: Biologie, 2011, Universitatea
„Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de
Biologie-Geologie;
Master: Biocenologie, 1997; Universitatea
„Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de
Biologie-Geologie;
- Licență: Biologie, 1996; Universitatea de
Vest din Timişoara, Facultatea de Chimie,
Biologie și Geografie.
Experiență profesională:
- Februarie 1997 – prezent: Cadru didactic
Universitatea de Vest din Timişoara,
Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie;
Activitate didactică la disciplinele de botanică,
fitosociologie, biogeografie, practică de
specialitate;
- Februarie 2006 – prezent: Membru fondator,
Asociaţia pentru Promovarea Valorilor
Naturale şi Culturale ale Banatului şi Crişanei
”Excelsior”;
Domenii de interes:
- studiul algelor bentonice și determinarea
calității mediului acvatic;
- managementul adecvat al corpurilor de apă;
- studiul și managementul biodiversității
vegetale și al ariilor naturale protejate;
Contact: adisinitean@yahoo.com

Specialiști consultați pe perioada desfășurării studiului
Universitatea de Vest din Timișoara: conf. dr. Aurel Faur, lect. dr. Nicoleta Ianovici –
Botanică; conf. dr. Dan Stănescu – zoologie; lect. dr. Milca Petrovici – Ecologie.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara:
Prof.dr.ing.biol. Adrian Grozea, șef disciplină Ihtiologie şi Acvacultură; Prof.dr.ing. Marian
Bura, șef disciplină Acvacultură specială; drd. Ing. Petru Istvan Szilagyi, doctorand la disciplina
de Acvacultură şi Culturi acvatice superintensive; Prof. dr. ing. Gheorghe Florian Borlea.
Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad: conf. univ. dr. Violeta Turcuș,
prodecan al Facultății de Științe ale Naturii, Inginerie și Informatică; lect. univ. drd. Iulian Stana,
director al Departamentului de Biologie-Ecologie-Geografie al Facultății de Științe ale Naturii,
Inginerie și Informatică; asist. univ. drd. Mirela Ardelean, Facultatea de Științe ale Naturii,
Inginerie și Informatică; asist. univ. drd. Marian Petrescu, Facultatea de Științe ale Naturii,
Inginerie și Informatică; asist. cercetare drd. Iulia Dărăban, Institutul de Științe ale Vieții.
ICAS Timisoara: Ing. Ioan Adam, director; Ing. Merce Oliver – cercetător.
Ocolul Silvic Timișoara: Ing. Traian Lombrea - șef de ocol
Direcţia Apelor Banat
Irén Berei, masterand la Universitatea din Oradea
1.2. Metodologia de studiu a grupelor de organisme abordate
1.2.1. Metodologia de studiu a plantelor
Pentru a realiza obiectivele activității prezentului contract a fost utilizată următoarea
metodologie de lucru:
Pentru studiul speciilor de plante care constituie biodiversitatea spontană din zonele supuse
studiului au fost efectuate deplasări în teren, cu o frecvență satisfăcătoare pentru a acoperi
întreaga suprafață la care se adresează prezentul studiu. Aceste deplasări au fost făcute în
perioadele stipulate în contract, în intervalul alocat studiului de teren și au vizat inclusiv descrieri
ale ambianței cenotice în care vegetează respectivele specii, culegerea de date calitative și
cantitative pentru acestea, colectarea de coordonate geografice necesare cartografierii unora
dintre ele. Rezultate parțiale au fost prezentate etapizat, prin rapoarte de progres.
În cadrul deplasărilor în teren, s-au făcut observaţii directe asupra vegetaţiei pe care zona
aflată în studiu o prezintă. S-au identificat speciile din teren, iar pentru exemplarele care nu au
putut fi identificate imediat, s-au făcut poze şi s-au prelevat părţi ale plantei (frunze sau fructe)
pentru identificarea ulterioară. De asemenea, în cadrul fiecărei zone studiate, s-a urmărit modul
de asociere a speciilor, adaptarea exemplarelor la condiţiile staţionale, probleme generale
identificate. Astfel, au fost identificate exemplare uscate de arbori care necesită înlocuirea şi a
căror prezenţă reprezintă un pericol pentru trecători. Deoarece perioada de studiu (aug-oct) nu a
fost suficientă pentru a identifica toate speciile prezente în decursul unui an într-un anumit
perimetru de studiu, s-au identificat lucrări publicate în trecutul apropiat şi în felul acesta s-a
completat baza de date a zonei studiate.
În ceea ce priveşte perdeaua de protecţie, într-o primă fază s-a făcut deplasarea în teren în
cadrul căreia s-au identificat speciile care compun în momentul de faţă perdeaua şi s-au
identificat problemele de management ale plantaţiei (exemplare uscate, gard rupt etc.). Pe urmă,
s-a trecut la etapa de documentare şi analizare a datelor din teren în vederea elaborării
recomandărilor către beneficiar.
Pentru Pădurea Verde, pe lângă elementele descrise în cazul perdelei de protecţie, au fost
analizate şi amenajamentele silvice în vigoare.
Atât în timpul etapei de teren, cât și ulterior, a fost utilizată dotarea avută la dispoziție
(determinatoare plante cormofite, GPS pentru determinarea coordonatelor geografice şi a
altitudinii, autoturism, fişe de lucru în teren, ruletă, ramă metrică, herbar, lupă
stereomicroscopică trinoculară cu aparat foto, aparat foto pentru teren, hărți, bibliografie).
Echipa de lucru pentru prezenta activitate a fost format din următorii specialiști Gicu-
Gabriel Arsene, Adrian Sinitean, Paul Hac, Ciprian Herbei.
9

Au fost prelevate următoarele date: locația și corologia speciilor de plante pe suprafețele
supuse studului (coordonate GPS), modul de utilizare a zonelor supuse studiului, gradul de
influență antropică, etc. Au fost identificați şi evaluați factorii care influențează negativ starea de
conservare a plantelor supuse studiului. Eșantioane de plante au fost prelevate doar dacă este
cazul, în vederea determinării taxonomice. În cadrul activităţilor de teren au fost înregistrate date
calitative şi cantitative pentru populaţiile speciilor care fac obiectul studiului și a fost stabilită
răspândirea lor pe suprafaţa supusă studiului.
În laborator datele au fost prelucrate, au fost făcute de asemenea determinări taxonomice și
s-au elaborat rapoartele de progres și raportul final. Ulterior, pe seama datelor deja prelevate și
prelucrate, a fost elaborat ”planul strategic pentru protejarea și conservarea biodiversității”.
1.2.2. Metodologia de studiu a nevertebratelor acvatice
În teren s-au desfăşurat următoarele activităţi:
a. Alegerea punctelor de colectare semnificative.
Au fost parcurse cursurile de apă şi bălţile în interiorul siturilor propuse spre studiu şi
ţinând cont de suprafaţa habitatului optim pentru specii, ameninţările prezente şi potenţiale, au
fost alese staţiile / punctele de colectare a probelor.
b. Colectarea datelor privind locaţia.
Au fost notate date referitoare la încadrarea în cursul de apă sau balta studiată, respectiv au
fost marcate coordonate GPS, şi descriere locaţiile de unde s-au recoltat probele.
c. Colectarea datelor privind caracteristicile de habitat în punctele de colectare.
Au fost notate date referitoare la: adâncimea medie a apei, minimei şi maximei, lăţime
albie minimă, medie şi maximă, gradul de acoperire cu vegetaţie ripariană, specii din vegetaţia
ripariană, compoziţia substratului, la punctul de prelevare al probelor.
d. Evaluarea ameninţărilor prezente şi potenţiale asupra calităţii ecosistemelor acvatice
şi a speciilor din macrozoobentos, atât la locul de colectare a probelor cât şi pe întreaga suprafaţă
a ecosistemului acvatic din zona studiată.
e. Au fost prelevate probe biologice calitative şi cantitative. Din fiecare locaţie selctată
pentru eşantionare, au fost colectate probe calitative de macrozoobentos, utilizând un fileu
bentonic cu dimensiunea ochiurilor sitei de 350 µm. Probele astfel colectate au fost triate în
teren, fiind sortate, prelevate şi conservate în soluţie alcool etilic 70%, larvele de insecte şi alte
nevertebrate bentice. Probele au fost transportate în laborator pentru observaţii şi determinări ale
grupelor de nevertebrate şi a speciilor cele mai semnificative.
f. În laborator au fost procesate, calitativ şi cantitativ, toate grupele de nevertebrate
colectate.
g. Datele obţinute au fost analizate şi prelucrate statistic pentru a putea elabora concluzii
cu privire la statutul de conservare a grupelor şi speciilor analizate şi pentru a elabora hărţile de
distribuţie a speciilor.
1.2.3. Metodologia de studiu a ihtiofaunei
Echipamentul utilizat
Echipamentele utilizate pentru îndeplinirea obiectivului propus au fost: aparat de pescuit
electric, hop, juvelnic, minciog, panglică metrică, cântar electronic, GPS, aparat foto, ihtiometru,
lame de microscop pentru fixarea solzilor în vederea determinării vârstei, lupă portabilă, lupă
binoculară, şubler, cheie de determinare, hidrobion, anestezic, pieptare din neopren etc.
Metoda de lucru
Perioada de investigare: 26.08.2011 – 28.09.2011.
Numărul de extrageri/staţie de pescuit: 1.
Suprafaţa de extragere a materialului biologic/staţie de pescuit a fost de 100 m 2 . Pentru
determinarea stării actuale a ihtiofaunei (stoc şi biomasă; structura comunităţilor piscicole;
biodiversitatea populaţiilor piscicole; integritatea biologică) populaţiile piscicole au fost
raportate la unitatea de suprafaţă (staţie de pescuit) şi anume exemplare/100 m 2 şi g/100 m 2 .
10

Extragerea materialului biologic din staţiile de pescuit s-a făcut cu ajutorul unui aparat de
pescuit electric Tyo FEG 3000, aparat care este omologat şi respectă legislaţia europeană în
vigoare. Electronarcoza prezintă avantajul că nu omoară peştii şi colectarea este totală în
punctele de colectare.
Utilizarea pe scară largă a pescuitului electric a început în a doua jumătate a secolului XX.
De atunci s-a extins aria de utilizare, nu numai a curentului electric în sine, dar şi în combinaţie
cu plase şi alte unelte de pescuit.
Sub acţiunea curentului electric continuu sub formă de impulsuri se ajunge foarte greu la
omorârea peştilor, aceştia revenindu-şi şi după ce curentul acţionează 10-20 minute, fapt explicat
prin încărcarea redusă a corpului peştelui cu curent electric, neputând astfel să apară distrugerea
electrochimică a ţesuturilor.
Investigaţiile făcute pe materialul biologic extras au fost:
- identificare/determinare specie;
- determinarea vârstei după solzi;
- determinări somatice.
Determinarea vârstei după solzi. Examinarea solzilor este metoda cea mai accesibilă şi mai
des utilizată, fiind folosită şi pentru caracterizarea stării de întreţinere a peştilor.
Zonele generale ale corpului de unde se pot recolta solzi pentru a determina vârsta, diferă
de la specie la specie, dar, în general solzii sunt recoltaţi din zonele cele mai dezvoltate ale
corpului (deasupra şi dedesubtul liniei laterale). După ce s-au identificat zonele de recoltare,
acestea au fost curăţate de mucus şi de impurităţi. Numărul de solzi prelevaţi/individ a fost de 5
– 10 solzi; prelevarea solzilor s-a făcut cu ajutorul unei pensete.
În următoarea etapă, solzii au fost degresaţi şi fixaţi între două lame de sticlă pentru a fi
examinaţi în vederea determinării zonelor anuale de creştere.
Metoda abordată prezintă şi unele dezavantaje, prin faptul că unele specii de peşti nu
prezintă solzi (somnul).
Zonele generale de recoltare a solzilor [BĂNĂŢEAN, 2006]
Cele mai importante măsurători somatice care s-au efectuat au fost:
- Lungimea totală a corpului (L): reprezintă distanţa cuprinsă între vârful botului şi
extremitatea înotătoarei caudale;
- Greutatea corporală (g): se stabileşte cu ajutorul unui cântar electronic.
Stresul indus de examinator prin manipulare a fost diminuat prin intermediul anestezicului
MS-222, anestezic care induce abolirea reflexelor timp de 10 minute.
Materialul biologic extras în vederea investigării a fost eliberat după ce s-au finalizat fazele
de investigare.
11

