Încrengătura Ascomycota

Septoria piricola
Pătarea albă a frunzelor de păr
Simptome. Boala se manifestă, de regulă, pe frunze, sub forma unor pete necrotice, de 1-4 mm în
diametru, care, la început, au culoare brună. Mai târziu, când ţesutul atacat se uscă, petele au, în centru, o
culoare cenuşie-albicioasă, iar la periferie o margine brună. În centrul petei se observă puncte mici,
negricioase, care reprezintă picnidiile ciupercii (Fig. 92). În condiţii favorabile de climă, atacul se poate
întâlni şi pe fructe (Tomşa şi Tomşa, 2003).
Fig. 92. Septoria piricola:
a. frunză de păr cu septorioză; b. picnidie (cu picnospori) în frunză secţionată şi colorată cu fucsină acidă
(imagine la microscop optic).
Agentul patogen. Septoria piricola (fam. Mycosphaerellaceae, ord. Mycosphaerellales; tab. 4)
are miceliul endoparazit şi picnidii de culoare brună-negricioasă care conţin numeroase conidii
pluricelulare (30-40 x 3m). În timpul iernii, în frunzele atacate se formează peritecii de formă sferică (80-
110 m în diametru), care conţin numeroase asce cu ascospori bicelulari. Conidiile asigură răspândirea
bolii, în timpul perioadei de vegetaţie a plantei gazdă, iar ascosporii realizează infecţiile primare,
primăvară.
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenirea şi combaterea agentului patogen, se aplică aceleaşi măsuri
ca în cazul speciei Venturia pyrina.
Ordinul Myriangiales
Acest ordin cuprinde specii care prezintă: hife parenchimatice de consistenţă diferită; asce sferice,
sesile dispuse într-o cameră loculară; ascospori hialni până la bruni, septaţi transversal sau muriformi şi
sporulaţie conidiană în acervul. În cadrul ordinului se disting 3 familii, 17 genuri, cu 96 de specii (Kirk şi
colab., 2001).
Elsinoë rosarum
Antracnoza trandafirului
Simptome. Atacul de antracnoză se manifestă pe toate organele supraterane ale plantei, însă
primele simptome apar pe frunze. Pe acestea apar pete de culoare verde-pal la început şi apoi cenuşii în
centru şi purpurii pe margini (Fig. 93). Ţesuturile atacate se subţiază, se desprind şi cad, iar frunza pare
ciuruită. De obicei, petele sunt răspândite, în mod neregulat, pe suprafaţa frunzei. Adesea, ele se reunesc şi
ocupă o suprafaţă mare, care determină uscarea şi căderea prematură a foliolelor.
Pete asemănătoare cu cele de pe limbul frunzelor se formează şi pe peţioluri, pe caliciu şi chiar pe
petale. Pe scoarţa lăstarilor se formează pete mici (cca. 2 mm), circulare, adâncite în substrat, de culoare
brună, cu reflexe violet şi cu centrul cenuşiu-albicios (Săvulescu şi colab., 1969).
Agentul patogen. Elsinoë rosarum (fam. Elsinoaceae, ord. Myriangiales; tab. 4) este cunoscută
şi sub denumirea de Sphaceloma rosarum. Ciuperca are miceliu endoparazit intercelular şi subepidermal,
pe care se formează lagăre de conidiofori neseptaţi, hialini, de 7-142-3 m, cu conidii, de culoare brună,
ovale sau elipsoidale, unicelulare, de 6-7,52,8-5,5 m (Fig. 93). Sub presiunea conidioforilor şi conidiilor,
epiderma se rupe şi se eliberează conidiile (Marinescu şi colab., 1988).