Management şi leadership în organizaţii publice - Departamentul de ...
Management şi leadership în organizaţii publice - Departamentul de ...
Management şi leadership în organizaţii publice - Departamentul de ...
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
UNIUNEA EUROPEANĂ<br />
Fondul Social European<br />
GUVERNUL ROMÂNIEI<br />
Ministerul Administraţiei <strong>şi</strong><br />
Internelor<br />
Inovaţie <strong>în</strong> Administraţie<br />
Programul Operaţional<br />
„Dezvoltarea Capacităţii<br />
Administrative”<br />
MANAGEMENT ŞI LEADERSHIP ÎN ORGANIZAȚII PUBLICE<br />
SUPORT DE CURS<br />
Conf. Univ. Dr. Călin Emilian Hinţea<br />
Lect. Univ. Dr. Cristina Hinţea (Mora)<br />
Drd. Tudor Cristian Ţiclău<br />
Prof. Univ. Dr. Jenei Gyorgy<br />
Prof. Univ. Dr. José Luis Vázquez-Burguete<br />
Prof. Univ. Dr. Pablo Gutiérrez Rodriguez<br />
ROMÂNIA<br />
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI<br />
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA<br />
Str. Mihail Kogâlniceanu, nr. 1, 400084 Cluj-Napoca<br />
Tel. (00) 40-264-40.53.00*; 40.53.01; 40.53.02 ; 40.53.22<br />
Fax (00) 40-264-59.19.06<br />
E-mail: staff@staff.ubbcluj.ro
CUPRINS<br />
I. ORGANIZAŢIA PUBLICĂ .................................................................................................................... 3<br />
Mediul organizaţiei <strong>publice</strong> ........................................................................................................................ 8<br />
De ce avem nevoie <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> <strong>publice</strong>? ............................................................................................... 12<br />
Organizaţii <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> <strong>organizaţii</strong> private .................................................................................................. 16<br />
II. DIAGNOZA ORGANIZAŢIONALĂ ................................................................................................. 25<br />
Abordarea sistemică <strong>în</strong> diagnoza organizaţională ..................................................................................... 26<br />
III. CONCEPTE ESENŢIALE ÎN MANAGEMENTUL PUBLIC ....................................................... 30<br />
Sisteme <strong>de</strong> măsurare a performanţelor (SMP). Ce semnifică succesul <strong>în</strong> organizaţia publică? ............... 31<br />
IV. PLANIFICARE ŞI MANAGEMENT STRATEGIC ÎN ORGANIZAŢIILE PUBLICE ............. 39<br />
Abordarea strategică <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> ........................................................................................... 44<br />
Planificare <strong>şi</strong> management strategic ......................................................................................................... 48<br />
Elemente sensibile <strong>în</strong> aplicarea managementului strategic ....................................................................... 52<br />
V. LEADERSHIP ÎN SECTORUL PUBLIC ........................................................................................... 54<br />
Importanţa temei <strong>în</strong> contextul administraţiei <strong>publice</strong> ............................................................................... 54<br />
Definirea termenului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> ........................................................................................................... 54<br />
Diferenţa li<strong>de</strong>r formal – li<strong>de</strong>r informal ..................................................................................................... 57<br />
Procesul <strong>de</strong> influenţare.............................................................................................................................. 58<br />
Surse <strong>de</strong> putere ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului ........................................................................................................... 60<br />
Delimitarea conceptului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>de</strong> cel <strong>de</strong> management ................................................................. 61<br />
VI. ABORDĂRI TEORETICE ÎN STUDIUL LEADERSHIP-ULUI ................................................... 66<br />
Lea<strong>de</strong>rship-ul transformaţional ................................................................................................................. 71<br />
VII. ROLUL LIDERILOR ÎN CADRUL ORGANIZAŢIILOR PUBLICE ........................................ 73<br />
Performanţa <strong>în</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> ......................................................................................................................... 76<br />
BIBLIOGRAFIA GENERALĂ A CURSULUI ....................................................................................... 80
PROGRAM POSTUNIVERSITAR ÎN MANAGEMENTUL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE<br />
Syllabus pentru disciplină<br />
MANAGEMENT ŞI LEADERSHIP ÎN SECTORUL PUBLIC<br />
I. INFORMAŢII GENERALE DESPRE CURS:<br />
Titlul disciplinei: <strong>Management</strong> <strong>şi</strong> Lea<strong>de</strong>rship <strong>în</strong> Sectorul Public<br />
Semestrul: II<br />
Locul <strong>de</strong> <strong>de</strong>sfăşurare: Facultatea <strong>de</strong> Ştiinţe Politice Administrative <strong>şi</strong> ale Comunicării, str. Gen. T.<br />
Moşoiu, nr. 71, Cluj-Napoca<br />
II. INFORMAŢII DESPRE TITULARUL DE CURS, SEMINAR, LUCRARE PRACTICĂ SAU<br />
LABORATOR:<br />
Nume, titlul ştiinţific: Conf. Univ. Dr. Călin Emilian Hinţea<br />
Informaţii <strong>de</strong> contact: hintea@polito.ubbcluj.ro<br />
Ore <strong>de</strong> audienţă: vineri, 15.00-16.00, sala I/7<br />
Nume, titlul ştiinţific: Lector Univ. Dr. Cristina Maria Mora (Hinţea)<br />
Informaţii <strong>de</strong> contact: cristina@apubb.ro<br />
Ore <strong>de</strong> audienţă: luni, 14.00-150.00, sala I/7<br />
III. DESCRIEREA DISCIPLINEI:<br />
Scopul acestui curs este familiarizarea stu<strong>de</strong>nţiilor cu specificul <strong>şi</strong> caracteristicile <strong>organizaţii</strong>lor<br />
<strong>publice</strong>, mediul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> provocările pe care trebuie să le rezolve un manager public <strong>în</strong><br />
activitatea sa. În acela<strong>şi</strong> timp vor fi abordate temele majore privind studiul <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului <strong>şi</strong> importanţa<br />
li<strong>de</strong>rilor <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>. Nu <strong>în</strong> ultimul rând cursul va urmări aplicarea cunoştinţelor<br />
teoretice dob<strong>în</strong>dite <strong>în</strong> rezolvarea unor studii <strong>de</strong> caz <strong>şi</strong> analize situaţionale.<br />
Obiective:<br />
Înţelegerea conceptelor din domeniul managementului public printre care: <strong>de</strong>sign organizaţional,<br />
implementare <strong>de</strong> politici <strong>publice</strong>, relaţia cu sfera politică, procesul <strong>de</strong>cizional, evaluarea<br />
performanţelor, eficienţă, eficacitate;<br />
Înţelegerea structurii <strong>şi</strong> mecanismelor <strong>de</strong> funcţionare a <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>;<br />
Înţelegerea relaţiei dintre <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> mediu extern;<br />
Capacitatea <strong>de</strong> a utiliza meto<strong>de</strong> manageriale specifice;<br />
Dezvoltarea unor abilităţi <strong>de</strong> scris concise <strong>şi</strong> clare;<br />
Dezvoltarea capacităţii <strong>de</strong> muncă <strong>în</strong> echipă;<br />
Utilizarea noţiunilor teoretice <strong>în</strong> studiul <strong>şi</strong> analiza unor cazuri practice (Proiect final).<br />
Competenţe dobândite:<br />
Abilitatea <strong>de</strong> a <strong>în</strong>ţelege <strong>şi</strong> <strong>de</strong> a aplica conceptele generale privind managementul <strong>şi</strong> procesul <strong>de</strong><br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>;<br />
Capacitatea <strong>de</strong> analiză <strong>şi</strong> rezolvare a unor probleme <strong>de</strong> management specifice sectorului public;<br />
Capacitatea <strong>de</strong> a i<strong>de</strong>ntifica calităţiile necesare unui li<strong>de</strong>r <strong>de</strong> succes <strong>în</strong> sectorul public.<br />
Meto<strong>de</strong> <strong>de</strong> predare: expunerea, <strong>de</strong>scrierea, problematizarea, studii <strong>de</strong> caz<br />
IV. BIBLIOGRAFIE:<br />
1. Hinţea, C.E., <strong>Management</strong> Public, Ed. Accent, 2007.<br />
2. Pollitt, C., The Essential Public Manager, Open University Press, 2003.<br />
3. Lynn, L.E, Public management: old and new, Routledge, 2006.<br />
4. Bozeman, B., (ed), Public <strong>Management</strong>. The State of the Art, Jossey Bass, San Fransisco, 1993.<br />
5. Bovaird, T. <strong>şi</strong> Loffler, E., (ed.), Public <strong>Management</strong> and Governance, Routledge, 2003.<br />
V. MATERIALE FOLOSITE: studii <strong>de</strong> caz printate, articole <strong>de</strong> specialitate, prezentări powerpoint.
VI. PLANIFICAREA/CALENDARUL ÎNTÂLNIRILOR ŞI AL VERIFICĂRILOR SAU<br />
EXAMINĂRILOR INTERMEDIARE:<br />
1. Noţiuni introductive privind <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong><br />
Data planificată: săptămâna 1<br />
Organizarea <strong>în</strong>tâlnirii: 1 h curs, 2 h seminar<br />
Concepte: organizaţie, organizaţie ca sistem, mediul extern organizaţiei<br />
Bibliografie recomandată:<br />
Greve C., Contracting for Public Services, Routledge, pp. 4-23, 2008.<br />
Osborne, S., The new public governance? Public <strong>Management</strong> Review 8(3), pp. 377-387, 2006.<br />
Bouckaert G., Peters G., Verhoest K., The Coordination of Public Sector Organizations, Palgrave<br />
Macmillan, 2010.<br />
2. Organizaţii <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> <strong>organizaţii</strong> private<br />
Data planificată: săptămâna 2<br />
Organizarea <strong>în</strong>tâlnirii: 2 h curs, 1 h seminar<br />
Concepte: clasificarea tipurilor <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong>, nevoia <strong>de</strong> existenţă a <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>, eşecuri<br />
ale pieţei, dilema prizonierului, tragedia comunităţiilor, diferenţele <strong>în</strong>tre public <strong>şi</strong> privat<br />
Bibliografie recomandată:<br />
Hinţea, C.E., <strong>Management</strong> Public, Ed. Accent, 2007.<br />
Pollitt, C., The Essential Public Manager, Open University Press, 2003.<br />
3. Diagnoza organizaţională<br />
Data planificată: săptămâna 3<br />
Organizarea <strong>în</strong>tâlnirii: 2 h curs, 1 h seminar<br />
Concepte: analiza diagnostic, indicatori <strong>de</strong> performanţă<br />
Bibliografie recomandată:<br />
Pugh, D.S., Hickson, D.J., <strong>Management</strong>ul organizatiilor, Co<strong>de</strong>cs, 2008.<br />
United Nations, Enhancing Capabilities for Administrative Reform in Developing Countries,<br />
ST/ESA/SER.E/31, New York, 1983.<br />
4. Concepte esenţiale <strong>în</strong> managementul public<br />
Data planificată: săptămâna 4<br />
Organizarea <strong>în</strong>tâlnirii: 2 h curs, 1 h seminar<br />
Concepte: economia resurselor, eficienţă, eficacitate, valuare pentru bani, strategie,<br />
responsabilitate managerială<br />
Bibliografie recomandată:<br />
Poister, T.H., Measuring Performance in Public and Nonprofit Organizations (Essential Texts for<br />
Nonprofit and Public Lea<strong>de</strong>rship and <strong>Management</strong>), Jossey-Bass; 1st edition, 2003.<br />
Goodsell, C.T., The Case for Bureaucracy. A Public Administration Polemic, 4th edition, CQ Press, 2003.<br />
5. Abordarea strategică <strong>în</strong> managementul public<br />
Data planificată: săptămâna 5<br />
Organizarea <strong>în</strong>tâlnirii: 2 h curs, 1 h seminar<br />
Concepte: strategie, plnificare strategică, nivel strategic, nivel tactic, nivel operaţional, analiza<br />
SWOT<br />
Bibliografie recomandată:<br />
Heath, R.L., Palenchar M. J., (ed) Strategic Issues <strong>Management</strong>: Organizations and Public Policy<br />
Challenges, Sage Publications, Inc; 2nd ed., 2008.<br />
Thompson, A.A., Strickland, Strategic <strong>Management</strong>: Concepts and Cases, Irwin/McGraw-Hill; 13th<br />
edition, 2003.<br />
6. Lea<strong>de</strong>rship <strong>în</strong> sectorul public. Rolul li<strong>de</strong>rilor <strong>şi</strong> i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> performanţă<br />
Data planificată: săptămâna 6<br />
Organizarea <strong>în</strong>tâlnirii: 1 h curs, 2 h seminar
Concepte: <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>, tipologia li<strong>de</strong>rilor, teorii ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului, funcţiile <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului, surse<br />
<strong>de</strong> putere ale li<strong>de</strong>rului<br />
Bibliografie recomandată:<br />
Rossotti, C.O., “Challenges for Effective Lea<strong>de</strong>rship”, in The American Review of Public Administration,<br />
2006, 36.<br />
Dudau, A., “Lea<strong>de</strong>rship in the Public Sector Partnerships: A Case Study of Local Safeguarding Children<br />
Boards”, Public Policy and Administration, 2009; 24.<br />
VII. POLITICILE CURSULUI:<br />
1. Participarea la curs<br />
Participarea la curs presupune parcurgerea materialelor indicate <strong>de</strong> către instructor <strong>şi</strong> implicarea<br />
activă <strong>şi</strong> capacitatea <strong>de</strong> a <strong>de</strong>zbate pe marginea acestora. De asemenea, temele care se dau pe parcursul<br />
semestrului trebuie realizate la termenul stabilit. Cele care nu vor fi predate la termen nu vor fi luate <strong>în</strong><br />
consi<strong>de</strong>rare.<br />
2. Evaluare<br />
Nota finală <strong>de</strong> la acest curs va reprezenta media pon<strong>de</strong>rată dintre:<br />
Nota pentru activitatea din cursul semestrului 40%<br />
Nota pentru proiectul final 60%<br />
Lucrările realizate vor respecta următoarele reguli:<br />
- Se vor folosi caractere <strong>de</strong> 12 <strong>şi</strong> distanţa dintre rânduri este <strong>de</strong> 1.5; font Times New Roman;<br />
- Se vor respecta toate cerinţele unei lucrări ştiinţifice׃ citarea surselor (mo<strong>de</strong>lul Harvard);<br />
- Bibliografia poate să cuprindă titluri <strong>de</strong> cărţi, articole sau surse internet, împreună cu toate datele <strong>de</strong><br />
i<strong>de</strong>ntificare (nume <strong>şi</strong> prenume, editură, anul, oraşul <strong>şi</strong> ţara <strong>în</strong> care au apărut sau orice date necesare<br />
pentru a putea i<strong>de</strong>ntifica sursele <strong>de</strong> pe internet). Toată bibliografia prezentată trebuie să fie folosită <strong>în</strong><br />
cadrul lucrării.<br />
- Structura:<br />
Introducere<br />
Prezentare teoretică<br />
Partea <strong>de</strong> analiză<br />
Concluzii<br />
VIII. INTEGRITATE ACADEMICĂ:<br />
Respectarea standar<strong>de</strong>lor <strong>de</strong> onestitate aca<strong>de</strong>mică este una dintre cele mai importante norme <strong>de</strong><br />
conduită pe care o împărtăşesc membrii Facultăţii <strong>de</strong> Ştiinţe Politice, Administrative <strong>şi</strong> ale Comunicării.<br />
Orice preluare a unor i<strong>de</strong>i sau cuvinte ale altor autori fără a preciza acest lucru reprezintă furt intelectual<br />
sau plagiat.<br />
Constituie plagiat:<br />
- Reproducerea exactă – <strong>în</strong> cazul textelor <strong>de</strong> altă limbă <strong>de</strong>cît cea română chiar <strong>şi</strong> <strong>în</strong> traducere proprie – a<br />
cuvintelor unui alt autor dacă se omit ghilimelele <strong>şi</strong> referinţa precisă;<br />
- Redarea cu alte cuvinte, altfel spus reformularea <strong>în</strong> cuvinte proprii, a textului altuia fără a adăuga<br />
referinţa precisă;<br />
- Reformularea <strong>şi</strong>/sau rezumarea i<strong>de</strong>ilor altuia fără a adăuga referinţa precisă 1 ;<br />
- Plagiatul conduce la exclu<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> la examen.<br />
1 Earl Barbbie, Survey Research Methods, 2nd edition, Belmont CA: Wadsworth Publishing Company, p. 331, 1990.
I. ORGANIZAŢIA PUBLICĂ<br />
Studiul managementului public se referă <strong>în</strong> mod esenţial la conducerea <strong>organizaţii</strong>lor<br />
<strong>publice</strong>. De aceea, <strong>în</strong>ainte <strong>de</strong> a iniţia orice <strong>de</strong>mers <strong>de</strong> analiză a dimensiunilor manageriale <strong>în</strong><br />
sectorul public trebuie să <strong>în</strong>ţelegem ce <strong>în</strong>seamnă organizaţia <strong>în</strong> general <strong>şi</strong> organizaţia publică <strong>în</strong><br />
special. Există reguli generale <strong>de</strong> funcţionare a organizaţiei? De ce avem nevoie <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong><br />
<strong>publice</strong>? Există diferenţe <strong>în</strong>tre <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> private? Care sunt sursele <strong>de</strong> nesiguranţă <strong>în</strong><br />
<strong>organizaţii</strong>? Este organizaţia publică o entitate separată, in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>ntă, sau face parte dintr-un<br />
ansamblu societal mai larg? Este a<strong>de</strong>vărat că <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna <strong>organizaţii</strong>le private funcţionează mai<br />
bine <strong>de</strong>cât cele <strong>publice</strong>? Este posibil să tratăm organizaţia publică la fel ca pe cea privată? Acestea<br />
sunt doar câteva din <strong>în</strong>trebările la care vom <strong>în</strong>cerca să răspun<strong>de</strong>m <strong>în</strong> continuare.<br />
Punctul <strong>de</strong> plecare al analizei noastre este constatarea că <strong>organizaţii</strong>le reprezintă entităţi<br />
extrem <strong>de</strong> complexe <strong>şi</strong> greu <strong>de</strong> <strong>de</strong>finit. Ele reprezintă puncte <strong>de</strong> intersecţie a structurilor,<br />
tehnologiilor, resursei umane, grupurilor, politicii etc. Înţelegerea raţiunilor care stau <strong>în</strong> spatele<br />
funcţionării <strong>organizaţii</strong>lor poate da mari bătăi <strong>de</strong> cap oricărei persoane raţionale.<br />
Cauza <strong>şi</strong> efectul par <strong>de</strong> multe ori să nu aibă nicio legătură <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong> (Cyert,<br />
March,1963); dacă apăsăm un <strong>în</strong>trerupător <strong>în</strong>tr-o cameră vom avea ca efect probabil aprin<strong>de</strong>rea<br />
luminii. Dacă mărim salariile <strong>în</strong> primăria X, vom avea automat o creştere majoră <strong>în</strong> rentabilitatea<br />
resursei umane? O acţiune simplă <strong>şi</strong> aparent raţională <strong>în</strong>tr-o organizaţie poate să aibă consecinţe<br />
total opuse celor vizate, să ducă la efecte negative pe termen lung (<strong>de</strong><strong>şi</strong> cele pe termen scurt sunt<br />
pozitive) sau să aibă efecte secundare extrem <strong>de</strong> puternice (este ca <strong>şi</strong> cum s-ar inventa un<br />
medicament pentru <strong>în</strong>cetinirea că<strong>de</strong>rii părului care funcţionează perfect, având ca efect „secundar”<br />
orbirea pacientului). Exemplele sunt frecvente <strong>în</strong> cazul administraţiei <strong>publice</strong> <strong>de</strong> pretutin<strong>de</strong>ni,<br />
incluzând România <strong>şi</strong> se referă la domenii diverse - <strong>de</strong> la cel economico-financiar la cel politic.<br />
Aceste elemente duc la o constatare <strong>în</strong>grijorătoare: datorită complexităţii este dificil să<br />
<strong>în</strong>ţelegem ceea ce se <strong>în</strong>tâmplă cu a<strong>de</strong>vărat <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>. De ce este acest lucru <strong>în</strong>grijorător?<br />
Pentru că este imposibil să conduci eficace o entitate pe care nu o <strong>în</strong>ţelegi <strong>şi</strong> ale cărei principii <strong>de</strong><br />
funcţionare rămân un mister pentru tine ca li<strong>de</strong>r al organizaţiei. Tratarea simplistă a organizaţiei<br />
ca o structură liniară, raţională <strong>şi</strong> uşor <strong>de</strong> controlat reprezintă o strategie riscantă pentru managerul<br />
public.<br />
Sursele care stau la baza ambiguităţii <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong> se pot referi la (adaptat după<br />
McCaskey, 1982):<br />
- Definirea problemei centrale a organizaţiei este <strong>de</strong>ficitară; Care este principala activitate<br />
a organizaţiei <strong>în</strong> cauză? Cu ce se ocupă organizaţia? E vorba <strong>de</strong> servirea comunităţii?<br />
Obţinerea <strong>de</strong> profit? Îmbogăţirea rapidă a unor persoane? Servirea intereselor politice<br />
specifice? Acesta reprezintă unul din punctele care sunt capabile să afecteze <strong>în</strong>treaga<br />
funcţionare ulterioară a organizaţiei <strong>şi</strong> să explice comportamentul ei;<br />
- Nimeni nu ştie ce se <strong>în</strong>tâmplă cu a<strong>de</strong>vărat <strong>în</strong> organizaţie, datorită lipsei <strong>de</strong> informaţie <strong>şi</strong><br />
<strong>de</strong> comunicare. De aici, interpretări diferite a informaţiei <strong>şi</strong> confuzie instituţională. Deseori<br />
se pot auzi <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong> expresii <strong>de</strong> genul „eu nu ştiu niciodată nimic”, „mie nu îmi spune<br />
nimeni nimic”, „nu am fost informaţi” etc;<br />
- Nu se ştie care sunt scopurile organizaţiei. Ele sunt fie neclare fie conflictuale (spre<br />
exemplu la nivelul <strong>de</strong>finirii scopurilor organizaţiei se foloseşte o terminologie ambiguă <strong>de</strong><br />
genul: „ameliorarea susţinută a proceselor calitative raportate la funcţionarea optimă a<br />
organizaţiei”; sau situaţii <strong>în</strong> care scopurile anunţate se contrazic flagrant);
- Lipsa resurselor necesare. Resursele necesare unei <strong>organizaţii</strong> pot fi diverse: materiale,<br />
financiare, umane sau <strong>de</strong> timp. Dacă ele sunt insuficiente, cele mai bune intenţii rămân<br />
doar la acest stadiu;<br />
- Nu se ştie ce trebuie să facă fiecare. Definirea rolurilor <strong>şi</strong> atribuţiilor este neclară, fiecare<br />
<strong>în</strong>ţelege altceva <strong>şi</strong> <strong>de</strong> aceea nivelul conflictelor este ridicat;<br />
- Probleme legate <strong>de</strong> capacitatea <strong>de</strong> implementare. Chiar dacă scopurile organizaţiei sunt<br />
bine <strong>de</strong>finite nu se ştie cum vor fi puse acestea <strong>în</strong> practică;<br />
- Evaluarea rezultatelor. Criteriile <strong>de</strong> evaluare a succesului nu sunt clare sau se ju<strong>de</strong>că pe<br />
principiul „regulii duble” (nu există acela<strong>şi</strong> standard <strong>de</strong> evaluare pentru toată lumea).<br />
Toate aceste elemente reprezintă surse majore <strong>de</strong> <strong>de</strong>ficiențe <strong>şi</strong> sunt capabile să facă viaţa<br />
managerului organizaţiei extrem <strong>de</strong> grea. Ca atare, acesta trebuie să <strong>în</strong>ţeleagă regulile <strong>de</strong> bază ale<br />
funcţionării entităţii pe care o conduce. Literatura <strong>în</strong> domeniul <strong>organizaţii</strong>lor este imensă <strong>şi</strong><br />
conţine analize <strong>şi</strong> interpretări variate ale acestora. Vom <strong>în</strong>cerca să i<strong>de</strong>ntificăm aici câteva elemente<br />
structurale. Care ar fi, <strong>în</strong> primul rând, principiile <strong>de</strong> bază ale oricărei <strong>organizaţii</strong>, fie ea publică sau<br />
privată? Putem aminti aici câteva dintre aceste principii (Bolman, Deal, 1997; Rainey, 1997):<br />
- Organizaţiile există pentru a atinge scopuri <strong>şi</strong> obiective prestabilite;<br />
- Organizaţiile funcţionează cel mai bine atunci când raţionalitatea prevalează faţă <strong>de</strong><br />
preferinţele personale <strong>şi</strong> presiunile externe;<br />
- Structurile trebuie construite <strong>în</strong> concordanţă cu circumstanţele organizaţionale (mediu,<br />
tehnologie, scopuri);<br />
- Organizaţiile î<strong>şi</strong> îmbunătăţesc eficienţa <strong>şi</strong> performanţele prin promovarea specializării <strong>şi</strong> a<br />
diviziunii muncii;<br />
- Formele <strong>de</strong> coordonare <strong>şi</strong> control sunt esenţiale pentru asigurarea cooperării indivizilor <strong>şi</strong><br />
unităţilor structurale <strong>în</strong> i<strong>de</strong>ea atingerii obiectivelor comune ale <strong>organizaţii</strong>lor;<br />
- Problemele apărute datorită <strong>de</strong>ficienţelor structurale pot fi remediate prin intermediul<br />
restructurării organizaţiei.<br />
În această scurtă <strong>de</strong>scriere putem <strong>în</strong>tâlni câteva dintre cele mai importante teme legate <strong>de</strong><br />
managementul <strong>organizaţii</strong>lor: necesitatea unei perspective strategice (scopuri <strong>şi</strong> obiective<br />
<strong>de</strong>terminate), raţionalitatea, importanţa mediului organizaţiei, specializarea <strong>şi</strong> diviziunea muncii,<br />
coordonarea <strong>şi</strong> controlul, <strong>de</strong>sign-ul organizaţional. Fiecare dintre aceste elemente este esenţial<br />
pentru <strong>în</strong>ţelegerea organizaţiei. În mod evi<strong>de</strong>nt integrarea diferitelor tendinţe, probleme cheie <strong>şi</strong><br />
acţiuni <strong>în</strong>tr-un efort coerent <strong>şi</strong> unitar reprezintă atributul principal al managerului.<br />
În structurarea managementului organizaţional există două abordări majore: cea bazată pe<br />
verticalitate <strong>şi</strong> cea bazată pe orizontalitate. Prima <strong>în</strong>ţelege organizaţia ca fiind structurată<br />
piramidal <strong>şi</strong> bazată <strong>în</strong> mod esenţial pe elemente <strong>de</strong> autoritate formală. O persoană este investită<br />
oficial cu rolul <strong>de</strong> conducător al organizaţiei <strong>şi</strong> acest lucru îi oferă automat competenţele necesare<br />
pentru a lua toate <strong>de</strong>ciziile importante, care nu fac subiect <strong>de</strong> discuţie, ci trebuie executate fără<br />
<strong>în</strong>târziere.<br />
Factorul <strong>de</strong>cizional este clar separat <strong>de</strong> cel al execuţiei iar nivelele inferioare nu fac <strong>de</strong>cât<br />
să aplice ordinele primite <strong>şi</strong> să transmită <strong>în</strong> sens ascen<strong>de</strong>nt informaţia necesară pentru luarea<br />
<strong>de</strong>ciziilor. Organizaţia se bazează pe obiective, reguli <strong>şi</strong> reglementări clare care precizează rolul <strong>şi</strong><br />
poziţia fiecăruia, furnizează cadrul <strong>de</strong> acţiune <strong>şi</strong> asigură o funcţionare uniformă a structurilor.<br />
Funcţionarului simplu nu i se solicită creativitate ci doar aplicarea ordinelor; <strong>de</strong> fapt creativitatea<br />
poate <strong>de</strong>veni chiar periculoasă pentru acesta.<br />
Abordarea orizontală a organizaţiei presupune <strong>de</strong>pă<strong>şi</strong>rea nivelului exclusiv formal <strong>şi</strong><br />
inclu<strong>de</strong>rea <strong>în</strong> ecuaţie a nevoii <strong>de</strong> comunicare <strong>şi</strong> cooperare laterală <strong>în</strong> organizaţie. Pentru acest
punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re organizarea piramidală este <strong>de</strong>pă<strong>şi</strong>tă <strong>şi</strong> incapabilă să răspundă cerinţelor societăţii<br />
mo<strong>de</strong>rne. Structurile formale sunt <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna dublate <strong>de</strong> structuri informale foarte puternice, a<br />
căror neglijare poate duce la funcţionarea <strong>de</strong>fectuoasă a organizaţiei. De aceea este important ca<br />
organizaţia să promoveze instrumente <strong>de</strong> coordonare orizontală, bazate pe reţele interne,<br />
promovarea iniţiativei personale <strong>şi</strong> comunicare.<br />
Cercetările legate <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltarea organizaţională au arătat faptul că <strong>organizaţii</strong>le tind să<br />
<strong>de</strong>zvolte structuri bazate pe autoritate formală/coordonare verticală <strong>în</strong> cazul mediilor stabile <strong>şi</strong> să<br />
<strong>în</strong>curajeze structuri flexibile, bazate pe coordonarea orizontală <strong>şi</strong> creativitate <strong>în</strong> cazul mediilor <strong>în</strong><br />
schimbare. În mod evi<strong>de</strong>nt fiecare dintre aceste două abordări are avantaje <strong>şi</strong> <strong>de</strong>zavantaje <strong>şi</strong> <strong>de</strong><br />
cele mai multe ori organizaţia mo<strong>de</strong>rnă reprezintă o combinaţie <strong>de</strong> elemente din cele două zone.<br />
Ele nu se exclud ci mai <strong>de</strong>grabă se completează, <strong>în</strong> sensul că este alegerea managerului să<br />
stabilească care este cea mai bună combinaţie <strong>de</strong> factori pentru o organizaţie <strong>şi</strong> o situaţie dată. Un<br />
alt factor interesant <strong>în</strong> ceea ce priveşte evoluţia structurală a organizaţiei se referă la relaţia<br />
dimensiune - vechime (Bolman, Deal, 1997; Greiner, 1972): <strong>organizaţii</strong>le mici se bazează <strong>în</strong><br />
general pe structuri simple <strong>şi</strong> informale. Odată ce ele se <strong>de</strong>zvoltă <strong>şi</strong> <strong>de</strong>vin tot mai mari, presiunile<br />
legate <strong>de</strong> asigurarea coerenţei <strong>şi</strong> disciplinei organizaţionale duc la formalizarea <strong>şi</strong> complicarea<br />
structurilor. Acest lucru a fost ilustrat până la extrem <strong>de</strong> către numeroase birocraţii care tind să<br />
„crească până la limita maximă a incompetenţei”. În mod evi<strong>de</strong>nt, creşterea dimensiunilor<br />
organizaţiei nu este <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna direct proporţională cu creşterea rezultatelor acestei <strong>organizaţii</strong>;<br />
ele pot foarte uşor, <strong>de</strong> fapt, să fie invers proporţionale.<br />
O altă problemă care permite <strong>în</strong>ţelegerea funcţionării organizaţiei se referă la informaţie <strong>şi</strong><br />
tehnologia informaţiei. Galbraith (1973) a <strong>de</strong>finit nesiguranţa organizaţională ca fiind diferenţa<br />
dintre informaţia <strong>de</strong>ţinută <strong>de</strong> organizaţie <strong>şi</strong> informaţia necesară organizaţiei la acel moment.<br />
Problema relaţiei organizaţiei mo<strong>de</strong>rne cu informaţia este foarte importantă. Cantitatea <strong>de</strong><br />
informaţie pe care o primeşte aceasta este imensă <strong>în</strong> condiţiile <strong>de</strong>zvoltării tehnologiilor mo<strong>de</strong>rne <strong>şi</strong><br />
duce la probleme serioase legate <strong>de</strong> procesarea informaţiei <strong>şi</strong> selectarea datelor cu a<strong>de</strong>vărat<br />
importante pentru funcţionarea corespunzătoare.<br />
O altă problemă legată <strong>de</strong> structurarea organizaţiei se referă la capacitatea <strong>de</strong> relaţionare<br />
faţă <strong>de</strong> resursele existente. Înţelegerea importanţei fiecărei resurse este esenţială pentru<br />
organizaţie. Necesitatea folosirii judicioase a resurselor financiare datorită presiunilor<br />
economice/politice sau modificarea profilului forţei <strong>de</strong> muncă solicită un răspuns structural<br />
inteligent din partea managerului. Tratarea forţei <strong>de</strong> muncă actuale (tot mai bine pregătită<br />
profesional <strong>şi</strong> cu aşteptări tot mai mari) pe baza mo<strong>de</strong>lului administrativ tradiţional bazat pe<br />
autoritate formală <strong>şi</strong> rigiditate reprezintă o opţiune riscantă. De multe ori funcţionarul mo<strong>de</strong>rn este<br />
mult mai bine pregătit <strong>în</strong>tr-un domeniu specific <strong>de</strong>cât şeful ierarhic, fapt ce îi oferă o sursă <strong>de</strong><br />
influenţă <strong>şi</strong> putere <strong>şi</strong> îl face să adopte o atitudine mult mai critică faţă <strong>de</strong> capacităţile <strong>şi</strong> autoritatea<br />
acestuia. În aceste condiţii motivarea resursei umane <strong>şi</strong> mobilizarea acesteia <strong>de</strong>vine mult mai<br />
<strong>de</strong>licată.<br />
Mediul organizaţiei <strong>publice</strong><br />
Aşa cum am precizat anterior <strong>organizaţii</strong>le reprezintă entităţi complexe, dificil <strong>de</strong> <strong>în</strong>ţeles <strong>şi</strong><br />
interpretat. Acest lucru se datorează nu doar proceselor <strong>şi</strong> structurilor interne ci <strong>şi</strong> influenţei<br />
mediului organizaţiei. Nicio organizaţie, publică sau privată, nu poate fi <strong>în</strong>ţeleasă <strong>în</strong> afara analizei<br />
influenţelor pe care le exercită mediul asupra funcţionării ei. Aceste influenţe tind să fie <strong>şi</strong> mai<br />
puternice <strong>în</strong> cazul organizaţiei <strong>publice</strong> (datorită caracteristicilor proprii) care nu poate fi niciodată<br />
<strong>în</strong>ţeleasă <strong>în</strong> lipsa analizei mediului propriu.