1.2.4. Metodologia de studiu a herpetofaunei
Pentru identificarea şi evaluarea speciilor de herpetofaună, amfibieni şi reptile, au fost
realizate observaţii vizuale (Crump and Scott, 1994). Pentru amfibieni au fost intreprinse şi
observaţii auditive, sonore, mai ales pentru speciile mai discrete şi cu activitate nocturnă.
Pentru a identifica diferitele tipuri de habitate care ar puta fi ocupate de speciile de
herpetofaună, au fost mai întâi consultate hărţi topografice şi imagini aeriene ale siturilor
studiate. Au fost stabilite transecte prin fiecare perimetru de studiu, astfel încât să fie parcurse
suprafeţe relevante pentru fiecare în parte.
Observaţiile au fost realizate mai cu seamă dimineaţa şi după-amiaza spre seară, când
speciile de herpetofaună sunt mai active. Speciile nocturne au fost observate la ore târzii din zi,
când acestea erau în activitate
Condiţiile generale de habitat au fost descrise pentru fiecare din cele 15 perimetre studiate.
Pentru fiecare perimetru studiat au fost menţionate speciile observate şi starea de
conservare pentru fiecare specie.
După încheierea observaţiilor în teren, informaţiile referitoare la distribuţia speciilor şi
statutul lor de conservare au fost prelucrate şi analizate în prezentul material, urmând a fi
utilizate pentru elaborarea Planului strategic privind conservarea şi protejarea biodiversităţii
Municipiului Timişoara.
Materiale utilizate: hărţi, determinatoare de specii, GPS, aparat foto.
1.2.5. Metodologia de studiu a avifaunei
Metoda de investigare aplicată are la bază metoda traseelor (Ferry şi Forchot, 1958),
îmbunătăţită de către Conf. dr. biol. Dan STĂNESCU, cadru didactic la Universitatea de Vest
din Timişoara. Gradele de dominanţă sunt apreciate conform metodei Braun-Blanche, preluată
din fitocenologie, dar aprecierea participării se face procentual. Astfel sunt considerate ca:
- eudominante, speciile cu participare 36-100% din total;
- dominante, speciile cu participare între 16-35,9%;
- subdominante cele cu participare între 4-15,9%;
- recedente cele care au o parcipare de 1-3,9%;
- subrecedente cele cu participare sub 1%.
Acestei aprecieri i s-a adăugat un alt factor, indicele kilometric de abundenţă (IKA). Un alt
factor de separație corelat cu aceştia este indicele metabolic, denumit consumpţie de către
Korody (1958), reconsiderat de Stănescu et al. (1998) ca indice metabolic, care este de fapt
suprafaţa corpului păsării sau suprafaţa de pierdere a energiei calculată de către Turcek în
tabelele care îi poartă numele. Conform acestuia Stănescu et al. (1998) vorbeşte de implicarea
speciei ca utilizator sau consumator în ecosistem.
Din suma valorilor logaritmate pentru fiecare specie în parte (IKA,I%,BIO,I.MET) este
calculată suma sumei acestor valori cifra obținută fiind punctul de plecare în atribuirea celor
cinci trepte de reprezentare a speciei în habitat.
Astfel:
- pragul dominantei absolute este dat de toate valorile plasate peste media valorilor plus
abaterea standard,
- pragul dominantei de toate valorile aflate peste media valorilor,
- pragul subdominantei de toate valorile peste media valorilor minus abaterea standard,
- pragul auxiliarității de toate valorile sub media valorilor minus abaterea standard iar
- calitatea de întâmplător (accidental) de toate valorile aflate sub 20% din cea mai mare
valoare a auxiliarității. (Stănescu și colab. 1998) cu o marjă de eroare de 0.05%.
Ilustrarea grafică se poate face după principiul nomogramelor, corelând abscisa şi ordonata
pe scara logaritmică astfel:
ordonata corespunde cu →I n al sumei numărului mediu de indivizi al speciei + I n al
biomasei speciei (a) aflat din calculul dominaţiei;
12

abscisa cu→ I n al sumei dintre IKA şi frecvenţa (%) + suprafaţa de pierdere a energiei
caracteristică speciei (b).
Delimitarea câmpurilor de dominanţă se afla după stabilirea punctului de origine al
acestora, obţinut ca urmare a înscrierii pe ordonata a sumei dintre valoarea mediei şi cea a
abaterii standard din care rezultă combinaţia a, iar pe abscisa se înscrie aceeaşi sumă pentru
combinaţia b.
Următorul pas constă în înscrierea pe ordonata a sumei dintre abaterea medie + abaterea
standard din a, iar pe verticala locului de origine valoarea mediei rezultată din a.
Prin unirea punctelor rezultă o dreaptă, pe care se tasează o a doua dreaptă perpendiculară
care conţine punctul de origine. Cele patru câmpuri delimitate reprezintă ariile de limitare ale
dominanţelor. Astfel se va afla pentru fiecare specie în parte, poziţia ocupată de către acesta în
avicenoză studiată. Aşezarea în grafic este expresia corelaţiei specifice dintre numărul de indivizi
şi biomasă pe de o parte, iar pe de alta frecvenţa speciei corelată cu indicele kilometric de
abundenţă. Poziţiile în plan ale celor două axe de delimitare influenţate de gradul de echitate
(Stugren, 1974, citat de Stănescu, 2003) al populaţiilor de păsări în momentul studiat (fig. 3).
Cauza mobilităţii axei este fluctuaţia abaterii medii şi abaterii standard faţă de medie. Chiar
dacă media este depăşită de cele două abateri, prelucrarea datelor nu este inutilă, deoarece în
cadrul acestei metode dispersia necontrolată în jurul valorii medii atesta entropia ridicată a
ornitocenozei; situaţia inversă denotă o entropie scăzută, conformă cu raţionamentul principiilor
biocenotice fundamentale după Thienemann (Stugren, 1982, citat de Stănescu 2003) conform
cărora :
1. cu cât sunt mai variate condiţiile de existenţă ale unei specii, cu atât mai mare este
numărul de specii din biocenoza respectivă;
2. cu cât se abat condiţiile de existentă ale biotopului faţă de normal şi cele pentru mai
multe organisme faţă de optimal, cu atât biocenoza va deveni mai puțin diversificată, devenind
mai bogată în indivizii unei specii singulare. Corecțiile părţi calculate se fac acolo unde valorile
sunt la limita dintre două prelevanţe.
Din lista alcătuită pot lipsi un element apărut accidental, sau aparţinând unei rarităţi, dar
care este neimportant pentru asocierea păsărilor în stol sau comportamentul manifestat de
membrii acestei asocierii; autorul metodei menţionând că o zoocenoză nu este caracterizată de
întâmplător.
Convertirea pe calculator s-a efectuat in cadrul Departamentului de Biologie al
Universității de Vest, în urma căreia a rezultat softul BIRD.
Păsările sunt observate cu binoclu (8x50) şi se notează imediat specia si numărul de
indivizi aparţinători, observaţi în acel moment. Notarea se efectuează în jurnalul de teren,
împreună cu parametrii climatici (temperatură, direcţia şi intensitatea vântului, starea generală
meteo, precipitaţii) şi lungimea traseului parcurs, după apoi se alcătuiesc fişe de observaţie
pentru fiecare ecosistem în parte. Se mai folosit camere digitale FINEPIX A900, 9.0 megapixeli,
zoom optic 4x şi camera digitala NIKON D 80 cu obiectiv Nikon.
1.2.6. Metodologia de studiu a mamiferelor și nevertebratelor (araneelor)
Material
Deplasările în teren, între diferitele zone de studiu, au fost efectuate fie cu ajutorul unui
autovehicul fie cu ajutorul bicicletei. Deplasarea în zonele vizate spre cercetare s-a realizat
ulterior la picior.
Pentru studiul mamiferelor au fost utilizate 30 de capcane de tip Sherman si 40 de cilindri
Zimmerman confecționați din material plastic, ce ulterior au fost îngropați 40cm în sol.
De asemenea a fost folosit și material aglutinant special pentru capturarea rozătoarelor.
În cazul nevertebratelor (araneelor) am utilizat un aparat de sucțiune marca STIHL 56 BG
și o plasă de filtrare cu ochiuri de 0.1 mm. În acest mod au putut fi colectate inclusiv cele mai
mici specii de nevertebrate.
13

Coordonatele GPS ale punctelor de colectare a datelor din teren au fost obținute cu ajutorul
unui aparat Garmin GPSmap 60CSx cu o precizie de ±15m.
Metoda
Într-o primă etapă au fost parcurse transecte în fiecare locație în parte pentru a se observa
structura terenului, gradul de acoperire și tipul vegetației, posibile locuri de instalat capcanele
pentru micromamifere sau de colectat nevertebrate. Fiecare suprafață a fost investigată din punct
de vedere al nevertebratelor sau mamiferelor o singură dată. În fiecare areal de studiu capcanele
de tip Sherman sau cilindri Zimmerman au funcționat pe o perioadă de 2-4 zile în functie de
timpul disponibil și de dificultățile întâmpinate în teren (dispariția unor capcane Sherman sau
Zimerman). Verificarea acestora s-a realizat la fiecare 12 ore de la amplasare.
Mamiferele capturate vii au fost eliberate la locul de captură după identificarea prealabilă a
speciei.
În unele zone urbane am utilizat și capcane cu substanțe aglutinante (lipici Rodentfix) sau
au fost intervievați locuitorii zonei.
De asemenea au fost parcurse transecte în fiecare zonă menționată mai sus în care s-a
urmărit prezența indirectă a mamiferelor mici după: galeriile din sol, mușuroaie, mișune, ingluvii
ale păsărilor răpitoare de noapte sau a urmelor lăsate de diversele micromamifere în urma
activității lor normale (semințe roase, excremente, fire de păr).
Fig. 2 - femelă de Microtus arvalis capturată într-o capcană de tip Sherman.
În vederea studierii eficienței hrănitorilor pentru rozătoare am notat în primul rând poziția
acestora vis-a-vis de eventuale refugii (arbuști, ziduri, construcții) pe care rozatoarele le folosesc
frecvent, respectiv am căutat urme ale prezenței lor în respectivele hrănitori (excremente) și
prezenta sau absența hranei).
De asemenea am urmărit gradul de utilizare al capcanelor distribuite în oras de firmele de
deratizare în vederea monitorizării eficienței acestora. Astfel în 50 de astfel de capcane au fost
puse câte 5 grame de semințe de grâu și am verificat la un interval de 24-48 de ore dacă acestea
au fost consumate.
14

Nevertebratele colectate cu ajutorul aparatului D-vac și care nu puteau fi identificate pe loc
după aspectul lor au fost păstrate în alcool etilic 70% pentru ulterioare identificări.
În fiecare sit au fost realizate mai multe colectări succesive fiecare constând din 30 de
secunde de aspirare a litierei, vegetației ierboase sau arbustive în funcție de structura habitatului.
Prin colectarea nevertebratelor din cât mai multe microhabitate am urmărit de fapt câștigarea
unei imagini cât mai complete asupra faunei de aranee din Timișoara.
Pe lângă colectările cu ajutorul aparatului de aspirare am folosit și colectările selective,
manuale.
Identificarea ulterioară a acestora s-a realizat în laborator la lupa binoculară pe baza
structurii aparatului genital (pedipalpilor la masculi și a epiginei la femele). Juveniliii nu au fost
identificați deoarece nu au structurile genitale mature.
Determinare
Pentru identificarea speciilor de mamifere au fost utilizate volumele de fauna României
(Murariu 2000, Popescu & Murariu 2001) precum și determinatorul ilustrat al mamiferelor din
Marea Britanie si Europa (McDonald D & Barrett P 1999).
În ceea ce privește identificarea speciilor de aranee am folosit în primul rând
determinatorul ilustrat aflat pe site-ul: araneae.unibe.ch care oferă o cheie de determinare
satisfăcătoare pentru speciile de aranee din Europa (Nentwig et. al 2011). De asemenea au fost
utilizate determinatoare specifice faunei Romaniei (Fuhn 1971) și au fost consultate numeroase
articole de specialitate (Weiss & Petrisor 1999, Duma 2007, Uruci & Duma 2007). În cazul
araneelor majoritatea speciilor au fost identificate dupa structura genitaliilor (palp la masculi și
epigina cu vulva în cazul femelelor) și doar puține după aspectul și coloritul corpului.
Fig. 3 - palp de Pardosa alacris (dreapta) și epigina speciei Pirata hygroplilus (stânga).
Fotografiile au fost realizate la stereomicroscop. Speciile ce pot fi recunostute dupa
morfologia și coloritul particular au fost identificate pe loc și eliberate. În cazul unora au fost
efectuate și fotografii.
Nomenclatura folosită în cazul mamiferelor o urmează pe cea prezentată în Fauna
Europaea (Wieslaw 2011. Fauna Europaea versiunea 2.4) iar cea privind araneele este în
concordanță cu ultima versiune a World Spider Catalog (Platnick 2011 versiunea 12.0).
1.2.7. Metodologia de studiu a mamiferelor chiroptere și
nevertebratelor terestre
Material
Înregistrările au avut loc în data de 26/27.08.2011, 02/03.09.2011, 16/17.09.2011 și
30.09/01.10.2011 (vezi Cap.3 și Anexa I). Pentru înregistrarea sunetelor au fost utilizate: un
detector (Tranquility Transect), un discman (SONY MD Walkman MZ-NH 600), un termometru
15

(Atech), un GPS/PDA (ASUS A636) (vezi Fig.4) și un Batcorder 2 (vezi Fig.5). Pentru
identificarea speciilor a fost folosit și un detector de tip heterodin (Pettersson D 240X și Edirol).
Capturarea nevertebratelor (insectelor) a fost efectuat cu un fileu entomologic (diametru de
30cm) și cu mâna (vezi Fig. 8).
Fig. 4 - Aparatura folosită la inventarierea
liliecilor.
Metodă
Pentru înregistrări s-a parcurs, după posibilitate, toată suprafața locațiilor studiate. Rutele
desemnate pentru transecte au fost parcurse parțial cu un autovehicol și pe jos (vezi Fig.6). Toate
transectele au fost parcurse de cel puțin de două ori. Prima oara pentru a vedea habitatele folosite
pentru vânătoare și habitatele respectiv adăposturile în care se odihnesc indivizii, iar a doua oară
după apus, când urmau să fie inventariate chiropterele și identificate rutele lor de zbor și de
vânătoare. În fiecare perimetru de cercetare a fost realizat minim un transect și un număr variabil
de puncte fixe stabilite cu un aparat GPS, în funcție de mărimea suprafețelor studiate. În punctele
amintite mai sus urmau să fie efectuate înregistrări de câte 5 minute la fiecare punct fix în
perioada nopții. Înregistrările au fost efectuate, după aproximativ 25 min. după ce a apus soarele
pe vreme bună/uscată. Capturări individuale cu plasa chiropterologică nu au fost efectuate.
Inventarierea indivizilor de nevertebrate (insecte) s-a realizat prin: capturarea cu mâna și
cu fileul entomologic prin cosiri selective (vezi Fig.7), prin metoda ascultării stridulațiilor
(masculi), prin numărarea indivizilor (văzuți), prin înregistrarea ultrasunetelor cu un detector de
tip heterodin, prin metoda scuturării coronamentului respectiv prin metoda ridicării pietrelor și a
resturilor vegetale. Toate aceste metode au fost aplicate în combinație.
Fig. 6 - Autorul în timpul
înregistrărilor (Hoffmann, 2011).
Fig. 7 - Autorul în timpul colectărilor cu
fileul entomologic (Berei, 2011).
16
Fig. 5 - Batcorder 2 (Hoffmann,
2011).

