Încrengătura Ascomycota

Fig. 63. Erysiphe necator:
imagine la microscop electronic scanning: cleistoteciu.
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenirea atacului, se recomandă: adunarea şi distrugerea organelor
atacate; aplicarea corectă a lucrărilor de întreţinere (tăiat, legat, copilit, combaterea buruienilor) a viţei de
vie; cultivarea de soiuri rezistente şi altele. Combaterea chimică a făinării se face cu diferite fungicide pe
bază de sulf sau sistemice. În timpul repausului vegetativ, se aplică tratamente chimice cu Zeamă
sulfocalcică 20%. În timpul perioadei de vegetaţie, se aplică tratamente alternativ, cu diferite fungicide
(Derosal 50 SC 0,1%; Folicur Multi 50 WP 0,2-0,25%; Saprol 190 EC 0,1-0,15%; Systhane 12 E
0,02%; Topas 100 EC 0,025% şi altele).
În ultimii ani, se acordă o importanţă deosebită combaterii acestei ciuperci cu ajutorul
microorganismelor hiperparazite (Trichoderma viride, Ampelomyces quisqualis). Ciuperca hiperparazită
Ampelomyces quisqualis distruge miceliul şi sporulaţia speciei Erysiphe necator.
Microsphaera alphitoides
Făinarea stejarului
Este cea mai păgubitoare boală care determină fenomenul de uscare la stejar (Quercus robur). În
ţara noastră, această boală se întâlneşte în pepiniere şi în păduri, pe toate speciile genului Quercus (Q.
robur, Q. petraea, Q. cerris, Q. farnetto etc.). De asemenea, atacă castanul bun (Castanea sativa).
Simptome. Boala se manifestă mai ales pe lăstari şi frunze, pe care apar simptome tipice de
făinare, de primăvara până toamna târziu. Frunzele atacate sunt deformate, asimetrice, casante şi sunt
acoperite de miceliul ectoparazit (Fig. 64). Spre toamnă, pe ambele feţe ale frunzei, apar cleistoteciile, sub
forma unor puncte mici, negre, grupate. Lăstarii atacaţi nu se dezvoltă complet şi degeră, în timpul iernii.
Fig. 64. Microsphaera alphitoides:
a. făinare pe Quercus; b. cleistoteciu (imagine la microscop optic).
Agentul patogen. Microsphaera alphitoides (sin. Microsphaera quercina) aparţine familiei
Erysiphaceae (ord. Erysiphales; tab. 4). Stadiul conidian (Oidium quercinum) prezintă conidii solitare,
elipsoidale (28-36 x 18-22 µm), care produc numeroase infecţii secundare, în timpul perioadei de vegetaţie.
Cleistoteciile (Fig. 64) sunt sferice (100-136 µm), sunt situate mai ales epifil şi conţin asce (Fig. 10) sesile
sau scurt pedicelate (45-80 x 30-55 µm), care au câte 8 ascospori elipsoidali (16-29 x 8-15 µm). De la un an
la altul, transmiterea ciupercii se realizează prin cleistotecii (Fig. 65) şi prin miceliul de rezistenţă din
ramuri. Primăvara, miceliul de rezistenţă devine activ şi produce infecţii primare (Braun, 1987).