Mediul organizaţiei <strong>publice</strong> este axat pe următoarele coordonate principale:<br />
1. Condiţii tehnologice: nivelul <strong>de</strong> cunoştinţe <strong>şi</strong> capacităţi ştiinţifice, <strong>de</strong> la comunicaţii <strong>şi</strong><br />
transporturi la agricultură <strong>şi</strong> medicină. Este evi<strong>de</strong>nt că nivelul <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare tehnologică afectează<br />
direct <strong>şi</strong> puternic funcţionarea <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>. O administraţie care are la dispoziţie<br />
tehnologii mo<strong>de</strong>rne poate funcţiona mult mai bine (este mai bine, spre exemplu, să ai o arhivă<br />
accesibilă electronic <strong>de</strong>cât să cauţi <strong>în</strong> sacii <strong>de</strong> la subsolul instituţiei; este totodată preferabil să<br />
<strong>de</strong>ţii reţele <strong>de</strong> calculatoare care să îţi permită o circulaţie rapidă a informaţiei). Trebuie <strong>în</strong>să<br />
precizat aici că acest lucru nu este suficient <strong>şi</strong> că existenţa tehnologiei <strong>în</strong> lipsa resursei umane<br />
capabile să o <strong>în</strong>ţeleagă <strong>şi</strong> utilizeze la capacitatea necesară este la fel <strong>de</strong> importantă.<br />
2. Condiţii legale: legi, reglementări, caracteristici ale instituţiilor <strong>de</strong> specialitate, valori<br />
etc. Importanţa calităţii cadrului legal este imensă pentru administraţia publică, care este nevoită<br />
să î<strong>şi</strong> structureze obiectivele <strong>şi</strong> activitatea <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> reglementările legale existente. Instanţele<br />
ju<strong>de</strong>cătoreşti pot analiza <strong>de</strong>ciziile administrative <strong>şi</strong> suspenda pe cele pe care le consi<strong>de</strong>ră a fi <strong>în</strong><br />
afara legii.<br />
Justiţia are posibilitatea <strong>de</strong> a limita abuzurile administraţiei (sau abuzurile împotriva<br />
administraţiei) <strong>şi</strong> <strong>de</strong> a stabili standar<strong>de</strong> <strong>şi</strong> prece<strong>de</strong>nte <strong>în</strong> ceea ce priveşte funcţionarea corectă a<br />
instituţiilor. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> influenţele politice, justiţia are calitatea <strong>de</strong> a lua (cel puţin teoretic)<br />
<strong>de</strong>ciziile referitoare la acţiunea administrativă pe baze raţionale (Gelhorn <strong>şi</strong> Levin, 1990, p. 73).<br />
Efectele pe care funcţionarea justiţiei le are asupra administraţiei <strong>publice</strong> sunt mari:<br />
funcţionarea <strong>de</strong>fectuoasă a aparatului propriu duce la perpetuarea abuzurilor administraţiei,<br />
corupţiei, favoritismului <strong>şi</strong> lipsei <strong>de</strong> responsabilitate a funcţionarului faţă <strong>de</strong> <strong>de</strong>ciziile proprii care<br />
afectează grav drepturile unor persoane (Jreisat, 1997, p. 58). Pe <strong>de</strong> altă parte putem observa<br />
efecte interesante la cealaltă extremă: restricţionarea puternică a activităţii administraţiei din<br />
partea justiţiei duce la fenomene <strong>de</strong> birocratizare excesivă <strong>şi</strong> lipsă <strong>de</strong> iniţiativă.<br />
Un exemplu interesant ar fi cel al crizei vaccinurilor antigripale din Statele Unite <strong>în</strong> iarna<br />
2004-2005. Datorită faptului că producătorul cu care Statele Unite avea contract <strong>de</strong> producere a<br />
vaccinurilor a comis o eroare tehnică <strong>de</strong> fabricaţie acestea au trebuit retrase <strong>de</strong> pe piaţă <strong>şi</strong> s-a ajuns<br />
la o criză majoră, <strong>în</strong> care accesul la vaccinuri antigripale a fost dificil, dacă nu imposibil pentru<br />
multe persoane. Producătorul <strong>în</strong> cauză era o fabrică din Anglia <strong>de</strong>oarece nicio companie<br />
americană nu a fost interesată <strong>de</strong> producerea vaccinului <strong>în</strong> cauză. Motivul principal era teama <strong>de</strong> a<br />
fi daţi <strong>în</strong> ju<strong>de</strong>cată <strong>de</strong> clienţii nemulţumiţi <strong>de</strong> calitatea vaccinului.<br />
3. Condiţii politice: caracteristici ale proceselor politice, ale instituţiilor politice, gradul <strong>de</strong><br />
stabilitate politică. Importanţa mediului politic asupra administraţiei <strong>publice</strong> este evi<strong>de</strong>ntă – nu ne<br />
putem imagina că un aparat administrativ poate funcţiona eficace <strong>în</strong>tr-o ţară cu un sistem politic<br />
<strong>de</strong>ficitar, bazat pe instabilitate, corupţie, violenţă, lipsa instituţiilor <strong>de</strong>mocratice sau o funcţionare<br />
<strong>de</strong>fectuoasă a acestora.<br />
Relaţia politicii cu administraţia a făcut obiectul multor cărţi <strong>şi</strong> articole <strong>de</strong> specialitate; <strong>de</strong><br />
la cunoscutul eseu al lui W. Wilson (care a pus problema separării politicii <strong>de</strong> administraţie <strong>şi</strong><br />
selectarea funcţionarilor pe criterii <strong>de</strong> merit <strong>şi</strong> nu pe criterii politice) <strong>şi</strong> până la lucrările cele mai<br />
recente <strong>în</strong> domeniul ştiinţei administrative aceasta reprezintă o temă <strong>de</strong> actualitate. Relaţia politică<br />
- administraţie este percepută, <strong>în</strong> general, pe două planuri.<br />
Primul ar fi cel al unei percepţii pozitive. Politicienii sunt cei care <strong>de</strong>finesc obiectivele<br />
strategice ale administraţiei, politicile <strong>publice</strong> care trebuie implementate. Ei sunt <strong>în</strong>dreptăţiţi să<br />
facă acest lucru pentru că sunt reprezentanţii poporului, ale<strong>şi</strong> <strong>în</strong> funcţii <strong>publice</strong>. Totodată politica<br />
poate exercita o presiune necesară asupra birocraţiei, gata oricând să se extindă mai mult <strong>de</strong>cât o
cer necesităţile practice. Politicienii sunt cei care ar trebui să reamintească administraţiei raţiunea<br />
ei <strong>de</strong> a exista - servirea intereselor cetăţeanului <strong>şi</strong> să <strong>în</strong>curajeze promovarea valorilor comunităţii.<br />
Întot<strong>de</strong>auna reforma administraţiei este direct <strong>şi</strong> inevitabil legată <strong>de</strong> voinţa politică; <strong>în</strong> lipsa<br />
acesteia orice <strong>de</strong>mers <strong>de</strong> îmbunătăţire a funcţionării instituţiilor <strong>publice</strong> este doar un exerciţiu <strong>de</strong><br />
retorică. Pe <strong>de</strong> altă parte, cel mai cunoscut plan <strong>în</strong> relaţia administraţie - politică este cel ce <strong>de</strong>ţine<br />
conotaţii negative: influenţa politicii este <strong>de</strong>zastruoasă <strong>şi</strong> duce la efecte <strong>de</strong> genul „politizării”,<br />
ocupării posturilor <strong>publice</strong> după fiecare proces electoral pe criterii <strong>de</strong> apartenenţă politică (spoil<br />
system) <strong>şi</strong> nu competenţă (merit system), corupţie, nepotism, favoritism, promovarea intereselor<br />
unor grupuri obscure <strong>în</strong> <strong>de</strong>trimentul cetăţeanului etc.<br />
W. Wilson atrăgea atenţia <strong>în</strong> 1887 <strong>în</strong> „The study of public administration” că „problemele<br />
administrative nu sunt probleme politice”. Aici apare inevitabil <strong>în</strong> discuţie necesitatea protejării<br />
funcţionarului <strong>în</strong> faţa presiunilor politice, prin promovarea unor reglementări <strong>şi</strong> instituţii specifice.<br />
Acest lucru se realizează, la modul general, prin (Chevallier, 1994) <strong>în</strong>cercări <strong>de</strong> promovare a unui<br />
statut al funcţionarului public (care să stabilească drepturi, obligaţii, condiţii <strong>de</strong> recrutare <strong>şi</strong><br />
angajare, sancţiuni etc), selecţia personalului pe criterii <strong>de</strong> competenţă, profesionalizarea corpului<br />
funcţionarilor (funcţia publică este o meserie care presupune o cunoaştere specializată <strong>şi</strong> care se<br />
exercită <strong>de</strong> persoane cu anumite abilităţi <strong>şi</strong> cunoştinţe), <strong>de</strong>zvoltarea asociaţiilor profesionale ale<br />
funcţionarilor pentru apărarea împotriva abuzurilor etc.<br />
În mod evi<strong>de</strong>nt <strong>în</strong>să existenţa acestor bariere formale nu este suficientă dacă mentalitatea<br />
politică dintr-un sistem dat nu este capabilă să <strong>de</strong>păşească faza „spoil system-ului” <strong>în</strong> care fiecare<br />
proces electoral este urmat <strong>de</strong> schimbări masive <strong>şi</strong> iraţionale ale funcţionarilor publici la toate<br />
nivelurile. Din nefericire acest aspect „popular” al influenţei politice este cel mai vizibil.<br />
Aici trebuie să facem <strong>în</strong>să două observaţii: prima se referă la faptul că administraţia nu se<br />
află <strong>în</strong> poziţia <strong>de</strong> simplu executant mecanic al ordinelor venite din partea politicului. Ea are<br />
posibilitatea <strong>de</strong> a influenţa nu numai acţiunile operaţionale ci <strong>şi</strong> conceperea politicilor <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> a<br />
strategiilor la nivel politic. Administraţia publică <strong>de</strong>ţine o putere specifică, exprimată prin accesul<br />
ei la informaţie specializată, expertiză <strong>şi</strong> rolul ei inevitabil <strong>în</strong> implementarea politicilor.<br />
Politicianul trebuie să ţină seama <strong>de</strong> aceste lucruri, altminteri ma<strong>şi</strong>năria birocratică îi va<br />
bloca cele mai nobile intenţii (nu odată am auzit cu toţii argumentul unor politicieni care susţineau<br />
că au avut intenţii bune, dar au fost „<strong>în</strong>frânţi” <strong>de</strong> birocraţie - evi<strong>de</strong>nt că acest tip <strong>de</strong> scuză nu face<br />
<strong>de</strong>cât să sublinieze lipsa capacităţilor manageriale ale persoanei <strong>în</strong> cauză). Fiecare organizaţie<br />
publică î<strong>şi</strong> va <strong>de</strong>zvolta propriul set <strong>de</strong> interese instituţionale pe care va <strong>în</strong>cerca să le promoveze <strong>şi</strong><br />
să le apere <strong>în</strong> mediul politic (Jreisat, 1997, p. 49).<br />
Relaţia cu mediul politic este sensibilă - lucru dovedit <strong>de</strong> existenţa la nivelul guvernelor a<br />
unui minister pentru relaţia cu parlamentul sau <strong>de</strong> importanţa consiliului local <strong>în</strong> guvernarea unei<br />
administraţii locale. Lupta este foarte grea pentru că resursele sunt limitate, iar <strong>de</strong>ciziile politice<br />
<strong>de</strong> alocare a acestora nu se iau <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna pe criterii raţionale; ca atare nicio organizaţie publică<br />
nu î<strong>şi</strong> poate permite să rămână inactivă <strong>în</strong> acest domeniu, investind resurse materiale <strong>şi</strong> puternice<br />
activităţi <strong>de</strong> lobby. Cea <strong>de</strong> a doua observaţie vizează natura interacţiunii <strong>în</strong>tre administraţie <strong>şi</strong><br />
politician. Aceasta este bazată pe condiţionare reciprocă <strong>şi</strong> pe necesitatea <strong>de</strong> colaborare. Relaţia<br />
politicianului cu funcţionarul public poate fi văzută la 4 niveluri diferite (Pollitt, 2003, p. 73):<br />
- ca <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă (are nevoie <strong>de</strong> el ca să pună <strong>în</strong> aplicare politicile <strong>de</strong>finite la nivel politic <strong>şi</strong><br />
să îl ajute <strong>în</strong> <strong>de</strong>zvoltarea carierei politice prin furnizarea <strong>de</strong> „muniţie”- adică rezultate la<br />
nivelul administraţiei)<br />
- ca o sursă <strong>de</strong> frustrare (atunci când nu reuşeşte să schimbe nimic)<br />
- ca un subiect <strong>de</strong> atacat pentru câştiguri politice
- ca o scuză pentru propria incapacitate <strong>de</strong> a realiza ceva („ţapul ispă<strong>şi</strong>tor”).<br />
Atacarea birocraţiei a fost <strong>şi</strong> rămâne un subiect minunat pentru orice politician care<br />
doreşte capital politic; percepţia cetăţeanului <strong>de</strong>spre administraţie nu este dintre cele mai roz (<strong>în</strong><br />
majoritatea ţărilor); prea puţini cetăţeni cred că administraţia este formată din indivizi bine<br />
pregătiţi, gata să se supună <strong>de</strong>zinteresat <strong>în</strong> slujba intereselor comunităţii. Acest lucru este cunoscut<br />
<strong>şi</strong> <strong>de</strong> mulţi politicieni care, <strong>în</strong> lipsă <strong>de</strong> subiecte mai bune sau <strong>de</strong> inspiraţie, <strong>de</strong>ţin <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna o<br />
ultimă cale <strong>de</strong> scăpare: critica birocraţiei.<br />
Mulţi politicieni au ajuns la putere candidând practic „împotriva birocraţiei” (Moskow,<br />
1987, p. 6). Acest lucru are <strong>şi</strong> efecte pozitive precum limitarea abuzurilor <strong>şi</strong> extin<strong>de</strong>rii excesive a<br />
aparatului birocratic. Dar, <strong>în</strong> acela<strong>şi</strong> timp trebuie să <strong>în</strong>ţelegem faptul că atitudinea politicului faţă<br />
<strong>de</strong> administraţie afectează percepţia publicului pe termen lung.<br />
Atacarea continuă (justificată sau nu) a administraţiei <strong>publice</strong> poate duce, <strong>în</strong> timp, la<br />
<strong>de</strong>zvoltarea unei mentalităţi negative <strong>în</strong> ceea ce priveşte instituţiile <strong>publice</strong>, la <strong>de</strong>moralizarea <strong>şi</strong><br />
<strong>de</strong>motivarea funcţionarului, la probleme mari <strong>în</strong> atragerea unor persoane <strong>de</strong> valoare <strong>în</strong> sectorul<br />
public <strong>şi</strong> la imposibilitatea reformării eficace a sectorului public.<br />
Concluzia generală <strong>în</strong> ceea ce priveşte mediul politic este că administraţia publică este<br />
profund influenţată <strong>de</strong> acesta <strong>şi</strong> relaţia <strong>în</strong>tre cele două părţi este complexă <strong>şi</strong> dificil <strong>de</strong> analizat;<br />
viziunea politică (sau lipsa acesteia) poate influenţa major funcţionarea pe termen lung a<br />
sectorului public, iar <strong>de</strong>ciziile strategice pot fi luate <strong>de</strong> multe ori <strong>în</strong> afara sferei <strong>de</strong> influenţă a<br />
managerului public (chemat apoi să le aplice).<br />
Figura următoare (Nutkey, Osborne, 1994, p. 36) ilustrează combinaţiile posibile existente<br />
din prisma interpretării „naturii politice” a administraţiei:<br />
Tabelul 1:<br />
Dimensiunea economică Dimensiunea socială_______<br />
Piaţa ca furnizor Statul că furnizor<br />
Piaţa ca finanţator Libertarianism Piaţa socială<br />
Statul ca finanţator Pluralism Statul Bunăstării Generale<br />
4. Condiţii economice: Activitatea administraţiei este condiţionată <strong>de</strong> gradul <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare<br />
economică a societăţii (prosperitatea, nivelul inflaţiei, taxele, capitalul existent etc). În mod<br />
evi<strong>de</strong>nt <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> plasate <strong>în</strong>tr-o ţară <strong>de</strong>zvoltată din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re economic vor avea<br />
acces la resurse semnificative.<br />
Totodată, o economie competitivă va influenţa profund atât modul <strong>de</strong> cheltuire a banilor<br />
publici cât <strong>şi</strong> percepţia cetăţeanului faţă <strong>de</strong> ceea ce semnifică un serviciu <strong>de</strong> calitate; acesta tin<strong>de</strong><br />
să compare serviciilor <strong>publice</strong> cu cele private <strong>şi</strong> să aibă aşteptări mult mai mari <strong>în</strong> ceea ce priveşte<br />
calitatea. Pe <strong>de</strong> altă parte să nu uităm că administraţia publică este un angajator major <strong>şi</strong> un<br />
furnizor <strong>de</strong> comenzi <strong>şi</strong> fonduri semnificative nu numai pentru <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> ci <strong>şi</strong> pentru<br />
cele private.<br />
5. Condiţii <strong>de</strong>mografice: Acestea se referă <strong>în</strong> principal la caracteristici ale populaţiei<br />
precum vârsta, sexul, rasa, religia, etnia etc. Toate aceste caracteristici pot să aibă un impact major<br />
asupra modului <strong>de</strong> funcţionare <strong>şi</strong> asupra structurării aparatului administrativ. Să luăm doar două<br />
exemple din România: existenţa minorităţii maghiare a făcut ca administraţia publică să asimileze<br />
structuri <strong>şi</strong> modalităţi <strong>de</strong> lucru specifice pentru a răspun<strong>de</strong> aşteptărilor acestui grup; pe <strong>de</strong> altă
parte existenţa unui număr mare <strong>de</strong> pensionari a dus la <strong>de</strong>zvoltarea puternică a instituţiilor<br />
administrative specializate <strong>şi</strong> solicită (nu neapărat cu un răspuns pe măsură din partea<br />
administraţiei) modalităţi <strong>şi</strong> abordări noi <strong>de</strong> servire a acestui segment <strong>de</strong> populaţie.<br />
6. Condiţii ecologice: caracteristici ale mediului, incluzând clima, caracteristicile<br />
geografice, poluarea, resursele naturale etc. Aceste elemente influenţează structurarea aparatului<br />
administrativ <strong>şi</strong> au o importanţă majoră <strong>în</strong> funcţionarea acestuia. Este suficient să amintim aici<br />
importanţa pe care administraţiile mo<strong>de</strong>rne o acordă problemei protecţiei mediului.<br />
7. Condiţiile culturale: se referă la valori predominante, atitudini, convingeri, cutume,<br />
procese <strong>de</strong> socializare privitoare la elemente precum structura familiei, practici politice, practici<br />
religioase etc. Toate aceste elemente sunt asimilate <strong>în</strong> discursul politic la nivelul „mentalităţilor”<br />
<strong>şi</strong> sunt extrem <strong>de</strong> importante <strong>în</strong> funcţionarea administraţiei (Jreisat, 1997, p. 58). Modul <strong>în</strong> care un<br />
cetăţean român sau sue<strong>de</strong>z se raportează la administraţie poate să fie total diferit; modul <strong>în</strong> care<br />
funcţionarul public român sau sue<strong>de</strong>z se raportează din start la cetăţean poate să fie total diferit.<br />
Tradiţiile istorice influenţează, uneori mai mult <strong>de</strong>cât ne dăm seama, funcţionarea<br />
administraţiei mo<strong>de</strong>rne. Diferitele studii comparative realizate <strong>de</strong>-a lungul timpului au arătat<br />
diferenţe interesante <strong>în</strong> domenii precum percepţia administraţiei, <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>rea <strong>în</strong> autorităţi, natura<br />
puterii, rolul individului etc (Almond <strong>şi</strong> Verba, 1996). Hofste<strong>de</strong> (1993, p. 89) consi<strong>de</strong>ră cultura<br />
naţională ca fiind „programarea mentală colectivă a minţii care distinge un grup sau o categorie<br />
faţă <strong>de</strong> altul/alta”. Ea conţine indici <strong>de</strong> analiză precum:<br />
- nivelul <strong>de</strong> inegalitate <strong>în</strong>tre persoane consi<strong>de</strong>rat normal <strong>de</strong> populaţie<br />
- colectivism versus individualism – valorizarea acţiunii individuale sau <strong>de</strong> grup<br />
- masculinitate versus feminitate - măsura <strong>în</strong> care valorile asociate cu bărbaţii (performanţă,<br />
competiţie, succes) primează <strong>în</strong> faţa celor asociate cu femeile (calitatea vieţii, relaţii<br />
personale cal<strong>de</strong>, preocupare pentru cei neajutoraţi, solidaritate)<br />
- nivelul <strong>în</strong> care oamenii preferă situaţii structurate sau nestructurate.<br />
În mod natural una din problemele majore care se pot pune <strong>în</strong> acesta discuţie se referă la<br />
direcţia prepon<strong>de</strong>rentă a influenţei – societatea influenţează organizaţia sau organizaţia este cea<br />
care influenţează societatea? În ce măsură cultura naţională influenţează <strong>şi</strong> structurează mentalul<br />
individului? Cât <strong>de</strong> mult din funcţionarea actuala a administraţiei poate fi explicata prin raportarea<br />
la „mentalităţi”?<br />
Relaţionarea tuturor acestor factori <strong>de</strong> influeţă activi <strong>în</strong> mediul organizaţiei <strong>publice</strong> pune <strong>în</strong><br />
evi<strong>de</strong>nţă o situaţie complexă <strong>în</strong> care organizaţia publică este condiţionată <strong>în</strong> funcţionarea sa <strong>de</strong><br />
caracteristici aflate, <strong>de</strong> multe ori, <strong>în</strong> afara capacităţii ei <strong>de</strong> control sau influenţare. Este a<strong>de</strong>vărat că<br />
relaţia organizaţiei cu mediul său nu este unilaterală: ea poate să facă anumite alegeri <strong>şi</strong> să <strong>în</strong>cerce<br />
să influenţeze anumiţi factori - <strong>de</strong><strong>şi</strong> efortul nu este unul facil. Ca atare organizaţia publică este<br />
imposibil <strong>de</strong> <strong>în</strong>ţeles, analizat sau condus <strong>în</strong> lipsa inţelegerii importanţei <strong>şi</strong> influenţei mediului <strong>în</strong><br />
care se plasează.<br />
De ce avem nevoie <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> <strong>publice</strong>?<br />
Atunci când vorbim <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> <strong>publice</strong> ne referim la administraţia publică (centrală sau<br />
locală) <strong>şi</strong> la instituţii economice aflate sub controlul statului. Anumiţi autori (Nutley <strong>şi</strong> Osborne,<br />
1994) sugerează că <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> sunt <strong>organizaţii</strong> non profit responsabile <strong>în</strong> faţa<br />
Parlamentului (<strong>de</strong> un<strong>de</strong> le <strong>de</strong>rivă, <strong>în</strong> ultimă instanţă, puterea). Organizaţiile non guvernamentale<br />
(ONG) nu se <strong>în</strong>cadrează <strong>în</strong> mod direct <strong>în</strong> această <strong>de</strong>scriere, dar <strong>de</strong>ţin calitatea <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> non<br />
profit, fapt ce le plasează <strong>în</strong> mare măsură <strong>în</strong> sfera managementului public.
Înainte <strong>de</strong> a <strong>în</strong>cepe o discuţie referitoare la caracteristicile <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> ar trebui<br />
să ne punem <strong>în</strong>trebarea simplă: <strong>de</strong> ce avem nevoie <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> <strong>publice</strong>? De ce nu lăsăm<br />
<strong>organizaţii</strong>le private să rezolve toate problemele existente, pe baza mecanismelor pieţei?<br />
Există multe voci care susţin că piaţa poate rezolva mult mai bine <strong>de</strong>cât statul majoritatea<br />
covâr<strong>şi</strong>toare a problemelor cu care ne confruntăm, că statul este un administrator groaznic, că<br />
implicarea lui <strong>în</strong> furnizarea <strong>de</strong> servicii nu face <strong>de</strong>cât să complice lucrurile <strong>şi</strong> să risipească<br />
resursele, că privatizarea ar rezolva majoritatea problemelor – aici este util să urmărim disputele<br />
existente <strong>de</strong>-a lungul timpului <strong>în</strong> ceea ce priveşte privatizarea unor sectoare strategice (transport<br />
feroviar, industrie grea etc).<br />
Privatizarea, ca <strong>şi</strong> contractarea unor servicii <strong>publice</strong> este văzută ca o formă <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare a<br />
administraţiei <strong>publice</strong> mo<strong>de</strong>rne; argumentul principal se referă la capacitatea crescută a pieţei, pe<br />
baza concurenţei, <strong>de</strong> a furniza ofertele cele mai bune, calitate crescută, preţuri scăzute etc <strong>şi</strong> <strong>de</strong> a<br />
influenţa pozitiv stilul managerial al sectorului public. Răspunsul partizanilor <strong>organizaţii</strong>lor<br />
<strong>publice</strong> se structurează pe mai multe nivele distincte. În primul rând există un discurs al<br />
„sarcinilor <strong>şi</strong> bunurilor colective” (Ranson, Steward, 1994); sectorul public trebuie să asume<br />
sarcini pe care indivizii sau grupurile nu le pot realiza singuri ci doar ca parte a unei comunităţi.<br />
Conceptul <strong>de</strong> „bunuri colective/<strong>publice</strong>” semnifică faptul că serviciile <strong>publice</strong> sunt<br />
furnizate ca urmare a unor alegeri <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> sunt finanţate prin fonduri colective. Odată ce sunt<br />
oferite unei persoane, ele sunt automat oferite tuturor (apărare naţională, infrastructura, iluminat<br />
public etc). Toţi cetăţenii vor beneficia <strong>de</strong> ele <strong>şi</strong> nu doar cei interesaţi să plătească taxe.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, exclu<strong>de</strong>rea unor cetăţeni <strong>de</strong> la folosirea serviciului public <strong>în</strong> cauză nu se<br />
justifică odată ce folosirea lor <strong>de</strong> către mai multe persoane nu modifică neapărat costurile<br />
(costurile iluminatului public nu se raportează la numărul <strong>de</strong> cetăţeni care trec pe strada <strong>în</strong> cauză).<br />
Apoi există raţiuni ce ţin <strong>de</strong> stabilirea unei eficienţe colective: urmărirea exclusivă a interesului<br />
personal poate fi, <strong>în</strong> anumite cazuri, <strong>de</strong>zastruoasă pentru comunitate. Acţiunile colective pot pune<br />
indivizii <strong>în</strong> faţa unor alegeri greu <strong>de</strong> realizat (Parfit, 1984), iar reacţia acestora nu este <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna<br />
raţională. Cele mai cunoscute exemple <strong>în</strong> domeniu sunt:<br />
- „Tragedia comunităţilor” (the tragedy of the commons): un sat este plasat pe malul unui<br />
râu; fiecare sătean are <strong>în</strong> proprietate o fâ<strong>şi</strong>e <strong>de</strong> pământ ce conţine atât pământ arabil cât <strong>şi</strong><br />
pădure; odată cu creşterea numărului membrilor familiilor din sat, tot mai mulţi copaci<br />
sunt tăiaţi <strong>în</strong> i<strong>de</strong>ea obţinerii unui spaţiu arabil crescut. Copacii <strong>în</strong>să aveau <strong>şi</strong> rolul <strong>de</strong><br />
limitare a eroziunii, iar <strong>în</strong><strong>de</strong>părtarea lor duce la distrugerea graduală a tuturor loturilor<br />
arabile. Astfel, acţiunea individuală <strong>de</strong> obţinere a unor suprafeţe sporite <strong>de</strong> teren arabil<br />
(care este raţională <strong>în</strong> termeni <strong>de</strong> asigurare a bunăstării individuale) va conduce la scă<strong>de</strong>rea<br />
<strong>în</strong> fapt a acestora. Acţiunile ce par raţionale fiecărei familii <strong>în</strong> parte sunt <strong>de</strong> fapt iraţionale<br />
pentru grup; doar dacă familiile ar acţiona împreună ar fi capabile să ia <strong>de</strong>cizii care să fie<br />
pozitive atât pentru individ cât <strong>şi</strong> pentru comunitate.<br />
- „Dilema prizonierului”. Doi prizonieri sunt arestaţi pentru un <strong>de</strong>lict pe care l-au comis<br />
împreună dar pentru dovedirea căruia procurorii nu <strong>de</strong>ţin suficiente probe. Cunoscându-se<br />
faptul că prizonierii sunt vinovaţi <strong>şi</strong> <strong>de</strong> comiterea unui <strong>de</strong>lict minor vor fi separaţi <strong>şi</strong><br />
chemaţi să î<strong>şi</strong> recunoască fapta. Dilema apare <strong>în</strong> acest moment, pentru că ei trebuie să<br />
realizeze un calcul dificil. Dacă amândoi recunosc fapta comisă ei pot să se <strong>în</strong>vinovăţească<br />
reciproc <strong>şi</strong> să primească o condamnare grea. Dacă nici unul nu spune nimic ei vor fi<br />
ju<strong>de</strong>caţi doar pentru <strong>de</strong>lictul minor <strong>şi</strong> vor primi o pe<strong>de</strong>apsă uşoară. Dacă doar unul dintre<br />
ei recunoaşte fapta comisă atunci, pe baza cooperării cu poliţia el va fi liber iar celălalt<br />
făptaş primeşte o pe<strong>de</strong>apsă foarte grea. Dată fiind situaţia amândoi aleg să recunoască
fapta; dacă ar fi fost capabili să coopereze <strong>în</strong>tre ei ar fi avut şansa <strong>de</strong> a face o alegere mai<br />
bună.<br />
- „Dilema contributorilor”. Este vorba <strong>de</strong> cazul <strong>în</strong> care eu voi continua să îmi plătesc<br />
cotizaţia faţă <strong>de</strong> asociaţia mea profesională sau faţă <strong>de</strong> sindicat, ştiind că doar o mică parte<br />
a beneficiilor rezultate se vor <strong>în</strong>toarce la mine; aş putea să îmi asum o poziţie <strong>de</strong> acţiune<br />
individuală <strong>şi</strong> să nu îmi plătesc contribuţia, continuând <strong>în</strong>să să mă bucur <strong>de</strong> rezultatele<br />
acţiunilor asociaţiei/sindicatului. Dacă <strong>în</strong>să toată lumea va proceda astfel, rezultatele vor fi<br />
negative pentru <strong>în</strong>treaga comunitate profesională.<br />
Toate aceste exemple dove<strong>de</strong>sc un a<strong>de</strong>văr simplu: nu <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna rezultatele unei acţiuni<br />
raţionale la nivel individual se dove<strong>de</strong>sc a fi pozitive la nivelul comunităţii iar individul nu este<br />
capabil să ia <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna <strong>de</strong>cizia care serveşte cel mai bine interesul lui <strong>şi</strong> al grupului.<br />
O altă activitate majoră a sectorului public se referă la stabilirea regulilor <strong>şi</strong> obiectivelor<br />
colective (Ranson, Steward, 1994) <strong>şi</strong> anume:<br />
- I<strong>de</strong>ntificarea valorilor colective - <strong>în</strong> spaţiul public avem <strong>de</strong>-a face cu o multitudine <strong>de</strong><br />
valori. Este imposibil să <strong>de</strong>finim obiective unice, acceptate <strong>de</strong> toată lumea; diferite grupuri<br />
î<strong>şi</strong> promovează propriile interese iar <strong>de</strong>ciziile <strong>de</strong> stabilire a unor obiective specifice nu sunt<br />
neapărat luate pe o bază raţională, ci <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> puterea grupului care le promovează.<br />
Evi<strong>de</strong>nt că ne putem pune aici <strong>în</strong>trebarea: cine stabileşte că aceste obiective sunt mai<br />
importante <strong>de</strong>cât altele pentru comunitate? De ce construcţia unui stadion este mai<br />
importantă <strong>de</strong>cât amenajarea unui parc? De ce o municipalitate investeşte <strong>în</strong> locuinţe<br />
sociale <strong>şi</strong> nu <strong>în</strong> iluminat sau transport local? Teoretic politicienii ale<strong>şi</strong> <strong>de</strong> către comunitate<br />
trebuie să i<strong>de</strong>ntifice alegerile colective <strong>şi</strong> să facă alegerile potrivite dincolo <strong>de</strong> interese<br />
particulare, pe baza necesităţilor comunităţii;<br />
- Echilibrarea intereselor colective – <strong>în</strong> managementul public interesele diferiţilor<br />
consumatori trebuie echilibrate cu cele ale altor persoane interesate <strong>şi</strong> cu cele ale<br />
comunităţii ca <strong>în</strong>treg. Furnizarea unui serviciu public exclusiv <strong>în</strong> i<strong>de</strong>ea satisfacerii cererilor<br />
celor direct vizaţi poate reprezenta o alegere simplistă (<strong>în</strong> cazul educaţiei spre exemplu<br />
atât părerea părinţilor cât <strong>şi</strong> cea a elevilor este importantă, dar nu reprezintă singurul factor<br />
relevant <strong>în</strong> alegerea curriculei). Decizia <strong>de</strong> a furniza servicii <strong>publice</strong> ţine <strong>de</strong> alegerile<br />
colective <strong>şi</strong> exprimă interese, valori, preocupări, comportamente, reprezentări, plasate<br />
dincolo <strong>de</strong> clientul individual;<br />
- Alegeri exprimând criterii multiple - domeniul public nu dispune <strong>de</strong> criterii clare <strong>şi</strong> bine<br />
<strong>de</strong>finite <strong>în</strong> ceea ce priveşte alegerile disponibile. Evaluarea unui serviciu exclusiv pe baza<br />
unei valori (satisfacţia consumatorului spre exemplu) nu este suficientă; ea trebuie făcută<br />
pe baza unor criterii multiple. Dacă, spre exemplu salarizarea <strong>şi</strong> evaluarea profesională a<br />
unui profesor s-ar face numai pe baza evaluării venite din partea stu<strong>de</strong>nţilor, ar fi aceasta<br />
obiectivă? Este posibil ca <strong>în</strong> acest caz comportamentul profesorului să <strong>de</strong>vină mult mai<br />
axat pe populism <strong>şi</strong> mai puţin interesat <strong>de</strong> exigenţa profesională;<br />
- Alegerile colective se bazează pe consimţământul publicului - cu cât alegerile colective se<br />
bucură <strong>de</strong> un sprijin mai larg al publicului cu atât ele acumulează o autoritate crescută.<br />
Suportul public se câştigă prin alegeri <strong>şi</strong> este <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna limitat. Alegerile <strong>publice</strong> nu<br />
trebuie să fie doar raţionale ci <strong>şi</strong> populare pentru a câştiga suportul comunităţii; cei doi<br />
termeni nu se exclud dar nici nu se condiţionează.