În data de 26.08.2011 punctele fixe au fost instalate timp de 5 minute în Parcul Botanic (în
3 puncte) (vezi locația din Fig.1 și Anexa II), Parcul Civic (3 puncte), Balta Lacului (1 punct),
Complexul rezidențial între Bd. Dâmbovița, str. Transilvania, str. Crizantemelor și str. Vasile
Lupu (2 puncte), Observatorul Astronomic (1 punct) și Parcul Lidia (1 punct). Transectul de la
Podul Traian la Joe (marginea Municipiului) urma să fie efectuat pe malurile Canalului Bega cu
un autovehicol timp de 21min. și 21 sec. (vezi Anexa II, linia roșie) (înregistrări efectuate cu
detectorul Tranquility Transect fixat pe un stativ special). Detectorul Batcorder 2 a fost instalat la
toate punctele fixe câte 5 minute (26.08.2011), iar la Grădina Zoologică (26 - 27.08.2011) pe
toată durata nopții (PI).
În data de 02.09.2011 punctele fixe au fost instalate timp de 5 minute în Parcul Poporului
(în 2 puncte) (vezi locația din Fig.1 și Anexa II), Malul Bega (10 puncte), Canalul Behela (2
puncte), Trup Pădurea Verde (8 puncte). Transectul de la marginea Municipiului (în afara
cartierului Plopi) la Parcul Rozelor urma să fie efectuat pe malurile Canalului Bega cu un
autovehicol timp de 33 min și 22 sec (vezi Anexa II, linia verde), de asemenea și Transectul de la
Strada Vălișoara la Grădina Zoologică timp de 42 min. și 18 sec. (vezi Anexa II, linia galbenă)
(înregistrări efectuate cu detectorul Tranquility Transect fixat pe un stativ special). Detectorul
Batcorder 2 a fost instalat la toate punctele fixe câte 5 minute (02.09.2011), iar la Grădina
Zoologică (02 - 03.09.2011) pe toată durata nopții (PI).
În data de 16.09.2011 punctele fixe au fost instalate timp de 5 minute în Parcul Catedralei
(în 3 puncte) (vezi locația din Fig.1 și Anexa II), Calea ferată CFR, între Calea Circumvalațiunii
și str. Enric Baader (3 puncte), Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor (3 puncte), Complex
blocuri str. Gheorghe Lazar (2 puncte), Perdeaua forestieră de protecție (3 puncte). Transectul
dealungul perdelei forestiere aflată la marginea Municipiului a avut 22 min. și 44 sec. (vezi
Anexa II, linia roz în colțul din stânga) (înregistrări efectuate cu detectorul Tranquility Transect
fixat pe un stativ special). Detectorul Batcorder 2 a fost instalat la toate punctele fixe câte 5
minute (16 -17.09.2011).
Detectorul Batcorder 2 a fost instalat la Observatorul Astronomic (30.09 – 01.10.2011) pe
toată durata nopții.
Determinare
Cu ajutorul programului SonicStage 4.3 au fost transferate datele înregistrate de pe
discman pe un pc (personal computer) și transformate în format wav. Pentru determinarea
speciilor, care se aflau în zona studiată în timpul înregistrărilor, a fost folosit programul
BatSound 4.3.1 și Bat Species Identification Key (europekey) iar pentru determinarea speciilor
înregistrate cu detectorul Batcorder 2, urmau să fie transferate pe un MacBook, după care au fost
utilizate programele bcAdmin și batIdent respectiv bcAnalyse.
Identificarea ortopterelor a fost efectuată cu ajutorul determinatoarelor lui KIS (1976) și
HARZ (1969) pentru Ensifere iar pentru Caelifere KIS (1978a), HARZ (1975), IORGU & IORGU
(2008) și KOCÁREK et al. (2005). Pentru identificarea Lepidopterelor a fost utilizat COZARI,
(2008), pentru Odonate KUHN ET BURBACH (1998) și Coleoptere Hurka (2005).
2. Prezentarea perimetrelor evaluate
Studiul plantelor, potrivit caietului de sarcini, s-a elaborat pe 15 amplasamente, dintre care
10 au fost solicitate de către beneficiar, iar 5 propuse de echipa care a realizat studiul (echipa
prestatoare). Aceste zone sunt:
- Parcul Botanic, cca. 8,4ha,
- Parcul Catedralei, cca. 4,9ha,
- Parcul Lidia,
- Parcul Civic, cca. 10,2ha,
- Parcul Poporului, cca. 4,1ha,
- Trup Padurea Verde, cca. 62ha,
- Perdeaua forestieră de protecție a Municipiului Timișoara,
17

- Malurile Canalului Bega,
- Balta Lacului, cca. 0,5ha,
- Strada Cometei – Canal Behela.
- Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor, cca. 9,15ha,
- Complex blocuri str. Gheorghe Lazăr, cca. 5,4ha,
- Calea ferată CFR, între Calea Circumvalațiunii și str. Enric Baader, cca. 10ha,
- Complex rezidențial între Bd. Dâmbovița, str. Transilvania, str. Crizantemelor și str.
Vasile Lupu, cca. 17,7ha,
- Observatorul Astronomic, cca. 1,5ha.
După cum se poate observa (Fig. 8), zonele sunt diverse, atât în ce privește
funcționalitate lor, cât și poziționarea în raport cu orașul Timișoara. Unele sunt parcuri, zone
urbane cu funcționalitate esențială și complexă în ceea ce definim ca ecosistem urban. În
Timișoara primul parc destinat plimbărilor şi distracţiei populaţiei înstărite a fost deschis, se
pare, la Timişoara în 1850. O dată cu dezvoltarea urbanistică a Timişoarei, activitatea horticolă
se extinde, cu precădere de la mijlocul secolului al XIX-lea, când pe harta oraşului apar: Parcul
Coronini Cromberg (1850), adică Parcul Poporului de astăzi, Parcul Scudier (1870), respectiv
Parcul Central, Parcul Elisabeta (1898). Pe malurile canalului Bega, între cartierele Fabric şi
Iosefin, se vor înlănţui parcurile pe care noi le cunoaştem sub numele de Parcul Ilsa, Parcul
Copiilor „Ion Creangă”, Parcul Rozelor, Parcul Justiţiei, Parcul Catedralei, Parcul Alpinet.
Crearea Serviciului de horticultură în 1902 marchează începutul afirmării unei arhitecturi
peisagistice sistematice, profesioniste (Ciupa et all., 2010).
Fig. 8 – Harta zonelor cercetate
Dintre zonele selectate pentru prezentul studiu, care funcționează ca și parcuri,
enumerăm:
2.1. Parcul Botanic
Zona în care este situat azi Parcul Botanic, imediat în exteriorul Cetăţii şi până la calea
ferată recent construită, apărea în trecut ca un teren acoperit cu vegetaţie lemnoasă. Exista o
clădire pe actualul amplasament al “Clinicilor Noi”, care este menționat ca și școală militară. În
harta orașului din 1936, zona figurează ca parc existent, cu o serie de alei figurate, cu alura pe
care o au și astăzi. Cea mai veche relatare, despre acest parc, se pare că aparține fostului director
18

al Horticulturii, C. Chiochin: “Parcul Botanic trece în administrarea Serviciului Horticol in
1959”, în urma plecării trupelor militare sovietice; el avea o suprafață de 97 895 mp, iar în
același an s-au amenajat 13 000 mp rabate de flori, s-a dotat cu o colecție de “Cana indica” și sau
mai plantat plante foarte rare: Cercis siliquastrum, Magnolia stelata și Magnolia kobus.
Cea mai documentată prezentare a istoricului Parcului Botanic aparține regretatului prof.
univ. Ioan Coste: ”în perioada 1963 – 1972 a existat din partea serviciului de sistematizare și a
celui de spații verzi a orașului, preocuparea pentru amplasarea unei gradini botanice, propusă,
în final, a fi amenajată pe fundalul parcului din imediata apropiere a Spitalului Municipal
(Clinicile Noi). Se menționează faptul că în intervalul 1936-1944 s-a încercat realizarea unei
grădini botanice în actualul Parc al Rozelor, sub îndrumarea prof. Alexadru Borza și a
Institutului Botanic, refugiat la Cluj. Poziția centrală, existența unor denivelări care fac posibilă
o variată dispunere a florei și alternarea unor zone plantate cu arbori în stil englezesc liber, cu
zone deschise au fost argumente în favoarea acestei alegeri. Propunerea de amplasare este
aprobată de Consiliul Popular Municipal la 29 ianuarie 1972, într-o ședință la care au
participat ca invitați consultanți, directorii grădinilor botanice din București, Cluj și Craiova.
Proiectul a fost încredințat d-nei arh. Silvia Grumeza, care după o documentare prealabilă la
Grădina Botanică din București, elaborează un proiect. Odată cu detaliul de sistematizare
pentru Grădina Botanică s-a întocmit și un proiect similar pentru refacerea Parcului Rozelor,
urmând ca cele două obiective să funcționeze în legătură unul cu celălalt. După avizarea
detaliilor de sistematizare, nu s-au mai cerut următoarele faze normale de proiectare, execuția
fiind începută pe baza unor planșe suplimentare. Grădina este concepută pentru a îndeplini
funcții multiple: științifică, didactică, educativă și recreativă. Dispunerea și extinderea
sectoarelor sugerează ca funcțiile didactice și științifice erau preponderente”.
Urmează un șir nesfârșit de amânări și reconsiderări a proiectului, ultima abordare a ideii
de Grădină Botanică, cum trebuia să fie denumit parcul, s-a petrecut la 5 martie 1986, în urma
căreia s-au și efectuat, într-un ritm susținut, amenajările necesare și Grădina a fost deschisă
publicului vizitator (29 iunie 1986).
Din păcate, după 1989 proaspăta grădină botanică intră din nou într-o perioadă de declin,
situție în care, la inițiativa prof. univ. I. Coste, aceasta a fost administrată de către disciplina de
botanică de la Universitatea de Științe Agricole Timișoara, până în 1992, când noua administrație
a orașului a renunțat unilateral și fără nicio explicație la colaborare, moment din care personalul
grădinii a fost dispersat, schimburile internaționale au fost sistate cu toate ca mult timp grădinile
botanice din lume mai credeau în existența uneia și la Timișoara, trimițând cataloage de schimb.
Colecția de specii ierboase a fost practic distrusă, iar din cea de specii lemnoase, exemplarele
valoroase au dispărut (Parcul Botanic, Cadastrul Verde).
Parcul Botanic este situat în inima Timişoarei, având o suprafaţă de cca. 8,1ha. Acesta are
o funcţie preponderent didactică şi recreativă, prin numărul mare de specii exotice cultivate aici,
dar i se atribuie şi funcţie educativă şi recreativă.
Parcul cuprinde spaţii amenajate sub forma unor arborete, cu puţine specii de subarboret,
precum şi cu pajişti şi straturi de flori.
Zonele înierbate, pajiştile, sunt îngrijite de-a lungul întregului an, vegetaţia fiind cosită
frecvent. Doar în imediata preajmă a tufărişurilor vegetaţia nu este cosită cu aceeaşi intensitate şi
se instalează buruienişuri cu o talie mai mare. Regimul hidric al zonelor înierbate este asigurat de
precipitaţii, cu un aport neregulat şi puţin semnificativ al administraţiei parcului prin irigare.
Zonele irigate sunt în principal cele situate în vecinătatea straturilor cu flori. Pajiştea are un
caracter mai umed la punctele de cuplare a sistemelor de irigare la reţeaua de apă a oraşului,
puncte în care se formează chiar mici bălţi temporare, parţial sau complet acoperite de vegetaţie.
Pajiştile din Parcul Botanic sunt relativ puţin accesate de vizitatori, în principal datorită lipsei
băncilor pentru odihnă şi relaxare, şi datorită expunerii acestora la soare. De asemenea, încă nu
s-a instituit obişnuinţa localnicilor de a se aşeza direct pe spaţiul verde în după-amiezile calde de
vară, la ieşirea de la servici, pentru o scurtă siestă înainte de a se îndrepta spre casă, aşa cum se
întâmplă în alte părţi ale Europei.
19

