Încrengătura Ascomycota

manifestă sub forma unor pete de miceliu care se extind şi acoperă limbul foliar în întregime. Cu timpul,
miceliul devine brun şi mai târziu este negricios. Frunzele atacate se zbârcesc, se uscă şi cad de pe plantă.
Pe lăstarii tineri, atacul evoluează la fel şi are un aspect asemănător cu cel de pe frunze. Fructele
atacate se opresc din creştere, râmân mai mici şi uneori sunt deformate. Pe suprafaţa lor se formează un
miceliu abundent, albicios, care mai târziu devine brun (Fig. 59).
Fig. 59. Podosphaera mors-uvae:
a. fructe de agriş atacate de făinare; b. cleistoteciu (imagine la microscop optic).
Agentul patogen. Podosphaera mors-uvae (fam. Erysiphaceae, ord. Erysiphales; tab. 4) are
miceliul hialin şi albicios. Treptat, miceliul devine brun-roşcat. Pe suprafaţa miceliului se diferenţiază
conidioforii pe care se formează conidii unicelulare, hialine, cilindrice (24-27 x 15-18 µm), de tip Oidium.
Cleistoteciile sunt sferice (75-100 µm) şi conţin o ască sferică sau ovoidă (66-85 x 42-56 µm) cu
câte 8 ascospori elipsoidali (15-20 x 15-18 µm). Iniţial, cleistoteciile sunt cenuşii, apoi devin brune şi în
final negre (Fig. 59). În timpul iernii, ciuperca rezistă prin cleistotecii şi prin miceliul de rezistenţă din
ramuri.
Profilaxie şi terapie. Pentru prevenirea atacului, se recomandă: adunarea şi distrugerea organelor
atacate; cultivarea de soiuri rezistente; aplicarea îngrăşămintelor de azot în doze moderate.
În timpul repausului vegetativ, se va face un tratament de iarnă cu Zeamă sulfocalcică 10% sau
Sulfat de cupru 2%.
În timpul perioadei de vegetaţie, după apariţia bolii, se aplică tratamente, alternativ, cu diferite
fungicide, precum: Microthiol 0,4%; Tilt 250 CE 0,02%; Topas 100 EC 0,025% şi altele (Anonymous,
2004).
Podosphaera pannosa
Făinarea trandafirului
Boala este răspândită în toate ţările unde se cultivă trandafirul (Rosa multiflora, R. odorata, R.
damascena şi altele) .
Simptome. Făinarea se manifestă pe frunze, ramuri tinere, boboci şi chiar pe fructe, în toată
perioada de vegetaţie. Pe ambele feţe ale frunzelor atacate, apar pete diferite ca formă şi mărime, de culoare
albă, formate din miceliul, conidioforii şi conidiile ciupercii. Ţesuturile afectate suferă un proces de
necroză, iar frunzele se răsucesc şi se uscă. Ramurile tinere sunt acoperite de o pâslă miceliană groasă,
compactă, albicioasă la început, apoi gălbuie. Toamna, în miceliul de pe ramuri, se formează cleistoteciile,
sub forma unor puncte mici, brune (Fig. 60). Ramurile atacate nu se lignifică complet şi nu rezistă la
gerurile din timpul iernii.
Bobocii florali afectaţi sunt acoperiţi de miceliul albicios, rămân mai mici şi nu mai formează
flori. Alteori, florile atacate sunt mici, deformate şi cu petalele pătate.
Agentul patogen. Podosphaera pannosa (sin. Sphaerotheca pannosa var. rosae) aparţine familiei
Erysiphaceae (ord. Erysiphales; tab. 4). Stadiul conidian (Oidium leucoconium) are conidii unicelulare,
hialine, cilindrice, de 24-27 x 15-18 µm. Cleistocarpii sunt sferici (94-125 µm), negricioşi şi conţin o
singură ască ovoidă (72-86 x 60-70 µm), cu 8 ascospori unicelulari (23-30 x 13-16 µm) şi elipsoidali
(Rădulescu şi Rafailă, 1970). De la un an la altul, se transmite prin cleistotecii şi prin miceliul de rezistenţă
localizat în ramuri.