O altă temă preferată <strong>de</strong> susţinătorii <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> se referă la imperfecţiunile<br />
pieţei <strong>şi</strong> imposibilitatea ei <strong>de</strong> a răspun<strong>de</strong> unor probleme specifice (Lindblom, 1977; Downs, 1967,<br />
Nutley, Osborne, 1994):<br />
- piaţa nu este interesată să ofere acele produse care nu furnizează profit sau sunt foarte<br />
riscante pentru firmele private. Ce s-ar <strong>în</strong>tâmpla dacă firmele ar consi<strong>de</strong>ra că nu este<br />
profitabil să repare o stradă anume sau să instaleze iluminat public <strong>în</strong>tr-o zonă a unui oraş<br />
anume? Anumite domenii sunt prea sensibile pentru a fi lăsate exclusiv la latitudinea pieţei<br />
<strong>şi</strong> firmelor private (sănătatea, protecţia socială etc);<br />
- o altă imperfecţiune a pieţei se referă la posibilitatea apariţiei monopolurilor. În cazul <strong>în</strong><br />
care aceste monopoluri apar <strong>şi</strong> se <strong>de</strong>zvoltă, statul poate interveni <strong>şi</strong> <strong>în</strong>cerca să le limiteze<br />
sau <strong>în</strong>lăture. Ce poate face un cetăţean <strong>în</strong> cazul <strong>în</strong> care firma lui <strong>de</strong> cablu <strong>de</strong>ţine monopol<br />
absolut <strong>în</strong> zona lui <strong>şi</strong> funcţionează foarte prost? Alternativa <strong>de</strong> a apela la alte servicii este<br />
doar teoretică <strong>şi</strong> cetăţeanul este lipsit <strong>de</strong> apărare: acceptă ce i se oferă sau pier<strong>de</strong> tot.<br />
- nu toţi cetăţenii intră pe piaţă cu resurse egale <strong>şi</strong> ca atare statul trebuie să <strong>în</strong>cerce să<br />
atenueze efectele negative; spre exemplu, care sunt resursele pensionarului român pe piaţă<br />
faţă <strong>de</strong> un salariat? Acest lucru se poate regla <strong>de</strong> stat prin sisteme <strong>de</strong> taxare diferite,<br />
stabilirea nivelului minim al pensiei etc;<br />
- <strong>în</strong> anumite situaţii cetăţenii nu <strong>de</strong>ţin competenţele necesare pentru a face cele mai bune<br />
alegeri pe piaţă, astfel că este nevoie <strong>de</strong> stabilirea unor reglementări guvernamentale <strong>în</strong><br />
domeniu. Aici exemplele sunt numeroase: avertismente referitoare la efectele secundare<br />
ale unor medicamente, afişarea nivelului real al creditelor bancare, afişarea consumului<br />
electric la aparatura electrocasnică etc;<br />
- anumite costuri trebuie asumate <strong>de</strong> indivizi sau firme care nu iau parte direct la activitatea<br />
comercială <strong>în</strong> cauză. Dacă <strong>în</strong> urma unor contracte economice nivelul poluării <strong>în</strong>tr-un oraş<br />
<strong>de</strong>vine ridicat, toată lumea va fi afectată (<strong>şi</strong> va plăti pentru reducerea efectelor poluării), nu<br />
doar cei care au produs acest efect. De aceea reglementările guvernamentale referitoare la<br />
poluare <strong>şi</strong> responsabilităţi sunt necesare.<br />
Aceste argumente nu <strong>în</strong>seamnă că toate serviciile <strong>publice</strong> trebuie să fie furnizate tot <strong>de</strong><br />
către <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong>. Ele semnifică faptul că <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> trebuie să reglementeze <strong>şi</strong><br />
să finanţeze aceste servicii, chiar dacă ele sunt contractate unor firme private.<br />
O altă problemă care se leagă direct <strong>de</strong> raţiunea <strong>de</strong> a fi a <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> se referă la<br />
aspecte etice; care sunt valorile etice care stau la baza sectorului public? Este valoarea etică mult<br />
mai importantă <strong>în</strong> sectorul public <strong>de</strong>cât <strong>în</strong> cel privat? Cine stabileşte regulile etice <strong>şi</strong> cum? În<br />
general aşteptările „etice” ale publicului faţă <strong>de</strong> sectorul public par a fi mai mari <strong>de</strong>cât <strong>în</strong> cazul<br />
celui privat, datorită dimensiunii colective a sarcinilor, reprezentativităţii <strong>şi</strong> i<strong>de</strong>ii <strong>de</strong> urmărire a<br />
interesului public. Flynn (1990) a prezentat o listă <strong>de</strong> posibile principii <strong>de</strong> bază <strong>în</strong> ceea ce priveşte<br />
valorile sectorului public:<br />
- construirea unei relaţii corecte cu cetăţeanul, care nu trebuie să se simtă ca fiind o entitate<br />
nesemnificativă, lipsită <strong>de</strong> drepturi;<br />
- respect dovedit <strong>de</strong> organizaţie pentru proprii membri;<br />
- i<strong>de</strong>ntificarea clară a aşteptărilor publicului/cetăţeanului;<br />
- responsabilitatea faţă <strong>de</strong> cetăţean <strong>şi</strong> pentru acţiunile iniţiate;<br />
- stabilirea unor limite clare <strong>de</strong> <strong>de</strong>marcaţie <strong>în</strong>tre politică <strong>şi</strong> administraţie;<br />
- transferul puterii către cetăţean; <strong>de</strong><strong>şi</strong> această precizare poate părea a fi lipsită <strong>de</strong> conţinut<br />
ea se referă la o problemă reală: <strong>de</strong> mult prea multe ori individul constată că este complet<br />
lipsit <strong>de</strong> puterea sau <strong>de</strong> capacitatea <strong>de</strong> a influenţa acţiunile administraţiei <strong>publice</strong> care,
teoretic, nu are altă raţiune <strong>de</strong> a exista <strong>de</strong>cât servirea interesului cetăţeanului <strong>şi</strong><br />
comunităţii;<br />
- dreptul la alegeri individuale; servirea comunităţii nu presupune ignorarea problemelor <strong>şi</strong><br />
trăsăturilor specifice ale fiecărui cetăţean. Uneori administraţia are tendinţa <strong>de</strong> a trata<br />
cetăţeanul ca un „caz”, un număr sau un dosar <strong>şi</strong> nu ca o fiinţă cu aşteptări <strong>şi</strong> probleme<br />
specifice;<br />
- tratarea egală a cetăţenilor; indiferent <strong>de</strong> statutul social sau economic al individului,<br />
problema acestuia trebuie tratată similar <strong>de</strong> către administraţia publică.<br />
Discuţia referitoare la raţiunea <strong>de</strong> a exista <strong>şi</strong> rolul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> este <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> a<br />
se fi <strong>în</strong>cheiat. Confruntarea dintre partizanii pieţei <strong>şi</strong> cei ai intervenţiilor statului este prezentă <strong>şi</strong><br />
joacă un rol important <strong>în</strong> toate tentativele <strong>de</strong> reformă a administraţiei. Noile concepte legate <strong>de</strong><br />
reinventarea guvernământului sau noul management public pun un accent <strong>de</strong>osebit pe privatizarea<br />
sau contractarea unor servicii <strong>publice</strong>.<br />
Organizaţii <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> <strong>organizaţii</strong> private<br />
De ce reprezintă discuţia referitoare la diferenţe/asemănări <strong>în</strong>tre <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> <strong>şi</strong><br />
private un subiect important? Pentru că existenţa/inexistenţa unor caracteristici specifice ale<br />
<strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> influenţează semnificativ tipul <strong>de</strong> management necesar <strong>în</strong> cadrul acestora.<br />
Unul din miturile cele mai populare <strong>în</strong> discuţia administrativă se referă la supremaţia calitativă a<br />
<strong>organizaţii</strong>lor private asupra celor <strong>publice</strong>: firma privată este mult mai eficientă, flexibilă <strong>şi</strong><br />
eficace <strong>de</strong>cât instituţiile <strong>publice</strong>. Această percepţie se datorează atât calităţilor <strong>şi</strong> performanţelor<br />
firmelor private cât <strong>şi</strong> viziunii eminamente negative pe care publicul larg o are faţă <strong>de</strong> birocraţie.<br />
În ce măsură acest lucru este a<strong>de</strong>vărat? În analiza diferenţelor <strong>organizaţii</strong> <strong>publice</strong>/private<br />
există două abordări majore: una <strong>de</strong>scriptivă (care <strong>în</strong>cearcă doar să prezinte caracteristicile) <strong>şi</strong> una<br />
normativă (care <strong>în</strong>cearcă să stabilească care dintre ele funcţionează mai bine). În acest capitol<br />
vom promova o abordare <strong>de</strong>scriptivă care să pună <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă argumentele pro <strong>şi</strong> contra <strong>în</strong> ceea ce<br />
priveşte „specificitatea” <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>.<br />
Vom <strong>în</strong>cepe cu constatarea că graniţa dintre sectorul public <strong>şi</strong> cel privat nu prezintă<br />
continuitate <strong>şi</strong> stabilitate <strong>în</strong> timp <strong>şi</strong> spaţiu. Ceea ce obişnuia să fie un domeniu exclusiv <strong>de</strong> acţiune<br />
publică acum 25 <strong>de</strong> ani poate să reprezinte un spaţiu al acţiunii private astăzi. Pe <strong>de</strong> altă parte,<br />
probleme care nu intrau <strong>în</strong> sfera <strong>de</strong> interes a administraţiei acum 25 <strong>de</strong> ani sunt astăzi incluse <strong>în</strong><br />
obiectivele sale <strong>şi</strong> reprezintă obiectul muncii pentru <strong>în</strong>tregi instituţii <strong>publice</strong>.<br />
Aşa cum remarca D. Waldo (1980) „public <strong>şi</strong> privat nu semnifică categorii naturale; este<br />
vorba <strong>de</strong> categorii construite <strong>de</strong> istorie, cultură <strong>şi</strong> lege”. Astfel, ceea ce ne poate părea <strong>în</strong> România<br />
un domeniu <strong>în</strong> care sectorul public trebuie să se implice prepon<strong>de</strong>rent poate fi complet diferit <strong>în</strong><br />
viziunea americană sau franceză.<br />
Reprezintă sistemul <strong>de</strong> pensii un domeniu <strong>de</strong> acţiune publică? Un domeniu <strong>de</strong> acţiune<br />
privată? O combinaţie? Răspunsurile nu sunt i<strong>de</strong>ntice <strong>în</strong> spaţii <strong>şi</strong> <strong>în</strong> intervale temporale diferite.<br />
Evoluţia rapidă a societăţii mo<strong>de</strong>rne <strong>şi</strong> dinamismul mediului administraţiei <strong>publice</strong> <strong>de</strong>termină ca<br />
generalizările <strong>în</strong> acest domeniu să fie periculoase iar analiza <strong>de</strong>osebit <strong>de</strong> dificilă.<br />
Apartenenţa la spaţiul public sau la cel privat poate fi structurată <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> doi factori<br />
majori (Wamsley <strong>şi</strong> Zald, 1973): proprietate <strong>şi</strong> finanţare. Combinarea acestor doi factori duce la<br />
apariţia a 4 tipuri <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong>:<br />
- <strong>organizaţii</strong> <strong>de</strong>ţinute <strong>şi</strong> finanţate <strong>de</strong> stat (majoritatea instituţiilor guvernamentale);<br />
- <strong>organizaţii</strong> aflate <strong>în</strong> proprietatea statului dar finanţate din surse private (poşta);
- <strong>organizaţii</strong> private dar finanţate <strong>de</strong> către stat (firme ce „trăiesc” <strong>în</strong> mod esenţial pe baza<br />
contractelor <strong>în</strong>cheiate cu statul);<br />
- <strong>organizaţii</strong> <strong>de</strong>ţinute <strong>şi</strong> finanţate <strong>de</strong> către sectorul privat (reţele <strong>de</strong> magazine etc).<br />
În realizarea unei comparaţii corecte <strong>în</strong>tre <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> private trebuie să iniţiem<br />
o analiză atentă <strong>şi</strong> rezervată; distincţia <strong>în</strong>tre acestea nu este <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna atât <strong>de</strong> clară <strong>şi</strong> simplă cum<br />
ar putea părea la o primă ve<strong>de</strong>re. Este a<strong>de</strong>vărat că marile teorii manageriale (referitoare la<br />
motivarea personalului, stabilirea obiectivelor strategice, cultură organizaţională etc) se aplică<br />
<strong>în</strong>tr-o măsură mai mare sau mai mică <strong>şi</strong> <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong>. Există <strong>în</strong>să modalităţi <strong>în</strong> care cele<br />
două tipuri <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> interacţionează (Rainey, 1997; McKelvey, 1982; Bozeman, 1987;<br />
Pollitt, 2003):<br />
- Forme mixte, intermediare <strong>şi</strong> hibri<strong>de</strong>. Un număr semnificativ <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> <strong>publice</strong> sunt<br />
construite <strong>de</strong> o manieră asemănătoare cu firmele private – <strong>de</strong><strong>şi</strong> aparţinând autorităţilor <strong>publice</strong> ele<br />
operează <strong>în</strong>tr-o manieră tipică afacerilor private, <strong>în</strong>cercând să obţină câştiguri <strong>şi</strong> un loc confortabil<br />
pe piaţă (serviciile poştale, autorităţi portuare etc). Pe <strong>de</strong> altă parte, există o multitudine <strong>de</strong><br />
<strong>organizaţii</strong> non-profit (ONG) ce î<strong>şi</strong> asumă funcţii asemănătoare celor ale autorităţilor <strong>publice</strong><br />
(multe dintre ele nu <strong>de</strong>ţin indicatori <strong>de</strong> profit <strong>şi</strong> urmăresc scopuri ce ţin <strong>de</strong> domeniul serviciului<br />
public - precum protecţia socială, <strong>de</strong>zvoltarea comunitară etc);<br />
- Analogii funcţionale. O multitudine <strong>de</strong> persoane ce activează <strong>în</strong> sectorul privat sau <strong>în</strong> cel<br />
public realizează <strong>în</strong> general acela<strong>şi</strong> tip <strong>de</strong> activităţi. Dacă consi<strong>de</strong>răm <strong>în</strong> analiza noastră rolul unor<br />
manageri, directori economici, secretare, informaticieni, femei <strong>de</strong> serviciu etc. dintr-o organizaţie<br />
publică, fiecare se va plasa mai mult sau mai puţin aproape <strong>de</strong> „perechea” din organizaţia privată.<br />
Un alt factor interesant aici se leagă <strong>de</strong> mobilitatea mare a persoanelor din cele două domenii; nu<br />
este neobişnuit ca persoane din instituţii <strong>publice</strong> să se mute <strong>în</strong> domeniul privat <strong>şi</strong> invers;<br />
- Interacţiuni complexe. Serviciile <strong>publice</strong>, firmele private <strong>şi</strong> <strong>organizaţii</strong>le non-profit<br />
interacţionează <strong>în</strong>tr-o multitudine <strong>de</strong> modalităţi <strong>de</strong> la contracte <strong>şi</strong> subvenţii, la livrarea serviciilor<br />
către public <strong>şi</strong> proiecte comune. Anumite companii private sunt atât <strong>de</strong> strâns legate <strong>de</strong> contractele<br />
guvernamentale <strong>în</strong>cât este cu a<strong>de</strong>vărat dificil să spunem un<strong>de</strong> se sfârşeşte compania privată <strong>şi</strong><br />
un<strong>de</strong> <strong>în</strong>cepe statul. Pe <strong>de</strong> altă parte, unul dintre discursurile cele mai <strong>de</strong> succes ale administraţiei<br />
<strong>publice</strong> mo<strong>de</strong>rne se leagă <strong>de</strong> „parteneriatul public privat” care presupune o cooperare strânsă<br />
<strong>în</strong>tre cele două părţi <strong>şi</strong> o diminuare a laturii coercitive a sectorului public.<br />
De foarte multe ori distincţia clară <strong>în</strong>tre cele două tipuri <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> este asumată din<br />
start, ceea ce influenţează calitatea analizei; fiecare parte î<strong>şi</strong> <strong>de</strong>fineşte propriile stereotipuri faţă <strong>de</strong><br />
ceilalţi (managerul public este <strong>de</strong>zorganizat, inflexibil, rău intenţionat, neinteresat <strong>de</strong> problemele<br />
cetăţeanului etc; managerul privat este obsedat numai <strong>de</strong> obţinerea profitului, nu are scrupule, este<br />
<strong>de</strong>zumanizat etc) iar discuţia <strong>de</strong>vine mai <strong>de</strong>grabă sentimentală <strong>de</strong>cât raţională.<br />
Vom prezenta <strong>în</strong> continuare ca <strong>şi</strong> cadru al discuţiei privind caracteristicile <strong>organizaţii</strong>lor<br />
<strong>publice</strong> una dintre cele mai bune analize referitoare la diferenţele public-privat (Rainey, Backoff<br />
<strong>şi</strong> Levine, 1976; Rainey, 1989) care furnizează o listă <strong>de</strong> enunţuri fundamentale <strong>în</strong> domeniu:<br />
Tabelul 2: Caracteristici ale <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong><br />
1. FACTORI DE MEDIU<br />
1.1. Absenţa pieţei ca output<br />
1.1.a. O <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă redusă faţă <strong>de</strong> legile pieţei <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> se traduce prin constrângeri mai
puţin semnificative pentru reducerea costurilor, creşterea eficienţei operaţiilor <strong>şi</strong> ameliorarea performanţei<br />
organizaţiei;<br />
1.1.b. O <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă redusă faţă <strong>de</strong> legile pieţei <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> se traduce printr-o alocare mai puţin<br />
eficientă a resurselor (preferinţele clientului nu reprezintă <strong>de</strong>cât unul din factorii luaţi <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare <strong>în</strong><br />
<strong>de</strong>terminarea a ceea ce se va „produce” iar echilibrul <strong>în</strong>tre ofertă <strong>şi</strong> cerere este stabilit arbitrar <strong>de</strong> către stat<br />
<strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> un proces esenţial politic);<br />
1.1.c. O <strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă redusă faţă <strong>de</strong> legile pieţei <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> semnifică un acces redus la<br />
indicatori <strong>de</strong> performanţă cuantificabili (preţ, profit etc).<br />
1.2. Constrângerile legale <strong>şi</strong> formale<br />
1.2.a. Un plus <strong>de</strong> constrângeri formale <strong>şi</strong> legale se traduce printr-un număr crescut <strong>de</strong> proceduri ce<br />
<strong>în</strong>cadrează operaţiile <strong>şi</strong> printr-o mai scăzută autonomie a managerilor <strong>în</strong> luarea <strong>de</strong>ciziei;<br />
1.2.b. Un plus <strong>de</strong> constrângeri formale <strong>şi</strong> legale se traduce prin proliferarea controalelor formale;<br />
1.2.c. Un plus <strong>de</strong> constrângeri formale <strong>şi</strong> legale se traduce printr-o intensitate crescută a<br />
controalelor externe <strong>în</strong> ceea ce priveşte luarea <strong>de</strong>ciziilor;<br />
1.3. Influenţele politice<br />
1.3.a. Prezenţa semnificativă a influenţelor politice se traduce printr-o intensitate <strong>şi</strong> diversitate crescută a<br />
influenţelor informale externe asupra luării <strong>de</strong>ciziilor (opinia publică, reacţii ale grupurilor <strong>de</strong> interese);<br />
1.3.b. Prezenţa semnificativă a influenţelor politice se traduce printr-o nevoie mult mai<br />
accentuată <strong>de</strong> concentrare <strong>în</strong> direcţia electorilor, grupurilor <strong>de</strong> interes, autorităţilor formale etc.<br />
2. RELAŢIILE ÎNTRE ORGANIZAŢIE ŞI MEDIUL SĂU<br />
2.1 Caracterul coercitiv al anumitor activităţi guvernamentale<br />
2.1.a. Participarea la consumul <strong>şi</strong> finanţarea serviciilor <strong>publice</strong> este cel mai a<strong>de</strong>sea obligatorie (guvernul<br />
poate <strong>de</strong>creta sancţiuni <strong>şi</strong> exercita puteri coercitive unice);<br />
2.2. Amploarea impactului <strong>de</strong>ciziilor<br />
2.2.a. Deciziile guvernamentale au un impact mult mai larg asupra societăţii (preocupări legate<br />
<strong>de</strong> interesul public);<br />
2.3. Controlul public<br />
2.3.a. Membrii <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> fac obiectul unui control public mult mai accentuat a<br />
actelor lor.<br />
2.4. Aşteptările publicului<br />
2.4.a. Exigenţele publicului referitoare la conduita ale<strong>şi</strong>lor <strong>şi</strong> membrilor <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong><br />
sunt mult mai mari: se aşteaptă <strong>de</strong> la aceştia să fie mai responsabili, mai oneşti <strong>şi</strong> mai cinstiţi.<br />
3. ROLURI ORGANIZAŢIONALE, STRUCTURI ŞI PROCESE INTERNE<br />
3.1. Ambiguitatea obiectivelor, complexitate, conflict<br />
3.1.a. În <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> există o diversitate <strong>şi</strong> o ambiguitate crescută a obiectivelor <strong>şi</strong> criteriilor <strong>de</strong><br />
evaluare a performanţelor; multe obiective sunt discutabile <strong>şi</strong> greu <strong>de</strong> <strong>de</strong>finit precis;<br />
3.1.b. O multitudine <strong>de</strong> obiective <strong>şi</strong> criterii (eficienţă, responsabilitatea publică, transparenţă,<br />
corectitudine, echitate socială, corectitudine morală);<br />
3.1.c. O tendinţă mai largă <strong>de</strong> existenţă a unor conflicte <strong>în</strong>tre obiective, tendinţă ce conduce<br />
a<strong>de</strong>sea la compromis.<br />
3.2. Caracteristici distinctive ale managementului general<br />
3.2.a. Studii recente au arătat că rolurile generale ale managerilor publici presupun multe din<br />
funcţiile specifice managerilor din orice tip <strong>de</strong> organizaţie dar conţinând, totodată, unele<br />
caracteristici distinctive: un rol politic mai pronunţat, expunere crescută, intervenţie majoră a<br />
grupurilor <strong>de</strong> interes din exterior <strong>şi</strong> a autorităţilor politice.<br />
3.3 Autoritatea administrativă <strong>şi</strong> practicile <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong><br />
3.3.a. Managerul public <strong>de</strong>ţine o autonomie <strong>şi</strong> flexibilitate mai redusă <strong>în</strong> procesul <strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziei;<br />
3.3.b. Managerul public are mai puţină autoritate faţă <strong>de</strong> subordonaţi <strong>şi</strong> această autoritate este<br />
mai difuză;<br />
3.3.c. În <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> se poate distinge prezenţa unui număr mare <strong>de</strong> paliere ierarhice, a<br />
unei utilizări crecute a regulilor formale <strong>şi</strong> o tendinţă <strong>de</strong> <strong>de</strong>legare scăzută;<br />
3.3.d. Schimbarea mai frecventă a managerilor, datorată proceselor electorale <strong>şi</strong> numirilor<br />
politice, duce la dificultăţi <strong>în</strong> ceea ce priveşte implementarea planurilor <strong>şi</strong> inovaţiilor;<br />
3.3.e. Studii recente <strong>de</strong>scriu comportamentul antreprenorial <strong>şi</strong> excelenţa managerială <strong>în</strong> cazul
managerilor publici.<br />
3.4. Structura organizaţională<br />
3.4.a Percepţia general <strong>în</strong>tâlnită este că <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> sunt subiectul <strong>de</strong>zvoltării unor structuri<br />
birocratice mult mai elaborate;<br />
3.4.b Studiile empirice au furnizat rezultate mixte, unele susţinând presupunerea referitoare la excesele<br />
birocratice iar altele infirmând această presupunere; numeroase studii au i<strong>de</strong>ntificat distincţii structurale <strong>în</strong><br />
cazul formelor <strong>publice</strong> <strong>de</strong> organizare, <strong>de</strong><strong>şi</strong> nu neapărat referitoare la o structurare birocratică mai<br />
accentuată.<br />
3.5. Procese <strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziilor strategice<br />
3.5.a Procesele <strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziei pot fi similare, <strong>în</strong> general, cu cele din alte tipuri <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong> dar sunt<br />
mult mai dispuse la intervenţii, <strong>în</strong>treruperi <strong>şi</strong> implicare a autorităţilor externe <strong>şi</strong> a grupurilor <strong>de</strong> interes.<br />
3.6. Motivarea<br />
3.6.a. În <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> este mai dificilă introducerea măsurilor susceptibile a ameliora performanţele<br />
angajaţilor;<br />
3.6.b Studii recente au arătat că managerii publici <strong>şi</strong> funcţionarii percep o relaţie mult mai slabă <strong>în</strong>tre<br />
performanţă <strong>şi</strong> recompense extrinseci precum salarii, promovări <strong>şi</strong> securitatea locului <strong>de</strong> muncă.<br />
3.7. Caracteristici individuale, atitudini legate <strong>de</strong> muncă <strong>şi</strong> comportamente<br />
3.7.a Diverse studii au arătat valori specifice legate <strong>de</strong> muncă ale managerilor publici <strong>şi</strong> funcţionarilor,<br />
precum o valorizare mai scăzută a stimulentelor monetare <strong>şi</strong> un nivel mai crescut <strong>de</strong> motivare bazat pe<br />
apartenenţa la serviciul public;<br />
3.7.b. Nivelul satisfacţiei <strong>şi</strong> implicării faţă <strong>de</strong> organizaţie este mai scăzut <strong>în</strong> cazul <strong>organizaţii</strong>lor<br />
<strong>publice</strong>/comparativ cu cel <strong>în</strong>tâlnit <strong>în</strong> firmele private.<br />
3.8. Performanţa organizaţională<br />
3.8.a. Există numeroase percepţii conform cărora <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> există tendinţa <strong>de</strong> a fi mai<br />
pru<strong>de</strong>nţi, mai puţini flexibili <strong>şi</strong> mai puţin dispu<strong>şi</strong> a favoriza inovaţia; rezultatele studiilor sunt mixte <strong>în</strong> ceea<br />
ce priveşte acest aspect;<br />
3.8.b. Numeroase studii indică faptul că <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> tind să fie mai puţin eficiente <strong>de</strong>cât<br />
concurenţii lor privaţi; totu<strong>şi</strong> numero<strong>şi</strong> autori apără eficienţa <strong>şi</strong> performanţele <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>.<br />
Sursă: H.G., Rainey, R. W. Backoff <strong>şi</strong> C. H. Levine, “Comparing Public and Private<br />
Organizations”, Public Administration Review, 36, martie- aprilie 1976, p. 236-237; H.G. Rainey,<br />
Un<strong>de</strong>rstanding and Managing Public Organizations, 1997.<br />
Această analiză reuşeşte să pună <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă existenţa unei liste <strong>de</strong> caracteristici ale<br />
organizaţiei <strong>publice</strong> la trei niveluri majore :<br />
- Condiţiile specifice <strong>de</strong> acţiune (absenţa pieţei ca output, constrângeri legale, politice);<br />
- Relaţiile organizaţiei cu mediul (caracterul coercitiv al anumitor activităţi guvernamentale,<br />
impactul <strong>de</strong>ciziilor <strong>publice</strong> etc.);<br />
- Structuri <strong>şi</strong> procese interne (probleme <strong>în</strong> <strong>de</strong>finirea obiectivelor, motivarea personalului,<br />
măsurarea performanţei organizaţionale etc.).<br />
În continuare vom <strong>în</strong>cerca să prezentăm <strong>şi</strong> comentăm câteva din elementele cele mai <strong>de</strong>s<br />
<strong>în</strong>tâlnite <strong>în</strong> teoriile referitoare la caracteristicile specifice ale organizaţiei <strong>publice</strong> <strong>în</strong> comparaţie cu<br />
cea privată (Pollitt, 2003, 1990; Rainey, 1997; Santo, Verrier, 1993; Swiss, 1991; Gortner,<br />
Mahler, Nicholson, 1997; Chase, 1978).<br />
Responsabilitatea faţă <strong>de</strong> cetăţean <strong>şi</strong> faţă <strong>de</strong> reprezentanţii ale<strong>şi</strong>. Managerul public are o<br />
responsabilitate directă faţă <strong>de</strong> cetăţean <strong>şi</strong> faţă <strong>de</strong> politicieni; <strong>în</strong> cadrul firmelor private nu există o<br />
relaţie asemănătoare (chiar dacă anumiţi autori aduc aici argumentul consiliilor <strong>de</strong> administraţie<br />
sau al acţionarilor). Ca atare, aşa cum am mai subliniat <strong>şi</strong> la discuţia referitoare la mediul politic al<br />
administraţiei <strong>publice</strong>, tipul <strong>de</strong> relaţie <strong>în</strong>tre managerul privat <strong>şi</strong> reprezentantul politic poate<br />
reprezenta un indice al succesului.<br />
Urmărirea unor finalităţi externe. Organizaţiile <strong>publice</strong> se confruntă cu restricţii legale<br />
mult mai puternice <strong>în</strong> activitatea lor (inclusiv <strong>în</strong> ceea ce priveşte stabilirea misiunilor <strong>şi</strong><br />
obiectivelor). Firma privată î<strong>şi</strong> poate <strong>de</strong>fini obiectivele strategice, tactice <strong>şi</strong> operaţionale <strong>în</strong> funcţie
<strong>de</strong> propriile preferinţe. Organizaţia publică are obiectivele <strong>şi</strong> misiunile stabilite <strong>de</strong> acte normative<br />
(legi, reglementări) care îi restrâng din start spaţiul <strong>de</strong> acţiune <strong>şi</strong> flexibilitatea.<br />
Ea poate să se ocupe <strong>de</strong> ceea ce a fost <strong>în</strong>dreptăţită prin lege să facă – un minister nu poate<br />
să se „reprofileze” brusc pe un alt domeniu pentru că acesta este mai interesant la un moment dat.<br />
Firma privată poate să treacă <strong>de</strong> la producţia <strong>de</strong> pantofi la cea <strong>de</strong> <strong>în</strong>gheţată dacă acest lucru pare<br />
atractiv financiar la un moment dat. Totu<strong>şi</strong>, <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> pot să „forţeze” reglementările <strong>şi</strong><br />
să <strong>de</strong>a dovada <strong>de</strong> inventivitate uneori.<br />
Putem să amintim aici cazul universităţilor <strong>de</strong> stat din România care au reu<strong>şi</strong>t să se plaseze<br />
<strong>în</strong>tre preve<strong>de</strong>rea constituţională referitoare la gratuitatea <strong>în</strong>văţământului <strong>şi</strong> necesitatea unor<br />
fonduri suplimentare pe lângă cele total insuficiente venite din partea statului prin oferirea <strong>de</strong><br />
locuri bugetate <strong>şi</strong> nebugetate pentru stu<strong>de</strong>nţi. Înainte <strong>de</strong> a intra <strong>în</strong>să <strong>în</strong>tr-o stare <strong>de</strong> compasiune<br />
exagerată pentru organizaţia publică trebuie să precizăm că sursa puterii sale vine din acela<strong>şi</strong><br />
domeniu legal; acelea<strong>şi</strong> acte normative fac ca ea să <strong>de</strong>ţină o poziţie puternică pe piaţă, să fie ferită<br />
<strong>de</strong> „faliment” <strong>şi</strong> să aibă atribute coercitive faţă <strong>de</strong> cetăţean.<br />
Organizaţiile <strong>publice</strong> tind să aibă un număr mare <strong>de</strong> obiective, uneori aflate <strong>în</strong>tr-o relaţie<br />
conflictuală. În continuarea punctului anterior trebuie să observăm că stabilirea obiectivelor<br />
organizaţiei <strong>publice</strong> nu reprezintă <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna un efort raţional <strong>şi</strong> structurat. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
obiectivul principal al firmei private (obţinerea <strong>de</strong> profit) organizaţia publică se raportează la<br />
obiective mult mai complexe. Pe <strong>de</strong>-o parte ele pot fi raportate la responsabilităţi faţă <strong>de</strong> public,<br />
clientela politică sau grupuri <strong>de</strong> interes.<br />
Acest lucru are cel puţin două consecinţe: obiectivele nu sunt neapărat <strong>de</strong>finite foarte<br />
raţional <strong>şi</strong> obiectivele pot fi extrem <strong>de</strong> generale <strong>şi</strong> vagi (Wildavsky, 1979). Politicienii preferă<br />
acest tip <strong>de</strong> obiective generale pentru că sunt atractive ca produs politic ce trebuie vândut <strong>şi</strong> pentru<br />
că fiecare <strong>în</strong>ţelege ce vrea din ele.<br />
De aceea se vehiculează o mulţime <strong>de</strong> expresii frumoase („eradicarea” corupţiei,<br />
„ameliorarea” prosperităţii fiecărui cetăţean, „optimizarea” sistemului <strong>de</strong> pensii etc) care sunt <strong>în</strong>să<br />
imposibil <strong>de</strong> evaluat <strong>în</strong> termeni <strong>de</strong> măsurare a performanţelor (ce <strong>în</strong>seamnă „ameliorarea”<br />
reprezintă o problemă <strong>de</strong> interpretare) <strong>şi</strong> care sunt lipsite <strong>de</strong> conţinut real. Pe <strong>de</strong> altă parte <strong>în</strong>să,<br />
este mult mai uşor să vorbeşti <strong>de</strong>spre „creşterea eficienţei economice” <strong>de</strong>cât <strong>de</strong>spre „<strong>în</strong>chi<strong>de</strong>rea<br />
fabricilor cu pier<strong>de</strong>ri din localităţile X,Y,Z” pentru creşterea aceleia<strong>şi</strong> eficienţe economice. Ca<br />
atare, <strong>de</strong> multe ori obiectivele enunţate pentru sectorul public au „calitatea” <strong>de</strong> a se contrazice la o<br />
analiză mai atentă.<br />
Organizaţia publică operează <strong>în</strong> condiţii <strong>de</strong> inexistenţă sau existenţă limitată a<br />
concurenţei. Acest aspect semnifică faptul că, <strong>în</strong> multe cazuri, organizaţia publică nu este presată<br />
<strong>de</strong> concurenţă sau chiar atunci când aceasta există ea nu este una reală. Foarte puţine sunt cazurile<br />
<strong>în</strong> care datorită concurenţei acerbe instituţii <strong>publice</strong> au dat faliment. În timp ce firma concurentă<br />
din domeniul privat trebuie să fie competitivă pentru a nu dispărea, organizaţia publică poate trata<br />
situaţia mult mai <strong>de</strong>gajat, lucru care nu este benefic din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al efortului <strong>de</strong><br />
promovare a unui management eficace.<br />
Piaţă, rentabilitate financiară, profit. Acţiunile administraţiei nu se subsumează <strong>în</strong> mod<br />
necesar conceptului <strong>de</strong> rentabilitate financiară. Construcţia unei noi hale <strong>de</strong> producţie pentru o<br />
firmă privată semnifică o investiţie care va fi amortizată financiar <strong>în</strong> timp; construcţia unei noi<br />
clădiri administrative pentru primăria X nu este neapărat privită din acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re<br />
(termenul <strong>de</strong> „alocaţie bugetară” este mult mai permisiv).