Straturile cu flori sunt supuse permanent intervenţiei îngrijitorilor grădinari, pentru a
asigura condiţii optime speciilor floricole cultivate aici. Terenul este săpat şi plivit permanent,
având un aspect foarte îngrijit, limitând astfel apariţia speciilor de buruieni. Aceste terenuri sunt
de asemenea irigate frecvent, pentru a asigura un regim hidric prielnic speciilor ornamentale.
În parcul botanic sunt prezente mai puţine tufărişuri, realizate atât din specii exotice,
ornamentale, cât şi din specii indigene, păstrate în principal în subarboret. Aceste tufărişuri
asigură totuşi micro-habitate prielnice atât pentru instalarea speciilor de buruieni sau a altor
specii native de plate, cât şi adăposturi pentru specii de păsări, în special paseriforme, reptile şi
insecte.
Arboretul este bine reprezentat în Parcul Botanic, mai mult de jumătate din suprafaţa sa
fiind ocupată de arbori cu un coronament bine închegat, chiar închis. Paleta specifică de arbori
este bogată, însă acest aspect este mai puţin relevant din punctul de vedere al herpetofaunei.
Subarboretul este relativ slab reprezentat. Spaţiile în care coronamentul este bogat şi asigură o
acoperire de până la 100%, spaţiile sunt umbroase şi vegetaţia ierboasă este slab dezvoltată,
astfel încât şi necesităţile de îngrijire a ei sunt reduse. Aportul hidric este asigurat în general de
precipitaţii.
Aproximativ în centrul Parcului Botanic a fost realizat un mic spaţiu de stâncărie, aproape
în totalitate acoperit de vegetaţie arborescentă. Acest spaţiu ar fi putut fi prielnic pentru o serie
de specii de reptile, însă el este foarte frecventat de către vizitatori, fiind străbătut de nenumărate
poteci.
Pe lângă aceste spaţii, cu caracter mai natural, se regăsesc aici şi o serie de bazine betonate,
fiind însă seci, fără apă. Aceste bazine reprezintă în momentul de faţă medii antropizate, care
reduc din spaţiul ce poate fi ocupat de speciile de plante şi animale. Ele pot fi transformate în
habitate prielnice, prin măsuri specifice, în funcţie de necesităţile ecologice ale speciilor pe care
dorim să le aducem aici.
Principala ameninţare la adresa Parcului Botanic o poate reprezinta presiunea
investitorilor, dornici de a dezvolta proicte imobiliare de mare anvergură în centrul Timişoarei (a
se vedea investiţiile din preajma Pieţei 700, str. Ghe. Lazăr sau Bd. Circumvalaţiunii). Deşi
această ameninţare nu se manifestă în prezent în viaţa speciilor, cedarea autorităţilor locale la
aceste presiuni ar conduce la pierderea unei valori de patrimoniu cultural, nu doar natural, Parcul
Botanic având o istorie bogată şi funcţii multiple pentru comunitatea Timişoreană.
Viaţa speciilor de amifibieni este condiţionată de prezenţa apei. Dacă nu se aplică măsuri
de îmbunătăţire a regimului hidric pentru habitatele din Parcul Botanic, există riscul ca populaţia
de amfibieni să se reducă şi mai mult, datorită aridităţii. Parcul Botanic nu prezintă rezervoare de
apă sau bălţi şi nici nu există în preajma lui astfel de rezervoare de apă. Din acest motiv au fost
identificater aici doar speciile cele mai tolerante din punctul de vedere al deficitului de apă,
respectiv Hyla arborea – brotăcelul, Bufo vufo – broasca râioasă brună şi Bufo viridis – broasca
râioasă verde.
O altă ameninţare asupra speciilor de amifibieni este reprezentată de folosirea
insecticidelor, rodenticidelor, raticidelor etc. Amfibienii fiind animale cu pielea umedă, care
asigură respiraţia acestora, sunt foarte sensibili la aplicarea de substanţe chimice de orice fel.
Fauna reptiliană este de asemenea slab reprezentată, prin specia Lacerta agilis - şopârla de
nisip, şopârla de câmp. Principala ameninţare la adresa acestei specii o reprezintă deteriorarea
habitatului, respectiv zonele înierbate şi tufărişurile. Cosirea repetată, conduce la crearea unui
habitat impropriu. De asemenea, prin cosirile repetate se reduce cantitatea de insecte care trăiesc
în acest perimetru, reducând astfel baza trofică a speciei. Populaţia de insecte este influenţată şi
de stropirile contra ţânţarilor practicate de către primărie, precum şi aplicarea altor insecticide,
rodenticide/raticide etc. Spaţiile care oferă actualmente cele mai bune condiţii speciei sunt
tufărişurile.
Pentru a îmbunătăţii statutul de conservare a speciilor de amfibieni şi reptile prezente,
precum şi pentru a permite instalarea şi dezvoltarea altor specii de herpetofaună, se cere a se
impune o serie de măsuri de management, precum:
20

- Asigurarea de habitate prielnice de viaţă prin: reglementarea cositului pe toată suprafaţa
parcului, mai ales în zonele înierbate şi a celor cu tufărişuri, cel puţin pe anumite suprafeţe;
asigurarea unor spaţii cu exces de umiditate şi chiar realizarea unor bazine acvatice sau bălţi,
care să fie populate de specii; reglementarea sau chiar eliminarea folosirii insecticidelor,
rodenticidelor etc. pe suprafaţa parcului, pentru a împiedica otrăvirea amfibienilor şi reptilelor.
- Asigurarea hranei: reglementarea cositului, pentru a permite dezvoltarea populaţiilor de
insecte, cel puţin pe anumite suprafeţe din parc; reglementarea şi chiar eliminarea folosirii
insecticidelor, rodenticidelor/raticidelor pe suprafaţa parcului.
- Asigurarea reproducerii: realizarea unor bălţi, cu caracter cvasi-natural, în care să se
poată reproduce speciile de amfibieni. Avantajul realizării unor bălţi l-ar consitui şi posibilitatea
instalării unor specii care lipsesc actualmente – Rana ridibunda, Rana esculenta, Emys
orbicularis, Natrix natrix etc. De asemena, prezenţa bălţilor ar influenţa pozitiv dezvoltarea
populaţiilor de insecte, ce reprezintă suportul trofic al speciilor de amfibieni şi reptile.
Măsurile de management propuse mai sus a fi realizate pe teritoriul Parcului Botanic, ar
putea fi extinse şi la zonele rezidenţiale din vecinătatea acestuia, foarte bogate în spaţii verzi.
Îmbunătăţirea factorilor ecologici pentru speciile de amfibieni şi reptile, în această zonă a
Timişoarei, ar fi putea infleunţa statutul biodiversităţii pe arii mai alrgi din oraş, datorită faptului
că zona este străbătută de calea ferată (aceasta se întinde de-a lungul unei laturi a Parcului
Botanic), ce se prezintă ca un coridor verde ce străbate tot centrul oraşului.
Fig. 9 - Parcul Botanic (galben), situat de-a lungul căii ferate CFR (verde). În apropierea
parcului, la est de acesta, se remarcă o zonă rezidenţială cu spaţii verzi bogate şi largi (albastru).
Ca şi concluzie putem spune că Parcul Botanic reprezintă actualmente un spaţiu mai puţin
prielnic pentru herpetofaună. Totuşi, dimensiunile sale considerabile şi aplicarea unor măsuri
corespunzătoare de management ar putea conduce la creşterea populaţiei herpetofaunei şi chiar
la îmbogăţirea specifică a acesteia.
Fig. 10 - Aspecte din Parcul Botanic: pajişte şi straturi cu flori, arboret compact, tufărişuri cu
buruieni
21

2.2. Parcul Catedralei
Parcul Catedralei are o suprafaţă de cca. 3,7ha, fiind situat pe malul Begăi, în centrul
Municipiului Timişoara. Parcul înconjoară Catedrala Ortodoxă, desfăşurându-se în cea mai mare
parte a sa între catedrală şi malul Begăi. Are o formă relativ triunghiulară, într-unul dintre colţuri
situându-se catedrala, iar celelalte două colţuri prelungindu-se cu Podul Maria şi respectiv Podul
Mihai Viteazul. Două dintre laturile parcului sunt mărginite de bulevarde importante care conduc
traficul auto spre centrul oraşului, iar a treia latură este delimitată de malurile Canalului Bega.
Parcul este ocupat aproape în întregime de arbori, cu un coronament relativ compact. Se
remarcă prezenţa unor exemplare impresionante de platan – Platanus acerifolia, plop negru –
Populus nigra şi a unor exemplare de tisă – Taxus baccata sau lariţă – Larix decidua.
Subarboretul este slab reprezentat. Vegetaţia ierbacee este relativ săracă, datorită pe de o parte
coronamentului bogat şi pe de altă parte datorită cantităţii excesive de excremente provenite de
la populaţia numeroase de ciori – Corvus frugilegus, care folosesc constant coronamentul
arborilor din acest parc. Vegetaţia ierboasă este întreţinută sub formă de gazon.
Datorită locaţiei neprielnice, cu bariere fizice importante pentru deplasarea amfibienilor şi
reptilelor, corelat cu un habitat puţin ofertant, populaţia de herpetofaună este slab reprezentată.
Singurul factor prielnic îl constituie vecinătatea cu Canalul Bega, fapt care şi explică prezenţa
speciei Rana ridibunda (Pelophylax ridibundus), broasca mare de lac, în acest perimetru. Totuşi
dimensiunea populaţiei observate este de mici dimensiuni. Regimul hidric este susţinut de
precipitaţiile, irigaţiile făcându-se cu caracter sporadic.
În acest perimetru au mai fost observate doar speciile Bufo bufo, Bufo viridis şi Hyla
arborea.
Ameninţările la adresa faunei herpetologice din acest parc sunt reprezentate în principal de
lipsa habitatelor prielnice, lipsa suportului trofic, aplicarea de pesticide şi acidifierea solului
datorită excrementelor lăsate de ciori.
Fig. 11 - Parcul Catedralei (galben), mărginit de bulevarde şi de Canalul Bega (verde, care
acţionează ca un coridor ecologic pentru amfibieni şi reprezintă un habitat de refugiu pentru
aceştia). Parcul central şi Parcul Justiţiei (albastru), sunt perimetre din vecinătatea Parcului
Catedralei, cu care ar putea fi asigurată conectivitatea şi comunicarea între populaţiile de
amfibieni şi chiar reptile.
Un factor prielnic pentru populaţia de amfibieni îl reprezintă vecinătatea Canalului Bega,
care asigură un habitat de refugiu pentru aceştia. Vecinătatea parcurilor, Parcul Central şi Parcul
22

Justiţiei, ar trebui să contribuie de asemenea la păstrarea biodiversităţii perimetrului, însă accesul
speciilor de amfibieni şi reptile de la cele două parcuri către Parcul Catedralei este foarte dificil
datorită traficului pe cele două bulevarde care il flanchează, în special pentru speciile cu
activitate diurnă.
Fig. 12 - Aspecte din Parcul Catedralei: platani, plop negru, litiera acoperită de excremente
şi cadavre de păsări
Ca măsuri de management pentru conservarea populaţiilor speciilor de amfibieni
propunem:
- Asigurarea de habitate prielnice prin: reglementarea sau chiar eliminarea folosirii
insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafaţa parcului, pentru a împiedica otrăvirea amfibienilor
şi reptilelor; îndepărtarea coloniilor de cioară care populează coronamentul arborilor.
- Asigurarea hranei: reglementarea şi chiar eliminarea folosirii insecticidelor,
rodenticidelor/raticidelor pe suprafaţa parcului, pentru a permite dezvoltarea populaţiilor de
insecte ce reprezintă baza trofică a amfibienilor.
Pe lângă aceste măsuri, mai pot fi luate în considerare măsuri pentru asigurarea
conectivităţii între parcurile din centrul Timişoarei. În acest fel, chiar şi suprafeţele pe care nu se
mai regăsesc anumite specii de amfibieni sau reptile pot fi recolonizate. De asemenea, imigraţia
şi emigraţia reprezintă procese ecologice importante care conduc la păstrarea echilibrelor
populaţionale, intra şi interspecifice. O măsură pentru asigurarea conectivităţii poate fi
reprezentată de realizarea unor pasaje subterane (tuburi sau şanţuri acoperite de grilaje), care să
poată fi străbătute de animalele mici.
Parcul catedralei reprezintă o zonă săracă în specii de herpetofaună, însă cu un potenţial
destul de ridicat pentru sporirea populaţiei dacă se asigură conectivitatea cu alte spaţii verzi.
2.3. Parcul Civic
Parcul Civic este unul dintre cele mai centrale parcuri ale Timişoarei, fiind parte a Cetăţii
Timişoarei. Are o suprafaţă de cca. 7,4ha, divizată în 3 suprafeţe separate prin şosele.
Istoricul acestui parc este foarte scurt. Aproape întreaga suprafaţă a parcului a fost incinta
uneia din cele mai mari cazărmi militare din Europa, situată în vecinătatea cetăţii Timişoarei. Ea
a dăinuit ca atare până după cel de-al doilea război mondial.
După 1971, pentru a masca incertitudinile urbanistice privind această zonă s-a decis
înverzirea ei. S-a plantat masiv, cu tot materialul existent în pepiniere în special arbori, fără o
gândire conturată, în stilul acţiunilor pompieristice caracteristice acelor vremuri. Se stabilea o
soluţie provizorie, în aşteptarea unor zile mai promiţătoare. Provizoratul a devenit permanenţă,
vegetaţia s-a înălţat şi a instaurat viguros o nouă funcţiune a acestei zone, cea recreativă. Această
oază verde în centrul oraşului, în imediata apropiere a zonei strict minerale din fosta cetate,
defineşte astăzi personalitatea urbanistică a oraşului şi a intrat în subconştientul ambiental al
locuitorilor. Acest fond vegetal existent va putea deveni o piesă „forte” în structura urbanistică.
Ar fi o adevărată „crimă ambientală şi urbanistică” renunţarea la acest bun câştigat
conjunctural şi înlocuirea lui cu o lume minerală, chiar dacă numai ca obiective izolate. Două
funcţiuni pot fi identificate în acest parc: funcţiunea preponderent de tranzit și funcţiunea
23

secundară de recreere. Slaba reprezentare a celei de a doua funcţiuni, care ar trebui să fie
preponderentă se explică prin lipsa unei gândiri corespunzătoare în conceperea parcului (Parcul
Civic, Cadastrul Verde).
Parcul Civic este înconjurat de clădiri aparţinând centrului vechi al oraşului, în partea de
nord şi vest şi de o zonă rezidenţială îmbinată cu spaţii administrative în est şi sud. Nu are acces
direct, local, la nici un rezervor de apă sau baltă, astfel încât habitatele prezente au un caracter
mai arid şi nu asigură condiţii prielnice pentru existenţa amfibienilor. De asemenea,
conectivitatea parcului cu alte spaţii verzi este mai precară, împiedicându-se procesul de
imigraţie.
Parcul este acoperit în cea mai mare parte a sa cu arbori, cu tufărişuri slab reprezentate, şi
vegetaţie ierboasă bine întreţinută sub formă de gazon. Pajiştile, sub formă de gazon, ocupă
spaţiile libere păstrate între arbori. În câteva zone, mai ales în cele două parcele mai mici ale
parcului, arborii formează un coronament compact, umbros. Există câteva tufărişuri, cu extindere
redusă, care păstrează la baza lor o vegetaţie puţin mai bogată şi mai înaltă, cu prezenţa a câtorva
specii de buruieni.
Vegetaţia ierboasă este întreţinută permanent, prin cosiri repetate. Se asigură şi irigarea
periodică a suprafeţelor.
Există puţine straturi de flori, dar acestea sunt întreţinute prin săpat şi pliviri permanente,
astfel încât şi în aceste spaţii este împiedicată dezvoltarea speciilor de buruieni. Straturile de flori
sunt irigate mai frecvent decât gazonul, prezentând un regim hidric mai prielnic amfibienilor
tereştri.
Pe teritoriul parcului au fost observate numeroase capcane cu atrape rodenticide, care pot
determina otrăvirea amfibienilor care se deplasează în preajma lor, mai ales în perioadele umede.
Pe teritoriul parcului nu se întâlneşte nici o specie de reptile, factorul cu impactul negativ
cel mai puternic fiind reprezentat de izolarea acestuia de alte zone verzi. O conectivitate dificilă
se poate observa chiar şi între cele trei parcele ale parcului, mai ales în timpul zilei când traficul
auto este extrem de intens. De asemenea, lipsa bazei trofice, ca urmare a scăderii populaţiei de
insecte şi alte nevertebrate prin cosirea regulată a vegetaţiei ierboase, reprezintă un factor
limitativ puternic.
Fig. 13 - Parcul Civic (galben) şi vecinătăţile sale. Spaţiile verzi (albastru) nu sunt în imediata lui
vecinătate, astfel încât se impune a fi promovate coridoare stradale de conectivitate (săgeţi
verzi). Între cele trei parcele ale parcului pot fi realizate pasaje pentru asigurarea conectivităţii
(săgeţi albastre). Canalul Bega (verde) asigură conectivitatea de-a lungul întregului său parcus.
24

Fig. 14 - Aspecte din Parcul Civic: arboret cu coronament compact şi tufarişuri, aranjamente
florale şi gazon
Pentru amfibieni, lipsa accesului la un rezervor de apă conduce la prezenţa unui număr
redus de indivizi şi de specii. Doar 3 specii de amfibieni au fost identificate: Hyla arborea, Bufo
bufo şi Bufo viridis. Asigurarea bazei trofice reprezintă o problemă importantă şi pentru
reprezentanţii acestui grup.
Măsurile de management, care se impun la modul cel mai imperios pentru a asigura
conservarea speciilor şi colonizarea teritoriului cu specii noi de amfibieni şi reptile, sunt
următoarele:
- Asigurarea de habitate prielnice de viaţă prin: reglementarea cositului pe anumite
suprafeţe, chiar dacă de mici dimensiuni, eventual în preajma tufărişurilor; asigurarea unor spaţii
cu exces de umiditate şi chiar realizarea unuia sau mai multor bazine acvatice sau bălţi, cu
caracter semi-natural, care să fie populate de specii; reglementarea sau chiar eliminarea folosirii
insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafaţa parcului, pentru a împiedica otrăvirea amfibienilor
şi reptilelor; asigurarea conectivităţii la alte spaţii verzi, prin promovarea folosirii unor practici
prietenoase de îngrijire a spaţiilor verzi stradale, pe anumite străzi alese special în acest scop. De
asemenea, pentru a asigura conectivitatea parcelei principale cu cele două parcele secundare, şi
în fapt conectarea primeia şi la alte spaţii verzi, se pot realiza pasaje subterane, prin tuburi sau
şanţuri acoperite cu grilaj, care pot permite accesul şi adăpostirea animalelor mici.
- Asigurarea hranei: reglementarea cositului, pentru a permite dezvoltarea populaţiilor de
insecte, cel puţin pe anumite suprafeţe din parc; păstrarea unor spaţii mici cu vegetaţie înaltă,
cvasi-naturală, care să fie cosită eventual doar la intrarea în sezonul hiemal; reglementarea şi
chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor/raticidelor pe suprafaţa parcului.
- Asigurarea reproducerii: realizarea uneia sau mai multor bălţi, cu caracter cvasi-natural,
în care să se poată reproduce speciile de amfibieni. De asemena, prezenţa bălţilor ar influenţa
pozitiv dezvoltarea populaţiilor de insecte, ce reprezintă suportul trofic al speciilor de amfibieni
şi reptile.
Parcul Civic este cel mai ”arid” parc al Timişoarei, oferind la momentul actual puţine
resurse populaţiei de herpetofaună. Prin luarea unor măsuri adecvate se va putea îmbunătăţii
statutul speciilor de amfibieni, însă colonizarea cu alte specii decât cele încă prezenta aici va
rămâne în continuare incertă.
2.4. Parcul Lidia
Are o suprafaţă de cca. 7,95ha şi este situat în zona de sud a Municipiului Timişoara,
Cartierul Zona Soarelui.
Pe harta oraşului Timişoara din 1900, suprafaţa pe care se află actualul parc Lidia
(Pădurice) era mult în afara orașului. Ulterior, în perioada 1929-1973, aici a funcționat pepiniera
orașului.
Construirea blocurilor de pe Calea Girocului, o parte din ele chiar pe terenul fostei
pepiniere, apoi cartierul de blocuri din zona Soarelui ce ajunge până la limita fostei pepiniere,
25

duc la folosirea acestui teren ca refugiu de recreere, ca o oaza de verdeaţă între cartiere minerale
de blocuri. Desimea şi caracterul sălbatic al zonei reduc însă mult din eficienţa recreerii.
Amenajări timide se fac după 1990, când deja vegetaţia lemnoasă se ridicase bine.
Amenajarea, în structura actuală, se face definitiv abia în 1999, când se conturează aleile, o parte
din ele pe vechile drumuri de acces a fostei pepiniere, se defrişează masiv subarboretul, se
nivelează şi se gazonează întreaga suprafaţă, se amplasează bănci şi se introduc buchete de
răşinoase.
Parcul Lidia (Pădurice) este astfel cel mai tânăr parc al Timişoarei, în acest moment, dar în
acelaşi timp unul din cele mai intens vizitate, datorită situării lui între două mari zone de blocuri.
Funcţiile sale principale sunt: funcţionarea recreativă; funcţionarea de tranzit; funcţionarea de
joacă pentru copii, având un mini teren de fotbal în interiorul parcului, înconjurat de masiv
păduros (Parcul Lidia – Cadastrul Verde).
Parcul Lidia este mai puţin bine întreţinut decât parcurile discutate anterior şi în acest parc
au fost observate suprafeţe ocupate de vegetaţie arboricolă, tufărişuri şi pajişti. Coronamentul
arborilor ocupă aproximativ jumătate din suprafaţa parcului, restul fiind ocupat de vegetaţia
ierboasă.
Deşi parcul nu are alte spaţii verzi în preajmă, prezenţa grădinilor aparţinând caselor de
locuit din imediata vecinătate în conferă conectivitate cu spaţiul extraurban. Totuşi, nu pot fi
identificate multe specii de amifibieni şi reptile deoarece nu există rezervoare acvatice, bălţi, care
să asigurare un minim al factorilor ecologici necesari a fi prezenti.
Vegetatia ierboasă este îngrijită, însă nu atât de frecvent şi nici nu este irigată, regimul
hidric fiind asigurat de precipitaţii.
Ameninţările pentru conservarea speciilor de amfibieni sunt reprezentate tocmai de lipsa
unui rezervor acvatic, unei bălţi, care să asigure existenţa unui factor umiditate corespunzător.
Pentru reptile, ameninţările sunt reprezentate de reducerea factorului trofic şi a condiţiilor
de habitat necesare speciei, vegetaţie ierboasă cvasi-naturală şi tufărişuri.
De asemenea, o ameninţare potenţială o poate reprezenta chiar iniţiativa primăriei de a
amenaja parcul. În situaţia în care nu se urmăreşte şi implementarea unor măsuri de conservare a
biodiversităţii, amenajarea fără discernământ a parcului, sau urmărind doar aspecte estetice şi de
recreere, ar putea conduce la scăderea populaţiei herpetofaunei şi a biodiversităţii în general.
Pe suprafaţa Parcului Lidia au fost observate speciile Lacerta agilis, Lacerta viridis –
guşterul, Bufo bufo, Bufo viridis, Pelobates fuscus – broasca de pământ, Hyla arborea.
Fig. 15 - Parcul Lidia
26

Măsurile de management propuse pentru conservarea speciilor sunt următoarele:
- Asigurarea de habitate prielnice de viaţă prin: reglementarea cositului pe anumite
suprafeţe, chiar dacă de mici dimensiuni, eventual în preajma tufărişurilor; asigurarea unor spaţii
cu exces de umiditate şi chiar realizarea unuia sau mai multor bazine acvatice sau bălţi, cu
caracter semi-natural, care să fie populate de specii; reglementarea sau chiar eliminarea folosirii
insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafaţa parcului, pentru a împiedica otrăvirea amfibienilor
şi reptilelor;
- Asigurarea hranei: reglementarea cositului, pentru a permite dezvoltarea populaţiilor de
insecte, cel puţin pe anumite suprafeţe din parc; păstrarea unor spaţii mici cu vegetaţie înaltă,
cvasi-naturală, care să fie cosită eventual doar la intrarea în sezonul hiemal; reglementarea şi
chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor/raticidelor pe suprafaţa parcului.
- Asigurarea reproducerii: realizarea uneia sau mai multor bălţi, cu caracter cvasi-natural,
în care să se poată reproduce speciile de amfibieni. De asemena, bălţile ar influenţa pozitiv
dezvoltarea populaţiilor de insecte, ce reprezintă suportul trofic al speciilor de amfibieni şi
reptile şi chiar prezenţa unor specii de reptile şi amfibieni precum Natrix natrix, Emys
orbicularis şi Rana ridibunda.
Parcul Lidia este un parc mai ofertant din punctul de vedere a habitatelor şi conectivităţii
lui la alte habitate însemnate din jur. Prin luarea unor măsuri adecvate se va putea îmbunătăţii
statutul speciilor prezente, şi chiar colonizarea cu noi specii, pentru al transforma într-un
adevărat bio-parc.
Fig. 16 - Aspecte din parcul Lidia: arboret, tufărişuri cu buruieni la bază
2.5. Parcul Poporului
Parcul Poporului este situat aproape de centrul Timişoarei, pe malul Canalului Bega.
Ocupă o suprafaţă de cca. 3,85ha.
Acest parc s-a născut în jurul anului 1852, când guvernatorul Timișoarei, Cronin Cromberg
a dispus plantarea de arbori și realizarea într-o primă formă a parcului ce făcea legătura cu
cartierul Fabric. Denumirea sa de-a lungul timpului a fost: Parcul Coronini, Stadt Parc, Regina
Maria, Poporului.
Înainte de amenajarea parcului, pe acest teren erau fortificații militare. Terenul a fost
cumpărat de Primaria orașului Timișoara și toate șanțurile au fost acoperite, amenajându-se ca
parc.
În trecut parcul se suprapunea peste actuala locație, dar se întindea foarte mult spre est,
până la actuala catedrală catolică Milenium, unde era piața Coronini. El era străbătut de Canalul
Morilor, un braț al Begăi, ce urmărea cu aproximație actualul bulevard Pestalozzi. La Nord
parcul era limitat de actualul Bulevard 12 APRILIE, care la limita sa vestică era ușor cotit spre
sud.
În cadrul parcului se identifică următoarele funcțiuni: funcțiunea de tranzit, determinată
de prezența a trei instituții mari pe B-dul Pestalozzi care trebuie să traverseze parcul pentru a
accede la transportul în comun; funcțiunea recreativă, care satisface nevoile unui întreg cartier,
respectiv zona Pieței Traian; funcțiunea sportivă, practicată la limita sudică, prin amenajarea
miniterenului de fotbal și a meselor de ping-pong (Parcul Poporului – Cadastrul Verde).
27

Pe suprafaţa parcului se regăsesc specii de arbori indigeni, cu câteva exemplare de stajar de
luncă secular, chiparos, frasin şi alte specii indigene şi exotice. Etajul subarboretului este slab
reprezentat. Coronamentul arborilor acopera circa 60% din suprafaţa parcului, restul fiind pajişte
sub formă de gazon. Chiar şi sub coronamentul arborilor stratul vegetal ierbos este bine închegat,
însă este întreţinut sub forma de gazon, cu cosiri frecvente.
Toată suprafaţa parcului este irigată abundent prin sisteme automate, asigurând un regim
hidric favorabil.
Se regăsesc aici şi suprafeţe mici de straturi cu specii floricole.
În mijlocul parcului se găseşte un bazin cu apă în care funcţionează şi o arteziană. Din
păcate, structura bazinului nu permite accesul animamelor cum sunt amfibienii şi reptilele. Spre
marginea estică a parcului este construit un sistem de cascade artificiale, la care pot să ajungă şi
amfibienii şi reptilele din parc.
Cu toate că factorul hidric are o calitate bună în acest parc, totuşi au fost identificate puţine
specii pe suprafaţa sa: Rana ridibunda, Bufo bufo, Bufo viridis şi Hyla arborea. Această situaţie
se datorează cel mai probabil limitărilor produse de lipsa altor doi factori, habitat prielnic şi
hrană. Îngrijirea permanentă a gazonul determină reducerea substanţială a ambilor factori
amintiţi. Insectele nu pot să se dezvolte în gazonul întreţinut permanent şi prin urmare amfibienii
şi reptilele nu pot găsi hrană corespunzătoare. De asemenea, întreţinerea gazonului determină
reducerea suprafeţelor utilizate pentru adăposturi, refugiu, hrănire etc.
Măsurile de management propuse pentru îmbunătăţirea condiţiilor de habitat şi conservarea
speciilor sunt:
- Asigurarea de habitate prielnice de viaţă prin: reglementarea cositului pe anumite
suprafeţe, chiar dacă de mici dimensiuni, eventual în preajma tufărişurilor; asigurarea unor spaţii
cu exces de umiditate şi chiar realizarea unuia sau mai multor bazine acvatice sau bălţi, cu
caracter semi-natural, care să poată fi populate de specii de amfibieni şi reptile; reglementarea
sau chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor etc. pe suprafaţa parcului, pentru a
împiedica otrăvirea amfibienilor şi reptilelor;
Fig. 17 - Parcul Poporului (galben), situat chiar lângă Canalul Bega (verde), care încă şi acum
îndeplineşte funcţia de coridor ecologic.
28