Organizaţia publică nu dispune <strong>de</strong> un instrument excelent <strong>de</strong> evaluare a activităţii proprii:<br />
profitul. Pentru firma privată acesta reprezintă un indice al pieţei care arată foarte clar<br />
managerului dacă activitatea sa este sau nu eficientă <strong>şi</strong> eficace. Nimeni nu î<strong>şi</strong> permite să nu ia <strong>în</strong><br />
consi<strong>de</strong>rare acest indice fără a dispărea <strong>de</strong> pe piaţa. Managerul public nu se plasează <strong>în</strong> aceea<strong>şi</strong><br />
relaţie cu piaţa <strong>şi</strong> nu beneficiază <strong>de</strong> acela<strong>şi</strong> instrument <strong>de</strong> evaluare a activităţii.<br />
Cum realizează un manager public dacă activitatea sa este sau nu corespunzătoare<br />
reprezintă o <strong>în</strong>trebare dificilă. Furnizarea serviciilor <strong>şi</strong> produselor <strong>de</strong> către administraţie către<br />
cetăţean se fundamentează mai mult pe dorinţa <strong>de</strong> legitimare <strong>de</strong>cât pe raţiuni economice.<br />
O altă problemă interesantă aici este reprezentată <strong>de</strong> relaţia <strong>în</strong>tre furnizarea<br />
serviciilor/produselor <strong>şi</strong> venit. Pentru o firmă cu cât nivelul produselor/serviciilor este mai mare<br />
cu atât nivelul veniturilor este aşteptat să crească. Pentru organizaţia publică situaţia e mai<br />
complicată: nu este obligatoriu ca <strong>de</strong>zvoltarea activităţii sau creşterea numărului serviciilor<br />
furnizate să semnifice <strong>şi</strong> o creştere a veniturilor (uneori, dimpotrivă, e vorba <strong>de</strong> scă<strong>de</strong>rea acestor<br />
venituri).<br />
Implicaţiile acestei stări <strong>de</strong> fapt sunt serioase la nivelul culturii organizaţionale <strong>şi</strong> a<br />
mentalităţilor – lipsa iniţiativei, lipsa <strong>de</strong> interes <strong>în</strong> specularea oportunităţilor apărute, <strong>în</strong><br />
<strong>de</strong>zvoltarea organizaţională. Toate acestea sunt <strong>în</strong>locuite <strong>de</strong> eforturi <strong>de</strong> obţinere a suportului<br />
politic necesar pentru păstrarea influenţei <strong>şi</strong> resurselor <strong>de</strong>ţinute.<br />
Organizaţiile <strong>publice</strong> sunt rareori conduse <strong>de</strong> manageri profesionişti. Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong><br />
firmele private, organizaţia publică este <strong>de</strong> multe ori condusă <strong>de</strong> persoane lipsite <strong>de</strong> calităţi <strong>şi</strong><br />
pregătire <strong>în</strong> domeniul managerial, fapt ce îi poate influenţa esenţial rezultatele. Acest lucru se<br />
datorează atât procesului <strong>de</strong> recrutare <strong>de</strong>ficitar <strong>în</strong> multe sisteme administrative cât <strong>şi</strong> datorită lipsei<br />
stimulenţilor financiari necesari. De multe ori procesul <strong>de</strong> recrutare <strong>în</strong> domeniul public pare a fi<br />
axat pe un mecanism vicios: mulţi din cei care nu au reu<strong>şi</strong>t <strong>în</strong> alte domenii î<strong>şi</strong> găsesc un loc <strong>de</strong><br />
retragere <strong>în</strong> administraţie. Acest lucru este periculos <strong>şi</strong> <strong>în</strong> interiorul sistemului pentru că<br />
<strong>de</strong>moralizează atât persoanele <strong>de</strong> valoare din sistem cât <strong>şi</strong> pe cei ce doresc să <strong>de</strong>vină parte a<br />
acestuia.<br />
Managerii publici operează <strong>în</strong> contextul unor structuri <strong>de</strong> autoritate fragmentate. În<br />
sectorul privat, un manager se raportează <strong>în</strong> general la o structură <strong>de</strong> conducere clară. În sectorul<br />
public managerii pot intra <strong>în</strong> contact cu o multitudine <strong>de</strong> „şefi”, fie ei superiori direcţi, li<strong>de</strong>ri ai<br />
grupurilor <strong>de</strong> interes, ai unor comitete, comisii etc. În aceste condiţii un manager public poate fi<br />
pus <strong>în</strong> situaţia <strong>de</strong> a lucra cu un ansamblu <strong>de</strong> persoane cu influenţă <strong>şi</strong> putere (formală sau<br />
informală) care îi poate afecta semnificativ autoritatea.<br />
Managerul public se confruntă cu limitări serioase <strong>în</strong> ceea ce priveşte managementul<br />
resurselor umane; <strong>în</strong> cazul firmei private motivarea sau sancţionarea angajaţilor este situată larg<br />
sub controlul managerului. În cazul organizaţiei <strong>publice</strong> acesta nu <strong>de</strong>ţine acelea<strong>şi</strong> puteri. Pe <strong>de</strong> o<br />
parte, statutul funcţionarului public <strong>şi</strong> alte reglementări legale <strong>în</strong> domeniu limitează posibilităţile<br />
sale <strong>de</strong> a angaja, concedia, sancţiona sau recompensa.<br />
Spre exemplu, limitele <strong>în</strong> care el se poate plasa pentru recompensele financiare acordate<br />
angajaţilor sunt <strong>de</strong>finite la nivel naţional, iar concedierea unui funcţionar fără motive extrem <strong>de</strong><br />
serioase poate duce la procese costisitoare. Apoi, <strong>în</strong> cadrul sectorului public, pot apărea profiluri<br />
specifice <strong>de</strong> angajat care nu sunt atât <strong>de</strong> uşor <strong>de</strong> plasat sub autoritatea formală a managerului<br />
(medici, profesori universitari etc).<br />
Datorită unor consi<strong>de</strong>rente specifice legate <strong>de</strong> experienţă, pregătire profesională <strong>şi</strong><br />
cunoaştere, aceştia pot să se bucure <strong>de</strong> libertăţi faţă <strong>de</strong> nivelul managerial pe care angajatul<br />
companiei private poate numai să <strong>şi</strong> le imagineze. Ca atare, mobilizarea resursei umane poate
<strong>de</strong>veni un efort semnificativ pentru managerul public, efort care trebuie să <strong>de</strong>păşească simpla<br />
exercitare a autorităţii formale.<br />
Astfel, exemplul furnizat <strong>de</strong> ţări precum Marea Britanie (Pollitt, 2003, 1997) <strong>în</strong> reformarea<br />
sistemului public pe criteriile noului management public a dovedit că simpla introducere a plăţii<br />
diferenţiate <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> merit, a indicatorilor <strong>de</strong> performanţă <strong>şi</strong> a responsabilizării bugetare nu<br />
<strong>în</strong>seamnă automat creşterea eficacităţii <strong>şi</strong> eficienţei resursei umane; date fiind condiţiile specifice<br />
ale sectorului public acestea pot duce chiar la efecte <strong>de</strong> <strong>de</strong>moralizare a personalului.<br />
Relaţia organizaţiei <strong>publice</strong> cu cetăţeanul. Domeniul privat se raportează la cetăţean prin<br />
prisma <strong>în</strong>ţelegerii <strong>şi</strong> stimulării nevoilor acestuia; cercetarea grupurilor ţintă îi permite să î<strong>şi</strong><br />
structureze produsele <strong>şi</strong> serviciile <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> preferinţele consumatorului. Acest fapt duce la<br />
concentrarea pe eficienţă, eficacitate <strong>şi</strong> calitate <strong>şi</strong> necesită luarea <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare la modul cel mai<br />
serios a dorinţelor <strong>şi</strong> aşteptărilor publicului.<br />
De asemenea cetăţeanul are un profil mult mai complex <strong>de</strong>cât consumatorul <strong>de</strong><br />
servicii/produse private. Este greu să <strong>de</strong>finim sectorul public ca fiind prepon<strong>de</strong>rent orientat spre<br />
producerea <strong>de</strong> servicii la preţuri competitive <strong>şi</strong> niveluri calitative crescute. Administraţia publică<br />
nu este atât <strong>de</strong> legată <strong>de</strong> acest tip <strong>de</strong> abordare – pentru ea conceptele cele mai importante sunt<br />
reprezentativitatea, oportunităţile egale, egalitatea etc <strong>şi</strong> nu eficienţa managerială.<br />
Datorită monopolului <strong>de</strong>ţinut <strong>de</strong> organizaţia publică <strong>în</strong>tr-un domeniu anume, cetăţeanul<br />
este <strong>de</strong> multe ori lipsit <strong>de</strong> alternativele oferite <strong>de</strong> sectorul privat. Cu cât eşti mai sărac sau mai<br />
<strong>de</strong>parte <strong>de</strong> mediul urban, alegerile pe care le ai sunt tot mai restrânse - aici nu se aplica maxima:<br />
„dacă nu îţi place du-te <strong>în</strong> altă parte” ci ea <strong>de</strong>vine o observaţie cinică (folosită uneori <strong>de</strong> către<br />
funcţionari publici) <strong>în</strong> faţa unui cetăţean lipsit <strong>de</strong> alternative (un public „captiv”).<br />
Răspunsul organizaţiei <strong>publice</strong> la cerere este diferit <strong>de</strong> cel al organizaţiei private: una este<br />
să fii pe lista <strong>de</strong> aşteptare pentru cel mai nou mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> ma<strong>şi</strong>nă <strong>şi</strong> alta e să fii pe lista <strong>de</strong> aşteptare<br />
pentru repartizarea unei locuinţe sociale. În primul caz este posibil ca firma să î<strong>şi</strong> mobilizeze<br />
eforturile pentru a furniza produsul cât mai rapid <strong>şi</strong> <strong>în</strong> condiţiile cele mai bune; <strong>în</strong> cel <strong>de</strong> al doilea<br />
abordarea organizaţiei poate să fie mai „relaxată”. De multe ori cetăţeanul se poate simţi<br />
neajutorat <strong>în</strong> faţa imobilităţii sau nepăsării instituţiei <strong>publice</strong>.<br />
Organizaţia publică este supusă unor presiuni politice puternice aşa cum am mai arătat<br />
administraţia publică experimentează inevitabil o relaţie strânsă cu mediul politic, fapt ce are<br />
consecinţe pozitive <strong>şi</strong> negative. Întreaga activitatea a organizaţiei – <strong>de</strong> la <strong>de</strong>finirea obiectivelor<br />
strategice la implementarea acestora la nivel operaţional este influenţată <strong>de</strong> presiunea<br />
politicienilor, grupurilor <strong>de</strong> interes, mass-mediei. Cheltuirea banilor publici reprezintă un subiect<br />
mult mai interesant <strong>de</strong>cât suma investită <strong>de</strong> o firmă <strong>în</strong> producerea unui nou mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> pantofi.<br />
La orice moment obiectivele sau activitatea organizaţiei pot <strong>de</strong>veni subiect <strong>de</strong> <strong>de</strong>zbatere<br />
publică. Obiectivele fixate la nivel politic pot să nu aibă nicio legătură cu realitatea, iar managerul<br />
public poate fi chemat să aplice politici <strong>publice</strong> cu care nu este <strong>de</strong> acord <strong>şi</strong> vis-a-vis <strong>de</strong> care nu a<br />
fost consultat. La toate acestea se adaugă presiunile <strong>de</strong> plasare a unor „clienţi” politici <strong>în</strong> funcţii<br />
administrative sau <strong>în</strong> relaţii <strong>de</strong> afaceri privilegiate pentru obţinerea <strong>de</strong> finanţări <strong>publice</strong>.<br />
Dificultatea măsurării performanţelor organizaţionale. Organizaţia publică se referă <strong>în</strong><br />
principal la furnizarea <strong>de</strong> servicii <strong>şi</strong> nu <strong>de</strong> produse. De aici o anumita dificultate <strong>în</strong> a <strong>de</strong>fini <strong>şi</strong><br />
măsura succesul <strong>şi</strong> insuccesul organizaţional. În sectorul privat, <strong>în</strong> bună măsură, managerul <strong>de</strong><br />
succes este cel capabil să obţină cel mai mare profit; <strong>în</strong> cel public nu se aplică aceea<strong>şi</strong> unitate <strong>de</strong><br />
măsură.<br />
Organizaţia publică implică folosirea coerciţiei faţă <strong>de</strong> cetăţean/consumator. Aceasta<br />
reprezintă una din diferenţele esenţiale faţă <strong>de</strong> organizaţia privată. Dacă <strong>de</strong>cizia mea este să nu
cumpăr o ma<strong>şi</strong>nă, firma <strong>în</strong> cauză nu poate să mă amen<strong>de</strong>ze pentru acest act; dacă <strong>de</strong>cid <strong>în</strong>să că nu<br />
vreau să îmi plătesc taxele atunci instituţia publică aflată <strong>în</strong> serviciul meu mă va amenda <strong>şi</strong> mă va<br />
obliga să mă conformez. Este o trăsătură oarecum paradoxala a organizaţiei <strong>publice</strong> care, pe <strong>de</strong> o<br />
parte, nu are altă raţiune <strong>de</strong> a exista <strong>de</strong>cât servirea intereselor cetăţeanului <strong>şi</strong> care, pentru a face<br />
acest lucru, î<strong>şi</strong> exercită puterea <strong>şi</strong> capacitatea <strong>de</strong> a sancţiona asupra acestuia.<br />
Toate aceste observaţii sunt <strong>de</strong> natură a prezenta principalele elemente ce tind să <strong>de</strong>a un<br />
profil specific organizaţiei <strong>publice</strong>. Ele sunt importante pentru că pot modifica tipul <strong>de</strong><br />
management aplicabil organizaţiei; <strong>în</strong>trebarea <strong>de</strong> la care se porneşte <strong>în</strong> analiza <strong>organizaţii</strong>lor<br />
<strong>publice</strong> <strong>şi</strong> private este: <strong>în</strong> ce măsură putem aplica tehnicile manageriale ale sectorului public<br />
<strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>? Este vorba <strong>de</strong> aceea<strong>şi</strong> situaţie? Există diferenţe majore? Această <strong>de</strong>zbatere<br />
a fost <strong>şi</strong> este importantă, având partizani <strong>în</strong> ambele extreme. Din punctul nostru <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re am dori<br />
să facem câteva observaţii generale:<br />
- <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> prezintă anumite elemente specifice care cu greu pot fi negate <strong>şi</strong> care<br />
afectează <strong>în</strong> mod direct tipul <strong>de</strong> management aplicat lor (managementul public);<br />
- acceptarea existenţei unor diferenţe <strong>în</strong>tre <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> cele private nu semnifică<br />
absolut <strong>de</strong>loc că primele se afla <strong>în</strong> afara oricăror obligaţii <strong>de</strong> funcţionare eficientă <strong>şi</strong><br />
eficace sau că abordarea manageriala <strong>în</strong> sectorul public nu este viabilă. Dimpotrivă,<br />
existenta acestor limitări <strong>şi</strong> probleme structurale duc la situaţia <strong>în</strong> care managerul public<br />
trebuie, <strong>de</strong> multe ori, să fie mult mai inventiv <strong>şi</strong> creativ <strong>de</strong>cât managerul privat pentru a<br />
răspun<strong>de</strong> problemelor cu care se confruntă.<br />
- De<strong>şi</strong> organizaţia privată are tendinţa clară <strong>de</strong> a funcţiona mai eficient <strong>şi</strong> eficace <strong>în</strong> raport<br />
cu scopurile <strong>de</strong>finite (datorită relaţiei cu piaţa <strong>şi</strong> a presiunii concurenţei) mitul totalei<br />
superiorităţi a organizaţiei private faţă <strong>de</strong> cea publică nu se susţine <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna. Acest<br />
lucru a fost dovedit <strong>de</strong> cazuri internaţionale celebre (cum a fost cazul corporaţiei Enron) <strong>în</strong><br />
care corupţia, ineficienţa, scă<strong>de</strong>rea calităţii (datorită dorinţei <strong>de</strong> maximizare a profitului),<br />
nerespectarea obligaţiilor contractuale au penetrat puternic structura <strong>şi</strong> mentalităţile<br />
organizaţiei. Privatizarea unor servicii <strong>publice</strong> (Fisk, Kiesling, Muller, 1978, pp. 7-8;<br />
Jreisat, 1997, p. 124) nu a fost <strong>în</strong> toate cazurile urmată <strong>de</strong> creşterea automată a calităţii<br />
serviciilor furnizate, scă<strong>de</strong>rea costurilor <strong>şi</strong> creşterea numărului opţiunilor oferite<br />
cetăţeanului (vezi exemplu privatizării căilor ferate <strong>în</strong> ţări precum Marea Britanie sau<br />
exemple precum SNTR <strong>în</strong> România). Evi<strong>de</strong>nt că această observaţie nu presupune sub nicio<br />
formă superioritatea calitativă a organizaţiei <strong>publice</strong> ci atrage atenţia asupra pericolului<br />
generalizărilor <strong>şi</strong> promovării unor stereotipuri;<br />
- Atunci când comparăm <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> <strong>şi</strong> private trebuie să ne ferim <strong>de</strong> generalizări;<br />
este important să luăm <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare elementele specifice: mărimea organizaţiei, tipul<br />
organizaţiei, mediul organizaţiei, nivelul managerial analizat etc (este impropriu să<br />
comparăm primarul comunei X din România cu preşedintele Microsoft; <strong>de</strong><strong>şi</strong> ambii conduc<br />
o organizaţie, accesul la resurse, influenţa precum <strong>şi</strong> tipul <strong>de</strong> activităţi sunt diferite).<br />
Exerciţiu:<br />
Pornind <strong>de</strong> la sinteza Caracteristici ale <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> – realizaţi o comparaţie,<br />
reliefând atât diferenţele cât <strong>şi</strong> asemănările, <strong>în</strong>tre o organizaţie publică <strong>de</strong> la nivel local <strong>şi</strong> o<br />
organizaţie privată, ţinând cont <strong>de</strong> următoarele elemente:<br />
- mediul extern (condiţii tehnologice, condiţii politice, condiţii ecologice, condiţii<br />
<strong>de</strong>mografice, condiţii economice, condiţii culturale, condiţii legale);<br />
- factorii <strong>de</strong> mediu;
- relaţiile <strong>în</strong>tre organizaţie <strong>şi</strong> mediul său ;<br />
- roluri organizaţionale, structuri <strong>şi</strong> procese interne.<br />
Bibliografie suplimentară<br />
1. Greve, C., Contracting for Public Services, Routledge, 2008.<br />
2. Osborne, S., „The new public governance?”, 2006, Public <strong>Management</strong> Review, no. 8(3),<br />
pp. 377–387.<br />
3. Bouckaert, G., Peters, G., Verhoest K., The Coordination of Public Sector Organizations,<br />
Palgrave Macmillan, 2010.
II. DIAGNOZA ORGANIZAŢIONALĂ<br />
Organizaţiile <strong>publice</strong> reprezintă, aşa cum am putut constata <strong>în</strong> capitolul anterioare, spaţii<br />
complexe. Ele nu sunt, aşa cum s-ar putea cre<strong>de</strong> la o primă ve<strong>de</strong>re, entităţi previzibile iar gradul<br />
<strong>de</strong> iraţionalitate <strong>şi</strong> imprevizibilitate este crescut. Acest lucru semnifică faptul că munca<br />
managerului public nu este uşoară, pentru că nu poţi conduce eficient <strong>şi</strong> eficace o organizaţie pe<br />
care nu o <strong>în</strong>ţelegi.<br />
De multe ori „diagnoza organizaţională” este caracterizează prin abordări simpliste <strong>şi</strong><br />
superficiale (Bolman <strong>şi</strong> Deal, 1997):<br />
- analiza bazată pe blamarea individului (ţapul ispă<strong>şi</strong>tor). Ea explică totul <strong>în</strong> termeni <strong>de</strong><br />
caracteristici <strong>şi</strong> greşeli individuale. Problemele sunt cauzate <strong>de</strong> atitudini negative,<br />
personalităţi <strong>de</strong>viate, incompetenţă, rea intenţie etc. De fapt, <strong>de</strong> cele mai multe ori<br />
disfuncționalităţile organizaţiei se datorează managementului <strong>de</strong>ficitar <strong>şi</strong> nu erorilor<br />
individuale.<br />
- analiza bazată pe blamarea birocraţiei. Atunci când este dificil să găseşti ţapul ispă<strong>şi</strong>tor, o<br />
altă variantă aflată la <strong>în</strong><strong>de</strong>mână este cea reprezentată <strong>de</strong> atacul la birocraţie. Organizaţia<br />
este birocratică <strong>şi</strong> anulează cu bună ştiinţă toate bunele intenţii ale managerului.<br />
- cea <strong>de</strong>-a treia abordare se referă la analiza organizaţiei ca fiind o „junglă” <strong>în</strong> care numai<br />
cei puternici supravieţuiesc. Ca atare treaba nu merge bine pentru că, <strong>în</strong> mod normal,<br />
fiecare este interesat nu atât <strong>de</strong> obiectivele organizaţiei ci <strong>de</strong> satisfacerea setei <strong>de</strong> putere –<br />
<strong>şi</strong> atunci ce poate face un biet manager public <strong>de</strong>cât să <strong>în</strong>cerce să supravieţuiască?<br />
Chiar dacă fiecare din cele trei explicaţii poate să conţină elemente a<strong>de</strong>vărate, ele sunt<br />
<strong>de</strong>parte <strong>de</strong> ceea ce se poate numi o diagnoză organizaţională corectă. Ele sunt <strong>în</strong> cel mai bun caz<br />
<strong>în</strong>cercări rudimentare <strong>de</strong> <strong>în</strong>ţelegere a organizaţiei <strong>şi</strong> <strong>în</strong> cel mai rău caz tentative <strong>de</strong> justificare a<br />
propriei incompetenţe manageriale. Ele pot provoca o senzaţie periculoasa <strong>de</strong> claritate <strong>şi</strong><br />
<strong>în</strong>ţelegere completă a organizaţiei, cu consecinţe grave la nivelul rezultatelor.<br />
În realitate, nivelurile <strong>de</strong> analiză trebuie foarte clar <strong>în</strong>ţelese <strong>şi</strong> <strong>de</strong>limitate. Astfel,<br />
organizaţia poate fi analizată din puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re diferite, la fel <strong>de</strong> importante (Jreisat, 1997),<br />
bazate pe:<br />
- folosirea managerului public ca factor <strong>de</strong> analiză<br />
- folosirea organizaţiei formale ca factor <strong>de</strong> analiză<br />
- folosirea sistemului administrativ naţional sau local ca factor <strong>de</strong> analiză.<br />
Fiecare dintre aceste abordări presupune un accent diferit; <strong>în</strong> mod evi<strong>de</strong>nt ele nu se exclud<br />
ci se completează. Realizarea unei diagnoze organizaţionale presupune o analiză extrem <strong>de</strong><br />
serioasă, la niveluri diferite, a organizaţiei – <strong>de</strong> la analiza mediului la analiza structurii sau culturii<br />
organizaţionale <strong>şi</strong> reprezintă un efort major, <strong>în</strong>tins pe o perioadă <strong>de</strong> timp semnificativă.<br />
Ea trebuie să se concentreze atât pe probleme <strong>şi</strong> provocări organizaţionale cât <strong>şi</strong> pe<br />
punctele tari ale organizaţiei. Participarea personalului din cadrul instituţiei vizate este foarte<br />
importantă (fără acest factor chestionarele aplicate <strong>şi</strong> interviurile nu vor reflecta a<strong>de</strong>văratele<br />
probleme existente); acestora trebuie să le fie clar că obiectivele diagnozei nu se referă la găsirea<br />
<strong>de</strong> vinovaţi, măsuri disciplinare sau concedieri, ci la ameliorarea performanţelor organizaţiei. Ca<br />
exemplu, prezentăm câteva din elementele ce trebuie luate <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare <strong>în</strong> realizarea diagnozei:<br />
- resurse (financiare, umane, informaţie, tehnologice etc);<br />
- servicii oferite <strong>de</strong> către organizaţie pentru cetăţeni;<br />
- analiza mediului (nivel tehnologic, educaţional, elemente <strong>de</strong>mografice, presiuni externe,<br />
sistem legal etc);
- scopuri <strong>şi</strong> obiective organizaţionale (atât cele enunţate cât <strong>şi</strong> cele care se găsesc <strong>în</strong> realitate<br />
<strong>în</strong> buget);<br />
- comportament organizaţional (conflicte, nivel <strong>de</strong> cooperare, relaţii <strong>în</strong>tre management <strong>şi</strong><br />
staff, <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>, sisteme <strong>de</strong> colectare a informaţiei, sisteme <strong>de</strong> feedback etc);<br />
- cultură organizaţională (mentalităţi, rezistenţă la schimbare, valori, stiluri <strong>de</strong> muncă,<br />
<strong>în</strong>ţelegerea specificităţii serviciului public <strong>şi</strong> a relaţiei cu cetăţeanul etc);<br />
- structura (fişa posturilor, organigrama, autoritate formală, relaţia <strong>în</strong>tre<br />
structuri/compartimente, şedinţe, măsurarea performanţelor, distribuirea puterii informale,<br />
coaliţii etc).<br />
Abordarea sistemică <strong>în</strong> diagnoza organizaţională<br />
În <strong>în</strong>cercarea <strong>de</strong> evitare a <strong>în</strong>ţelegerii parţiale, incomplete, a complexităţii organizaţiei a fost<br />
structurat un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> analiză bazat pe <strong>în</strong>ţelegerea organizaţiei ca sistem. Această abordare<br />
semnifică faptul că organizaţia este văzută ca un spaţiu <strong>în</strong> care interacţionează o multitudine <strong>de</strong><br />
i<strong>de</strong>i, structuri, probleme, grupuri <strong>şi</strong> trebuie tratată ca un „<strong>în</strong>treg organizat sau complex; o<br />
combinaţie <strong>de</strong> părţi ce formează un tot unitar” (Johnson, Kast, Rosenzweig, 1963, p. 4; Jreisat,<br />
1997; Nutley <strong>şi</strong> Osborne, 1994).<br />
Răspunsul la o problemă anume <strong>în</strong> organizaţie nu este simplu <strong>de</strong> găsit (spre exemplu o<br />
problemă <strong>de</strong> funcţionare nesatisfăcătoare a biroului <strong>de</strong> relaţii cu publicul <strong>în</strong> primăria X poate fi<br />
rezolvată prin modificări <strong>de</strong> structură? prin modificări la nivelul motivării financiare? printr-un<br />
efort mai bun <strong>de</strong> <strong>de</strong>finire a obiectivelor serviciului <strong>în</strong> cauză? prin sancţiuni? prin construcţia unor<br />
sisteme <strong>de</strong> măsurare a performanţelor?<br />
Dacă nu sunt i<strong>de</strong>ntificate corect cauzele problemei, este aproape sigur că <strong>de</strong>cizia luată<br />
pentru remedierea problemei va fi gre<strong>şi</strong>tă. Ca atare, organizaţia este <strong>în</strong>ţeleasă ca un sistem <strong>în</strong> care<br />
interacţionează diverse elemente: input-uri (resurse), procese, output-uri (rezultate), outcome-uri<br />
(impact) <strong>şi</strong> feedback (reacţia la o acţiune dată).<br />
Abordarea sistemică poate fi reprezentată după cum urmează:
Nevoi<br />
Obiective<br />
Probleme socio-economice<br />
Input-uri<br />
Resurse<br />
- Materiale<br />
- Umane<br />
- Financiare<br />
Eficacitate<br />
Activităţi<br />
Eficienţă<br />
Produse finale<br />
(impact)<br />
Produse<br />
intermediar<br />
e (rezultate)<br />
Output-uri<br />
Sursă: C. Pollitt, G. Bouckaert, 2000.<br />
Input-urile (resursele) (Swiss, 1991) reprezintă tot ceea ce organizaţia foloseşte pentru a-<strong>şi</strong><br />
atinge scopurile, incluzând oameni, bani <strong>şi</strong> echipament. Spre exemplu, <strong>în</strong> cazul unei universităţi,<br />
input-ul va inclu<strong>de</strong> stu<strong>de</strong>nţi, profesori, clădiri, birouri, cărţi, personal administrativ etc.<br />
Procesele conţin diferitele activităţi pe care organizaţia le realizează cu ajutorul resurselor<br />
avute la dispoziţie. În cazul amintit este vorba <strong>în</strong> principal <strong>de</strong> activităţi <strong>de</strong> predare <strong>şi</strong> cercetare, dar<br />
<strong>şi</strong> activităţi <strong>de</strong> susţinere a acestora: contabilitate, administrarea bibliotecii, cantinei, curăţenie etc.<br />
Output-urile (rezultate/produse) organizaţionale reprezintă tot ceea ce este produs <strong>de</strong> către<br />
o organizaţie. Pentru o firmă care produce <strong>în</strong>gheţată <strong>de</strong>finirea acestora este mult mai simplă - se<br />
referă la <strong>în</strong>gheţată. Pentru universitatea <strong>în</strong> discuţie problema este mai dificilă. Output-ul poate fi<br />
văzut că fiind cantitativ (numărul <strong>de</strong> absolvenţi sau <strong>de</strong> cercetări publicate) sau calitativ (spre<br />
exemplu gradul <strong>de</strong> plasare a absolvenţilor pe piaţă după absolvire, cercetări premiate sau cu<br />
impact etc).
În mod i<strong>de</strong>al organizaţia ar trebui să aibă o combinaţie a celor două tipuri <strong>de</strong> output-uri.<br />
Accentuarea unui singur tip este periculoasă: să luam exemplul unui birou <strong>de</strong> relaţii cu publicul<br />
dintr-o primărie. Să presupunem că acesta a primit <strong>în</strong>tr-o lună 100 <strong>de</strong> scrisori <strong>de</strong> la cetăţeni,<br />
conţinând diferite cereri <strong>şi</strong> solicitări. Dacă se merge numai pe realizarea output-ului cantitativ, se<br />
va raporta că <strong>în</strong> trei zile s-a răspuns tuturor celor 100 <strong>de</strong> scrisori, ceea ce este un lucru lăudabil -<br />
eficacitate 100% (dar răspunsurile au fost scrisori tip <strong>în</strong> care se comunică tuturor cetăţenilor că<br />
problema nu se poate rezolva).<br />
Dacă se merge numai pe cele cantitative se poate raporta că 3 cereri s-au rezolvat<br />
exemplar (dar celelalte 97 mai au mult <strong>de</strong> aşteptat). În mod evi<strong>de</strong>nt este mult mai uşor să măsori<br />
rezultatele cantitative <strong>de</strong>cât cele calitative. Cele mai multe <strong>organizaţii</strong> au mai mult <strong>de</strong>cât un<br />
output, iar acestea sunt uneori relaţionate (un rezultat pozitiv duce la producerea unui alt rezultat<br />
pozitiv). Spre exemplu activitatea unui spital poate să ducă la scă<strong>de</strong>rea ratei îmbolnăvirilor <strong>în</strong>tr-o<br />
anumită zonă (ouput iniţial), iar acest lucru va duce la o majorare a bugetului local, datorită<br />
creşterii numărului persoanelor capabile să muncească <strong>şi</strong> să plătească taxe.<br />
Această combinaţie <strong>de</strong> output-uri poate conduce la un impact (outcome) semnificativ. Spre<br />
exemplu creşterea numărului <strong>de</strong> absolvenţi <strong>de</strong> <strong>în</strong>văţământ superior bine pregătiţi (populaţie<br />
educată) <strong>în</strong>tr-o comunitate sau societate poate să producă un nivel <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare economică <strong>şi</strong><br />
prosperitate crescut.<br />
Feedback-ul se referă la reacţia pe care o au grupurile afectate (clienţi/cetăţeni, beneficiari,<br />
finanţatori etc) la rezultatele <strong>şi</strong> impactul obţinute <strong>de</strong> către organizaţie. Mo<strong>de</strong>lul sistemic presupune<br />
că pe baza acestor reacţii organizaţia va lua măsuri <strong>de</strong> îmbunătăţire a activităţii proprii acolo un<strong>de</strong><br />
s-au observat <strong>de</strong>ficienţe. Astfel, dacă o unitate <strong>de</strong> <strong>în</strong>văţământ superior observă că o majoritate<br />
covâr<strong>şi</strong>toare a absolvenţilor săi nu î<strong>şi</strong> găseşte un loc <strong>de</strong> muncă pe piaţă va trebui să reanalizeze<br />
toate fazele procesului organizaţional pentru a ve<strong>de</strong>a un<strong>de</strong> apar erorile ce duc la această situaţie.<br />
Trebuie precizat <strong>în</strong>să că aplicarea acestui mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> analiză a organizaţiei are la bază câteva<br />
presupuneri simple dar esenţiale (House, 1980):<br />
- persoanele <strong>şi</strong> <strong>organizaţii</strong>le acţionează <strong>de</strong> o manieră capabilă să maximizeze obţinerea unor<br />
rezultate sau unui set <strong>de</strong> rezultate i<strong>de</strong>ntificabile;<br />
- există un consens referitor la stabilirea unor rezultate vizate;<br />
- exista o <strong>de</strong>finire clară a resurselor disponibile pentru serviciile <strong>în</strong> cauză;<br />
- serviciile <strong>publice</strong> prezintă asemănări cu firmele private <strong>în</strong> ceea ce priveşte asimilarea<br />
proceselor cu o „funcţie <strong>de</strong> producţie”.<br />
Analizarea organizaţiei pe baza analizei sistemice poate oferi un mo<strong>de</strong>l structurat <strong>şi</strong> relativ<br />
simplu <strong>de</strong> <strong>în</strong>ţelegere a organizaţiei (<strong>în</strong> mod evi<strong>de</strong>nt analiza se poate face mai profund sau mai<br />
superficial). În cadrul <strong>de</strong>scrierii acestui mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> diagnoză organizaţională am optat pentru<br />
păstrarea terminologiei <strong>în</strong> limba engleză datorită folosirii <strong>de</strong>ja a unora dintre aceşti termeni <strong>în</strong><br />
domeniul administrativ din România. Sperăm că acest lucru va facilita <strong>în</strong>ţelegerea mo<strong>de</strong>lului <strong>în</strong><br />
complexitatea sa.<br />
În lipsa unei diagnoze organizaţionale serioase managerul public se poate confrunta cu<br />
probleme grave legate <strong>de</strong> funcţionarea organizaţiei. Este interesant că acestea se pot plasa <strong>în</strong><br />
extreme diferite, ceea ce pune <strong>în</strong>că o dată <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă nevoia unui manager creativ <strong>în</strong> sectorul<br />
public. Iată câteva posibile dileme structurale (Bolman și Deal, 1997; Gortner, Mahler, Nicholson,<br />
1997):<br />
- Diferenţiere sau Integrare; alocarea sarcinilor trebuie să fie clară <strong>în</strong> organizaţie, pe baza<br />
principiului specializării <strong>şi</strong> diviziunii muncii; pe <strong>de</strong> altă parte accentuarea exclusivă a
diferenţierii duce la lipsa coerenţei organizaţionale (munca persoanei X nu completează ci<br />
anulează munca persoanei Y din biroul alăturat). De aici nevoia integrării eforturilor<br />
individuale <strong>în</strong>tr-un tot coerent, prin coordonare la nivel managerial. Cu cât organizaţia este<br />
mai mare cu atât strategiile <strong>de</strong> coordonare <strong>de</strong>vin mai costisitoare;<br />
- Goluri sau suprapuneri; atunci când responsabilităţile nu sunt clar <strong>de</strong>finite realizarea<br />
obiectivelor stă sub semnul <strong>în</strong>trebării; pe <strong>de</strong> altă parte atunci când rolurile <strong>şi</strong> activităţile se<br />
suprapun apar conflicte; iar resursele sunt folosite ineficient;<br />
- Sub-utilizare sau supra-utilizare; atunci când funcţionarii au prea puţin <strong>de</strong> lucru se<br />
plictisesc <strong>şi</strong> <strong>în</strong>curcă pe toată lumea; atunci când sunt <strong>în</strong>cărcaţi excesiv cu volum <strong>de</strong> muncă<br />
ei <strong>de</strong>vin ineficienţi;<br />
- Lipsa clarităţii sau lipsa creativităţii; atunci când funcţionarii sunt confuzi <strong>în</strong> ceea ce<br />
priveşte ceea ce trebuie să facă, preferinţele personale vor <strong>în</strong>locui obiectivele organizaţiei;<br />
atunci când responsabilităţile sunt <strong>de</strong>finite excesiv <strong>de</strong> strict, funcţionarii vor avea tendinţa<br />
<strong>de</strong> a se conforma mecanic rolurilor prescrise, se vor <strong>de</strong>motiva, nu î<strong>şi</strong> vor folosi<br />
creativitatea – toate acestea cu efecte grave asupra calităţii serviciului furnizat;<br />
- Autonomie excesivă sau inter<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă excesivă; atunci când indivizii sau grupurile<br />
acţionează pe baza unei autonomii extreme se <strong>de</strong>zvoltă fenomene <strong>de</strong> izolare <strong>şi</strong> respingere;<br />
atunci când structurile <strong>şi</strong> rolurile sunt prea strâns legate, se va pier<strong>de</strong> timp preţios <strong>în</strong><br />
eforturi inutile <strong>de</strong> coordonare;<br />
- Relaxare excesivă sau rigiditate excesivă; atunci când structura este neclară oamenii pot<br />
pier<strong>de</strong> sensul direcţiei <strong>de</strong> urmat <strong>şi</strong> au doar o senzaţie vagă a ceea ce realizează ceilalţi<br />
membri ai organizaţiei; structurile prea rigi<strong>de</strong> distrug flexibilitatea <strong>şi</strong> complică viaţa<br />
funcţionarilor <strong>în</strong> interiorul propriului sistem;<br />
- Autoritate difuză sau centralizare excesivă; <strong>în</strong> anumite situaţii nimeni nu pare să ştie cine,<br />
ce autoritate <strong>de</strong>ţine iar confuzia creată duce la conflicte <strong>şi</strong> limitări ale iniţiativelor<br />
individuale; <strong>în</strong> cealaltă extremă centralizarea duce <strong>de</strong>cizia atât <strong>de</strong> <strong>de</strong>parte <strong>de</strong> problemă<br />
<strong>în</strong>cât procesul <strong>de</strong>cizional <strong>de</strong>vine ineficient;<br />
- Lipsa obiectivelor sau excesul <strong>de</strong> obiective; <strong>în</strong> lipsa <strong>de</strong>finirii obiectivelor organizaţionale<br />
nimeni nu ştie la ce să se raporteze <strong>în</strong> munca sa - nimeni nu vrea să fie un fel <strong>de</strong> Sisif,<br />
prestând o muncă fără nici o finalitate. Pe <strong>de</strong> altă parte existenţa unui exces <strong>de</strong> obiective<br />
duce la confuzie <strong>şi</strong> imposibilitatea <strong>de</strong> a le realiza.<br />
- Formalism sau favoritism; a<strong>de</strong>rarea rigidă la proceduri duce la tratarea lipsită <strong>de</strong> nuanţe a<br />
tuturor problemelor, acest lucru perpetuând imaginea birocratului limitat <strong>şi</strong> insensibil;<br />
tratarea prea personală a cazurilor poate duce <strong>în</strong>să la acuzaţii <strong>de</strong> favoritism.<br />
În mod evi<strong>de</strong>nt organizaţia nu trebuie să se plaseze la un capăt sau altul <strong>în</strong> ceea ce priveşte<br />
aceste dileme; rolul managerului este să <strong>în</strong>ţeleagă mediul organizaţiei, funcţionarea ei internă,<br />
mecanismele formale <strong>şi</strong> informale <strong>şi</strong> să găsească soluţii care să permită organizaţiei evitarea<br />
problemelor <strong>de</strong> genul celor amintite mai sus. Acest lucru nu se poate realiza fără realizarea unor<br />
diagnoze organizaţionale serioase.<br />
Bibliografie suplimentară:<br />
1. Pugh, D. S., Hickson D. J., <strong>Management</strong>ul organizatiilor, București: Co<strong>de</strong>cs, 2008.<br />
2. United Nations, Enhancing Capabilities for Administrative Reform in Developing<br />
Countries, New York: United Nations, 1983.