- Asigurarea hranei: reglementarea cositului, pentru a permite dezvoltarea populaţiilor de
insecte, cel puţin pe anumite suprafeţe din parc; păstrarea unor spaţii mici cu vegetaţie înaltă,
cvasi-naturală, care să fie cosită eventual doar la intrarea în sezonul hiemal; reglementarea şi
chiar eliminarea folosirii insecticidelor, rodenticidelor/raticidelor pe suprafaţa parcului.
- Asigurarea reproducerii: realizarea uneia sau mai multor bălţi, cu caracter cvasi-natural,
în care să se poată reproduce speciile de amfibieni. De asemena, bălţile ar influenţa pozitiv
dezvoltarea populaţiilor de insecte, ce reprezintă suportul trofic al speciilor de amfibieni şi
reptile şi chiar prezenţa unor specii de reptile şi amfibieni precum Natrix natrix, Emys
orbicularis şi Rana ridibunda.
Parcul Poporului asigură în momentul de faţă condiţii neprielnice majorităţii speciilor de
herpetofaună, însă aplicarea unor măsuri destul de simple şi localizate poate determina
schimbarea substanţială a factorilor ecologici limitativi pentru dezvoltarea acestora.
Fig. 18 - Aspecte din Parcul Poporului: peisaj cu arteziană, chiparos de baltă, alpinariu cu
microcascade
Altele dintre zonele selectate sunt situri urbane sau periurbane cu grad mai ridicat sau mai
scăzut al rusticității și implicit al influențelor antropice, influențe care se pare că sunt foctorul
determinant în afirmarea și conservarea biodiversității în spațiile urbane și periurbane.
2.6. Malurile Canalului Bega, inclusiv Canalul Bega
Canalul Bega reprezintă unul dintre simbolurile cele mai importante ale Municipiului
Timişoara, constituindu-se totodată într-o caracteristică de peisaj care a influenţat în mare
măsură dezvoltarea istorică a oraşului. În acelaşi timp coloana ecologică a oraşului, de-a lungul
ei fiind răsfirate cea mai mare parte din spaţiile verzi ale acestuia. Pe lângă habitatul acvatic şi
vegetaţia acvatică tipică, Bega influenţează condiţiile de habitat în zonele din imediata sa
apropiere, în special în ceea ce priveşte factorul umiditate a aerului şi solului.
Suprafaţa evaluată în interiorul oraşului a cananului Bega este de cca. 84,66ha, fiind
extinsă pe o lungime de cca. 12,76km. Suprafaţa evaluată este cuprinsă în interiorul digurilor
care o mărginesc, până pe coama digurilor, atât de o parte cât şi de cealaltă a cursului de apă.
Deşi reprezintă un curs natural de apă, după cum îi spune şi numele, astăzi cursul de apă
din intravilanul Timişoarei are caracteristicile unui canal, debitul apei fiind controlat printr-un
baraj, malurile fiind stabilizate prin dale de ciment şi fundul apei în mare parte cu pietre.
Factorii principali care influenţează statutul ecologic al canalului Bega sunt următorii:
- Stabilizarea putenică a malurilor prin aplicarea de dale de ciment: acestea nu permit
instalarea, sau doar instalarea pe suprafeţe reduse, a vegetaţiei ripariene, astfel încât se reduce
baza nutritivă pentru speciile acvatice fitofage sau detritivore. De asemenea, este distrus
habitatul caracteristic speciilor terestre sau amfibii care folosesc zona ripariană ca mediu tipic de
viaţă, refugiu sau pentru reproducere.
- Îndiguirea îngustă a cursului de apă: reduce suprafaţa zonei inundabile, în cea mai mare
parte la zero, astfel încât se modifică drastic condiţiile de habitat şi sunt eliminate speciile
caracteristice acestuia.
29

- Construirea barajului pentru regularizarea şi controlul debitului de apă. Construirea
barajului are două efecte principale: disjuncţia populaţiilor speciilor pe segmentele amonte şi
aval de baraj, în special pentru speciile anadrome, respectiv reducerea cantităţii de aluviuni şi
eliminarea variaţiilor sezoniere a debitului apei, cu efecte asupra compoziţiei şi structurii
populaţiei speciilor, în special a celor situate în aval de baraj.
- Pietrele folosite la stabilizarea fundului apei împiedică instalarea vegetaţiei acvatice. De
asemenea, dragarea pentru îndepărtarea aluviunilor şi a altor resturi din apă afactează viaţa
organismelor acvatice, atât prin acţiunea directă, fizică, ce se traduce prin rănirea sau uciderea
vieţuitoarelor, cât şi prin reducerea resurselor necesare vieţii acestora.
- Deversări ilegale sau accidentale de poluanţi în apă, sau chiar apa meteorică ce se scurge
în Bega după ce spală suprafeţe acoperite de poluanţi. Aceste fenomene sunt mai puţin intense în
ultimii ani, poate cu excepţia poluării rezultate din scurgerea pulberilor din smogul care se
formează în atmosfera oraşului şi a eventualelor hidrocarburi scurse de pe şosele, spălate de
precipitaţii.
Din punctul de vedere a caracteristicilor sale ecologice şi al suitabilităţii sale pentru
speciile de herpetofaună, sectorul canalului Bega cuprins în intravilanul Municipiului Timişoara
poate fi împărţit în 3 segmente, astfel:
- De la intrarea în Municipiul Timişoara până la barajul Uzinei de apă (intersecţia străzii
Uzinei cu strada Rozelor) – sectorul estic: pe acest sector se observă îndiguirea mai largă a
canalului, iar stabilizarea malurilor este mai puţin evidentă. Ca urmare a nivelului mai ridicat al
apei şi al depunerii aluvionilor, zona ripariană şi chiar cursul apei este ocupat de o vegetaţie
acvatică bogată, dominată de speciile stuf şi papură. Statutul ecologic al acestui segment este
evident mai bun, decât al următoarelor două segmente. Acest fapt este datorat şi vecinătăţii cu o
serie de bălţi de pescuit, precum şi cu pajiştile, păşunile, existente în zona de la marginea
oraşului. Acest sector este mai bogat în specii de herpetofaună şi nevertebrate acvatice decât
segmentele de canal din aval.
- De la Uzina de apă la Bd. Iuliu Maniu – sectorul central: îndiguirea se îngustează şi în
multe segmente zona ripariană este cvasi-inexistentă, ca urmare a realizării unor construcţii chiar
pe malurile canalului. Se remarcă un număr mare de poduri peste canal. Malurile sunt stabilizate
cu dale de ciment şi vegetaţia ripariană este de asemenea cvasi-inexistentă. Pe alocuri apar în
cursul apei plante acvatice şi în spărturi ale malurilor stabilizate sau între dale apare o vegetaţie
acvatică din specii caracteristice. Apar pe alocuri chiar şi specii de plante plutitoare, cum este
peştioaica. Nivelul apei este în general scăzut, sub 1m adâncime, şi se remarcă doar puţine specii
de nevertebrate acvatice şi de amfibieni. Reptilele lipsesc aproape cu desăvârşire din acest sector.
Sectorul central este cel asupra căruia se manifestă impactul cel mai puternic al activităţii umane,
bineînţeles în sens negativ (pe lângă factorii deja menţionaţi mai pot fi enumeraţi: pescuitul,
poluarea atmosferică, traficul pietonal şi auto etc.).
- De la Bd. Iuliu Maniu la ieşirea din oraş: îndiguirea este la fel de îngustă, însă vegetaţia
ripariană este mai bogată ca urmare a calităţii mai slabe a stbilizării malurilor. În această zonă se
observă chiar şi suprafeţe mici cu tufărişuri, ceea ce permite existenţa unor specii care în alte
segmente lipsesc (lacertide, paseriforme). Calitatea ecologică a sectorului este îmbunătăţită şi
datorită existenţei pajiştilor, păşunilor, din zona marginală a oraşului.
Tipuri de habitate prezente
Canalul Bega beneficiază de următoarele habitate:
R2202 Comunităţi danubiene cu Lemna minor, L. trisulca, Spirodela polyrhiza, Wolffia
arrhiza.
R2203 Comunităţi danubiene cu Salvinia natans, Marsilea qadrifolia, Azolla caroliniana
şi A. filiculoides
R2205 Comunităţi danubiene cu Hydrocharis morsus-ranae, Stratiotes aloides şi
Utricularia vulgaris.
R2208 Comunităţi danubiene cu Ranunculus aqatilis şi Hottonia palustris.
R2213 Comunităţi danubiene cu Eleocharis acicularis şi Littorella uniflora.
30

R2302 Comunităţi ponto-panonice cu Zannichellia palustris şi Zepedicellata.
R5301 Comunităţi palustre cu Glyceria fluitans, Catabrosa aquatica şi Leersia oryzoides.
R5303 Comunităţi danubiene cu Oenanthe aquatica şi Rorippa amphibia.
R5304 Comunităţi danubiene cu Sparganium erectum, Berula erecta şi Sium latifolium
Dintre ameninţările potenţiale la statului ecologic actual al canalului Bega şi implicit
asupra speciilor de herpetofaună şi nevertebrate acvatice amintim: dragarea canalului, poluarea
cronică sau acută (accidentală) a apei, îndepărtarea vegetaţiei ripariene, dezechilibrarea reţelelor
trofice prin pescuitul excesiv al unor specii, etc.
Canalul Bega a beneficiat de 5 staţii de pescuit:
Staţia I de pescuit:
45 O 45′06,71″N
21 O 17′31,49″E
Staţia II de pescuit:
45 O 45′22,62″N
21 O 14′27,73″E
Staţia III de pescuit:
45 O 45′01,10″N
21 O 13′05,39″E
Staţia IV de pescuit:
45 O 44′29,61″N
21 O 11′33,54″E
Staţia V de pescuit:
45 O 43′20,31″N
21 O 08′11,98″E
Staţiile de pescuit au acoperit o suprafaţă de aproximativ 14.241,49 m şi au fost
considerate reprezentative pentru habitatele sau biomurile identificate.
Speciile de herpetofaună întâlnite sunt:
- Sectorul estic: Rana ridibunda (Pelophylax ridibundus), Rana esculenta (Pelophylax
esculentus) – broasca mică de lac, broasca verde, Rana dalmatina – broasca roşie de pădure,
Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Lacerta agilis, Lacerta viridis – guşterul, Natrix natrix -
şarpele de casă, Natrix natrix - şarpele de apă, Emys orbicularis – broasca ţestoasă de lac.
- Sectorul central: Rana ridibunda, Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea.
- Sectorul vestic: Rana ridibunda, Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Lacerta agilis,
Lacerta viridis, Natrix natrix.
Speciile de nevertebrate acvatice şi suprataxonii identificaţi au fost:
- Pe luciul apei pot fi observate specii ca Gerris lacustris, Hydrometra stagnorum, sau
larve de Ephydra hians.
- În masa apei sunt active specii ca amfipodul Gammarus pulex – prezent şi în bentos, dar
mai ales speciile de insecte coleoptere Dytiscus marginalis, Gyrinus natator, Hydrous piceus.
- Din rândul dipterelor au fost identificaţi reprezentanţi din familiile: Athericidae,
Ceratopogonidae, Chironomidae, Culicidae, Empididae, Simuliidae.
În macrozoobentos au fost observate larve ale următoarelor grupuri taxonomice:
- Odonata – Calopterygidae, Coenagrionidae, Aeshnidae, Gomphidae, Libellulidae
- Trichoptera: Hydropsychidae, Rhyacophilidae.
- Ephemeroptera: Baetidae – Baetis niger, Caenidae, Ephemeridae – Ephemera danica,
Heptageniidae, Ephemerellidae – Seratella ignita, Leptophlebiidae, Potamanthidae.
Dintre oligochete amintim reprezentantul familiei Naididae, subfam. Tubificinae,
respective viermele tubifex - Tubifex tubifex, present în sectorul estic.
O prezenţă remarcabilă o au speciile de lamelibranhiate Unio pictorum – scoica mare de
râu şi Anodonta cygnea – scoica de iazuri.
31

Fig. 19 - Malul Canalului Bega (galben). Cu albastru sunt marcate suprafeţele cu potenţial de
îmbunătăţire a statutului speciilor de herpetofaună.
Fig. 20 - Aspecte de pe Malurile Canalului Bega: pod peste Bega în sectorul est, uzina de apă,
sectorul central al Canalului Bega (se observă stabilizarea puternică a malurilor), sectorul vestic
al Canalului Bega (se observă vegetaţia ripariană relativ bogată)
Măsurile de management propuse sunt următoarele:
32

- Sectorul estic: păstrarea vegetaţiei ripariene, reglementrea pescuitului, controlul
deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi, interzicerea dragării sau dragarea la
intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 10 ani.
- Sectorul central: înlocuirea stabilizării malurilor, cel puţin pe anumite segmente, cu dale
în formă de grilă, care permit creşterea vegetaţiei ripariene, reglementarea pescuitului, controlul
deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi, împiedicarea scurgerii apei de pe şoselele
învecinate în cursul de apă, interzicerea dragării sau dragarea la intervale de timp îndepărtate, de
cel puţin 5 ani.
- Sectorul vestic: păstrarea vegetaţiei ripariene şi chiar înlocuirea stabilizării malurilor, cel
puţin pe anumite segmente, cu dale în formă de grilă, care permit creşterea vegetaţiei ripariene,
reglementarea pescuitului, controlul deversărilor de ape uzate şi a altor tipuri de poluanţi,
împiedicarea scurgerii apei de pe şoselele învecinate în cursul de apă, interzicerea dragării sau
dragarea la intervale de timp îndepărtate, de cel puţin 5 ani.
Canalul Bega reprezintă un mijloc important de dispersie a speciilor de amfibieni, precum
şi un important habitat cu o biodiversitate caracteristică. Deşi statutul său de ecologic este precar,
ca urmare a numeroaselor lucrări hidrotehnice intreprinse şi a impactului activităţilor umane
actuale, prin aplicarea măsurilor menţionate mai sus calitatea habitatului poate fi îmbunătăţită şi
populaţia speciilor prezente poate dobândi un trend ascendent.
2.7. Balta Lacului
Balta lacului reprezintă perimetrul cel mai mic studiat în cadrul proiectului BIOTOWNS –
Timişoara, cu o suprafaţă de numai 0,45ha. Este situat în zona de sud-vest a oraşului, în mijlocul
unui cartier de case. În mijlocul bălţii se află o peninsulă, pe care este construit un bar cu terasă.
Balta are luciul de apă acoperit în procent de cca. două treimi cu stuf şi alte plante acvatice.
Pe marginea bălţii, pe circa jumătate din perimetrul acesteia, se regăsesc arbori, sălcii, salcâmi,
glădiţă. Masa apei este ocupată de specii de plante submerse, Ceratophyllum sp.
Fig. 21 - Balta Lacului (galben)
Tipuri de habitate prezente
Balta Lacului beneficiază de următoarele habitate:
R5301 Comunităţi palustre cu Glyceria fluitans, Catabrosa aquatica şi Leersia oryzoides.
R5302 Comunităţi danubiene mezo-higrofile cu Eleocharis palustris.
33

R5303 Comunităţi danubiene cu Oenanthe aquatica şi Rorippa amphibia.
R5304 Comunităţi danubiene cu Sparganium erectum, Berula erecta şi Sium latifolium
R5310 Comunităţi daco-danubiene cu Carex elata, C. rostrata, C. riparia şi C.
acutiformis.
Balta Lacului are două probleme acute, respectiv scăderea dramatică a nivelului apei,
corelată cu ocuparea luciului apei de plantele acvatice, şi prezenţa unei cantităţi impresionant de
deşeuri şi gunoaie variate pe maluri şi în masa apei.
Balta Lacului a beneficiat de 2 staţii de pescuit.
Speciile de amfibieni şi reptile observate aici sunt: Rana ridibunda, Rana esculenta, Bufo
bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Lacerta agilis, natrix natrix şi Emys orbicularis.
Dintre nevertebrate au fost identificate: Hydrometra stagnorum, Dytiscus marginalis,
Gyrinus natator, Chironomidae, Culicidae, Simuliidae, Calopterygidae, Coenagrionidae,
Libellulida, Baetidae, Ephemeridae, Oligochaeta, Anodonta cygnea.
Măsurile de management propuse pentru îmbunătăţirea statutului ecologic al bălţii sunt:
igienizarea bălţii, soluţionarea problemei scăderii nivelului apei, curăţirea luciului apei de
plantele acvatice, reglementarea pescuitului.
Balta Lacului are o suprafaţă mică şi în momentul de faţă statutul său este incert, în special
datorită scăderii adâncimii apei şi acoperirii luciului apei cu vegetaţie acvatică. Deşi pare puţin
semnificativă, totuşi aici a putut fi observată o diversitate specifică interesantă, astfel încât
aplicarea unor măsuri de stopare a declinului său ecologic ar putea să asucă recompense bogate.
În situaţia în care se soluţionează problema plantelor acvatice care acoperă luciul apei, creşterea
nivelului apei şi igienizarea bălţii, aici ar găsi adăpost un număr mai mare de specii.
Fig. 22 - Aspecte din perimetrul Balta Lacului: gunoaie şi vegetaţie pe baltă, luciul apei,
peninsula şi plante acvatice pe luciul apei
2.8. Trup Pădurea Verde - Parc Zoo
Acest perimetru reprezintă cea a doua suprafaţă studiată ca mărime în cadrul proiectului
BIOTOWNS – Timişoara, de cca. 64,55 ha. Este ocupată în cea mai mare parte de suprafeţe
aparţinând la trei parcele din cadrul Pădurii Verzi, administrate conform regimului silvic. Restul
suprafeţei este ocupată de Grădina Zoologică Timişoara, constituită din împrejmuiri, arborete cu
tufărişuri, alei, bazine cu apă. Suprafeţele sunt acoperite cu arboret de amestec, în cea mai mare
parte caracteristice zonei de câmpie, în special luncilor. Prezenţa unor specii este influenţată şi
de faptul că zona este traversată de Canalul Behela, astfel încât putem întâlni specii cu cerinţe
mai ridicate faţă de factorul hidric.
Pădurea Verde este situată în partea de vest – nord-vest a oraşului Timişoara, şi deşi este
considerată o pădure cu rol de agrement, ea este administrată în regim silvic. Sunt prezente
numeroase poteci şi întreaga regiune este vizitată de foarte mulţi localnici.
Canalul Behela are un curs permanent de apă, chiar dacă cu debit variabil, astfel încât de-a
lungul ei, în cea mai mare parte s-a instalat o vegetaţie caracteristică, acvatică.
Pădurea Verde, sectorul aflat în proprietatea orașului, administrat de Ocolul Silvic
Timişoara, de pe raza Municipiului Timişoara, în termeni tehnici are denumirea de „Trupul
34

Pădurea Verde”. Din punct de vedere fitoclimatic, zona face parte din Câmpia forestieră.
Pădurea se află în proprietatea Primăriei Timişoara şi este administrată de ocolul silvic amintit în
baza unui contract de administrare.
Din punct de vedere litologic, teritoriul studiat este format din depozite de loessuri, nisipuri
şi argile marnoase. Pe aceste substraturi s-au format soluri brune argiloiluviale tipice. Solurile
sunt profunde, bogate în substanţe minerale nutritive, lipsite de schelet, uneori cu compactitate
mare, ceea ce determină răspândirea speciilor din genul Quercus, cunoscut fiind faptul că cerul şi
gârniţa sunt speciile cel mai bine adaptate la astfel de condiţii pediologice.
Din punct de vedere hidrografic, Pădurea Verde este străbătută de Pârâul Behela care se
varsă în Canalul Bega.
Precipitaţiile medii anuale pentru zona studiată sunt de 770 mm.
Vânturile predominante sunt cele din sud-vest, sud şi sud-est. Vara sunt frecvente vânturile
slabe, mijlocii şi brizele, dar iarna sunt vânturi reci şi puternice.
Fig. 23 - Aspecte din perimetrul Trup Pădurea Verde – Grădina Zoologică: cărare în
Pădurea Verde, canalul Behela în Pădurea Verde
Fig. 24 - Trupul Pădurea Verde – Parcul Zoo (galben). Cu albastru sunt marcate vecinătăţile
prilnice pentru populaţia de herpetofaună. Cu verde este marcat traseul Canalului Behela, care se
manifestă ca un coridor ecologic pentru speciile de amfibieni cu cerinţe ridicate faţă de factorul
umiditate, dar şi pentru alte specii.
35

Tipul de staţiune din zona Pădurii Verzi este 8430 – Câmpie forestieră de şleau Bs brun
roşcat edafic mare, cu tipul de pădure 622.1 - Stejăreto-şleau normal de câmpie.
Din punct de vedere funcţional, Pădurea Verde este încadrată în categoria 1.4a – Păduri
parc şi alte păduri de recreere de intensitate funcţională foarte ridicată.
Din punctul de vedere a tipurilor de habitate prezente, cu excepția Pădurii Verzi (încadrată
ca și tip de pădure), se constată prezența deopotrivă a unor zone predominant împădurite, a altor
zone cu vegetație predominant ierboasă (ochiuri de pajiște), precum și zone umede ori care tind
chiar spre zone cultivate de om. În concluzie, putem afirma că zonele selectate acoperă
principalele tipuri de habitate existente în zona de câmpie în care este localizat orașul Timișoara.
În cadrul parcelei cuprinse între Aleea Pădurii şi str. Gheorghe Adam, este localizată o
colonie foarte mare de ciori, Corvus frugilegus, de ordinul zecilor de mii de indivizi, astfel încât
caracteristicile de habitat sunt influenţate puternic de excrementele depuse de acestea.
Ameninţările cele mai importante asupra perimetrului Pădurea Verde constau în etalarea
unor practici silvice necorespunzătoare – de exemplu tăieri rase, dezvoltarea zonei în sensul
realizării unor parcuri industriale sau zone de locuit, pierderea apei din Canalul Behela cu efect
direct asupra vegetaţiei şi faunei acvatice şi trestre cu cerinţe ridicate faţă de factorul hidric.
Pe acest perimetru au fost întâlnite cele mai multe specii de amfibieni şi reptile: Rana
ridibunda, Rana esculenta, Rana dalmatina, Rana temporaria – broasca roşie de munte, Bufo
bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Pelobates fuscus, Triturus cristatus, Lacerta agilis, Lacert
viridis, Anguis fragilis, Coronella austriaca, Natrix natrix, Natrix tessellata, Emys orbicularis.
Măsurile de management propuse pentru acest perimetru sunt: controlul riguros al
practicilor silvice, menţinerea cursului de apă în Canalul Behela, reglementarea vizitării
perimetrului în scop de agrement.
Pădurea Verde constituie un rezervor pentru biodiversitatea întregului oraş. Acest fapt est
dovedit şi de prezenţa numărului cel mai mare de specii dintre toate perimetrele studiate. Pentru
a asigura conservarea biodiversităţii oraşului este important să păstrăm habitatele valoroase din
Pădurea Verde, pentru a permite dezvoltarea populaţiilor de animale, care ulterior ar putea
coloniza suprafeţele din interiorul oraşului.
2.9. Strada Cometei – Canal Behela
Acest perimetru de studiu este situat în continuarea perimetrului Pădurea Verde – Parcul
Zoo şi are o suprafaţă de cca. 2,7ha. În fapt, Canalul Behela leagă Pădurea Verde de Canalul
Bega, şi invers, asigurând conectivitatea pentru o serie de specii în tot acest teritoriu.
Suprafaţa perimetrului este ocupată de Canalul Behela în sine, încadrat compact de arbori
şi tufărişuri, care îl umbresc aproape complet, precum şi de o grădinile localnicilor care au case
pe str. Cometei.
Ameninţările faţă de acest perimetru pot fi constituite de aplicarea de către localnici a
îngrăşămintelor sau pesticidelor în grădini, cu efect asupra amfibienilor în special, tăierea
arborilor şi arbuştilor care mărginesc canalul, pierderea cursului apei, respectiv secarea
canalului.
În acest perimetru au fost identificate speciile: Rana ridibunda, Rana dalmatina, Bufo
bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Pelobates fuscus, Triturus cristatus, Lacerta agilis, Lacert
viridis, Anguis fragilis, Natrix natrix, Natrix tessellata, Emys orbicularis. Dintre speciile de
nevertebrate amintim: Hydrometra stagnorum, Dytiscus marginalis, Gyrinus natator, Hydrous
piceus, Chironomidae, Culicidae, Simuliidae, Calopterygidae, Ephemeridae, Gomphidae,
Baetidae, Caenidae, Naididae, Anodonta cygnea, Unio pictorum.
Măsurile de management propuse pentru acest perimetru sunt: asigurarea debitului de apă
din canal, păstrarea vegetaţiei ripariene, interzicerea folosirii de îngrăşăminte şi pesticide în
grădini.
Habitatele constituite de-a lungul Canalului Behela reprezintă o prelungire a habitatelor din
Pădurea Verde. Acest fapt explică diversitata ridicată a acestui perimetru, similară cu cea din
Pădurea Verde. Pentru a asigura conectivitatea între Pădurea Verde şi Canalul Bega, pentru a
36

asigura conservarea biodiversităţii ca atare, este important ca acest perimetru să se menţină cel
puţin la statutul actual. În plus, trebuie menţinut habitatul şi pe suprafeţele din prelungirea str.
Cometei până la confluenţa cu Canalul Bega.
Fig. 25 - Strada Cometei – Canal Behela (galben). Cu albastru sunt marcate suprafeţele prielnice
populaţiei speciilor de herpetofaună.
Fig. 26 - Aspecte din perimetrul Strada Cometei – Canal Behela.
2.10. Perdeaua forestieră de protecţie
Este situată în partea de nord a Municipiului Timişoara şi are o suprafaţă de cca. 19,75ha.
Se prezintă sub forma unei făşii cu o lăţime maximă de cca. 80m şi o lăţime minimă de cca. 20m.
Lăţimea perdelei forestiere scade de la vest spre est. Se întinde de la căile ferate, zona Ronaţ
Triaj, până la Calea Aradului, traversând şi Calea Torontalului, respectiv şoseaua către
Sânnicolaul Mare.
Perdeaua forestieră de protecţie, aşa cum se prezintă în momentul de faţă, este o plantaţie
de variate specii arboricole şi arbustive, majoritatea exotice. Parcela cuprinsă între Calea
Torontalului şi Ronaţ Triaj este acoperită de o vegetaţie ierboasă abundentă şi relativ înaltă.
Parcela cuprinsă între Calea Aradului şi Calea Torontalului este acoperită cu o vegetaţie ierboasă
mai puţin bogată şi mai scundă, înălţimea acesteia diminuându-se spre Calea Torontalului. Pe
alocuri, apare specii vegetale caracteristice sărăturilor (Limonium gmelinii, Hordeum maritimum
etc,).
Este importantă prezenţa unui canal (colector, de desecare?), care transportă apă cu
caracter temporar, pe un segmnent păstrând apă o perioadă mai lungă din an (către Calea
37