III. CONCEPTE ESENŢIALE ÎN MANAGEMENTUL PUBLIC<br />
Discuţiile referitoare la managementul public conţin <strong>în</strong> mod invariabil folosirea unor<br />
termeni <strong>şi</strong> concepte specifice; dorinţa noastră este <strong>de</strong> a clarifica câţiva dintre aceşti termeni <strong>de</strong><br />
bază, pentru a facilita <strong>în</strong>ţelegerea comună a terminologiei folosite.<br />
Eficacitatea (Swiss, 1990) presupune atingerea obiectivelor organizaţiei. Spre exemplu<br />
dacă o unitate <strong>de</strong> pompieri este chemată să stingă un incendiu, eficacitatea semnifică faptul că<br />
aceştia vor reu<strong>şi</strong> să facă acest lucru (se ating obiectivele fixate).<br />
Eficienţă presupune atingerea obiectivelor pe baza folosirii raţionale a resurselor avute la<br />
dispoziţie. În acela<strong>şi</strong> exemplu, dacă pentru stingerea unui incendiu minor s-au folosit 200 <strong>de</strong><br />
pompieri, 30 <strong>de</strong> ma<strong>şi</strong>ni <strong>şi</strong> 3 elicoptere (<strong>de</strong><strong>şi</strong> era suficientă o găleată <strong>de</strong> apă) eficacitatea nu a fost<br />
<strong>în</strong>soţită <strong>de</strong> eficienţă. Pe <strong>de</strong> altă parte, dacă <strong>în</strong> efortul <strong>de</strong> stingere a incendiului toate resursele au<br />
fost folosite raţional dar rezultatul final este că incendiul distruge imobilul <strong>în</strong> cauză, vorbim <strong>de</strong><br />
eficienţă fără eficacitate. După cum se poate observa existenţa unuia dintre termeni nu presupune<br />
automat <strong>şi</strong> existenţa celuilalt.<br />
Economia resurselor presupune achiziţionarea resurselor (input-urilor) la un nivel calitativ<br />
<strong>de</strong>finit <strong>şi</strong> la costuri cât mai scăzute. Angajarea excesivă <strong>de</strong> personal reprezintă un exemplu <strong>de</strong><br />
neglijare a acestui principiu.<br />
Valoare pentru bani (Value for money). Acest concept a fost introdus <strong>în</strong> cadrul<br />
administraţiei <strong>de</strong> teoreticienii managementului public pentru a stabili un principiu clar: <strong>în</strong><br />
schimbul resurselor puse la dispoziţie <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> sunt obligate să obţină rezultate <strong>în</strong><br />
termeni <strong>de</strong> economie, eficacitate <strong>şi</strong> eficienţă. Ele nu pot să mai adopte atitudinea clasică <strong>în</strong> care<br />
bugetul nu este <strong>în</strong> niciun fel relaţionat cu performanţa organizaţională <strong>şi</strong> reprezintă doar bani ce<br />
trebuie cheltuiţi conform preve<strong>de</strong>rilor legale.<br />
Subsidiaritatea reprezintă un concept foarte important <strong>în</strong> managementul mo<strong>de</strong>rn <strong>şi</strong><br />
semnifică luarea <strong>de</strong>ciziilor la primul nivel <strong>de</strong> competenţă existent <strong>în</strong> organizaţie. Mitul „şefului<br />
omniprezent” care se ocupă <strong>de</strong> toate <strong>de</strong>taliile vieţii organizaţionale (<strong>de</strong> la achiziţionarea<br />
consumabilelor <strong>şi</strong> utilizarea xerox-ului, la <strong>de</strong>cizii strategice) este <strong>de</strong>pă<strong>şi</strong>t <strong>şi</strong> ineficient <strong>în</strong><br />
administraţia mo<strong>de</strong>rnă. Încercarea managerului <strong>de</strong> a acoperi toate activităţile <strong>de</strong> <strong>de</strong>taliu <strong>în</strong><br />
instituţie semnifică consumarea resursei <strong>de</strong> timp <strong>în</strong> alte activităţi <strong>de</strong>cât cele presupuse <strong>de</strong> statutul<br />
managerial (pentru care este angajat <strong>şi</strong> plătit).<br />
Sintetizând, putem consi<strong>de</strong>ra că un manager inteligent î<strong>şi</strong> selectează subordonaţi<br />
competenţi, <strong>de</strong>fineşte clar obiectivele acestora, furnizează resursele necesare <strong>şi</strong> se dă la o parte,<br />
concentrându-se pe „imaginea <strong>de</strong> ansamblu” (alegeri <strong>şi</strong> <strong>de</strong>cizii strategice).<br />
Responsabilitate managerială. Unul din conceptele <strong>în</strong>tâlnite cel mai <strong>de</strong>s <strong>în</strong> discuţiile<br />
referitoare la managementul public este responsabilitatea. În primul rând ce <strong>în</strong>seamnă<br />
responsabilitatea? Ea semnifică (Pollitt, 2003, p. 88) necesitatea ca persoana vizată să recunoască<br />
o obligaţie <strong>de</strong> a explica <strong>şi</strong> justifica acţiunile sale către cineva; acest lucru presupune existenţa unei<br />
relaţii <strong>de</strong> subordonare/supraordonare <strong>şi</strong> i<strong>de</strong>ea <strong>de</strong> sancţiune <strong>în</strong> cazul nerespectării obligaţiilor<br />
asumate.<br />
Acel „cineva” este reprezentat <strong>de</strong> către cetăţean <strong>şi</strong> comunitate <strong>în</strong> cazul administratorului<br />
public. Managerul public trebuie să <strong>în</strong>ţeleagă că <strong>de</strong>ciziile sale au calitatea <strong>de</strong> a afecta un număr<br />
mare <strong>de</strong> oameni <strong>şi</strong> că rolul său este <strong>de</strong> a servi comunitatea - ca atare el trebuie să fie responsabil<br />
pentru acţiunile sale. Este a<strong>de</strong>vărat că aceste responsabilităţi nu se raportează numai la cetăţean ci<br />
<strong>şi</strong> la politicieni, lege, şefi ierarhici etc. Există ca atare mai multe tipuri <strong>de</strong> responsabilităţi
(importanţa uneia sau alteia este direct legată <strong>de</strong> tipul <strong>de</strong> funcţie <strong>de</strong>ţinută <strong>şi</strong> nivelul managerial)<br />
(Behn, 2001; Pollitt, 2003):<br />
- Responsabilitatea politică se exercită faţă <strong>de</strong> reprezentanţi ale<strong>şi</strong> <strong>în</strong> funcţii <strong>publice</strong>. Aici<br />
putem să ne referim la responsabilitatea unui ministru sau funcţionar superior care trebuie<br />
să se prezinte <strong>în</strong> faţa unor comitete parlamentare etc;<br />
- Responsabilitatea legală: se exercită faţă <strong>de</strong> lege <strong>şi</strong> instanţe (fie ele<br />
specializate/administrative sau <strong>de</strong> altă natură);<br />
- Responsabilitatea birocratică se exercită faţă <strong>de</strong> coduri <strong>şi</strong> norme interne sistemului. (spre<br />
exemplu coduri etice <strong>de</strong> funcţionare a instituţiilor <strong>publice</strong>);<br />
- Responsabilitatea profesională se exercită faţă <strong>de</strong> standar<strong>de</strong> stabilite <strong>de</strong> propriul corp<br />
profesional (aici un bun exemplu ar fi reprezentat <strong>de</strong> Colegiul Medicilor).<br />
O altă clasificare (Kester, Painter, Barnes, 1997) consi<strong>de</strong>ră că responsabilizarea<br />
managerului poate fi gândită la următoarele niveluri:<br />
- financiar (acesta presupune aspecte diferite - <strong>de</strong> la cele mai simple ce presupun furnizarea<br />
<strong>de</strong> date financiare care <strong>de</strong>monstrează acurateţea <strong>şi</strong> legalitatea operaţiunilor financiare la<br />
cele legate <strong>de</strong> atingerea obiectivelor financiare - cu toate limitările sectorului public);<br />
- bugetar (menţinerea organizaţiei <strong>în</strong> cadrul bugetului ei anual reprezintă o măsură<br />
tradiţională <strong>de</strong> măsurare a performanţelor; numeroase critici au fost formulate faţă <strong>de</strong><br />
incapacitatea acestei abordări <strong>de</strong> a adresa problema calităţii serviciilor furnizate);<br />
- managerial (responsabilitatea managerilor publici <strong>în</strong> ceea ce priveşte realizarea<br />
obiectivelor pe baza unor criterii stabilite <strong>şi</strong> acceptate (Day <strong>şi</strong> Klein, 1987));<br />
- politic (acest concept este cel mai complex <strong>şi</strong> greu <strong>de</strong> <strong>de</strong>finit <strong>în</strong> ceea ce priveşte<br />
performanţa organizaţională; justificarea <strong>de</strong>ciziilor este <strong>în</strong> acest caz direct legată <strong>de</strong><br />
valorile <strong>de</strong>finite la un moment dat ca fiind necesare „bunăstării <strong>şi</strong> interesului<br />
cetăţeanului”).<br />
În discuţia referitoare la responsabilitate <strong>în</strong> managementul public apar <strong>în</strong>trebări complexe<br />
<strong>de</strong> tipul: care sunt criteriile <strong>de</strong> ju<strong>de</strong>cată ale respectării obligaţiilor asumate? Cine le stabileşte?<br />
Accentuarea exagerată a acestui concept poate conduce la teama funcţionarului <strong>de</strong> a-<strong>şi</strong> asuma<br />
orice risc <strong>şi</strong> la tendinţa <strong>de</strong> a <strong>de</strong>veni exagerat <strong>de</strong> birocratic pentru a fi „acoperit” tot timpul? Este<br />
acest proces unul serios sau <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna este pe<strong>de</strong>psit cel mai mic/vulnerabil membru al lanţului<br />
ierarhic?<br />
Sisteme <strong>de</strong> măsurare a performanţelor (SMP). Ce semnifică succesul <strong>în</strong> organizaţia<br />
publică?<br />
Una din criticile constante aduse organizaţiei <strong>publice</strong> se referă la greutatea/imposibilitatea<br />
măsurării riguroase a performanţelor proprii. În timp ce organizaţia privată are modalităţi clare <strong>de</strong><br />
a măsura productivitatea (legate <strong>în</strong> principal <strong>de</strong> factorul profit) instituţia publică are dificultăţi <strong>în</strong><br />
<strong>de</strong>finirea <strong>şi</strong> măsurarea a ceea ce <strong>în</strong>seamnă succesul; problema nu este doar cum să se măsoare<br />
„productivitatea” ci <strong>şi</strong> ce să se măsoare pentru a o stabili (Kanter <strong>şi</strong> Summers, 1987; Steward <strong>şi</strong><br />
Walsh, 1994).<br />
În cazul <strong>în</strong> care vrem să <strong>de</strong>finim dacă primăria X a avut rezultate pozitive, discuţia va fi<br />
mult mai complicată <strong>de</strong>cât dacă dorim să facem acela<strong>şi</strong> lucru <strong>în</strong> cazul unei fabrici <strong>de</strong> ciocolată.<br />
Procesul politic face ca criteriile <strong>de</strong> performanță <strong>şi</strong> succes să nu fie acelea<strong>şi</strong> <strong>de</strong> la o etapa la alta,<br />
ceea ce duce la probleme manageriale majore. Este a<strong>de</strong>vărat <strong>şi</strong> faptul că, <strong>în</strong> mod tradiţional,<br />
organizaţia publică nu s-a arătat <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna foarte interesată <strong>de</strong> procese clare <strong>de</strong> măsurare a
performanţelor. Ea tin<strong>de</strong> să prefere o abordare mai relaxată <strong>în</strong> domeniu <strong>şi</strong> să <strong>în</strong>ţeleagă succesul<br />
organizaţional <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> interesele <strong>de</strong> moment.<br />
Organizaţia publică mo<strong>de</strong>rnă nu poate <strong>în</strong>să să se plaseze <strong>în</strong> afara acestor sisteme <strong>de</strong><br />
evaluare a activităţilor <strong>şi</strong> <strong>de</strong> măsurare a performanţelor (<strong>în</strong> bună măsură tocmai datorită problemei<br />
responsabilităţii). Performanţa reprezintă un concept relativ, ce necesită raportarea la o anumita<br />
bază; ca atare performanţa organizaţiei poate fi măsurată prin: (OECD, 1994, Butt <strong>şi</strong> Palmer,<br />
1985):<br />
- raportare la ceea ce organizaţia a realizat <strong>în</strong> trecut (care sunt rezultatele <strong>de</strong> astăzi raportate<br />
la rezultatele anterioare?);<br />
- compararea rezultatelor organizaţiei cu cele ale unei <strong>organizaţii</strong> similare;<br />
- raportare la obiectivele <strong>de</strong>semnate;<br />
- raportare la potenţialul organizaţiei (ce ar fi capabilă să facă organizaţia <strong>şi</strong> ce face <strong>în</strong><br />
termeni reali organizaţia).<br />
Una din <strong>în</strong>trebările cheie se referă la corectitudinea <strong>şi</strong> viabilitatea metodologică a<br />
criteriilor <strong>de</strong> evaluare; <strong>în</strong> cazul <strong>în</strong> care acestea sunt percepute ca fiind subiective sau aplicate<br />
selectiv, pot duce la <strong>de</strong>motivarea personalului. O altă problemă se leagă <strong>de</strong> utilizarea rezultatelor<br />
evaluărilor – sunt ele utilizate intern sau extern (rapoarte <strong>publice</strong>). Un<strong>de</strong> se opreşte dreptul<br />
cetăţeanului <strong>de</strong> a cunoaşte a<strong>de</strong>vărul <strong>în</strong> ceea ce priveşte funcţionarea instituţiilor <strong>publice</strong>? Cât <strong>de</strong><br />
mult argumentele <strong>de</strong> tipul „secretului <strong>de</strong> serviciu” sau „raţiunii <strong>de</strong> stat” pot limita transparenţa<br />
sectorului public?<br />
Folosirea Sistemelor <strong>de</strong> Măsurare a Performanţelor (SMP) vizează <strong>în</strong> principal 4 elemente<br />
manageriale (OECD, 1994):<br />
- îmbunătăţirea funcţionării organizaţiei din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al eficienţei, eficacităţii,<br />
calităţii serviciilor <strong>şi</strong> economiei resurselor;<br />
- îmbunătăţirea mecanismelor <strong>de</strong> control managerial (managerul <strong>de</strong>ţine informaţii reale<br />
referitoare la funcţionarea organizaţiei care îi permit să intervină <strong>în</strong> zonele <strong>de</strong>ficitare);<br />
- îmbunătăţirea procesului bugetar (prin legarea utilizării resurselor existente <strong>de</strong> obţinerea<br />
<strong>de</strong> performanţe);<br />
- motivarea personalului <strong>în</strong> direcţia îmbunătăţirii performanţelor.<br />
Aplicarea SMP <strong>în</strong> sectorul public se poate lovi <strong>de</strong> obstacole serioase; <strong>în</strong>tre care cele mai<br />
importante se referă la (OECD, 1994):<br />
- Competenţe ina<strong>de</strong>cvate. Construcţia unui sistem performant <strong>de</strong> măsurare a performanţelor<br />
necesită competenţe specifice pe care organizaţia publică nu le <strong>de</strong>ţine <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna.<br />
Soluţiile la această problemă pot fi pe termen scurt (angajarea <strong>de</strong> consultanţi) sau pe<br />
termen lung (pregătirea propriului personal sau politici <strong>de</strong> atragere a unor specialişti);<br />
- Fixarea nesatisfăcătoare a obiectivelor. De multe ori legislativul nu formulează<br />
obiectivele <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> <strong>în</strong> termeni cuantificabili (mulţi politicieni argumentează<br />
că acest lucru este practic imposibil);<br />
- Atitudini negative. Mulţi manageri <strong>şi</strong> funcţionari privesc din start măsurarea<br />
performanţelor că fiind imposibilă <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong>. De<strong>şi</strong> trebuie să acceptăm că <strong>în</strong><br />
multe cazuri ea este greu <strong>de</strong> realizat există posibilităţi <strong>de</strong> aplicare cu succes a SMP <strong>şi</strong> <strong>în</strong><br />
administraţia publică (respectarea termenelor limită, sume atrase din surse extrabugetare<br />
etc);<br />
- Lipsa informaţiilor <strong>de</strong>spre costuri. Stabilirea costurilor unor proiecte <strong>publice</strong> este greu <strong>de</strong><br />
realizat <strong>în</strong> termeni financiari clari;
- Măsurarea rezultatelor. De multe ori <strong>în</strong> cazul organizaţiei <strong>publice</strong> rezultatele sunt vizibile<br />
doar după perioa<strong>de</strong> lungi <strong>de</strong> timp (vezi exemplul educaţiei); presiunea politică este<br />
orientată <strong>în</strong>spre obţinerea unor rezultate vizibile <strong>în</strong> mod rapid, pe perioa<strong>de</strong> scurte <strong>de</strong> timp;<br />
- Probleme <strong>de</strong> personal. Dacă sistemele <strong>de</strong> măsurare a performanţelor nu sunt bine gândite<br />
pot apărea conflicte majore <strong>în</strong> interiorul resursei umane datorită recompensării diferenţiate<br />
<strong>şi</strong> a criteriilor folosite pentru aceasta;<br />
- Rigiditate structurală. SMP nu poate fi realizat dacă managementul instituţiei nu este gata<br />
să opereze anumite schimbări <strong>de</strong> structură <strong>şi</strong> atitudine.<br />
Organizaţiile <strong>publice</strong> prezintă, aşa cum am precizat anterior, anumite caracteristici care au<br />
o influenţă directă asupra tipului <strong>de</strong> management aplicabil lor. Unele voci susţin că managementul<br />
public reprezintă pur <strong>şi</strong> simplu aplicarea managementului privat la o organizaţie publică. Reforme<br />
administrative majore (precum cele iniţiate <strong>de</strong> R. Reagan <strong>în</strong> State Unite sau M. Thacher <strong>în</strong> Marea<br />
Britanie) s-au bazat pe presupunerea că ceea ce funcţionează <strong>în</strong> sectorul privat funcţionează <strong>şi</strong> <strong>în</strong><br />
cel public.<br />
Organizaţiile <strong>publice</strong> (Beetham, 1987) reprezintă un spaţiu complex, o combinaţie<br />
interesantă <strong>de</strong> drept (aplicarea preve<strong>de</strong>rilor legale) <strong>şi</strong> management (livrarea produsului). Cele două<br />
componente nu se află <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna <strong>în</strong>tr-o armonie perfectă <strong>şi</strong> <strong>de</strong> aici una din problemele legate <strong>de</strong><br />
managementul public. Raţionalitatea juridică <strong>şi</strong> cea managerială <strong>în</strong> abordarea administraţiei<br />
<strong>publice</strong> se bazează pe evoluţii istorice legate <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltarea sistemelor administrative.<br />
Abordarea europeană „continentală” (<strong>în</strong> principal franceză <strong>şi</strong> germană) a văzut tradiţional<br />
administraţia ca fiind esenţial un instrument <strong>de</strong> acţiune a statului, <strong>în</strong>sărcinat cu asigurarea<br />
legalităţii <strong>şi</strong> ordinii. Abordarea anglo-saxonă (Statele Unite <strong>şi</strong> Marea Britanie) a fost preocupată<br />
mai mult <strong>de</strong> eficacitatea domeniului administrativ <strong>şi</strong>, ca atare, s-a concentrat pe probleme <strong>de</strong><br />
organizare optimă a sectorului public prin transferul tehnicilor manageriale <strong>de</strong> succes din<br />
domeniul privat <strong>în</strong> cel public („ce este bun pentru General Motors este bun <strong>şi</strong> pentru America”).<br />
Abordarea juridică (Chevallier, 1994) se bazează pe <strong>în</strong>ţelegerea <strong>şi</strong> optimizarea funcţionării<br />
administraţiei prin referirea la texte legale. Răspunsul la problemele administrative stă <strong>în</strong> legi <strong>şi</strong><br />
reglementări iar administraţia reprezintă un domeniu privilegiat al dreptului administrativ, care<br />
este principalul instrument <strong>de</strong> raţionalizare <strong>şi</strong> structurare a acţiunii administrative. Meto<strong>de</strong>le sunt<br />
<strong>de</strong>ductive, pornind <strong>de</strong> la regulă <strong>şi</strong> urmărind ulterior condiţiile <strong>de</strong> aplicare. Uneori juriştii privesc<br />
cu ostilitate abordările manageriale, reproşându-le o prea puţină consi<strong>de</strong>raţie acordată importanţei<br />
reglementărilor juridice.<br />
Abordarea managerială are o perspectivă diferită <strong>şi</strong> vizează <strong>în</strong> principal ameliorarea<br />
funcţionării organizaţiei <strong>publice</strong> printr-o organizare superioară. Meto<strong>de</strong>le sunt diferite <strong>de</strong> cele ale<br />
abordării juridice, pornind <strong>de</strong> la o situaţie specifică, „<strong>de</strong> teren”, <strong>şi</strong> <strong>în</strong>cercând să formuleze cele mai<br />
bune soluţii. De asemenea, ea acordă o atenţie crescută faţă <strong>de</strong> faza <strong>de</strong> implementare a politicilor<br />
<strong>şi</strong> strategiilor <strong>şi</strong> <strong>în</strong>cearcă să aplice principiile manageriale la spaţiul public pentru a obţine<br />
rezultate mai bune. Abordarea managerială se concentrează <strong>în</strong> principal asupra rezultatelor <strong>şi</strong> nu<br />
asupra proceselor.<br />
O sinteză interesantă a caracteristicilor raţionalităţii juridice/manageriale <strong>în</strong> cadrul<br />
sectorului public a fost furnizată <strong>de</strong> Chevallier <strong>şi</strong> Loschak (1982):<br />
Tabel 3: Raţionalitate juridică <strong>şi</strong> raţionalitate managerială <strong>în</strong> administraţia publică<br />
Raţionalitate juridică Raţionalitate managerială<br />
Legitimitate Fondată pe regularitatea procedurilor<br />
aplicate<br />
Eficacitatea acţiunilor <strong>în</strong>treprinse
Întâietate Mijloacele Scopurile<br />
Priorităţi Stabilitatea structurilor formale ale Adaptarea la schimbări, la<br />
organizaţiei<br />
inovaţie<br />
Mod <strong>de</strong> raţionare Analitic, linear, <strong>de</strong>ductiv (logica Sintetic, sistematic (logica<br />
juridică)<br />
eficacităţii acţiunii)<br />
Conceperea organizaţiei Fermă, funcţionând după o logică Deschisă <strong>în</strong>spre mediul propriu <strong>şi</strong><br />
proprie<br />
adaptarea constantă<br />
Autoritate Cuplul ierarhie-supunere<br />
Delegare pe scară largă<br />
Ordine unilaterale emise <strong>de</strong> sus <strong>în</strong> Stimulare <strong>şi</strong> negociere<br />
jos<br />
Control Bazat pe respectul faţă <strong>de</strong> reguli Bazat pe rezultatele obţinute<br />
Faza ultimă a unui proces linear Mijloc al unui feedback ce<br />
permite<br />
scopuri<br />
ajustarea acţiunii la<br />
După Chevallier <strong>şi</strong> Loschak <strong>în</strong> La Revue Francaise d’ Administration Publique, nr. 24,<br />
Oct- Dec, 1982.<br />
Existenţa celor două tipuri <strong>de</strong> raţionalităţi semnifică, pe lângă furnizarea unui subiect <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>zbateri continue <strong>în</strong>tre diverse grupuri profesionale, necesitatea unei cooperări pentru<br />
funcţionarea optimă a organizaţiei <strong>publice</strong>.<br />
Există <strong>în</strong> literatura <strong>de</strong> specialitate foarte multe <strong>de</strong>finiţii ale managementului. Noi vom<br />
<strong>în</strong>cerca aici să dăm o <strong>de</strong>finiţie simplă, dublată <strong>de</strong> analizarea celor mai importante funcţii <strong>şi</strong><br />
caracteristici. Astfel, managementul poate fi privit ca fiind efortul <strong>de</strong> stabilire <strong>şi</strong> atingere a<br />
obiectivelor organizaţiei pe baza economiei resurselor, eficacităţii <strong>şi</strong> eficienţei.<br />
<strong>Management</strong>ul prezintă o serie <strong>de</strong> funcţii specifice, aplicabile fiecărei <strong>organizaţii</strong>; una<br />
dintre cele mai cuprinzătoare <strong>de</strong>scrieri ale funcţiilor manageriale este cea a lui Allison (1980), pe<br />
care o prezentăm <strong>în</strong> cele ce urmează:<br />
Funcţiile managementului general<br />
Strategie<br />
1. Stabilirea priorităţilor <strong>şi</strong> obiectivelor pentru organizaţie;<br />
2. Producerea planurilor operaţionale pentru realizarea acestor obiective.<br />
<strong>Management</strong>ul Componentelor Interne<br />
3. Organizare: stabilirea structurilor (unităţi <strong>şi</strong> poziţii cu autorităţi <strong>şi</strong> responsabilităţi<br />
<strong>de</strong>semnate) <strong>şi</strong> procedurilor (pentru coordonarea activităţii <strong>şi</strong> iniţierea acţiunilor);<br />
4. Conducerea personalului <strong>şi</strong> sistemului <strong>de</strong> management al personalului: capacitatea<br />
organizaţiei este direct afectată <strong>de</strong> calităţile <strong>şi</strong> cunoştinţele membrilor săi; sistemul <strong>de</strong><br />
management al personalului recrutează, selecţionează, socializează, pregăteşte,<br />
recompensează, sancţionează capitalul uman, capital ce reprezintă capacitatea organizaţiei<br />
<strong>de</strong> a acţiona pentru atingerea scopurilor sale;<br />
5. Controlul performanţelor/evaluarea. Diferite sisteme manageriale <strong>de</strong> informaţie -<br />
incluzând bugete, rapoarte, sisteme statistice, evaluare <strong>de</strong> performanţe, asistă<br />
managementul <strong>în</strong> luarea <strong>de</strong>ciziilor <strong>şi</strong> măsurarea progreselor <strong>în</strong> efortul <strong>de</strong> realizare a<br />
obiectivelor. Alegerile <strong>şi</strong> acţiunile viitoare <strong>de</strong>pind <strong>de</strong> capacitatea managementului <strong>de</strong> a<br />
monitoriza <strong>şi</strong> evalua calitatea acţiunilor anterioare (furnizarea serviciilor promise, nivelul<br />
<strong>de</strong> atingere al standar<strong>de</strong>lor, satisfacţia cetăţeanului faţă <strong>de</strong> serviciile/produsele oferite etc).
<strong>Management</strong>ul Componentelor Externe<br />
6. Cooperarea cu unităţile „externe” ale organizaţiei, care sunt subiect al aceleia<strong>şi</strong> autorităţi<br />
comune: cei mai mulţi manageri trebuie să lucreze <strong>şi</strong> să coopereze cu manageri ai altor<br />
unităţi din cadrul marilor <strong>organizaţii</strong> (fie că ei sunt situaţi la un nivel superior, inferior sau<br />
„lateral”) pentru a realiza propriile obiective;<br />
7. Cooperarea cu <strong>organizaţii</strong> in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte: instituţii din alte branşe guvernamentale, grupuri<br />
<strong>de</strong> interes, firme private ce pot afecta <strong>în</strong> mod semnificativ capacităţile organizaţiei <strong>de</strong> a–<strong>şi</strong><br />
atinge obiectivele;<br />
8. Cooperarea cu presa <strong>şi</strong> publicul, a căror aprobare <strong>şi</strong> bunăvoinţă este importantă.<br />
Analiza acestei <strong>de</strong>scrieri a principalelor activităţi manageriale ne aduce <strong>în</strong> atenţie câteva<br />
elemente importante care trebuie luate <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare <strong>de</strong> fiecare manager public:<br />
- managementul se structurează pe două niveluri importante: cel strategic (care se referă <strong>în</strong><br />
principal la efortul <strong>de</strong> stabilire a obiectivelor organizaţiei) <strong>şi</strong> cel operaţional (care se referă<br />
la activităţile cotidiene puse <strong>în</strong> aplicare pentru atingerea obiectivelor <strong>de</strong>finite)<br />
- resursa umana reprezintă un factor esenţial <strong>în</strong> organizaţie; neglijarea importanţei acesteia<br />
poate duce la rezultate negative<br />
- relaţia cu publicul/cetăţeanul <strong>şi</strong> mass-media este esenţială pentru organizaţia publică,<br />
datorită caracteristicilor sale.<br />
<strong>Management</strong>ul are ambiţia <strong>de</strong> a se construi ca o ştiinţă distinctă, lucru ce presupune<br />
<strong>de</strong>finirea unor reguli precise <strong>şi</strong> impersonale pe baza cărora <strong>organizaţii</strong>le î<strong>şi</strong> pot atinge obiectivele<br />
stabilite. El a cunoscut, <strong>de</strong>-a lungul timpului, o evoluţie amplă pe parcursul căreia <strong>şi</strong>-au adus<br />
aportul diferiţi autori – <strong>de</strong> la fondatorii managementului ştiinţific (Taylor, Fayol) la şcoala<br />
relaţiilor umane (Mayo), abordarea sistemică (Simon), teoria contingenţei, simbolica<br />
organizaţională (March <strong>şi</strong> Olsen), reinventarea guvernământului/noul management public<br />
(Osborne <strong>şi</strong> Gaebler).<br />
Evoluţia teoriilor manageriale a cunoscut salturi interesante: <strong>în</strong> cazul managementului<br />
ştiinţific accentul este pus pe reguli <strong>şi</strong> principii clare <strong>de</strong> funcţionare, pe care individul trebuie să le<br />
respecte, pe baza unui mecanism clar <strong>de</strong> recompense <strong>şi</strong> sancţiuni („stick and carrot”).<br />
Şcoala relaţiilor umane a adus <strong>în</strong> discuţie importanţa consi<strong>de</strong>rării resursei umane <strong>în</strong><br />
organizaţie, existenţa relaţiilor formale <strong>şi</strong> informale; ea a pus <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă faptul că individul nu<br />
este un robot care poate funcţiona total raţional <strong>şi</strong> previzibil; pe lângă relaţiile <strong>şi</strong> structurile<br />
formale apar <strong>în</strong> organizaţie, inevitabil, <strong>şi</strong> relaţii informale care sunt la fel <strong>de</strong> importante <strong>şi</strong> a căror<br />
neglijare duce la imposibilitatea conducerii performante a organizaţiei.<br />
Teoria contingenţei a pus <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă faptul că <strong>de</strong>ciziile manageriale nu pot fi <strong>de</strong>finite <strong>în</strong>trun<br />
mod abstract, general; fiecare <strong>de</strong>cizie este luată <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> o situaţie dată <strong>în</strong>tr-un mediu<br />
organizaţional specific. Teoriile legate <strong>de</strong> cultura organizaţională au adus <strong>în</strong> discuţie importanţa<br />
simbolisticii <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong> iar cele referitoare la noul management public au <strong>în</strong>cercat să <strong>de</strong>finească<br />
o abordare mai dinamică a administraţiei (bazată pe <strong>de</strong>scentralizare, măsurarea performanţelor,<br />
calitatea serviciilor etc). Toate aceste evoluţii au dus <strong>în</strong>spre <strong>de</strong>zvoltarea semnificativă a<br />
domeniului managerial <strong>şi</strong> a influenţei <strong>de</strong>ţinute <strong>de</strong> acesta <strong>în</strong> cadrul analizei organizaţiei <strong>publice</strong>.<br />
În mod tradiţional administraţia a fost structurată <strong>în</strong> Europa pe câteva principii simple<br />
(Auby, 1996):<br />
- o puternică supunere faţă <strong>de</strong> drept; dreptul public s-a <strong>de</strong>zvoltat consi<strong>de</strong>rabil <strong>de</strong>-a lungul<br />
secolului XX, <strong>în</strong>cadrând strict acţiunea publică. Această situaţie corespun<strong>de</strong>, din punct <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re istoric, unei exigenţe <strong>de</strong> a asigura faptul că <strong>de</strong>ciziile responsabililor publici sunt<br />
conforme cu ceea ce doresc cei care i-au mandatat (respectarea unui principiu <strong>de</strong>mocratic);
- o puternică centralizare a puterilor <strong>şi</strong> responsabilităţilor <strong>în</strong> interiorul aparatului<br />
administrativ (acest lucru a fost accentuat <strong>de</strong> o manieră semnificativă <strong>de</strong> evoluţiile istorice<br />
din România după cel <strong>de</strong> al Doilea Război Mondial); <strong>de</strong> aici o distincţie clară <strong>în</strong>tre cei ce<br />
concep/<strong>de</strong>cid <strong>şi</strong> cei ce execută o <strong>de</strong>cizie; pe baza principiilor birocratice <strong>de</strong>cizia se ia la<br />
nivelurile superioare iar funcţionarul nu are altă obligaţie <strong>de</strong>cât să le aplice, fără să pună <strong>în</strong><br />
discuţie calitatea sau aplicabilitatea acestora;<br />
- un personal recrutat <strong>şi</strong> coordonat pe baza unui sistem <strong>de</strong> tip carieră, <strong>în</strong> cadrul căruia<br />
funcţionarul public î<strong>şi</strong> <strong>de</strong>zvoltă <strong>în</strong>treaga viaţă profesională <strong>în</strong> administraţia publică <strong>şi</strong> <strong>în</strong><br />
care avansarea se face <strong>în</strong> principal pe criterii <strong>de</strong> vechime. Funcţionarii publici sunt<br />
recrutaţi <strong>de</strong> o manieră specifică, remuneraţi pe o bază particulară <strong>şi</strong> protejaţi <strong>de</strong><br />
apartenenţa lor la funcţia publică;<br />
- o diluare a responsabilităţilor manageriale prin aplicarea principiului <strong>de</strong> separare a<br />
ordonatorului <strong>şi</strong> a contabilului. Regularitatea primează <strong>în</strong> faţa eficienţei. Este mai puţin<br />
important ca banii publici să fie folosiţi <strong>de</strong> o manieră optimă <strong>de</strong>cât ca aceştia să fie utilizaţi<br />
<strong>în</strong> conformitate cu reglementările oficiale;<br />
- o absenţă aproape totală a conceptului <strong>de</strong> rentabilitate ce se resimte <strong>în</strong> mod egal <strong>şi</strong> <strong>în</strong><br />
cazul remunerării funcţionarilor; conform teoriei clasice a funcţiei <strong>publice</strong> aceştia sunt<br />
plătiţi <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> responsabilităţile lor sociale <strong>şi</strong> nu <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> „producţia” lor sau <strong>de</strong><br />
productivitate;<br />
- o lipsă <strong>de</strong> iniţiativă din partea funcţionarului <strong>şi</strong> un respect strict al procedurilor; nu numai<br />
că funcţionarul nu este <strong>în</strong>curajat să aibă iniţiative, dar este chiar periculos să <strong>de</strong>vină creativ<br />
sau să „aibă i<strong>de</strong>i noi”;<br />
- o separare extrem <strong>de</strong> puternică atât pe verticală (<strong>în</strong>tre niveluri ierarhice) cât <strong>şi</strong> pe<br />
orizontală (<strong>în</strong>tre birouri <strong>şi</strong> servicii). Cooperarea <strong>şi</strong> comunicarea <strong>în</strong> organizaţie este redusă.<br />
Administraţia publică a cunoscut <strong>în</strong>să schimbări mari odată cu trecerea timpului; pe baza<br />
unor presiuni diverse ea a fost obligată să aducă schimbări diverse propriului mod <strong>de</strong> funcţionare.<br />
Aceste presiuni s-au referit <strong>în</strong> principal la:<br />
- extin<strong>de</strong>rea <strong>şi</strong> diversificarea rolului administraţiei <strong>publice</strong> care trebuie să se ocupe <strong>de</strong><br />
probleme pe care nici nu le lua <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare <strong>în</strong> urma cu câţiva ani (protecţia mediului,<br />
drepturile consumatorului etc);<br />
- presiuni bugetare, legate <strong>de</strong> reducerea alocaţiilor bugetare <strong>şi</strong> necesitatea căutării <strong>de</strong> resurse<br />
suplimentare;<br />
- presiuni venite din partea cetăţeanului; acesta este <strong>în</strong> mod natural tentat să compare<br />
serviciile oferite <strong>de</strong> instituţia publică cu cele ale firmelor private; odată ce el plăteşte<br />
(direct sau indirect) pentru ambele servicii nu va <strong>în</strong>ţelege <strong>de</strong> ce are parte <strong>de</strong> tratament<br />
diferit. Mass-media <strong>şi</strong> politicienii sunt <strong>de</strong> asemenea interesaţi uneori să sprijine aceste<br />
presiuni;<br />
- presiuni tehnologice; astfel impactul <strong>de</strong>zvoltării tehnologiei informaţiei asupra funcţionării<br />
instituţiilor <strong>publice</strong> este direct <strong>şi</strong> puternic;<br />
- presiuni legate <strong>de</strong> factorul globalizării, <strong>în</strong> care standar<strong>de</strong>le internaţionale <strong>de</strong> funcţionare au<br />
tendinţa <strong>de</strong> a fi tot mai influente.<br />
În<strong>şi</strong>ruirea (parţială) a acestor presiuni poate să ne facă să <strong>în</strong>ţelegem că administraţia<br />
mo<strong>de</strong>rnă nu mai poate funcţiona pe baza principiilor birocratice tradiţionale axate pe abordarea<br />
exclusiv juridică a fenomenului administrativ. Modificarea rolului administraţiei <strong>şi</strong> schimbarea<br />
profilului cetăţeanului (mult mai educat <strong>şi</strong> mai conştient <strong>de</strong> drepturile sale) au condus la<br />
necesitatea unor schimbări rapi<strong>de</strong> <strong>şi</strong> profun<strong>de</strong>, asumate <strong>în</strong> gra<strong>de</strong> diferite <strong>de</strong> toate ţările <strong>de</strong>mocratice
<strong>şi</strong> bazate pe eficacitate, eficienţă, responsabilitate, <strong>de</strong>scentralizare, transparenţă, abordări<br />
strategice, calitate etc.<br />
Managerul public se află <strong>în</strong>tr-o situaţie <strong>de</strong>licată. El trebuie să promoveze tehnici <strong>de</strong> succes<br />
<strong>în</strong> sectorul privat, dar să fie <strong>în</strong> acela<strong>şi</strong> timp atent la caracteristicile organizaţiei <strong>publice</strong>; <strong>în</strong><br />
activitatea sa el se va <strong>în</strong>tâlni cu limitări unice, necunoscute managerului firmei private. Pe <strong>de</strong> altă<br />
parte <strong>în</strong>să, el <strong>de</strong>ţine atribute pe care managerul privat nu le va avea niciodată precum situaţii <strong>de</strong><br />
monopol sau puterea <strong>de</strong> aplicare a coerciţiei faţă <strong>de</strong> clienţi.<br />
Una din marile <strong>în</strong>trebări pe care orice manager public <strong>şi</strong> le va pune se referă la evaluarea<br />
propriei activităţi. Va fi el evaluat <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> rezultatele sale manageriale sau <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong><br />
criterii <strong>de</strong> alta natura? Relaţia specifică a administraţiei cu politica face ca multe <strong>de</strong>cizii <strong>şi</strong> ju<strong>de</strong>căţi<br />
să se bazeze pe ju<strong>de</strong>căţi <strong>de</strong> valoare <strong>şi</strong> nu pe factori raţionali.<br />
Raţionalitatea politică nu este aceea<strong>şi</strong> cu cea managerială; ea se orientează <strong>în</strong> principal<br />
<strong>în</strong>spre obţinerea <strong>şi</strong> menţinerea puterii <strong>şi</strong> <strong>în</strong>spre compromis. De aceea nu <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna managerul<br />
public <strong>de</strong> succes este cel care are rezultate <strong>şi</strong> performanţe <strong>de</strong>osebite din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re raţional.<br />
Modul <strong>în</strong> care este plasat politic, capacitatea sa <strong>de</strong> a-<strong>şi</strong> construi o imagine publică bună (prin<br />
relaţia cu presa), capacitatea <strong>de</strong> a relaţiona cu cetăţeanul contează <strong>de</strong> multe ori la fel <strong>de</strong> mult (sau<br />
chiar mai mult).<br />
Una dintre teoriile (Rho<strong>de</strong>s, 1988) care ne ilustrează complexitatea activităţii manageriale<br />
<strong>în</strong> contextul relaţiei administraţie/politică este cea care presupune că stilul <strong>de</strong> management al<br />
organizaţiei <strong>şi</strong> rezultatele sale sunt <strong>de</strong>finite <strong>de</strong> confruntarea grupurilor interesate <strong>şi</strong> poate fi<br />
analizat prin <strong>în</strong>ţelegerea următoarelor niveluri:<br />
- participanţi (funcţionari, politicieni, mass-media, grupuri economice etc);<br />
- motivare <strong>şi</strong> scopuri (fiecare participant are scopuri <strong>şi</strong> interese specifice);<br />
- schimburi <strong>şi</strong> tranzacţii: diferiţii participanţi interacţionează <strong>şi</strong> <strong>în</strong>cearcă să tranzacţioneze;<br />
- conflict <strong>şi</strong> putere. Fiecare participant <strong>de</strong>ţine resurse diferite <strong>şi</strong> inegale <strong>şi</strong> <strong>de</strong> aici conflicte<br />
pentru asimilarea resurselor necesare pentru impunerea propriilor interese.<br />
Procesul managerial este dificil <strong>şi</strong> complex; sugerăm ca punct <strong>de</strong> pornire <strong>în</strong> studierea<br />
managementului public câteva observaţii <strong>de</strong> bază:<br />
- problemele organizaţiei se pot rezolva prin construcţia unui sistem managerial funcţional<br />
<strong>şi</strong> raţional <strong>şi</strong> nu prin apariţia miraculoasa a unor li<strong>de</strong>ri „geniali” <strong>şi</strong> provi<strong>de</strong>nţiali;<br />
- managementul nu reprezintă o carte <strong>de</strong> bucate; este practic imposibil să <strong>de</strong>finim „the best<br />
way”, adică abordarea managerială perfectă, potrivită oricăror circumstanţe. Rolul<br />
managerului este să aplice cele mai bune strategii <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> contextul existent, propria<br />
personalitate, obiective etc;<br />
- obiectivul oricărui manager se referă la realizarea obiectivelor organizaţiei <strong>în</strong> condiţii <strong>de</strong><br />
eficienţă <strong>şi</strong> eficacitate (apartenenţa la serviciul public nu reprezintă o scuză pentru<br />
practicarea unui tip <strong>de</strong> conducere ineficient). <strong>Management</strong>ul nu este o modă ci o ştiinţă.<br />
Spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> tipul <strong>de</strong> funcţionare tradiţional al administraţiei <strong>publice</strong>, preocuparea<br />
principală nu se referă exclusiv la respectarea procedurilor, ci vizează realizarea<br />
performanţei organizaţionale;<br />
- raţionalitatea managerială nu este sinonimă cu cea politică; <strong>de</strong> multe ori alegeri ce par<br />
iraţionale <strong>în</strong> termeni <strong>de</strong> management sunt explicabile pe baza raţionamentelor politice;<br />
procesul <strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziilor <strong>în</strong> domeniul public nu este <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna atât <strong>de</strong> raţional pe cât<br />
am dori iar acest lucru trebuie luat <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare <strong>de</strong> către manager;<br />
- managerul public trebuie să <strong>de</strong>a dovadă <strong>de</strong> o combinaţie largă <strong>de</strong> calităţi <strong>şi</strong> să fie creativ<br />
dacă doreşte să fie un manager <strong>de</strong> succes (este a<strong>de</strong>vărat că <strong>în</strong> sectorul public această
cerinţă poate fi uneori facultativă, date fiind şansele reduse <strong>de</strong> dispariţie a organizaţiei<br />
<strong>publice</strong>, chiar <strong>în</strong> cazul unei funcţionări <strong>de</strong>ficiente).<br />
Bibliografie suplimentară:<br />
1. Poister, T. H., Measuring Performance in Public and Nonprofit Organizations (Essential<br />
Texts for Nonprofit and Public Lea<strong>de</strong>rship and <strong>Management</strong>); 1 edition, Jossey-Bass,<br />
2003.<br />
2. Goodsell, C.T., The Case for Bureaucracy. A Public Administration Polemic, 4th edition,<br />
CQ Press, 2003.
IV. PLANIFICARE ŞI MANAGEMENT STRATEGIC ÎN ORGANIZAŢIILE<br />
PUBLICE<br />
Abordarea strategică nu reprezintă o problemă specifică societăţilor mo<strong>de</strong>rne; din cele mai<br />
vechi timpuri oamenii <strong>şi</strong>-au pus problema <strong>de</strong> a gândi <strong>şi</strong> acţiona strategic <strong>în</strong> diferite domenii.<br />
Termenul <strong>de</strong> strategie provine din cuvântul grec strategos (general). Aplicaţiile sale au apărut <strong>de</strong>-a<br />
lungul timpului <strong>în</strong> domeniul militar, politic sau economic.<br />
Problema strategiei a fost prezentă <strong>în</strong> domeniul militar din cele mai vechi timpuri; lucrările<br />
unor teoreticieni precum Sun Tzu sau Karl von Clausewitz au pus <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă necesitatea utilizării<br />
planificării <strong>şi</strong> strategiilor specifice, precum <strong>şi</strong> a utilizării raţionale a resurselor unei armate pentru<br />
atingerea scopurilor (victoria militară) faţă <strong>de</strong> un competitor <strong>de</strong>finit (armata adversă).<br />
Mai mult <strong>de</strong>cât atât, von Clausewitz (1997) a atras atenţia că strategiile <strong>şi</strong> campaniile<br />
militare sunt doar o modalitate <strong>de</strong> a atinge obiective politice mai largi. Pe baza acestui argument<br />
am putea consi<strong>de</strong>ra că politica reprezintă principalul domeniu <strong>în</strong> care abordarea strategică si-a<br />
făcut simţită prezenţa. Ulterior, domeniul economic a preluat <strong>şi</strong> accentuat problema<br />
managementului strategic, <strong>în</strong>cercând să raţionalizeze <strong>şi</strong> ordoneze teoriile <strong>în</strong> domeniu.<br />
Încă <strong>de</strong> la <strong>în</strong>ceput trebuie să stabilim diferenţa <strong>în</strong>tre nivelurile strategic, tactic <strong>şi</strong><br />
operaţional (Bozeman <strong>şi</strong> Straussman, 1990):<br />
- Nivelul strategic se referă la <strong>de</strong>terminarea obiectivelor, misiunilor <strong>şi</strong> viziunii organizaţiei.<br />
- Nivelul tactic se referă la alegerea (dintr-un pachet <strong>de</strong> alternative) unei modalităţi <strong>de</strong><br />
atingere a obiectivelor <strong>de</strong>finite la nivel strategic<br />
- Nivelul operaţional se referă la activităţile cotidiene realizate <strong>de</strong> organizaţie pentru<br />
punerea <strong>în</strong> aplicare a tacticilor <strong>de</strong>finite.<br />
Planificarea a fost prezentă <strong>în</strong> primele <strong>de</strong>finiri ale funcţiilor managerului general; spre<br />
exemplu <strong>în</strong> 1937 Gulick (p. 13) a inclus planificarea <strong>în</strong> binecunoscutul său mo<strong>de</strong>l POSDCORB<br />
(planning, organizing, staffing, directing, coordinating, reporting, budgeting). Mediul aca<strong>de</strong>mic<br />
din domeniul ştiinţelor economice a fost interesat <strong>în</strong> ultimii 50 <strong>de</strong> ani <strong>de</strong> evoluţia teoretică a<br />
managementul strategic; teoreticieni precum Ansoff (1965) sau Chandler au marcat etape majore<br />
<strong>în</strong> acest proces. Chandler (1989) <strong>de</strong>fineşte strategia că reprezentând „<strong>de</strong>terminarea scopurilor <strong>şi</strong><br />
obiectivelor organizaţiei pe termen lung, adoptarea politicilor <strong>de</strong>terminate <strong>şi</strong> alocarea resurselor<br />
pentru atingerea acestor scopuri”. Această <strong>de</strong>finiţie indică, practic, problemele majore la care<br />
trebuie să răspundă procesul strategic:<br />
- <strong>în</strong>cotro se doreşte să se avanseze?<br />
- prin ce parametri se pot traduce scopurile organizaţiei?<br />
- ce politici particulare vor implica aceste scopuri?<br />
- ce mijloace umane <strong>şi</strong> financiare vor trebui angajate?<br />
În domeniul privat managementul strategic este <strong>de</strong>finit ca (David, 1993, p. 6) „arta <strong>şi</strong><br />
ştiinţa formulării, implementării <strong>şi</strong> evaluării… <strong>de</strong>ciziilor care permit unei <strong>organizaţii</strong> atingerea<br />
propriilor obiective managementul strategic se concentrează pe integrarea managementului,<br />
marketingului, finanţelor, operaţiilor, cercetării, <strong>de</strong>zvoltării <strong>şi</strong> informaţiei pentru atingerea<br />
succesului organizaţional”. David (1993, p. 9) sugerează că există trei etape principale <strong>în</strong><br />
managementul strategic:<br />
Formularea strategiilor: Dezvoltarea misiunilor, i<strong>de</strong>ntificarea oportunităţilor,<br />
ameninţărilor, <strong>de</strong>terminarea punctelor slabe <strong>şi</strong> puternice ale organizaţiei, stabilirea obiectivelor pe<br />
termen lung, selectarea unor strategii specifice <strong>de</strong> atingere a acestora.
Implementarea strategiilor: Stabilirea obiectivelor anuale, <strong>de</strong>finirea politicilor, motivarea<br />
personalului, alocarea resurselor necesare, <strong>de</strong>zvoltarea unei culturi organizaţionale care să susţină<br />
realizarea obiectivelor, crearea unei structuri organizaţionale potrivite, pregătirea bugetului,<br />
<strong>de</strong>zvoltarea sistemelor <strong>de</strong> management informaţional.<br />
Evaluarea strategiilor: Revizuirea factorilor interni <strong>şi</strong> externi care stau la baza strategiilor<br />
existente; măsurarea performanţelor programului; luarea măsurilor necesare pentru ameliorarea<br />
activităţii <strong>şi</strong> corectarea erorilor.<br />
Allan Steiss (2003) consi<strong>de</strong>ră că există 6 elemente ale <strong>de</strong>ciziei strategice <strong>în</strong> fiecare<br />
organizaţie:<br />
1. Misiuni <strong>de</strong> bază;<br />
2. Grupurile ţintă (membri, clienţi, alte <strong>organizaţii</strong> ale administraţiei <strong>publice</strong> etc);<br />
3. Scopuri <strong>şi</strong> obiective;<br />
4. Programe <strong>şi</strong> servicii oferite <strong>de</strong> către organizaţie pentru atingerea scopurilor <strong>şi</strong> obiectivelor;<br />
5. Aria geografică <strong>de</strong> influenţă: i<strong>de</strong>ntificarea ariei geografice <strong>în</strong> care programele organizaţiei<br />
au impact: local, regional, naţional, internaţional;<br />
6. Avantaj comparativ: cum reuşeşte organizaţia să aibă un avantaj semnificativ faţă <strong>de</strong> actori<br />
similari pe piaţă.<br />
O altă <strong>de</strong>finiţie interesantă este cea dată <strong>de</strong> Tabatoni (1975): strategia reprezintă „o alegere<br />
<strong>de</strong> criterii <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie numite strategice pentru că ele vizează să orienteze <strong>de</strong> o manieră<br />
<strong>de</strong>terminantă <strong>şi</strong> pe termen lung activităţile <strong>şi</strong> structurile organizaţiei”.<br />
Thompson <strong>şi</strong> Strickland (1996, p. 6) consi<strong>de</strong>ra că cele 5 sarcini ale managementului<br />
strategic sunt:<br />
1. Formularea unei viziuni strategice <strong>în</strong> ceea ce priveşte viitorul organizaţiei - direcţie pe<br />
termen lung, misiuni;<br />
2. Convertirea viziunii strategice <strong>în</strong> obiective măsurabile <strong>şi</strong> rezultate <strong>în</strong> termeni <strong>de</strong><br />
performanţă;<br />
3. Dezvoltarea <strong>şi</strong> testarea strategiilor <strong>de</strong>zvoltate pentru realizarea rezultatelor dorite;<br />
4. Implementarea <strong>şi</strong> executarea strategiilor <strong>de</strong>terminate eficient <strong>şi</strong> efectiv;<br />
5. Evaluarea performanţei, realizarea unor ajustări <strong>în</strong> ceea ce priveşte obiectivele, direcţia,<br />
implementarea pe baza experienţei noilor <strong>de</strong>zvoltări, schimbările apărute etc.<br />
Am menţionat toate aceste <strong>de</strong>finiţii pentru că ele ne permit să facem câteva observaţii<br />
preliminare referitoare la managementul strategic <strong>în</strong> general:<br />
- managementul strategic se referă <strong>în</strong> principal la eficacitate <strong>şi</strong> nu la eficienţă. Aşa cum<br />
spunea Drucker: „<strong>în</strong>trebarea pertinentă este nu cum să facem optim lucrurile ci cum să<br />
găsim lucrurile optime care trebuie făcute <strong>şi</strong> să concentrăm resursele <strong>şi</strong> eforturile asupra<br />
lor”. Literatura anglo-saxonă are o expresie potrivită pentru această perspectivă: „doing<br />
the right things not doing the things right”;<br />
- planificarea <strong>şi</strong> managementul strategic se leagă <strong>de</strong> o dilemă perpetuă a organizaţiei <strong>publice</strong><br />
legată <strong>de</strong> existenţa unor diferenţe semnificative <strong>în</strong>tre rezultatele aşteptate/dorite <strong>şi</strong><br />
performanţele reale, obţinute;<br />
- strategia presupune luarea <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare a unei perspective pe termen mediu <strong>şi</strong> lung;<br />
activităţile organizaţiei nu mai sunt gândite numai „<strong>de</strong> la o zi la alta”, <strong>în</strong> termeni exclusiv<br />
operaţionali, ci „<strong>în</strong> perspectivă”. Ca atare activităţile strategice sunt cele care afectează<br />
funcţionarea organizaţiei pe o perioadă semnificativă <strong>de</strong> timp;
- o <strong>de</strong>cizie strategică afectează organizaţia <strong>de</strong> o manieră <strong>de</strong>terminantă; acest lucru semnifică<br />
faptul că <strong>de</strong>cizia <strong>în</strong> cauză va afecta nu doar pe termen lung dar <strong>şi</strong> puternic organizaţia la<br />
diferite niveluri: structura, obiective, cultură organizaţională etc;<br />
- managementul strategic inclu<strong>de</strong> stabilirea obiectivelor, scopurilor, misiunilor <strong>şi</strong> viziunii<br />
organizaţiei;<br />
- managementul strategic nu <strong>în</strong>seamnă numai procesul <strong>de</strong> planificare strategică; el conţine <strong>şi</strong><br />
activităţi legate <strong>de</strong> managementul resurselor, implementare, control <strong>şi</strong> evaluarea<br />
programelor;<br />
- <strong>de</strong>finirea managementului organizaţiei este direct legată <strong>de</strong> analiza mediului organizaţiei.<br />
În general <strong>în</strong> discutarea managementului strategic se foloseşte un grup <strong>de</strong> concepte <strong>şi</strong><br />
termeni comuni, care trebuie clarificaţi:<br />
Viziune: o proiecţie mentală <strong>de</strong>spre cum ar trebui să arate organizaţia <strong>în</strong> viitor. Bryson<br />
(1995) consi<strong>de</strong>ră că aceasta trebuie să includă valorile fundamentale ale organizaţiei <strong>şi</strong> filosofia<br />
sa; ea trebuie să fie „scurtă <strong>şi</strong> inspiraţională” (p. 18).<br />
Misiune: <strong>de</strong> ce există organizaţia <strong>şi</strong> ce urmăreşte ea?<br />
Scopuri: rezultate generale; <strong>în</strong> ceea ce priveşte scopurile organizaţiei problema este mult<br />
mai complicată <strong>de</strong>cât am putea cre<strong>de</strong> la o primă ve<strong>de</strong>re. Westerlund <strong>şi</strong> Sjostrand (1979) au<br />
i<strong>de</strong>ntificat o varietate <strong>de</strong> scopuri <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>:<br />
- scopuri onorifice – scopuri teoretice ce oferă o imagine pozitivă organizaţiei;<br />
- scopuri tabu – scopuri existente dar imposibil <strong>de</strong> exprimat;<br />
- scopuri stereotipe – scopuri pe care orice organizaţie „serioasă” trebuie să le aibă;<br />
- scopuri existente – scopuri „reale”, urmărite <strong>în</strong> mod direct, chiar dacă sunt incompatibile<br />
cu valorile <strong>de</strong>clarate ale organizaţiei.<br />
În relaţie cu procesul <strong>de</strong> construcţie a strategiilor, Steiss (2003) consi<strong>de</strong>ră că scopurile pot<br />
fi clasificate ca fiind:<br />
- scopuri <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare societală (rezultatele organizaţiei contribuie la <strong>de</strong>zvoltarea propriului<br />
mediu <strong>şi</strong> societăţii);<br />
- scopuri legate <strong>de</strong> membri sau clientelă (rezultatele afectează <strong>de</strong>zvoltarea grupurilor ţintă);<br />
- scopuri <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare organizaţională (resursele sunt folosite pentru <strong>de</strong>zvoltarea<br />
organizaţiei ca entitate capabilă să acţioneze eficace <strong>şi</strong> eficient).<br />
Obiective: rezultate specifice (această diferenţă <strong>în</strong>tre scopuri <strong>şi</strong> obiective este subtilă <strong>şi</strong> nu<br />
<strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna uşor <strong>de</strong> realizat). Este <strong>de</strong> precizat aici că nu toate obiectivele se plasează la acela<strong>şi</strong><br />
nivel <strong>de</strong> importanţă <strong>şi</strong> ca atare putem vorbi aici <strong>de</strong> o ierarhie a obiectivelor <strong>şi</strong> <strong>de</strong> priorităţi<br />
strategice.<br />
Avantaj competitiv: analiza competitorului, evaluarea resurselor acestuia, construcţia unei<br />
poziţii avantajoase faţă <strong>de</strong> acesta pe piaţă.<br />
Firmele private (Rabin, Miller, Hildreth, 2000) văd <strong>de</strong>zvoltarea managementului strategic<br />
ca fiind direct legată <strong>de</strong> două elemente principale:<br />
- concurenţa cu competitorii <strong>de</strong> pe piaţă; <strong>de</strong>zvoltarea unei perspective strategice este<br />
esenţială pentru rezistenţa la atacurile competiţiei <strong>şi</strong> pentru dominarea acesteia.<br />
Analiza competitivă analizează forţele majore prezente <strong>în</strong>tr-un sector industrial particular -<br />
forţa cumpărătorilor <strong>şi</strong> furnizorilor, produsele substituibile, concurenţa - <strong>în</strong> i<strong>de</strong>ea câştigării unui<br />
avantaj semnificativ prin intermediul unor strategii precum diferenţierea faţă <strong>de</strong> concurenţă sau<br />
selectarea segmentelor industriale <strong>în</strong> care există şanse mari <strong>de</strong> control. În mediul industrial<br />
principalele pericole la adresa firmei (Porter, 1995) se referă la:<br />
1. Rivalitatea <strong>în</strong>tre firmele existente <strong>de</strong>ja pe piaţă;
2. Ameninţarea noilor veniţi pe piaţă;<br />
3. Puterea <strong>de</strong> negociere a clienţilor;<br />
4. Puterea <strong>de</strong> negociere a furnizorilor;<br />
5. Ameninţarea noilor produse (care le pot <strong>în</strong>locui pe cele vechi, tradiţionale).<br />
Exerciţiu: un producător european <strong>de</strong> automobile este confruntat cu probleme majore <strong>în</strong><br />
contextul creşterii concurenţei pe piaţă venite din partea producătorilor europeni, americani <strong>şi</strong><br />
japonezi. Ce alternative strategice poate <strong>de</strong>fini acesta pentru ameliorarea situaţiei?<br />
- exploatarea oportunităţilor apărute pentru <strong>de</strong>zvoltarea organizaţiei. În lipsa unei<br />
perspective strategice managerul privat poate pier<strong>de</strong> oportunităţi favorabile, posibil <strong>de</strong><br />
prevăzut; acest lucru poate avea consecinţe <strong>de</strong>zastruoase pentru firma <strong>în</strong> cauză,<br />
incluzând chiar falimentul.<br />
Exerciţiu: Daţi un exemplu <strong>în</strong> care datorită lipsei <strong>de</strong> perspectiva strategică o firmă privată<br />
a pierdut oportunităţi semnificative <strong>şi</strong> a experimentat probleme majore.<br />
Ca atare managementul strategic a fost preluat <strong>de</strong> către sectorul privat ca o modalitate <strong>de</strong> a<br />
răspun<strong>de</strong> la un mediu dinamic, caracterizat <strong>de</strong> existenţa unei concurenţe acerbe. Definirea<br />
activităţii organizaţiei pe termen mediu <strong>şi</strong> lung nu reprezintă un lux ci o condiţie necesară<br />
supravieţuirii. Această viziune utilitaristă <strong>de</strong>fineşte abordarea strategică <strong>în</strong> sectorul privat.<br />
Ca <strong>şi</strong> modalitate <strong>de</strong> analiză <strong>şi</strong> interpretare managementul strategic poate fi abordat din<br />
diferite puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re (Morgan, 1980, Zanetti <strong>şi</strong> Cunningham, 2000, p. 546):<br />
1. perspectiva ecologică care ve<strong>de</strong> managementul strategic ca o interacţiune <strong>în</strong>tre organizaţie<br />
<strong>şi</strong> mediul acesteia; cel mai important lucru se referă aici la analiza mediului pentru<br />
i<strong>de</strong>ntificarea constrângerilor sau oportunităţilor;<br />
2. perspectiva axată pe luarea <strong>de</strong>ciziilor, care analizează procesul <strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziilor<br />
strategice <strong>în</strong> organizaţie;<br />
3. perspectiva axată pe <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> care analizează managementul strategic din punctul <strong>de</strong><br />
ve<strong>de</strong>re al li<strong>de</strong>rului; cel mai important aspect este cine ia <strong>de</strong>ciziile strategice <strong>şi</strong> care este<br />
profilul acestei persoane (sau grup).<br />
Diferenţele <strong>în</strong>tre cele trei abordări sunt semnificative <strong>şi</strong> orientează analiza procesului<br />
strategic <strong>în</strong> direcţii diferite. Fiecare dintre ele are argumente care pot dovedi importanţa propriului<br />
punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re: nu poţi <strong>în</strong>ţelege strategia organizaţiei <strong>în</strong> lipsa analizei mediului; nu poţi <strong>în</strong>ţelege<br />
strategia organizaţiei <strong>în</strong> lipsa analizei modului <strong>în</strong> care se iau <strong>de</strong>ciziile strategice; nu poţi <strong>în</strong>ţelege<br />
strategiile organizaţiei fără să ştii cine le ia <strong>şi</strong> care sunt trăsăturile acestei persoane sau grup. Acest<br />
lucru nu semnifică <strong>în</strong>să faptul că ele nu pot fi combinate <strong>în</strong>tr-un proces mai complex <strong>de</strong> <strong>în</strong>ţelegere<br />
a managementului strategic.<br />
O altă problemă importantă <strong>în</strong> discuţia referitoare la managementul strategic se referă la<br />
modul <strong>în</strong> care este <strong>în</strong>ţeles <strong>de</strong>mersul strategic <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong> (Rabin, Miller, Hildreth, 2000). Pe <strong>de</strong> o<br />
parte avem abordarea raţională (sau sinoptică) care ve<strong>de</strong> elaborarea strategiilor ca fiind un proces<br />
logic <strong>şi</strong> liniar. Organizaţia <strong>de</strong>fineşte secvenţial obiectivele, analizează mediul, i<strong>de</strong>ntifică<br />
ameninţări <strong>şi</strong> oportunităţi, elaborează strategii, selectează cea mai bună alegere <strong>în</strong> termeni<br />
raţionali <strong>şi</strong> o implementează.<br />
Este vorba practic <strong>de</strong> un efort <strong>de</strong> maximizare a câştigurilor organizaţiei printr-o abordare<br />
raţională clasică. Pe <strong>de</strong> altă parte alţi teoreticieni (Lindblom, 1959, 1979) au formulat obiecţii la<br />
adresa acestei interpretări <strong>şi</strong> au propus abordarea incrementală <strong>în</strong> managementul strategic. Pe<br />
baza principiului „raţionalităţii limitate” ei susţin că organizaţia nu este nici pe <strong>de</strong>parte atât <strong>de</strong><br />
raţională <strong>şi</strong> obiectivă pe cât presupune teoria sinoptică.
Managerii tind să ia <strong>de</strong>cizii bazate <strong>în</strong> principal pe realităţi presante cu care se confruntă la<br />
un moment dat <strong>şi</strong> nu pe planuri vagi <strong>de</strong> viitor. De câte ori sunt confruntaţi cu o criză tendinţa va fi<br />
să ia măsuri <strong>de</strong> remediere rapidă a situaţiei chiar dacă acest lucru <strong>în</strong>seamnă distrugerea strategiei<br />
pe termen lung; puţini dintre ei sunt capabili să <strong>de</strong>păşească această condiţionare.<br />
Procesul strategic este prea complex <strong>şi</strong> neclar pentru a putea fi abordat atât <strong>de</strong> raţional.<br />
Olsen <strong>şi</strong> Eadie (1982) au sintetizat cele mai importante categorii <strong>de</strong> rezerve la adresa aplicării<br />
managementului strategic <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>:<br />
- procesul formal <strong>de</strong> planificare este prezentat a fi mult mai raţional <strong>şi</strong> analitic <strong>de</strong>cât este cu<br />
a<strong>de</strong>vărat; <strong>de</strong>signul acestuia este prea abstract pentru a putea lua <strong>în</strong> calcul dinamica sociopolitică<br />
specifică oricărei <strong>organizaţii</strong>;<br />
- procesul formal <strong>de</strong> planificare strategică este prea rigid <strong>şi</strong> <strong>în</strong>cet pentru a răspun<strong>de</strong> <strong>în</strong> mod<br />
a<strong>de</strong>cvat unui mediu <strong>în</strong> schimbare;<br />
- procesul formal <strong>de</strong> planificare acţionează împotriva creativităţii <strong>şi</strong> inovaţiei.<br />
Ca atare, abordarea strategică trebuie să fie mult mai mult bazată pe adaptare la<br />
schimbările mediului, pe <strong>în</strong>văţare („<strong>organizaţii</strong>le trebuie să <strong>în</strong>veţe pentru a supravieţui”, Ketl,<br />
1994, p. 22) <strong>şi</strong> pe negociere cu diferiţii actori interesaţi din domeniu. Conform i<strong>de</strong>ii „step by step<br />
and by small <strong>de</strong>gree” (“„pas cu pas <strong>şi</strong> <strong>în</strong> gra<strong>de</strong> mici”, Lindblom, 1959, p. 81) procesul strategic<br />
reprezintă un proces <strong>în</strong> <strong>de</strong>sfăşurare <strong>în</strong> care organizaţia <strong>în</strong>vaţă din interacţiunea cu mediul <strong>şi</strong> ceilalţi<br />
participanţi.<br />
Trebuie să ne fie clar <strong>în</strong>să că abordarea incrementală nu semnifică <strong>în</strong> nici un fel eliminarea<br />
raţionalităţii din cadrul procesului strategic; ea propune mai <strong>de</strong>grabă o combinaţie <strong>de</strong> raţionalitate<br />
<strong>şi</strong> intuiţie, <strong>de</strong> raţionalitate <strong>şi</strong> asimilare <strong>de</strong> cunoştinţe noi. De altfel aceasta confruntare <strong>în</strong>tre cele<br />
două teorii sugerează cel mai bine esenţa managementului strategic <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>, plasat continuu<br />
<strong>în</strong>tre raţiune <strong>şi</strong> instinct.<br />
Managerul public trebuie să î<strong>şi</strong> plaseze acţiunea <strong>în</strong>tre alegeri ce ţin <strong>de</strong> o atitudine reactivă<br />
(ce reacţionează la schimbările apărute <strong>în</strong> mediu) sau proactivă (ce <strong>în</strong>cearcă să anticipeze<br />
schimbările din mediu <strong>şi</strong> să le speculeze <strong>în</strong> folosul organizaţiei)<br />
O altă dilemă a <strong>organizaţii</strong>lor se referă la modalitatea <strong>de</strong> stabilire a strategiilor care poate fi<br />
(Zanetti, Cunningham, 2000):<br />
- un <strong>de</strong>mers ierarhic, autoritar. Conducerea organizaţiei stabileşte obiectivele <strong>şi</strong> strategiile<br />
iar nivelurile medii <strong>şi</strong> inferioare nu fac <strong>de</strong>cât să o aplice fără comentarii<br />
- un proces participativ <strong>în</strong> care managementul superior <strong>de</strong>fineşte doar viziunea generală a<br />
organizaţiei <strong>şi</strong> implică nivelurile inferioare <strong>în</strong> <strong>de</strong>finirea obiectivelor <strong>şi</strong> strategiilor.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte ne putem <strong>în</strong>treba ce este cel mai important <strong>în</strong>tr-o organizaţie: să existe o<br />
mentalitate <strong>şi</strong> o gândire strategică, capabilă să orienteze continuu activitatea organizaţiei <strong>în</strong> funcţie<br />
<strong>de</strong> obiective pe terme mediu <strong>şi</strong> lung? să existe un proces formal <strong>şi</strong> raţional <strong>de</strong> planificare care să<br />
stabilească pas cu pas misiuni, obiective, strategii, alternative, implementare, evaluare etc? să<br />
existe documente strategice cât mai vaste, care „să <strong>de</strong>a bine”? să fie capabilă să aplice strategii<br />
<strong>de</strong>finite la nivel politic? Fiecare dintre aceste <strong>în</strong>trebări ne pune <strong>în</strong> faţa unei abordări diferite,<br />
capabile să modifice fundamental acţiunea la nivel strategic a organizaţiei.<br />
Dacă consi<strong>de</strong>răm că cel mai important lucru este legat <strong>de</strong> existenţa unor documente,<br />
<strong>în</strong>treaga capacitate a organizaţiei se va concentra pe realizarea acestora chiar dacă ele nu au nici o<br />
legătură cu realitatea. Dacă accentul va că<strong>de</strong>a pe <strong>de</strong>zvoltarea gândirii strategice la nivelul<br />
instituţiei procesul este mult mai complicat <strong>şi</strong> presupune activităţi <strong>de</strong> restructurare a structurii<br />
organizaţiei, motivare, training etc.
Conceptul general <strong>de</strong> management strategic poate presupune că atare o abordare diferită <strong>în</strong><br />
ceea ce priveşte sectorul principal <strong>de</strong> interes. În efortul <strong>de</strong> <strong>în</strong>ţelegere sau formulare a strategiilor<br />
manageriale (Bryson, 1995) se pot accentua aspecte diferite precum:<br />
- sistemele <strong>de</strong> planificare strategică; accentul ca<strong>de</strong> aici pe procesul <strong>de</strong> planificare strategică<br />
ca un <strong>de</strong>mers raţional <strong>şi</strong> organizat;<br />
- analiza participanţilor/actorilor; accentul ca<strong>de</strong> aici pe analiza persoanelor <strong>şi</strong> grupurilor<br />
interesate, puterea <strong>şi</strong> influenţa lor, capacitatea <strong>de</strong> negociere etc. Strategia particulară<br />
adoptată reprezintă rezultatul unui proces <strong>de</strong> confruntare <strong>în</strong>tre grupuri interesate;<br />
- managementul problemelor strategice; accentul ca<strong>de</strong> aici pe i<strong>de</strong>ntificarea problemelor<br />
fundamentale cu care organizaţia se confruntă <strong>şi</strong> pe rezolvarea lor;<br />
- negocieri strategice; <strong>de</strong>zvoltarea strategiilor este văzută ca un proces puternic politizat, <strong>în</strong><br />
care activitatea cea mai importantă se referă la negocieri <strong>şi</strong> compromisuri continue.<br />
O altă problemă se leagă <strong>de</strong> logica construcţiei procesului strategic:<br />
- unele abordări consi<strong>de</strong>ră că obiectivele sunt stabilite din start <strong>de</strong> către instanţe externe sau<br />
interne iar procesul <strong>de</strong> planificare strategică se va raporta la aceste obiective <strong>de</strong>ja existente<br />
<strong>şi</strong> va stabili numai strategiile <strong>de</strong> atingere a acestora;<br />
- alte abordări văd stabilirea scopurilor <strong>şi</strong> obiectivelor organizaţiei ca fiind parte a<br />
procesului <strong>de</strong> planificare strategică <strong>şi</strong> nu o realitate pre-existentă.<br />
Aşa cum putem observa, structurarea procesului strategic presupune modalităţi diferite <strong>de</strong><br />
abordare <strong>şi</strong> metodologii diverse. Prezentarea tuturor acestor dileme urmăreşte nu doar trecerea <strong>în</strong><br />
revistă a <strong>de</strong>zbaterilor teoretice referitoare la managementul strategic ci <strong>şi</strong> punerea <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă a<br />
complexităţii domeniului, tratat <strong>de</strong> multe ori simplist <strong>de</strong> către politicieni, manageri funcţionari sau<br />
cetăţeni.<br />
Abordarea strategică <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong><br />
Odată ce ne-am familiarizat cu problemele legate <strong>de</strong> managementul strategic general va<br />
trebui să ve<strong>de</strong>m <strong>în</strong> ce măsură acesta este aplicabil <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>. Aşa cum s-a mai<br />
discutat, acestea <strong>de</strong>ţin o serie <strong>de</strong> caracteristici specifice care afectează tipul <strong>de</strong> management<br />
aplicabil lor; <strong>în</strong> mod evi<strong>de</strong>nt latura strategică a managementului nu se poate sustrage acestei<br />
realităţi. Care ar fi principalele elemente care influenţează aplicarea <strong>de</strong>mersului strategic <strong>în</strong><br />
instituţiile <strong>publice</strong>?<br />
- misiunile <strong>şi</strong> scopurile organizaţiei <strong>publice</strong> sunt <strong>de</strong>seori <strong>de</strong>finite <strong>în</strong> reglementări legale;<br />
acest lucru afectează una din componentele esenţiale ale managementului strategic:<br />
flexibilitatea <strong>şi</strong> posibilitatea realizării unor schimbări strategice la nivelul organizaţiei;<br />
chiar dacă managerul public vrea să reorienteze organizaţia <strong>în</strong> ceea ce priveşte re<strong>de</strong>finirea<br />
scopurilor sau misiunilor, acest lucru va fi uneori imposibil din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re legal;<br />
- lipsa concurenţei; aşa cum am observat, unul dintre elementele care au stat la baza<br />
<strong>de</strong>zvoltării managementului strategic <strong>în</strong> sectorul privat a fost avantajul competitiv,<br />
necesitatea <strong>de</strong> a specula oportunităţile pieţei mai bine <strong>de</strong>cât competiţia. În cazul sectorului<br />
privat inexistenţa competitorului sau competiţia inegală <strong>în</strong>seamnă lipsa unui stimulent<br />
esenţial pentru <strong>de</strong>zvoltarea abordărilor strategice. Managerul public nu va <strong>în</strong>ţelege la fel <strong>de</strong><br />
bine ca <strong>şi</strong> cel privat importanţa planificării <strong>şi</strong> managementului strategic;<br />
- existenţa unor obiective vagi <strong>şi</strong> generale; <strong>de</strong> multe ori <strong>de</strong>finirea obiectivelor <strong>în</strong> sectorul<br />
public este un proces vag <strong>şi</strong> neclar. Deci<strong>de</strong>nţii politici preferă obiectivele generale pentru<br />
că ele sunt mult mai uşor <strong>de</strong> „vândut” politic <strong>şi</strong> permit i<strong>de</strong>ntificarea unor grupuri mari <strong>de</strong>
alegători cu acestea. Acela<strong>şi</strong> limbaj neclar tin<strong>de</strong> să caracterizeze <strong>de</strong> multe ori <strong>de</strong>finirea<br />
politicilor <strong>publice</strong> sau a strategiilor specifice;<br />
- perioa<strong>de</strong>le <strong>de</strong> timp incluse <strong>în</strong> documentele strategice sunt <strong>de</strong> multe ori prea reduse;<br />
politicienii nu au răbdare pentru a ve<strong>de</strong>a rezultate pe termen lung. Ei doresc rezultate<br />
imediate <strong>şi</strong> vizibile, pe care să le poată prezenta publicului. Ca atare strategiile pe termen<br />
scurt sunt preferate celor pe termen lung;<br />
- chiar dacă se reuşeşte stabilirea unor strategii pe termen lung perioa<strong>de</strong>le electorale sunt<br />
capabile să ducă la distrugerea acestora. Noua putere poate să aibă o viziune total diferită<br />
<strong>în</strong>tr-un domeniu sau altul <strong>şi</strong> să modifice sau anuleze ceea ce guvernanţii prece<strong>de</strong>nţi au<br />
consi<strong>de</strong>rat a fi opţiuni strategice;<br />
- coaliţiile politice pot fi instabile; ca atare, la scurt timp după stabilirea unei strategii,<br />
dispariţia sprijinului politic o poate face inaplicabilă;<br />
- stabilirea obiectivelor <strong>în</strong> sectorul public reprezintă un proces mult mai larg <strong>de</strong>cât <strong>în</strong> cel<br />
privat; influenţa combinată a actorilor politici <strong>şi</strong> administrativi, a mass-media, grupurilor<br />
<strong>de</strong> interes, cetăţeanului etc duc la un proces complicat <strong>de</strong> structurare a scopurilor <strong>şi</strong><br />
obiectivelor organizaţiei <strong>publice</strong>;<br />
- lipsa informaţiei necesare sau lipsa capacităţii <strong>de</strong> analiză a informaţiei poate duce la<br />
formularea <strong>de</strong>fectuoasă a strategiilor. Acela<strong>şi</strong> lucru se va <strong>în</strong>tâmpla dacă resursa umană<br />
existentă nu are pregătirea necesară <strong>în</strong> domeniu (Hughes, 1998);<br />
- greutatea stabilirii unor rezultate măsurabile <strong>în</strong> sectorul public;<br />
- asumarea riscurilor nu reprezintă un tip <strong>de</strong> comportament <strong>în</strong>curajat <strong>de</strong> sectorul public.<br />
Elaborarea unor strategii presupune luarea <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizii riscante.<br />
Toate aceste elemente ne arată principalele probleme cu care <strong>de</strong>mersul <strong>de</strong> planificare<br />
strategică se va confrunta <strong>în</strong> domeniul public. Ele nu semnifică <strong>în</strong> nici un fel lipsa posibilităţilor<br />
<strong>de</strong> aplicare a planificării <strong>şi</strong> managementului strategic <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> ci atenţionează<br />
managerul asupra punctelor sensibile.<br />
Tendinţele mo<strong>de</strong>rne referitoare la o perspectiva managerială <strong>în</strong> sectorul public <strong>şi</strong> la<br />
promovarea abordărilor specifice domeniului privat („next steps initiative” <strong>în</strong> Marea Britanie sau<br />
„reinventig government” <strong>în</strong> Statele Unite) au semnificat creşterea accentului pus pe abordările<br />
strategice.<br />
Societăţile <strong>de</strong>mocratice mo<strong>de</strong>rne folosesc abordarea strategică atât la nivel central cât <strong>şi</strong> la<br />
nivel local. Exemplele la nivel central sunt numeroase <strong>şi</strong> se <strong>în</strong>tind <strong>de</strong> la programul <strong>de</strong> guvernare<br />
prezentat <strong>de</strong> fiecare guvern la <strong>în</strong>vestitura <strong>în</strong> parlament, până la strategii sectoriale <strong>de</strong>finite <strong>de</strong><br />
ministere sau agenţii guvernamentale. Problemele principale la acest nivel se leagă <strong>de</strong> jocul<br />
politic.<br />
De multe ori obiectivele stabilite nu sunt cele mai bune <strong>în</strong> termeni raţionali ci cele mai<br />
bune <strong>în</strong> termeni politici (capabile să construiască compromisul politic); alteori ele sunt vagi <strong>şi</strong><br />
imposibil <strong>de</strong> implementat. Trebuie să precizăm <strong>în</strong>să că <strong>de</strong>finirea unui proces strategic, chiar<br />
imperfect, reprezintă un pas <strong>în</strong>ainte <strong>în</strong> promovarea unui nou tip <strong>de</strong> guvernare bazată pe i<strong>de</strong>ea<br />
performanței <strong>şi</strong> a eficacităţii.<br />
La nivel local situaţia este <strong>şi</strong> mai interesantă. Administraţiile <strong>publice</strong> locale se confruntă cu<br />
situaţii complexe caracterizate <strong>de</strong> creşterea responsabilităţilor, diminuarea resurselor venite <strong>de</strong> la<br />
bugetul central, concurenţa crescută din partea altor administraţii locale (pentru atragerea <strong>de</strong><br />
fonduri sau investiţii), aşteptări tot mai mari din partea cetăţenilor <strong>şi</strong> comunităţii.<br />
Pentru a funcţiona acceptabil <strong>în</strong> acest mediu dificil ele trebuie să asimileze o viziune<br />
strategică clară, capabilă să îi ducă „un pas <strong>în</strong>aintea celorlalţi”. Probabil administraţiile locale se
situează la acest moment cel mai aproape <strong>de</strong> situaţia firmei private presată <strong>de</strong> competitori să<br />
speculeze oportunităţile strategice <strong>în</strong>tr-un joc cu suma zero (ceea ce câştig eu pierd ceilalţi). În<br />
structurarea abordării strategice ele au <strong>şi</strong> atuuri importante care ţin <strong>de</strong> creşterea libertăţii <strong>de</strong><br />
acţiune (pe baza <strong>de</strong>scentralizării <strong>şi</strong> autonomiei locale) <strong>şi</strong> apariţia unor funcţionari publici mai bine<br />
pregătiţi din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re profesional.<br />
Managerii publici locali nu au nici o scuză <strong>în</strong> cazul <strong>în</strong> care nu profită <strong>de</strong> avantajele oferite<br />
<strong>de</strong> aplicarea managementului <strong>şi</strong> planificării strategice. Definirea unor strategii <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare<br />
comunitară, economică, urbană etc reprezintă o necesitate <strong>şi</strong> nu un lux. Aceste strategii pot fi mai<br />
mult sau mai puţin complexe; uneori cele mai simple i<strong>de</strong>i pot duce la efecte majore pe termen<br />
lung.<br />
Este interesant exemplul unui primar american al unui oraş mic, care nu prezenta nimic<br />
<strong>de</strong>osebit: nu <strong>de</strong>ţinea industrii semnificative, nu avea populaţie mare, obiective turistice majore,<br />
sau alte atuuri „tradiţionale”; evi<strong>de</strong>nt că această realitate avea consecinţe directe (și negative) la<br />
nivelul bugetului local. Ca atare el a <strong>în</strong>ţeles că trebuie făcută o alegere strategică <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare a<br />
oraşului, bazată pe resursele scăzute existente.<br />
Ea a vizat construcţia unei imagini noi: „oraşul florilor”; <strong>în</strong>tregul oraş a fost împodobit cu<br />
flori <strong>şi</strong> s-a trecut la un marketing agresiv <strong>în</strong> domeniu. În scurt timp orăşelul <strong>în</strong> cauza a <strong>de</strong>venit<br />
vestit, atrăgând zeci <strong>de</strong> mii <strong>de</strong> vizitatori anual <strong>şi</strong> construind o <strong>în</strong>treagă industrie turistică ce<br />
furnizează resurse financiare majore la bugetul local. Costurile implicate au fost mici <strong>şi</strong> s-au<br />
referit nu atât la resurse financiare ci la creativitate <strong>şi</strong> tehnici <strong>de</strong> marketing public.<br />
Acest exemplu reprezintă <strong>în</strong>să doar un caz minor, ce pune <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă importanţa<br />
alegerilor strategice. La niveluri mai complexe se situează <strong>de</strong>finirea strategiilor <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare<br />
comunitară (Steiss, 2003). O astfel <strong>de</strong> strategie presupune reunirea unui corp comun format din<br />
reprezentanţii administraţiei locale <strong>şi</strong> ai comunităţii (oameni <strong>de</strong> afaceri, <strong>organizaţii</strong> nonguvernamentale,<br />
asociaţii cetăţeneşti etc) care să <strong>de</strong>finească strategia <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare economică<br />
locală pe 5 sau 10 ani.<br />
În acest caz parteneriatul public privat se referă la structurarea procesului strategic <strong>şi</strong><br />
implementarea lui. În acest caz vizunea reprezintă imaginea comună a administraţiei <strong>şi</strong><br />
comunităţii referitoare la cum se vrea să arate oraşul <strong>în</strong> viitor. Misiunea este <strong>de</strong>finită <strong>de</strong><br />
reglementări legale <strong>şi</strong> <strong>de</strong> acte interne. Scopul poate fi reprezentat <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltarea economică <strong>şi</strong><br />
creşterea prosperităţii cetăţeanului. Obiectivele se pot referi la creşterea atractivităţii economice a<br />
oraşului. Strategiile pot viza: <strong>de</strong>zvoltarea infrastructurii, diversificarea activităţilor economice,<br />
atragerea <strong>de</strong> investitori etc. Acţiunile operaţionale (programele) pot viza acţiuni <strong>de</strong> marketing,<br />
scă<strong>de</strong>rea taxelor, construcţia unor noi spaţii comerciale etc. Implicarea comunităţii este esenţială<br />
pentru că numai astfel strategiile <strong>de</strong>finite vor avea sprijinul necesar pentru a fi aplicate.<br />
Dacă managerul public nu <strong>în</strong>ţelege importanţa iniţierii unui asemenea proces nu <strong>în</strong>seamnă<br />
că nici comunitatea nu o va face. Dacă reprezentanţii comunităţii sunt cei care vor pune la punct<br />
planul strategic atunci administraţia locală va fi <strong>în</strong>tr-o postură foarte proastă: va trebui să adopte o<br />
poziţie <strong>de</strong>fensivă, se va raporta la un plan strategic pe care nu l-a gândit ea <strong>şi</strong> poate nu se află <strong>în</strong><br />
concordanţă cu propriile obiective, va fi atacată datorită lipsei <strong>de</strong> preocupare referitoare la viitorul<br />
comunităţii.<br />
În directă legătură cu aceste concluzii trebuie să precizăm că o interpretare interesantă a<br />
managementului strategic (Johnson, Scholes, 2000, p. 165) se axează pe i<strong>de</strong>ea că strategiile din<br />
<strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> se bazează nu atât pe abordări raţionale cât pe interacţiunea dintre actorii<br />
interesaţi <strong>de</strong> activitatea organizaţiei <strong>în</strong> cauză (persoane <strong>şi</strong> grupuri <strong>de</strong> interes).