Aradului). Prezenţa apei face posibilă prezenţa unor specii cu cerinţe mai ridicate pentru factorul
hidric.
Potenţialele ameninţări pentru perdeaua forestieră le constituie lipsa închegării arboretului
şi posibilitatea ca acesta să dispară în timp dacă nu se asigură condiţii de dezvoltare arborilor
plantaţi, păşunatul excesiv cu animale din preajma perdelei forestiere, ruperea arborilor de către
nomazii care şi-au ridicat un adăpost pe perimetrul perdelei, dispariţia completă a apei din canal,
ceea ce ar duce la pierderea speciilor higrofile.
Speciile identificat pe acest perimetru sunt: Rana ridibunda, Rana dalmatina, Bufo bufo,
Hyla arborea, Lacerta agilis, Lacerta viridis, Natrix natrix.
Sunt propuse următoarele măsuri de management pentru perdeaua forestieră de protecţie:
asigurarea unui debit permanent de apă în canalul ce o mărgineşte, asigurarea dezvoltării
arborilor plantaţi şi chiar plantarea unor arbori noi din specii indigene pentru ai înlocui pe cei
exotici, astfel încât să se asigure cât mai repde realizarea stării de masiv (închegarea
coronamentului), împiedicarea suprapăşunatului, împiedicarea ruperii arborilor plantaţi de către
localnici.
Putem concluziona că în momentul actual Perdeaua forestieră de protecţie nu reprezintă un
mediu propice pentru dezvoltarea populaţiei de herpetofaună. Perimetrele cele mai frecventate de
amfibieni sunt cele din vecinătatea canalului cu apă. Pentru a îmbunătăţii calitatea habitatelor
pentru herpetofaună trebuie luate o serie de măsuri (propuse mai sus).
Fig. 27 - Aspecte din perimetrul Perdeaua Forestieră de protecţie: Perdeaua forestieră în zona
Căii Torontalului, canal în vecinătata perdelei, perdeaua forestieră în zona Căii Aradului
Fig. 28 - Perdeaua forestieră de protecţie (galben). Cu albastru (canal colector, pajişti, păşuni),
sunt marcate perimetrele prielnice pentru dezvoltarea populaţiei de herpetofaună, şi
îmbunătăţirea statutului biodiversităţii în general.
38

2.11. Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor
Perimetrul Cimitirului Evreiesc – Cimitirului Săracilor este oarecum atipic în ansamblul
celorlalte suprafeţe studiate, deoarece are atât caractere avantajoase cât şi caractere păguboase
pentru biodiversitate. Are o suprafaţă de cca. 9,15ha şi este situat în partea de nord a oraşului.
Unul din caracterele păgubitoare la adresa biodiversităţii este reprezentat de împrejmuirea
continuă, cu zid, pe trei din cele patru laturi ale sale. Aspectele pozitive sunt reprezentate de
accesul limitat al localnicilor, ceea ce asigură liniştea vieţuitoarelor. De asemenea, faptul că
vegetaţia nu este întreţinută pe mare parte din perimetru, asigură condiţii prielnice multor specii.
Deşi este un habitat antropizat, cu multe supprafeţe construite (mormintele din ciment şi
piatră), el poate fi asimilat cu un habitat de stâncării cu vegetaţie ierboasă şi tufărişuri. Sunt
prezenţi şi câţiva arbori. În zona nefolosită a cimitirului se regăseşte o vegetaţie de tufărişuri
dese.
Lângă unul din zidurile cimitirului se găsesc foarte multe gunoaie, aruncate de localnici,
probabil fiind şi adăposturi ale oamenilor străzii.
Speciile întâlnite aici sunt: Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea, Lacerta agilis.
Speciile sunt limitate puternic de lipsa unui surse de apă. Pe lângă acest fapt, împrejmuirea
cu zid a cimitirului limitează imigraţia şi emigraţia din perimetru.
Fig. 29 - Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor (galben). Cu albastru sunt marcate teritoriile
care asigura resurse şi pentru populaţia din interiorul cimitirului.
Fig. 30 - Aspecte din perimetrul Cimitirul Evreiesc – Cimitirul Săracilor: tufărişuri şi vegetaţie
lemnoasă, mormânt invadat de vegetaţie, Lacerta agilis - şopârla de câmp
39

Măsurile propuse pentru îmbunătăţirea condiţiilor de habitat sunt: asigurarea accesului la
perimetru, asigurarea unei surse de apă, igienizarea spaţiului.
Cimitrul reprezintă un spaţiu cu un potenţial mare în conservarea biodiversităţii.
Asigurarea condiţiilor de viaţă, prin asigurarea accesului la apă şi asigurarea conectivităţii la
zonele din jur ar conduce la îmbogăţirea speciilor prezente aici.
2.12. Observatorul Astronomic
Este un spaţiu încadrat într-o zonă rezidenţială, în partea central-sudică a oraşului
Timişoara, cu o suprafaţă de cca. 1,5 ha.
Spaţiul este împrejmuit cu un gard şi este puţin accesat din exterior de către localnici.
Suprafaţa este ocupată de un arboret constituit din specii variat, cu o vârstă destul de mare. Doar
o suprafaţă foarte mică este ocupată de o pajişte. Coronamentul arborilor acoperă în procent de
aproape 100% suprafaţa spaţiului verde, cu excepţia pajiştii şi a unui mic luminiş.
Factorul cel mai important în exprimarea statutului habitatului îl constituie faptul că
vegetaţia de aici nu a mai fost întreţinută de foarte mult timp, fiind aproape complet sălbatică.
Doar o mică porţiune, ocupată de un lăstăriş de salcâm, a început să fie curăţată.
Fig. 31 - Aspecte din perimetrul Observatorul Astronomic: vegetaţie luxuriantă
Fig. 32 - Observatorul Astronomic (galben). Cu albastru sunt marcate teritorii cu potenţial ridicat
în vederea conservării herpetofaunei.
40

Totuşi, deşi habittul este prielnic speciilor, doi factori limitează numărul speciilor şi
dimensiunea populaţiilor realizate: lipsa accesului la apă şi izolarea realizată prin barierele
reprezentate de drumuri.
Pe acest perimetru au fost întâlnite următoarele specii: Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla
arborea şi Lacerta agilis.
Măsurile propuse pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru speciile de herpetofaună
sunt: asigurarea unei resurse de apă, asigurarea conectivităţii cu populaţiile speciilor din preajma.
Observatorul Astronomic prezintă un potenţial ridicat pentru conservarea biodiversităţii,
deoarece asigură un acces limitat al localnicilor fără a necesita utilizarea a numeroase resurse în
acest sens. Pentru a permite dezvoltarea populaţiilor speciilor este necesar a se asigura acces la
un bazin acvatic şi conectivitate cu populaţiile din regiunile învecinate.
2.13. Calea ferată CFR
Calea ferată CFR, între străzile Calea Circumvalaţiunii şi Enric Baader, are o suprafaţă de
circa 10 ha. Delimitează centrul vechi al oraşului la nord, aşa cum Canalul Bega îl delimitează la
sud.
Suprafaţa este străbătută de o serie de străzi şi bulevarde importante precum Calea
Bogdăneştilor, str. Ghe. Lazăr, Calea Aradului, str. Popa Şapcă. Suprafaţa este ocupată de
terasamentul căii ferate şi taluzurile acestuia. Coama terasamentului a fost în cursul acestui an
reabilitată, astfel încât nu prezintă vegetaţie. Excepţie face, până la momentul realizării
observaţiilor, segmentul dinspre Gara de Nord, încă acoperit cu o vegetaţie ierboasă, sub formă
de pajişte. Taluzurile terasamentului sunt în cea mai mare parte ocupate de o vegetaţie
luxuriantă, constituită din arbori, arbuşti şi plante volubile. Stratul ierbos e slab reprezentat.
Zona ar putea fi interesantă pentru conservarea biodiversităţii, cu condiţia înlăturării a trei
factori: eliminarea oamenilor străzii care au împânzit toată zona şi şi-au construit adăposturi,
aducând cu ei foarte multe gunoaie şi realizând o reţea bogată de cărări; asigurarea conectivităţii
zonei cu alte regiuni în care se regăsesc populaţii ale speciilor de herpetofaună; asigurarea unor
resurse de apă.
Fig. 33 - Calea ferată CFR (galben). Cu albastru sunt marcat teritoriile cu potenţial de conservare
a speciilor de herpetofaună.
41

Fig. 34 - Aspecte din perimetrul Calea Ferată CFR: zona Parcului Botanic, vegetaţie şi
gunoaie, vegetaţie ierboasă pe terasament
Speciile întâlnite aici sunt: Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla arborea şi Lacerta agilis.
Măsuri de management propuse: eliminarea oamenilor străzii şi limitarea accesului
acestora, realizarea unor bazine cu apă.
Calea ferată poate reprezenta, similar Canalului Bega, o coloană vertebrală verde a
oraşului, care să asigure conectivitatea populaţiilor din regiuni mai largi ale oraşului. Pentru a
întâlni acest deziderat este necesar a se implementa măsurile de management propuse.
2.14. Complex blocuri str. Gheorghe Lazăr
Complexul de blocuri adiacent străzii Gh. Lazăr, reprezintă un spaţiu deosebit, cu o
vegetaţie arboricolă bogată, ce realizează un coronament aproape compact pe toată suprafaţa.
Suprafaţa de 5,4 ha este acoperită de arbori, cu subarboret şi o vegetaţie ierboasă joasă, pe
alocuri slab reprezentată.
Factorul limitativ cel mai important din această zonă este reprezentat de lipsa resurselor de
apă. De asemenea slaba conectivitate la alte regiuni în care să fie prezente specii de
herpetofaună. Un factor interesant îl reprezintă prezenţa unui număr mare de pisici, care ar putea
influenţa cel puţin populaţia de reptile, pe care le pot vâna.
Fig. 35 - Complex rezidenţial str. Ghe. Lazăr (galben).
Speciile prezente în această zonă sunt: Bufo bufo, Bufo viridis şi Hyla arborea.
Măsurile propuse pentru îmbunătăţirea condiţiilor de habitat sunt: asigurarea unor resurse
de apă prin crearea unor rezervare; asigurarea conectivităţii cu alte regiuni în care sunt prezente
42

specii de herpetofaună, reducerea numărului de pisici din zonă, reglementarea aplicării de
ierbicide şi îngrăşăminte.
Se poate remarca faptul că perimetrul este sărac în specii de herpetofaună, deşi beneficiază
de spaţii verzi largi. Această situaţie de datorează unor factori limitativi, care trebuie înlăturaţi
pentru a putea asigura conservarea şi chiar proliferarera speciilor.
Fig. 36 - Aspecte din perimetrul Complex rezidenţial str. Gh. Lazăr: pisici și spații verzi
2.15. Complex rezidenţial Dâmboviţa
Complexul rezidenţial ales în zona bulevardului Dâmboviţa este diferit de cel din strada
Gh. Lazăr, cuprinzând în general zone de case, şi un număr mai mic de blocuri. Are o suprafaţă
de cca. 17,7 ha, şi este situat în zona de sud-vest a oraşului. Zona delimitată este mărginită de o
serie de bulevarde largi şi aglomerate, ceea ce limitează accesul speciilor în acest perimetru.
Zonele de case au arhitectură clasică, cu clădirile expuse în fronturi stradale şi ziduri
împrejmuitoare. De asemenea, majoritatea caselor deţin suprafeţe de teren, amenajate fie pentru
agrement, fie pentru grădinărit. Spaţiile cu blocuri sunt în general înconjurate de spaţii verzi
relativ largi.
Principalele ameninţări la adresa calităţii habitatelor sunt: lipsa conectivităţii, surse reduse
de apă, utilizarea terenurilor pentru agrement (plantarea de gazon în curţi), utilizarea de
îngrăşăminte şi pesticide în grădini.
În acest perimetru au fost identificat următoarele specii: Bufo bufo, Bufo viridis, Hyla
arborea şi Lacerta agilis.
Pentru a îmbunătăţii condiţiile de habitat au fost propuse următoarele măsuri: asigurarea
unoir surse de apă, prin realizarea unor rezervoare cu apă, reglementarea utilizării
îngrăşămintelor şi pesticidelor, rodenticidelor, realizarea unor pasaje speciale pe străzile largi şi
aglomerate, încurajarea folosirii terenurilor pentru grădinărit.
Zonele rezidenţiale de case prezintă atuul utilizării terenurilor pentru grădinărit, practică ce
vine în sprijinul conservării speciilor. Pentru a îmbunătăţii statutul de conservare a speciilor va fi
necesar să se aplice o serie de măsuri, în special la utilizarea terenurilor, dar şi la asigurarea
conectivităţii cu alte regiuni în care sunt prezente speciile de herpetofaună.
Fig. 37 - Aspecte din perimetrul Complex rezidenţial Dâmboviţa: spaţii verzi între blocuri
şi case, grădină în zona Dâmboviţa, spaţii verzi stradale
43

Fig. 38 - Complexul rezidenţial Dâmboviţa (galben). Cu albastru sunt marcate zonele
rezidenţiale şi terenurile cu potenţial ridicat pentru conservarea herpetofaunei.
44