În momentul <strong>în</strong> care organizaţia doreşte să construiască o strategie <strong>în</strong>tr-un domeniu anume<br />
ea va trebui, <strong>în</strong> primul rând, să i<strong>de</strong>ntifice actorii interesaţi <strong>şi</strong> puterea <strong>de</strong> care aceştia dispun. În<br />
funcţie <strong>de</strong> analiza <strong>în</strong> cauză, ea va trata cu cei mai puternici <strong>şi</strong> influenţi actori interesaţi <strong>şi</strong> va fi<br />
capabilă să aplice cu succes politicile dorite datorită sprijinului acestora. Matricea <strong>de</strong> analiză se<br />
structurează după cum urmează, pe două variabile: putere <strong>şi</strong> interes:<br />
Putere<br />
Tabelul 4: Matricea <strong>de</strong> analiză a actorilor interesați și a puterii acestora <strong>în</strong><br />
elaborarea unei strategii<br />
Nivel <strong>de</strong> interes<br />
Scăzut Ridicat<br />
Scăzut A. Efort minimal B. De informat<br />
Ridicat C. De menţinut satisfacţia D. Actor cheie<br />
Această analiză se poate face vis-a-vis <strong>de</strong> orice strategie particulară promovată <strong>de</strong> o<br />
instituţie publică. Ea poate viza o situaţie existentă sau o situaţie dorită; diferenţele <strong>în</strong>tre cei doi<br />
termeni vor arăta un<strong>de</strong> trebuie acţionat pentru a avea succes <strong>în</strong> promovarea strategiei <strong>în</strong> cauză.<br />
Sursele <strong>de</strong> putere pot fi reprezentate <strong>de</strong>:<br />
a) În interiorul organizaţiei:<br />
- puterea formală (ierarhică);<br />
- puterea informală (carismă);<br />
- controlul resurselor strategice;<br />
- <strong>de</strong>ţinerea <strong>de</strong> cunoştinţe specializate;<br />
- controlul mediului (capacităţi <strong>de</strong> negociere);<br />
- implicare la nivel <strong>de</strong> implementare (capacitate discreţionară).<br />
b) În exteriorul organizaţiei<br />
- controlul resurselor strategice (resurse financiare, umane, sprijin politic etc);<br />
- implicare la nivel <strong>de</strong> implementare;<br />
- <strong>de</strong>ţinerea <strong>de</strong> cunoştinţe specializate (contractori);<br />
- putere informală (relaţii <strong>şi</strong> reţele);<br />
Organizaţiile <strong>publice</strong> pot promova abordări diferite <strong>în</strong> <strong>de</strong>finirea strategiilor. Wechleser <strong>şi</strong><br />
Backoff (1986) au i<strong>de</strong>ntificat patru tipuri <strong>de</strong> strategii promovate <strong>de</strong> instituţii <strong>publice</strong>:<br />
- o strategie <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare – <strong>în</strong> cazul instituţiilor <strong>publice</strong> ce <strong>de</strong>ţin obiective <strong>şi</strong> surse<br />
in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> finanţare. Managerii au o in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă semnificativă <strong>în</strong> structurarea<br />
capacităţilor, resurselor <strong>şi</strong> performanţei organizaţiei <strong>şi</strong> se folosesc <strong>de</strong> acest lucru pentru a o<br />
<strong>de</strong>zvolta;<br />
- o strategie <strong>de</strong> transformare - În acest caz instituţiile <strong>publice</strong> sunt obligate, datorită<br />
presiunilor diverse (politice, sociale, economice etc) să î<strong>şi</strong> modifice tipul <strong>de</strong> funcţionare <strong>de</strong>
la simpla „gestionare” tradiţională la promovarea unui management performant subsumat<br />
clienţilor <strong>şi</strong> comunităţii;<br />
- o strategie <strong>de</strong> protecţie – <strong>în</strong> cazul instituţiilor care au <strong>de</strong> <strong>în</strong>fruntat un criticism puternic din<br />
partea mass-media <strong>şi</strong> legislativului precum aşteptări crescute din partea publicului <strong>şi</strong><br />
posibile scă<strong>de</strong>ri ale alocaţiilor bugetare. Aceste instituţii vor <strong>în</strong>tări controlul intern, vor<br />
<strong>în</strong>cerca să reducă „profilul public” al organizaţiei, să <strong>în</strong>tărească relaţia cu legislativul <strong>şi</strong> să<br />
î<strong>şi</strong> protejeze nivelurile <strong>de</strong> finanţare;<br />
- o strategie politică – <strong>în</strong> cazul instituţiilor care <strong>în</strong>cearcă, <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> modificarea<br />
structurilor <strong>de</strong> putere, ce pot influenţa <strong>de</strong>cisiv organizaţia, să ia <strong>de</strong>cizii favorabile grupului<br />
politic câştigător.<br />
De asemenea, pot exista (Miles <strong>şi</strong> Snow, 1978) mai multe tipuri <strong>de</strong> reacţie a instituţiilor<br />
<strong>publice</strong> din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al <strong>de</strong>ciziilor strategice:<br />
- apărătorii – apar <strong>în</strong> medii stabile <strong>şi</strong> <strong>în</strong>cearcă să î<strong>şi</strong> protejeze poziţia <strong>de</strong>ţinută, accentuând<br />
centralizarea;<br />
- analiticii – corespund unor contexte <strong>de</strong> schimbare mo<strong>de</strong>rată <strong>şi</strong> permit o <strong>de</strong>zvoltare<br />
controlată a proceselor inovatoare;<br />
- prospectorii – sunt <strong>de</strong> găsit <strong>în</strong> medii <strong>de</strong> dinamism <strong>şi</strong> creştere - ei caută oportunităţi <strong>şi</strong> î<strong>şi</strong><br />
asumă riscuri, promovând un management <strong>de</strong>scentralizat <strong>şi</strong> organic;<br />
- reactivii – pot fi i<strong>de</strong>ntificaţi <strong>în</strong> orice context, operând fără un scop clar, răspunzând<br />
provocărilor existente pe măsură ce acestea apar.<br />
Planificare <strong>şi</strong> management strategic<br />
În acest subcapitol vom <strong>în</strong>cerca să explicăm diferenţa existentă <strong>în</strong>tre planificarea <strong>şi</strong><br />
managementul strategic <strong>şi</strong> să oferim un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> planificare strategică pentru <strong>organizaţii</strong>le<br />
<strong>publice</strong>.<br />
<strong>Management</strong>ul strategic a evoluat <strong>de</strong>-a lungul timpului <strong>în</strong> ceea ce priveşte complexitatea<br />
abordărilor (Gluck, Kaufman, Waleck, 1982); cele 4 faze principale <strong>de</strong> evoluţie sunt:<br />
1. planificarea bugetară care se referă la compararea rezultatelor cu obiectivele bugetare;<br />
2. planificarea bazată pe realizarea unor analize/previziuni care <strong>în</strong>cearcă să prevadă evoluţia<br />
organizaţiei pe perioa<strong>de</strong> mai lungi;<br />
3. planificare structurată pe relaţia cu mediul (planificarea strategică) <strong>în</strong> care se <strong>în</strong>cearcă<br />
realizarea unei conectări cu piaţa <strong>şi</strong> competitorii;<br />
4. managementul strategic care semnifică <strong>în</strong>globarea abordării strategice la nivelul<br />
organizaţiei <strong>şi</strong> relaţionarea planificării cu sistemele <strong>de</strong> control, motivare, cultură<br />
organizaţională etc.<br />
De<strong>şi</strong> <strong>de</strong> multe ori planificarea <strong>şi</strong> managementul strategic sunt consi<strong>de</strong>rate a fi acela<strong>şi</strong> lucru,<br />
ele reprezintă concepte diferite. Planificarea reprezintă procese <strong>şi</strong> tehnici specifice pentru<br />
construcţia unei abordări strategice <strong>în</strong> organizaţie. Ea vizează un efort raţional, secvenţial, <strong>de</strong><br />
structurare pas cu pas a unei strategii organizaţionale.<br />
Planificarea strategică are meritul <strong>de</strong> a fi adus pentru prima dată <strong>în</strong> discuţie doi termeni<br />
foarte importanţi: misiunea organizaţiei <strong>şi</strong> analiza mediului (Hax <strong>şi</strong> Majluf, 1984; Hughes, 1998).<br />
Analiza mediului semnifică o analiză obiectivă a oportunităţilor <strong>şi</strong> ameninţărilor apărute <strong>în</strong> mediul<br />
organizaţiei, care trebuie puse <strong>în</strong> legătură cu misiunea organizaţiei <strong>şi</strong> capacităţile ei interne.<br />
Planificarea strategică poate fi văzută ca „un efort disciplinat <strong>de</strong> a produce <strong>de</strong>cizii<br />
fundamentale ce mo<strong>de</strong>lează natura <strong>şi</strong> direcţia activităţilor guvernamentale, <strong>în</strong> cadrul preve<strong>de</strong>rilor<br />
constituţionale” (Olsen <strong>şi</strong> Eadie, 1982). Bryson (1987, p. 11) <strong>de</strong>fineşte planificarea ca fiind „un
efort disciplinat <strong>de</strong> a produce <strong>de</strong>cizii <strong>şi</strong> acţiuni fundamentale care <strong>de</strong>finesc <strong>şi</strong> ghi<strong>de</strong>ază ce este<br />
organizaţia, ce face <strong>şi</strong> <strong>de</strong> ce o face. Pentru a furniza cele mai bune rezultate planificarea necesită<br />
un proces larg dar efectiv <strong>de</strong> colectare a informaţiei, <strong>de</strong>zvoltare <strong>şi</strong> explorare a alternativelor<br />
strategice <strong>şi</strong> un accent pe impactul viitor al <strong>de</strong>ciziilor prezente”.<br />
O analiză <strong>de</strong>taliată a planificării strategice furnizează următoarele componente:<br />
- misiuni <strong>şi</strong> scopuri generale formulate <strong>de</strong> managerii situaţi la nivelurile superioare <strong>şi</strong><br />
furnizând cadrul <strong>în</strong> care sunt <strong>de</strong>zvoltate strategiile;<br />
- analiza mediului ce constă <strong>în</strong> i<strong>de</strong>ntificarea <strong>şi</strong> analiza factorilor ce trebuie luaţi <strong>în</strong><br />
consi<strong>de</strong>rare <strong>în</strong> momentul formulării strategiilor organizaţionale;<br />
- evaluarea structurii interne <strong>şi</strong> a resurselor, evaluare ce i<strong>de</strong>ntifică punctele slabe/puternice<br />
ale organizaţiei <strong>în</strong> i<strong>de</strong>ea inclu<strong>de</strong>rii unei varietăţi <strong>de</strong> factori <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>raţiile <strong>de</strong> ordin<br />
strategic;<br />
- formularea, evaluarea <strong>şi</strong> selectarea strategiilor;<br />
- implementarea <strong>şi</strong> controlul planurilor strategice;<br />
- evaluarea rezultatelor <strong>şi</strong> evoluţiilor.<br />
Osborne <strong>şi</strong> Gaebler (1993) consi<strong>de</strong>ră că planificarea strategică reprezintă procesul <strong>de</strong><br />
examinare a situaţiei actuale <strong>şi</strong> traiectoriei viitoare a unei <strong>organizaţii</strong> sau comunităţi, stabilind<br />
scopuri, <strong>de</strong>zvoltând o strategie <strong>de</strong> atingere a acestora <strong>şi</strong> măsurând rezultatele; acest efort<br />
presupune un număr <strong>de</strong> pa<strong>şi</strong> distincţi:<br />
- analiza internă <strong>şi</strong> externă a situaţiei;<br />
- diagnoza sau i<strong>de</strong>ntificarea problemelor cheie cu care se confruntă organizaţia;<br />
- <strong>de</strong>finirea misiunilor fundamentale ale organizaţiei;<br />
- articularea scopurilor principale ale organizaţiei;<br />
- <strong>de</strong>zvoltarea unei viziuni: cum arată succesul organizaţional;<br />
- <strong>de</strong>zvoltarea unei strategii <strong>de</strong> realizare a viziunii <strong>şi</strong> scopurilor;<br />
- <strong>de</strong>zvoltarea unei programări <strong>în</strong> timp a strategiei;<br />
- măsurarea <strong>şi</strong> evaluarea rezultatelor.<br />
Teoreticienii au <strong>de</strong>zvoltat o serie <strong>de</strong> <strong>de</strong>finiţii <strong>şi</strong> <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>le legate <strong>de</strong> planificarea strategică;<br />
pe lângă <strong>de</strong>finiţiile amintite mai sus vom <strong>în</strong>cerca să oferim aici un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> planificare strategică<br />
bazat pe teoriile lui Bryson (1995) <strong>şi</strong> Nutt <strong>şi</strong> Backoff (1992). Principalii pa<strong>şi</strong> ai structurării unui<br />
mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> planificare strategică sunt:<br />
- iniţierea procesului <strong>de</strong> planificare strategică; acest lucru semnifică reunirea unui „grup <strong>de</strong><br />
management strategic” (5-10 persoane), format atât din manageri superiori cât <strong>şi</strong> din<br />
funcţionari plasaţi la nivel operaţional. Acest grup va fi principala entitate <strong>de</strong> construcţie a<br />
planificării strategice<br />
- realizarea unei analize a istoriei organizaţiei <strong>şi</strong> a situaţiei sale actuale Analiza modului <strong>în</strong><br />
care a evoluat organizaţia <strong>de</strong>-a lungul timpului va da informaţii semnificative atât <strong>în</strong> ceea<br />
ce priveşte structura, cât <strong>şi</strong> mentalităţile existente<br />
- clarificarea misiunilor <strong>şi</strong> valorilor organizaţiei. De ce există organizaţia <strong>şi</strong> ce urmăreşte<br />
ea? Care sunt valorile care stau la baza funcţionării sale? Acest proces este mult mai dificil<br />
<strong>de</strong>cât se cre<strong>de</strong> la o primă ve<strong>de</strong>re pentru că misiunile organizaţiei nu sunt <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna<br />
<strong>de</strong>finite clar iar valorile prezentate oficial nu sunt neapărat <strong>şi</strong> cele ce ghi<strong>de</strong>ază <strong>în</strong> mod real<br />
activitatea instituţiei. Misiunile organizaţiei pot fi conţinute atât <strong>în</strong> reglementări legale cât<br />
<strong>şi</strong> <strong>în</strong> documente interne ale organizaţiei.<br />
- aplicarea analizei SWOT. Analiza SWOT (numită uneori <strong>şi</strong> analiză situaţională) se referă<br />
la două planuri:
a) analiza mediului organizaţiei pentru i<strong>de</strong>ntificarea oportunităţilor <strong>şi</strong> ameninţărilor.<br />
Administraţia publică tradiţională a promovat un mo<strong>de</strong>l „insular” criticat, obsedat <strong>de</strong> funcţionarea<br />
internă a aparatului <strong>şi</strong> interesat prea puţin <strong>de</strong> mediul extern. Organizaţiile <strong>publice</strong> trăiesc <strong>în</strong>să <strong>în</strong>trun<br />
mediu complex ce prezintă ameninţări <strong>şi</strong> oportunităţi, iar <strong>de</strong>zvoltarea unei perspective<br />
strategice presupune realizarea unei imagini clare a poziţiei instituţiei <strong>publice</strong> <strong>în</strong>tr-un peisaj<br />
complex. Instituţiile <strong>publice</strong> tind a fi mai mult reactive <strong>de</strong>cât pro-active <strong>în</strong> relaţia cu mediul, iar<br />
acest lucru are consecinţe majore <strong>în</strong> <strong>de</strong>finirea procesului strategic;<br />
b) diagnoza internă a organizaţiei pentru a i<strong>de</strong>ntifica punctele slabe (slăbiciuni) <strong>şi</strong> punctele<br />
tari (atuuri) <strong>în</strong> ceea ce priveşte funcţionarea internă a organizaţiei. Deficienţele majore existente<br />
<strong>în</strong> funcţionarea internă pot aduce organizaţia <strong>în</strong>tr-o poziţie vulnerabilă. De aceea ea trebuie să aibă<br />
o imagine clară a situaţiei <strong>în</strong> care se află din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al capacităţilor interne <strong>de</strong><br />
funcţionare (resurse umane, financiare, tehnice, <strong>de</strong> timp, analizate atât <strong>în</strong> termeni cantitativi cât <strong>şi</strong><br />
calitativi). Lipsa capacităţilor <strong>de</strong> analiză internă conduce la imposibilitatea <strong>de</strong> <strong>de</strong>finire a unei<br />
perspective strategice ce va fi aplicată cu a<strong>de</strong>vărat.<br />
Cei 4 termeni principali sunt:<br />
- Weaknesses/Slăbiciuni. Ce nu funcţionează bine <strong>în</strong> organizaţie? Care sunt sursele<br />
<strong>de</strong> funcţionare ineficientă <strong>şi</strong> ineficace?<br />
- Strenghts/Atuuri. Ce funcţionează bine <strong>în</strong> organizaţie? Care sunt punctele ei forte?<br />
Ce face organizaţia pentru a <strong>în</strong>registra rezultate pozitive?<br />
- Opportunities/Oportunităţi. Care sunt evenimentele din mediul organizaţiei care<br />
pot acţiona <strong>în</strong> interesul acesteia? Care sunt posibilele schimbări externe care pot fi<br />
speculate?<br />
- Threats/Ameninţări. Care sunt schimbările din jurul organizaţiei care pot afecta<br />
negativ existenţa <strong>şi</strong> funcţionarea ei? Care sunt ameninţările la adresa ei? (ele pot<br />
veni din surse multiple: concurenţa, schimbări politice, schimbări economice,<br />
schimbări tehnologice etc.).<br />
Graniţa dintre aceşti termeni poate fi <strong>în</strong>să foarte sensibilă. Atuurile <strong>de</strong> astăzi pot <strong>de</strong>veni<br />
slăbiciunile <strong>de</strong> mâine. În acela<strong>şi</strong> timp, pericolele din mediul organizaţiei pot <strong>de</strong>veni oportunităţi.<br />
De aceea este importantă inteligenţa <strong>şi</strong> capacitatea managerului <strong>de</strong> a reacţiona la un mediu <strong>în</strong><br />
schimbare <strong>şi</strong> <strong>de</strong> a <strong>în</strong>cerca să gân<strong>de</strong>ască <strong>în</strong> perspectivă.<br />
1. I<strong>de</strong>ntificarea problemelor strategice cu care se confruntă organizaţia. Pe baza etapelor<br />
anterioare se pot i<strong>de</strong>ntifica problemele strategice ale organizaţiei – adică problemele care<br />
sunt atât <strong>de</strong> importante <strong>în</strong>cât vor influenţa funcţionarea ei pe termen lung <strong>şi</strong> <strong>de</strong> o manieră<br />
<strong>de</strong>terminantă. Ele trebuie tratate cu foarte multă atenţie, separat <strong>de</strong> problemele<br />
operaţionale, rutiniere <strong>şi</strong> vor sta la baza tuturor strategiilor organizaţiei.<br />
2. Formularea unor strategii care să rezolve problemele strategice i<strong>de</strong>ntificate. Strategiile<br />
trebuie să fie construite <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> resursele existente <strong>şi</strong> nu pe baza imaginaţiei.<br />
3. Analiza alternativelor/strategiilor existente. Acest lucru se face <strong>în</strong> general <strong>şi</strong> acolo un<strong>de</strong><br />
este posibil pe baza analizei cost–beneficii (ACB). ACB presupune că o alternativă anume<br />
este preferată pentru că beneficiile obţinute <strong>în</strong> cadrul ei sunt mai mari <strong>de</strong>cât costurile<br />
implicate. Acest lucru presupune <strong>în</strong> general i<strong>de</strong>ea că atât beneficiile cât <strong>şi</strong> costurile pot fi<br />
exprimate <strong>în</strong> termeni financiari. În mod evi<strong>de</strong>nt realizarea unei cuantificări precise nu este<br />
facilă <strong>în</strong> domeniul public (cum putem cuantifica valoarea vieţii unei persoane X <strong>şi</strong> limita<br />
<strong>de</strong> costuri pe care un spital poate <strong>în</strong> mod „raţional” să o aloce pentru salvarea ei?). Cu<br />
toate acestea ACB poate fi foarte utilă pentru managerul sectorului public atunci când el
trebuie să aleagă <strong>în</strong>tre diferite opţiuni. OECD (1997) a <strong>de</strong>finit un set <strong>de</strong> criterii referitoare<br />
la ACB:<br />
- analizele cost-beneficiu sunt folositoare pentru compararea efectelor favorabile <strong>şi</strong><br />
nefavorabile ale politicilor <strong>publice</strong>;<br />
- <strong>de</strong>ci<strong>de</strong>nţii publici nu trebuie să excludă costurile <strong>şi</strong> beneficiile diferitelor politici;<br />
pentru stabilirea priorităţilor ei trebuie să utilizeze analizele economice;<br />
- ACB ar trebui solicitată pentru toate <strong>de</strong>ciziile majore (pentru a explica <strong>în</strong> mod raţional<br />
<strong>de</strong> ce se fac anumite alegeri <strong>şi</strong> nu altele; <strong>în</strong> lipsa acestei analize se vor <strong>în</strong>tâlni cazuri<br />
frecvente <strong>în</strong> care beneficiile aşteptate sunt mai mici <strong>de</strong>cât costurile). Cu toate acestea<br />
instituţiile <strong>publice</strong> nu trebuie limitate <strong>în</strong> analizele lor numai la nivelul abordărilor costbeneficii;<br />
- atunci când este posibil costurile <strong>şi</strong> beneficiile trebuie cuantificate;<br />
- chiar dacă analizele se raportează <strong>în</strong> principal la raportul cost-beneficii, nu trebuie<br />
uitată analiza consecinţelor unei acţiuni iniţiate.<br />
Analiza opţiunilor existente trebuie făcută <strong>în</strong> termeni <strong>de</strong> fezabilitate; unele strategii sunt<br />
construite <strong>în</strong> lipsa analizei serioase a posibilităţilor <strong>de</strong> acţiune existente pentru organizaţie (<strong>în</strong><br />
termeni <strong>de</strong> posibilitate <strong>de</strong> acţiune legală, resurse <strong>de</strong>ţinute, sprijin politic etc.).<br />
4. Implementarea strategiilor selectate Cele mai frumoase strategii nu <strong>în</strong>seamnă nimic dacă<br />
nu sunt puse <strong>în</strong> aplicare. Transferul lor la nivel operaţional reprezintă un proces dificil <strong>şi</strong><br />
complex. În acest punct resursa umană este foarte importantă: ea poate să blocheze sau să<br />
ajute. În cazul <strong>în</strong> care <strong>de</strong>finirea strategiilor s-a făcut „la niveluri <strong>în</strong>alte”, fără consultarea<br />
personalului, aceştia pot fi <strong>de</strong>zinteresaţi, confuzi sau ostili. De foarte multe ori neglijarea<br />
acestui aspect a dus la anularea unor strategii bine <strong>de</strong>finite. Succesul implementării<br />
strategiilor este direct legat <strong>de</strong> capacitatea managerului <strong>de</strong> a construi coaliţii puternice<br />
(cetăţeni, politicieni, mass media, grupuri <strong>de</strong> interes etc.) care să susţină <strong>de</strong>mersul<br />
strategic.<br />
5. Evaluarea rezultatelor <strong>în</strong> lipsa unui proces <strong>de</strong> evaluare a rezultatelor organizaţia se va<br />
confrunta cu diferenţe mari <strong>în</strong>tre rezultatele dorite <strong>şi</strong> cele obţinute <strong>în</strong> mod real. Ea nu va şti<br />
niciodată <strong>în</strong> ce măsură obiectivele au fost atinse, ce a funcţionat bine <strong>şi</strong> ce nu a funcţionat,<br />
ce trebuie remediat etc.<br />
Acest mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong>fineşte un posibil proces <strong>de</strong> planificare strategică aplicabil <strong>în</strong> organizaţia<br />
publică. El furnizează doar structura generală, fiind necesare activităţi diversificate pentru punerea<br />
<strong>în</strong> aplicare a fiecărui pas amintit. Managerul public trebuie să <strong>în</strong>ţeleagă faptul că aplicarea<br />
planificării strategice reprezintă un proces complicat, care necesită resurse, creativitate <strong>şi</strong> muncă<br />
susţinută.<br />
Ca atare putem consi<strong>de</strong>ra planificarea ca fiind un proces raţional <strong>şi</strong> structurat <strong>de</strong><br />
construcţie a unei strategii organizaţionale pe baza unei relaţii cu următorii factori:<br />
Mediu – Planificare strategică – Capacităţi interne – Implementare – Evaluare<br />
<strong>Management</strong>ul strategic (Ansoff, 1988, Toft, 1989, Hax <strong>şi</strong> Majluf, 1984) este consi<strong>de</strong>rat a<br />
fi o formă evoluată a abordării strategice, ce conţine planificarea strategică dar merge mai <strong>de</strong>parte<br />
<strong>de</strong>cât aceasta. De ce reprezintă managementul strategic un concept mai larg? Pentru că el pune<br />
conectează organizaţia cu procesul <strong>de</strong> planificare strategică la toate nivelurile sale.<br />
Pentru a avea succes, planificarea trebuie relaţionată cu organizaţia <strong>în</strong> toate aspectele<br />
importante: cultura organizaţională, motivarea personalului, sistemele <strong>de</strong> măsurare a<br />
performantelor, structura <strong>şi</strong> <strong>de</strong>signul organizaţional etc. Rolul managementului strategic este să
integreze viziunea strategică la toate nivelurile organizaţiei <strong>şi</strong> să utilizeze toate resursele existente<br />
pentru atingerea obiectivelor <strong>de</strong>finite <strong>în</strong> condiţii <strong>de</strong> eficienţă, economie a resurselor <strong>şi</strong> calitate.<br />
<strong>Management</strong>ul strategic (Steiss, 1985, p.9) este preocupat aşadar cu luarea din timp a<br />
<strong>de</strong>ciziei asupra a ceea ce va trebui să facă organizaţia <strong>în</strong> viitor (planificare), <strong>de</strong>terminând cine o va<br />
face, cum o va face (managementul resurselor) <strong>şi</strong> monitorizând activităţile aflate <strong>în</strong> <strong>de</strong>rulare<br />
(control <strong>şi</strong> evaluare).<br />
Planificarea nu trebuie văzută ca un efort separat, izolat <strong>de</strong> organizaţie, care vizează<br />
stabilirea unor strategii teoretice pe care nu le va lua nimeni <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare. Planificarea <strong>şi</strong><br />
managementul strategic sunt capabile nu doar să <strong>de</strong>finească scopurile <strong>şi</strong> obiectivele organizaţiei ci<br />
<strong>şi</strong> să formuleze strategii cu un impact real. Ele se referă la structurarea capacităţilor interne ale<br />
organizaţiei pentru specularea oportunităţilor <strong>şi</strong> ameninţărilor din mediu, stabilirea unei direcţii<br />
generale <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare <strong>şi</strong> alocarea resurselor pentru atingerea ei <strong>în</strong> cele mai bune condiţii.<br />
Elemente sensibile <strong>în</strong> aplicarea managementului strategic<br />
Asimilarea unei abordări strategice este obligatorie pentru organizaţia publică mo<strong>de</strong>rnă.<br />
Managerul public se va confrunta <strong>în</strong>să <strong>în</strong> promovarea acestui <strong>de</strong>mers cu o varietate <strong>de</strong> obstacole<br />
<strong>de</strong> a căror existenţă trebuie să fie conştient. Tratarea simplistă a procesului strategic conduce la<br />
lipsa oricărui impact pozitiv asupra activităţii organizaţiei. Vom aminti <strong>în</strong> ceea ce urmează câteva<br />
din elementele „sensibile” ale managementului strategic:<br />
- managementul strategic este un mod <strong>de</strong> a îmbunătăţi activitatea managerului public; mulţi<br />
manageri tind să <strong>în</strong>ţeleagă abordarea strategică ca fiind un fel <strong>de</strong> modă, o etichetă necesară<br />
pentru „a arăta bine”. Aşa cum remarca Bryson (1988, p.56) „orice proces <strong>de</strong> planificare<br />
strategică este justificabil numai <strong>în</strong> cazul <strong>în</strong> care ajută factorii <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie să gân<strong>de</strong>ască <strong>şi</strong><br />
să acţioneze strategic. Planificarea strategică nu este un scop <strong>în</strong> sine ci mai <strong>de</strong>grabă un set<br />
<strong>de</strong> concepte ce îi ajută pe lea<strong>de</strong>ri să ia <strong>de</strong>cizii importante <strong>şi</strong> să iniţieze acţiuni importante”;<br />
- managementul strategic trebuie tratat la justa valoare, fără a-i neglija importanţa dar <strong>şi</strong><br />
fără a-l consi<strong>de</strong>ra o soluţie miracol. Mulţi manageri au tendinţa <strong>de</strong> a se situa la una dintre<br />
cele două extreme, cu efecte negative asupra funcţionării organizaţiei;<br />
- planificarea strategică nu reprezintă o activitate separată, izolată <strong>de</strong> funcţionarea<br />
organizaţiei. Anumiţi manageri consi<strong>de</strong>ră că planificarea reprezintă un efort pur teoretic<br />
realizat <strong>în</strong>tr-un birou <strong>de</strong> persoane lipsite <strong>de</strong> orice contact cu realitatea. De fapt, planificarea<br />
trebuie să fie legată <strong>în</strong> mod direct <strong>de</strong> structurile <strong>şi</strong> funcţionarea organizaţiei;<br />
- <strong>de</strong>mersul strategic nu este exclusiv atributul managementului superior. Organizaţia trebuie<br />
să integreze gândirea <strong>şi</strong> acţiunea strategică la toate nivelurile;<br />
- managementul <strong>şi</strong> planificarea strategică nu <strong>în</strong>seamnă numai elaborarea unor documente.<br />
De foarte multe ori managerii tind să minimizeze importanţa <strong>de</strong>mersului strategic <strong>şi</strong> ca<br />
atare singurul rezultat este reprezentat <strong>de</strong> documente voluminoase, fără nici un impact real<br />
<strong>şi</strong> pozitiv la nivelul performanţelor instituţionale;<br />
- <strong>în</strong> elaborarea strategiilor <strong>publice</strong> este recomandată implicarea comunităţii <strong>şi</strong> cetăţeanului<br />
<strong>de</strong> câte ori acest lucru este posibil; <strong>în</strong> lipsa implicării <strong>în</strong> procesul strategic a grupurilor<br />
afectate <strong>de</strong> strategia <strong>în</strong> cauză există o şansă semnificativă ca acestea să se opună<br />
implementării ei;<br />
- Implementarea reprezintă un concept esenţial <strong>în</strong> managementul strategic. De multe ori<br />
cele mai frumoase strategii nu au avut nici un efect datorită problemelor la nivel <strong>de</strong><br />
implementare. Strategiile nu se autoimplementează (Bozeman, Straussman, 1990) iar<br />
responsabilitatea pentru punerea lor <strong>în</strong> aplicare revine managerului. Mulţi manageri<br />
iniţiază procese largi <strong>de</strong> planificare strategică fără să se gân<strong>de</strong>ască dacă există sau nu
condiţiile necesare pentru a le pune <strong>în</strong> practică. Aceste condiţii sunt (adaptat după Steiss,<br />
2003, p. 61):<br />
1. Li<strong>de</strong>rii organizaţiei sunt implicaţi <strong>în</strong> proces <strong>şi</strong> îl susţin <strong>în</strong> mod real;<br />
2. Crizele majore care pot afecta grav procesul <strong>de</strong> planificare sunt i<strong>de</strong>ntificate <strong>şi</strong><br />
rezolvate <strong>în</strong>aintea <strong>de</strong>marării lui;<br />
3. <strong>Management</strong>ul trebuie să <strong>în</strong>ţeleagă care este finalitatea planificării strategice <strong>şi</strong> să<br />
<strong>de</strong>finească clar <strong>şi</strong> realist aşteptările;<br />
4. Trebuie <strong>în</strong>ţeles că procesul strategic presupune afectarea unor resurse importante;<br />
fără acestea nu există şanse <strong>de</strong> succes;<br />
5. Pentru reu<strong>şi</strong>ta planificării strategice este necesară realizarea unor coaliţii<br />
suficient <strong>de</strong> puternice pentru a susţine promovarea <strong>şi</strong> aplicarea strategiilor<br />
selectate.<br />
Înainte <strong>de</strong> a <strong>în</strong>cepe activitatea <strong>de</strong> planificare managerul public trebuie să î<strong>şi</strong> pună câteva<br />
<strong>în</strong>trebări simple legate <strong>de</strong> posibilele piedici ce pot apărea, structurarea suportului pentru strategii<br />
(din partea cetăţenilor, mass-media, politicienilor etc), existenţa resurselor necesare, capacitatea <strong>şi</strong><br />
interesul birocraţiei <strong>de</strong> a o aplica.<br />
Să nu uităm că implementarea unei strategii este imposibilă fără participarea structurilor<br />
administrative; dacă acestea sunt neinteresate sau ostile faţă <strong>de</strong> strategiile <strong>de</strong>finite implementarea<br />
va fi imposibilă; pe <strong>de</strong> altă parte există posibilitatea ca birocraţia să fie pur <strong>şi</strong> simplu incapabilă să<br />
le realizeze (datorită capacităţilor scăzute, incompetenţei etc).<br />
Managerul trebuie să analizeze această problemă din timp <strong>şi</strong> să ia măsurile necesare, dacă<br />
doreşte cu a<strong>de</strong>vărat să promoveze o abordare strategică. Justificările ulterioare legate <strong>de</strong><br />
„sabotajul birocratic” nu îi minimizează responsabilitatea pentru eşec.<br />
- managementul strategic reprezintă un proces continuu, raportat la un mediu <strong>în</strong> schimbare. El<br />
nu trebuie gândit static, <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> obiective rigi<strong>de</strong>, ci trebuie să se adapteze la noile realităţi<br />
<strong>şi</strong> cerinţe.<br />
Exerciţiu:<br />
Pornind <strong>de</strong> la aspectele teoretice incluse <strong>în</strong> capitolul 4 – Planificare <strong>şi</strong> management<br />
strategic <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong>, <strong>şi</strong> <strong>de</strong> la pa<strong>şi</strong>i unei planificări strategice <strong>de</strong>scri<strong>şi</strong> <strong>de</strong> Bryson<br />
(1995) <strong>şi</strong> Nutt <strong>şi</strong> Backoff (1992), realizaţi un plan strategic al unei <strong>organizaţii</strong> <strong>publice</strong> (preferabil<br />
cea <strong>în</strong> care sunteţi angajat) pentru o perioada <strong>de</strong> 3-5 ani care să atingă următoarele 3 aspecte<br />
majore:<br />
- analiza organizaţională –analiză SWOT, analiză PEST<br />
- clarificarea viziunii, misiunii <strong>şi</strong> a scopurilor <strong>şi</strong> obiectivelor organizaţiei<br />
- i<strong>de</strong>ntificarea probelemelor organizaţiei<br />
- i<strong>de</strong>ntificarea stakehol<strong>de</strong>rilor –actoriilor coin<strong>de</strong>resaţi <strong>de</strong> acțiunea <strong>de</strong> planificare<br />
- <strong>de</strong>zvoltarea unui plan strategic –analiza alternativelor<br />
- plan <strong>de</strong> implementare <strong>şi</strong> evaluare a strategiei<br />
Bibliografie suplimentară:<br />
1. Heath R. L., Palenchar M. J., (ed) Strategic Issues <strong>Management</strong>: Organizations and Public<br />
Policy Challenges, Sage Publications, Inc; 2nd ed., 2008.<br />
2. Thompson A. A., Strickland, Strategic <strong>Management</strong>: Concepts and Cases, Irwin/McGraw-<br />
Hill; 13th edition, 2003.
V. LEADERSHIP ÎN SECTORUL PUBLIC<br />
Importanţa temei <strong>în</strong> contextul administraţiei <strong>publice</strong><br />
Lea<strong>de</strong>rship-ul este consi<strong>de</strong>rat a fi unul dintre cele mai importante elemente care contribuie<br />
la succesul sau la insuccesul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>şi</strong> <strong>de</strong>ci la <strong>de</strong>zvoltarea organizaţională. Atunci când<br />
<strong>organizaţii</strong>le (din sectorul public sau privat) suferă un <strong>de</strong>zastru, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re economic,<br />
politic sau administrativ, cea mai frecventă explicaţie invocată se referă la lipsa <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului. În<br />
domeniul public, un astfel <strong>de</strong> <strong>de</strong>zastru se materializează <strong>în</strong> servicii <strong>de</strong> proastă calitate pentru<br />
cetăţeni.<br />
Multe dintre activităţile <strong>organizaţii</strong>lor <strong>şi</strong> instituţiilor care operează <strong>în</strong> domeniul public se<br />
referă la realizarea unor programe sau la <strong>în</strong><strong>de</strong>plinirea unor obiective. Aceste activităţi strategice<br />
sunt <strong>în</strong> responsabilitatea conducerii acestor <strong>organizaţii</strong>: Astfel, se poate spune că, <strong>de</strong> multe ori,<br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul este cel mai important factor atunci când se analizează succesul sau insuccesul unui<br />
program (atingerea sau ne-atingerea unui obiectiv) (Grover Starling). În fond, cine altcineva, să-<strong>şi</strong><br />
asume responsabilitatea <strong>în</strong> caz <strong>de</strong> eşec dacă nu conducerea organizaţiei?<br />
Lea<strong>de</strong>rship-ul este, <strong>de</strong> asemenea, foarte important atunci când vorbim <strong>de</strong> relaţiile existente<br />
<strong>în</strong>tre membrii organizaţiei <strong>şi</strong> <strong>de</strong> motivarea personalului <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>şi</strong> instituţiilor<br />
<strong>publice</strong>. Având <strong>în</strong> ve<strong>de</strong>re faptul că angajaţii (funcţionarii publici) unei <strong>organizaţii</strong>/instituţii <strong>publice</strong><br />
sunt, <strong>în</strong> general, stimulaţi mai slab, din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re material; cadrele <strong>de</strong> conducere (li<strong>de</strong>rii<br />
formali) trebuie să compenseze această lipsă <strong>şi</strong> să stimuleze angajaţii pentru atingerea obiectivelor<br />
organizaţionale.<br />
Studiul comportamentului managerial (sau studierea stilurilor <strong>de</strong> conducere), manifestă<br />
importanță pentru sectorul public (dar <strong>şi</strong> pentru cel privat) <strong>şi</strong> din următoarele consi<strong>de</strong>rente (Zlate<br />
Mielu):<br />
- Practicarea unui anumit tip <strong>de</strong> comportament managerial (sau unui anumit stil <strong>de</strong><br />
conducere) are efecte asupra climatului psihologic, socioafectiv, relaţional din cadrul<br />
<strong>organizaţii</strong>lor, cât <strong>şi</strong> asupra productivităţii muncii;<br />
- Prin stilul <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> practicat, conducătorul influenţează modul <strong>în</strong> care gân<strong>de</strong>sc<br />
subordonaţii.<br />
- Stilul <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> practicat influenţează modul <strong>în</strong> care conducătorul este perceput <strong>de</strong><br />
către subordonaţi. Dupa părerea lui Traian Herseni există conducători care <strong>de</strong><strong>şi</strong> sunt<br />
valoro<strong>şi</strong> (din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re profesional) ei ajung să fie respin<strong>şi</strong> <strong>de</strong> subordonaţi pentru că<br />
au un stil <strong>de</strong> conducere gre<strong>şi</strong>t (sau ineficace).<br />
Astfel, stilul <strong>de</strong> conducere practicat este un element important a oricărei strategii eficiente<br />
<strong>de</strong> conducere (Zlate Mielu).<br />
Definirea termenului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong><br />
Una din problemele cel mai <strong>de</strong>s invocate <strong>în</strong> ceea ce priveşte succesele sau insuccesele<br />
sectorului public <strong>şi</strong> privat se referă la <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>; probabil că una dintre cele mai <strong>de</strong>s invocate<br />
explicaţii pentru <strong>de</strong>zastrul economic, politic sau administrativ se referă la lipsa <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului;<br />
pentru un politician ofensa supremă poate fi reprezentată <strong>de</strong> constatarea lipsurilor sale <strong>în</strong> acest<br />
domeniu. În ceea ce priveşte statutul li<strong>de</strong>rilor <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> avem <strong>de</strong>-a face cu un<br />
set consistent <strong>de</strong> mituri: actul <strong>de</strong>cizional este raţional, li<strong>de</strong>rii controlează toate aspectele vieţii<br />
organizaţionale, elaborează strategii coerente, se ocupă <strong>de</strong> toate problemele apărute, beneficiază<br />
<strong>de</strong> sisteme <strong>de</strong> informaţie computerizată complexe <strong>şi</strong> eficiente <strong>şi</strong> <strong>de</strong> consilieri competenţi etc. În<br />
realitate, problema conducerii <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> nu se situează <strong>în</strong> acest context ordonat <strong>şi</strong>
previzibil; caracteristicile <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului <strong>în</strong> administraţia publică sunt mult mai prozaice: <strong>de</strong>ciziile<br />
sunt <strong>de</strong> multe ori reactive, bazate pe intuiţie <strong>şi</strong> experienţă, sarcinile <strong>de</strong> amănunt aglomerează p<strong>în</strong>ă<br />
la refuz agenda <strong>şi</strong> trec pe planul secund luarea <strong>de</strong>ciziilor strategice iar munca managerului tin<strong>de</strong> a<br />
fi mult mai puţin legată <strong>de</strong> elemente <strong>de</strong> raţionalitate, predictibilitate <strong>şi</strong> control <strong>de</strong>plin. Pe <strong>de</strong> altă<br />
parte este dificil să limităm extin<strong>de</strong>rea <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului doar la anumite nivele - această funcţie este<br />
larg răsp<strong>în</strong>dită la nivelul oricărei societăţi.<br />
Multe tentative <strong>de</strong> <strong>de</strong>finire a <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului au fost realizate <strong>în</strong> cadrul ştiinţelor sociale;<br />
diferitele abordări <strong>şi</strong> puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re <strong>în</strong>tîlnite aici au <strong>de</strong>monstrat interesul extrem pe care acest<br />
subiect l-a exercitat. Prin <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> (Rainey, 1997) majoritatea oamenilor <strong>în</strong>ţeleg capacitatea unei<br />
persoane <strong>de</strong> a mobiliza <strong>şi</strong> direcţiona capaciţăţile membrilor unei <strong>organizaţii</strong> pentru atingerea<br />
scopurilor <strong>de</strong>finite. Această <strong>de</strong>finiţie generală implică <strong>în</strong> mod aproape automat dirijarea atenţiei<br />
asupra unor termeni precum putere, influenţă sau autoritate (văzută ca exercitarea legitimă a<br />
puterii); <strong>de</strong> asemenea se pot pune <strong>în</strong>trebări legate <strong>de</strong> relaţia lea<strong>de</strong>rhip - management; avem <strong>de</strong> a<br />
face cu categorii subordonate, corespon<strong>de</strong>nte, redundante?<br />
Deţinerea poziţiei <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r presupune ocuparea unui loc distinct <strong>în</strong> arhitectura<br />
organizaţională <strong>şi</strong> oferă accesul la un tip <strong>de</strong> comportamente <strong>şi</strong> abordări diferite <strong>de</strong> cele ale<br />
majorităţii membrilor (evi<strong>de</strong>nt, atît timp cît sunt justificate <strong>de</strong> dorinţa conducătorului <strong>de</strong> a<br />
satisface interese comune); această poziţie presupune responsabilităţi <strong>şi</strong> oferă oportunităţi <strong>şi</strong><br />
beneficii; <strong>de</strong> aici sensibilitatea crescută a acestei arii <strong>şi</strong> presiunile permanente exercitate <strong>în</strong> cadrul<br />
ei. În orice instituţii ale sistemului adminitsrativ vom <strong>în</strong>tîlni o varietate <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri formali care se<br />
bucură <strong>de</strong> autoritate <strong>în</strong> virtutea tradiţiei birocratice <strong>de</strong>finite <strong>de</strong> Weber; teoretic ei î<strong>şi</strong> ocupă poziţiile<br />
datorită competenţelor <strong>de</strong>monstrate, promovează un proces <strong>de</strong> <strong>de</strong>cizie raţional <strong>şi</strong> respectă cadrul<br />
legal <strong>de</strong> acţiune. Dincolo <strong>de</strong> aceste poziţii formale (care nu se <strong>în</strong>cadrează atît <strong>de</strong> str<strong>în</strong>s <strong>în</strong> regulile<br />
teoretice) există o multitudine <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri informali care exercită o influenţă variabilă dar inevitabilă;<br />
multe instituţii administrative au constatat din experienţa proprie că, paradoxal, un efort <strong>de</strong> control<br />
total al activităţilor organizaţiei prin intermediul reţelelor formale <strong>şi</strong> neglijarea aspectelor ce se<br />
plasau <strong>în</strong> afara acestora conduce <strong>în</strong> mod automat la <strong>de</strong>zvoltarea unor reţele informale extrem <strong>de</strong><br />
puternice (nu putem exclu<strong>de</strong> <strong>de</strong> aici posibilitatea contopirii celor două nivele prin apariţia unor<br />
li<strong>de</strong>ri formali dotaţi cu carismă sau abilităţi <strong>de</strong> comunicare informală <strong>de</strong>osebite). Conştientizarea<br />
acestor realităţi <strong>şi</strong> folosirea relaţiilor informale <strong>de</strong> către nivelul managerial poate evita ajungerea<br />
la situaţia cea mai nefericită reprezentată <strong>de</strong> existenţa a două reţele - formală <strong>şi</strong> informală ce<br />
urmăresc obiective diferite <strong>şi</strong> care poate afecta <strong>în</strong> mod <strong>de</strong>terminant activitatea organizaţiei.<br />
Existenţa <strong>în</strong>să<strong>şi</strong> a poziţiei <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r se bazează pe o interacţiune <strong>în</strong> interiorul grupului; accesul la<br />
această poziţie se bazează pe <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>rea comunităţii că individul <strong>în</strong> cauză este capabil, mai mult<br />
<strong>de</strong>cît alţii, să realizeze interesele acesteia; pe <strong>de</strong> altă parte li<strong>de</strong>rul reprezintă o persoană capabilă să<br />
i<strong>de</strong>ntifice existenţa unor nevoi nesatisfăcute <strong>în</strong> interiorul grupului <strong>şi</strong> să se erijeze <strong>în</strong> poziţia <strong>de</strong><br />
apărător al acestora, poziţie ce poate fi păstrată atît timp cît efortul său este <strong>în</strong>cununat cu succes.<br />
Termenul <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> este unul <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> permisiv, <strong>în</strong> sensul că acestuia i se pot atribui<br />
mai multe <strong>în</strong>ţelesuri. Dacă ne uităm <strong>în</strong> dicţionarul explicativ al limbii române o să observăm un<br />
prim sens al <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului, <strong>şi</strong> anume cel <strong>de</strong> conducere sau <strong>de</strong> funcţie <strong>de</strong> conducere. De<strong>şi</strong> această<br />
<strong>de</strong>finiţie este <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> clară (dacă vorbim <strong>de</strong> lea<strong>de</strong>r<strong>de</strong>rship, vorbim <strong>de</strong> conducere), dată fiind<br />
complexitatea si implicaţiile sociale majore ale termenului este necesară o <strong>de</strong>finire mai<br />
cuprinzătoare a termenului care să includă un scop al acestuia. În acest sens, mai mulţi autori au<br />
<strong>în</strong>cercat să <strong>de</strong>finească termenul <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>.<br />
Unele <strong>de</strong>finiţii pun accentul pe conducere ca proces. De exemplu Elliot Jaques <strong>şi</strong> Stephen<br />
Clement <strong>de</strong>finesc <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul ca fiind: „procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o
direcţie pentru una sau mai multe persoane <strong>şi</strong>-i <strong>de</strong>termină să acţioneze împreună cu<br />
competenţă <strong>şi</strong> <strong>de</strong>plină <strong>de</strong>dicare <strong>în</strong> ve<strong>de</strong>rea realizării lor”.<br />
Alte <strong>de</strong>finiţii ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului pun accentul pe capacitatea li<strong>de</strong>rului <strong>de</strong> a-i <strong>de</strong>termina pe<br />
oameni să facă ceva (ce nu ar fi făcut <strong>de</strong> bună voie) pentru <strong>în</strong><strong>de</strong>plinirea unor obiective sau a unui<br />
scop comun. O a treia abordare <strong>în</strong> <strong>de</strong>finirea <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului pune accent pe relaţiile interumane<br />
care se stabilesc <strong>în</strong> cadrul acestuia. Astfel, Robert Tannenbaum, Irving Wescheler <strong>şi</strong> Fred<br />
Massarik <strong>de</strong>finesc <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul ca fiind „o influenţă inter-personală, exercitată <strong>în</strong>tr-o anumită<br />
situaţie <strong>şi</strong> direcţionată, printr-un proces <strong>de</strong> comunicare, către atingerea unui ţel sau a unor<br />
ţeluri specifice”.<br />
În cele din urmă, trebuie precizat că există <strong>de</strong>finiţii care fac referire <strong>şi</strong> la perspectiva<br />
situaţională sau la contextul <strong>în</strong> care se <strong>de</strong>sfăşoară actul conducerii. În acest sens, prin <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> se<br />
<strong>în</strong>ţelege procesul prin care o persoană (li<strong>de</strong>rul) influenţează un grup pentru ca acesta să-<strong>şi</strong><br />
<strong>în</strong>drepte eforturile spre atingerea unor obiective <strong>în</strong>tr-o situaţie dată (Grover Starling –<br />
„Managing the Public Sector”).<br />
Lea<strong>de</strong>rship-ul se <strong>în</strong>vârte <strong>în</strong> jurul viziunii, i<strong>de</strong>ilor, direcţiei, <strong>şi</strong> are <strong>de</strong>-a face cu inspirarea<br />
oamenilor, oferirea sensului, direcţiei activităţii lor <strong>de</strong>cât cu activităţile rutiniere <strong>de</strong> zi cu zi. Un<br />
li<strong>de</strong>r trebuie să fie capabil să utilizeze mai mult <strong>de</strong>cât propriile capacităţi. Un li<strong>de</strong>r trebuie să fie<br />
capabil să inspire grupul să realizeze anumite activităţi fără să facă uz <strong>de</strong> mijloace formale <strong>de</strong><br />
control (Bennis, 1989, p. 139).<br />
Una dintre cele mai simple, dar utile <strong>de</strong>finiţii ale acestui fenomen este următoarea:<br />
Lea<strong>de</strong>rship-ul este un proces prin care un individ influenţează un grup <strong>de</strong> oameni <strong>în</strong> mod<br />
intenţionat pentru a atinge anumite obiective (Northouse, 2004).<br />
Dacă luăm doar <strong>de</strong>finiţiile prezentate mai sus, putem observa că nu există o părere comună<br />
<strong>în</strong> ceea ce priveşte <strong>de</strong>finirea conceptului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>. Harold F. Gortner spune că doar două<br />
elemente sunt prezente <strong>în</strong> majoritatea <strong>de</strong>finiţiilor date <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului. Acestea sunt: „fenomenul<br />
<strong>de</strong> grup <strong>şi</strong> procesul <strong>de</strong> influenţare”. Primul element (fenomenul <strong>de</strong> grup) <strong>de</strong>fineşte conducerea ca<br />
fiind un act ce implică cel puţin două persoane, iar al doilea element (procesul <strong>de</strong> influenţare)<br />
presupune intenţia li<strong>de</strong>rului <strong>de</strong> a influenţa o persoană sau un grup <strong>de</strong> persoane. (Harold F. Gortner,<br />
Julianne Mahler, Jeanne Bell Nicholson – „Organization Theory, A Public Perspective).<br />
Astfel, putem afirma că <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul, ca <strong>şi</strong> concept, este caracterizat <strong>de</strong> următoarele<br />
trăsături:<br />
- Este un proces <strong>de</strong> influenţă intenţionată<br />
- Este un fenomen <strong>de</strong> grup – pentru a vorbi <strong>de</strong>spre <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> e nevoie <strong>de</strong> un grup <strong>de</strong><br />
„a<strong>de</strong>pţi” ai li<strong>de</strong>rului<br />
- Este un fenomen orientat spre obiective – mai precis, activitatea li<strong>de</strong>rului are <strong>în</strong> spate un<br />
set <strong>de</strong> obiective care trebuie atinse <strong>de</strong> „a<strong>de</strong>pţi”<br />
- Lea<strong>de</strong>rship-ul este un proces mai <strong>de</strong>grabă inspiraţional, non-material –punând accent pe<br />
latura informală a relaţiilor interpersonale<br />
Pe lângă acestea, conceputul <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> mai implică termeni precum: puterea <strong>şi</strong><br />
autoritatea (văzută ca exercitarea legitimă a puterii); <strong>şi</strong> elemente cheie ca: li<strong>de</strong>r, subordonat,<br />
relaţia li<strong>de</strong>r-subordonat <strong>şi</strong> aspecte situaţionale.<br />
Aceaste constatări preliminare presupun din start acordarea unei atenţii <strong>de</strong>osebite<br />
caracteristicilor resursei umane <strong>şi</strong> contextului <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>; aşa cum s-a mai discutat<br />
anterior, <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> sunt profund influenţate <strong>de</strong> mediul lor, cea mai vizibilă <strong>şi</strong> puternică<br />
formă <strong>de</strong> influenţă fiind cea politică. Li<strong>de</strong>rii administrativi nu pot să ignore această realitate ce
semnifică modificări semnificative <strong>de</strong> valori <strong>şi</strong> obiective, priorităţi <strong>şi</strong> strategii <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong><br />
ciclurile electorale. Influenţa exercitată <strong>de</strong> li<strong>de</strong>rii administrativi nu se referă doar la aspectele<br />
interne ale <strong>organizaţii</strong>lor ci <strong>şi</strong> la <strong>de</strong>zvoltările exterioare acestora. Perceperea administraţiei <strong>publice</strong><br />
ca un simplu aparat ce aplică <strong>în</strong> mod mecanic reglementări <strong>şi</strong> politici <strong>de</strong>finite la nivel politic <strong>şi</strong><br />
răspun<strong>de</strong> automat cererii sociale este mult prea simplistă; administraţia acţionează ca un actor<br />
distinct (alături <strong>de</strong> cei sociali <strong>şi</strong> politici) <strong>în</strong> alcătuirea agen<strong>de</strong>i administrative <strong>şi</strong> exercită un efect<br />
socializator <strong>de</strong>loc neglijabil.<br />
Evoluţiile spaţiului politic <strong>şi</strong> social pot influenţa major sistemele administrative; valorile <strong>şi</strong><br />
interesele grupurilor politice <strong>şi</strong> <strong>de</strong> interes se pot modifica rapid; lupta <strong>în</strong>tre aceste grupuri poate<br />
furniza li<strong>de</strong>rului administrativ oportunităţi pe care nu le poate neglija. De aici importanţa<br />
<strong>în</strong>ţelegerii realităţilor <strong>şi</strong> a adaptării stilului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> la situaţia dată <strong>în</strong> i<strong>de</strong>ea protejării<br />
intereselor propriei <strong>organizaţii</strong>. Chiar dacă pentru mulţi birocraţi separarea completă <strong>de</strong> realităţile<br />
<strong>şi</strong> evoluţiile politice sau sociale pare a fi un motiv <strong>de</strong> m<strong>în</strong>drie <strong>şi</strong> <strong>de</strong> promovare a unei imagini <strong>de</strong><br />
promotori <strong>de</strong> tradiţii <strong>şi</strong> valori obiective, inflexibilitatea <strong>în</strong> acest domeniu nu reprezintă nici pe<br />
<strong>de</strong>parte o caracteristică dorită pentru un li<strong>de</strong>r eficient. Putem i<strong>de</strong>ntifica cel puţin trei domenii <strong>în</strong><br />
care preocuparea li<strong>de</strong>rului administrativ pentru exercitarea <strong>de</strong> influenţă <strong>în</strong> exterior este justificată:<br />
- resursele care stau la dispoziţia <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> sunt limitate <strong>şi</strong> fac subiectul, <strong>de</strong><br />
multe ori, competiţiei cu alte <strong>organizaţii</strong> <strong>publice</strong> sau private, interne sau internaţionale;<br />
- modificarea percepţiilor politice odată cu schimbarea puterii poate conţine ca <strong>şi</strong><br />
componentă importantă un curent antibirocratic la care administraţia trebuie să răspundă <strong>şi</strong><br />
care se poate materializa foarte clar prin măsuri dure <strong>de</strong> reducere a aparatului administrativ<br />
<strong>şi</strong> a resurselor financiare;<br />
- mobilizarea sprijinului extern pentru realizarea diferitelor iniţiative administrative poate<br />
fi esenţial; putem apela aici la o multitudine <strong>de</strong> exemple <strong>de</strong> iniţiative guvernamentale care,<br />
chiar raţionale fiind, s-au lovit <strong>de</strong> lipsa susţinerii <strong>publice</strong> sau <strong>de</strong> o acerbă rezistenţă din<br />
partea opiniei <strong>publice</strong>. Mo<strong>de</strong>lele <strong>de</strong> iniţiativă <strong>în</strong> ceea ce priveşte <strong>de</strong>mararea <strong>de</strong> activităţi<br />
bazate pe bani publici nu mai reprezintă <strong>de</strong> <strong>de</strong>mult un monopol administrativ intern, iar<br />
tratarea acestei realităţi cu superficialitate poate conduce la surprize neplăcute pentru<br />
<strong>de</strong>ci<strong>de</strong>nţii administrativi.<br />
Diferenţa li<strong>de</strong>r formal – li<strong>de</strong>r informal<br />
Pentru că lucrarea <strong>de</strong> faţă studiază fenomenul <strong>de</strong>numit <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>în</strong> contextul<br />
<strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>, sunt necesare unele precizări cu privire la tipologia <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>.<br />
În acest sub-capitol mă voi referi doar la structura <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>, urmând ca <strong>în</strong>tr-un capitol<br />
viitor să <strong>de</strong>zbat toate caracteristicile <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> care au implicaţii asupra actului <strong>de</strong><br />
conducere. Astfel, majoritatea <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> au o structură ierarhică piramidală. Acest<br />
lucru <strong>în</strong>seamnă că funcţiile sunt dispuse sub forma unei pirami<strong>de</strong>, cu precizarea că nivelul ierarhic<br />
al funcţiilor din cadrul structurii piramidale creşte <strong>de</strong> la baza spre vârf.<br />
Prin urmare, atunci când vorbim <strong>de</strong> conducere <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> (sau private)<br />
am putea i<strong>de</strong>ntifica două tipuri <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>:<br />
- Lea<strong>de</strong>rship-ul formal – se referă la persoanele care ocupă o funcţie <strong>de</strong> conducere <strong>în</strong><br />
<strong>organizaţii</strong> <strong>şi</strong> la dreptul legitim al acestora <strong>de</strong> a influenţa persoanele din subordine <strong>în</strong><br />
virtutea poziţiei ocupate <strong>în</strong> cadrul structurii ierarhice a organizaţiei;<br />
- Lea<strong>de</strong>rship-ul informal – spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> cel formal, nu se referă la dreptul <strong>de</strong> a-i<br />
influenţa pe alţii oferit <strong>de</strong> locul ocupat <strong>în</strong> structura formală, ci la calităţile intrinseci ale<br />
li<strong>de</strong>rului <strong>de</strong> a exercita influenţă <strong>în</strong> cadrul unui grup informal.
În continuare vom expune consi<strong>de</strong>rentele teoretice cu privire la influenţa ca proces<br />
intenţionat <strong>de</strong> motivare <strong>şi</strong> dirijare a unui grup <strong>de</strong> oameni către un obiectiv comun.<br />
Procesul <strong>de</strong> influenţare<br />
După cum am mai menţionat anterior, procesul <strong>de</strong> influenţare este realizat <strong>în</strong> mod<br />
conştient <strong>şi</strong> intenţionat <strong>de</strong> către un li<strong>de</strong>r. În acest sens, influenţa poate fi <strong>de</strong>finită ca fiind<br />
„capacitatea unei personae <strong>de</strong> a afecta comportamentul altora intr-o maniera favorizata <strong>de</strong> actor.<br />
Folosirea cu succes a influenţei poate produce modificări ale opiniilor, atitudinilor <strong>şi</strong><br />
convingerilor, precum <strong>şi</strong> ale comportamentelor evi<strong>de</strong>nte.<br />
Deseori, aici, apare o problemă <strong>de</strong> percepţie datorită faptului că influenţa este asociată cu<br />
relaţiile <strong>de</strong> putere <strong>şi</strong> <strong>de</strong>ci cu meto<strong>de</strong>le coercitive. Astfel, am i<strong>de</strong>ntificat două păreri diferite <strong>în</strong> ceea<br />
ce priveşte meto<strong>de</strong>le folosite <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri <strong>în</strong> procesul <strong>de</strong> influenţare:<br />
- Prima: conform conceptului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>, procesul <strong>de</strong> influenţare conform este străin <strong>de</strong><br />
mijloacele coercitive (Viorel Cornescu) (folosirea puterii, ameninţărilor, a şantajului, <strong>şi</strong> a<br />
altor elemente motivaţionale negative);<br />
- A doua: <strong>în</strong> <strong>de</strong>mersul lor <strong>de</strong> influenţare a unei persoane sau a unui grup <strong>de</strong> persoane,<br />
li<strong>de</strong>rii pot apela atât la puterea lor <strong>de</strong> a convinge pe ceilalţi (putere <strong>de</strong> persuasiune) cât si<br />
la mijloace coercitive. (Harold F. Gortner, p. 319).<br />
Astfel, problema care se pune este: trebuie li<strong>de</strong>rii să folosească <strong>în</strong> cadrul procesului <strong>de</strong><br />
influenţare doar puterea lor <strong>de</strong> persuasiune <strong>şi</strong> mijloacele <strong>de</strong> manipulare sau pot folosi <strong>şi</strong><br />
mijloacele coercitive?<br />
Cel puţin din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re etic, este greu <strong>de</strong> dat un răspuns la această <strong>în</strong>trebare. În<br />
practica organizaţională, li<strong>de</strong>rii pot folosi o abordare <strong>de</strong> tip coercitiv fără a fi blamaţi pentru asta<br />
(funcţia pe care ei o ocupă <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor permiţându-le o astfel <strong>de</strong> abordare). Totu<strong>şi</strong>,<br />
există o diferenţă <strong>de</strong>stul <strong>de</strong> mare <strong>în</strong>tre cele două tipuri <strong>de</strong> abordări (cea coercitivă, <strong>şi</strong> cea noncoercitivă)<br />
<strong>în</strong> ceea ce priveşte procesul <strong>de</strong> influenţare <strong>şi</strong> efectele acestora. În principiu, se<br />
presupune că un li<strong>de</strong>r foloseşte meto<strong>de</strong> <strong>de</strong> influenţare coercitive atunci când meto<strong>de</strong>le <strong>de</strong><br />
persuasiune au eşuat, sau atunci când nu cunoaşte astfel <strong>de</strong> meto<strong>de</strong>.<br />
În continuare voi prezenta tipurile, sau tehnicile <strong>de</strong> influenţă i<strong>de</strong>ntificate la nivelul<br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului. Astfel, D. Kipnis, S. Schmidt, C.S. Smith <strong>şi</strong> I. Wilkinson sunt <strong>de</strong> părere că pot fi<br />
i<strong>de</strong>ntificate 7 tipuri <strong>de</strong> strategii <strong>de</strong> influenţare a oamenilor:<br />
1. Raţiunea – ca metodă <strong>de</strong> persuasiune ce implică folosirea tuturor informaţiilor,<br />
situaţiilor, evenimentelor, sau a altor mijloace <strong>de</strong> evi<strong>de</strong>nţiere pentru formularea unor<br />
argumente logice care să sprijine li<strong>de</strong>rul <strong>în</strong> procesul <strong>de</strong> influenţare;<br />
2. Prietenia – pentru a influenţa o persoană să facă ceva li<strong>de</strong>rul apelează la sprijinul <strong>şi</strong><br />
bunăvoinţa persoanei respective; sau foloseşte măgulirea;<br />
3. Coalizarea – este o tactică prin care li<strong>de</strong>rul mobilizează celelalte persoane din cadrul<br />
organizaţiei pentru a convinge o persoană să facă ceva;<br />
4. Că<strong>de</strong>rea la <strong>în</strong>voială – se referă la negocierea pe baza folosirii recompenselor materiale<br />
sau pe baza unui schimb <strong>de</strong> favoruri;<br />
5. Agresivitatea – folosirea abordării directe <strong>şi</strong> <strong>în</strong> forţă pentru a <strong>de</strong>termina o persoană să<br />
facă ceva;<br />
6. Autoritatea superioară – această tactică se referă la câştigarea sprijinului autorităţii(lor)<br />
superioare din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re ierarhic pentru legitimarea cererilor;<br />
7. Sancţionarea – preve<strong>de</strong>rea unor sancţiuni (scă<strong>de</strong>rea salariului), pentru persoanele care<br />
nu-<strong>şi</strong> fac treaba aşa cum li s-a spus.
Pe lângă cele două tipuri <strong>de</strong> influenţă menţionate mai sus, Yukl (1994) mai i<strong>de</strong>ntifică alte<br />
două tipuri <strong>de</strong> influenţare, <strong>şi</strong> anume:<br />
- Inspiraţia – conducătorul foloseşte o solicitare sau o propunere care trezeşte<br />
entuziasmul unei persoane prin apel la valorile acesteia sau prin creşterea <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>rii <strong>în</strong><br />
sine a persoanei respective;<br />
- Consultarea – li<strong>de</strong>rul cere participarea unei persoane la procesul <strong>de</strong> planificare a unei<br />
activităţi, eveniment sau strategii pentru care suportul <strong>şi</strong> asistenţa acesteia sunt<br />
necesare; sau <strong>în</strong> a doua formă: conducătorul este <strong>de</strong> acord cu o schimbare ţinând cont<br />
<strong>de</strong> părerea <strong>şi</strong> dorinţa unei persoane.<br />
Acela<strong>şi</strong> autor oferă <strong>în</strong>că o perspectivă privind tipurile <strong>de</strong> influenţă exercitate <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r<br />
pornind <strong>de</strong> la premisa că exercitarea influenţei se referă <strong>în</strong> principal la obţinerea cooperării<br />
membrilor organizaţiei (fie pe baza consi<strong>de</strong>rării pozitive a obiectivelor fie pe baza atracţiei<br />
exercitate <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r personal). Yukl (1994):<br />
- Persuasiunea raţională: Agentul foloseşte argumente logice <strong>şi</strong> evi<strong>de</strong>nţa factuală<br />
pentru a convinge o persoană că o propunere sau o solicitare este viabilă <strong>şi</strong> capabilă să<br />
realizeze obiectivele <strong>de</strong>semnate;<br />
- Inspiraţia: Agentul face o solicitare sau propunere care trezeşte entuziasmul unei<br />
persoane prin apelul la valorile, i<strong>de</strong>alurile <strong>şi</strong> aspiraţiile, sau prin creşterea <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>rii <strong>în</strong><br />
sine ale acesteia;<br />
- Consultarea: Agentul stimulează participarea unei persoane <strong>în</strong> planificarea unei<br />
strategii, activităţi sau schimbări pentru care suportul <strong>şi</strong> asistenţa acesteia sunt<br />
necesare; sau agentul este gata să modifice o propunere pentru a ţine cont <strong>de</strong><br />
preocupările sau sugestiile unei persoane;<br />
- Apropierea: Agentul uzează <strong>de</strong> rugăminţi, flatare, comportament prietenesc etc pentru<br />
a construi o stare <strong>de</strong> spirit favorabilă a unei persoane <strong>în</strong>ainte <strong>de</strong> a-i solicita acesteia<br />
ceva;<br />
- Atribute personale: Agentul apelează la sentimentele <strong>de</strong> loialitate sau prietenie ale<br />
unei persoane <strong>în</strong>ainte <strong>de</strong> a-i solicita acesteia ceva;<br />
- Schimb: Agentul oferă un shimb <strong>de</strong> favoruri, indică realizarea unei reciprocităţi<br />
ulterioare sau promite o împărţire a beneficiilor dacă persoana vizată realizează ceea<br />
ce i se cere;<br />
- Tactici <strong>de</strong> coaliţie: Agentul caută ajutorul altora pentru a convinge o persoană să facă<br />
ceva; sau agentul foloseşte suportul altora ca un motiv pentru ca persoana vizată să se<br />
<strong>de</strong>clare, <strong>de</strong> asemenea, <strong>de</strong> acord;<br />
- Tactici <strong>de</strong> legitimare: Agentul caută să stabilească legitimitatea unei solicitări prin<br />
clamarea autorităţii sau dreptului <strong>de</strong> a o face, sau prin verificarea consistenţei acesteia<br />
cu politicile, regulile, practicile <strong>şi</strong> tradiţiile organizaţionale;<br />
- Presiunea: Agentul foloseşte solicitări, ameninţări, verificări frecvente sau repetări<br />
persistente pentru a influenţa persoana vizată să facă ceea ce se doreşte.<br />
Se poate observa, <strong>de</strong>ci, că există o multitudine <strong>de</strong> modalităţi prin care conducătorul poate<br />
influenţa o persoană sau un grup <strong>de</strong> persoane <strong>în</strong> a face ori a nu face ceva. De asemenea, se poate<br />
afirma că unele tipuri <strong>de</strong> influenţă se bazează mai mult pe abilităţile li<strong>de</strong>rului (cum sunt: raţiunea,<br />
inspiraţia sau consultarea), sau altfel spus, pe puterea <strong>de</strong> persuasiune a acestuia. Acest lucru nu<br />
<strong>în</strong>seamnă că pentru a influenţa un grup, chiar <strong>şi</strong> folosind aceste tehnici, un li<strong>de</strong>r nu are nevoie <strong>de</strong><br />
puterea care să-l pună <strong>în</strong> poziţia <strong>de</strong> a fi ascultat. Altfel spus, cu cât spectrul tehnicilor <strong>de</strong>
influenţare cunoscute <strong>şi</strong> aplicate <strong>de</strong> către un conducător, este mai larg, cu atât şansele acestuia <strong>de</strong> a<br />
influenţa alte persoane cresc consi<strong>de</strong>rabil.<br />
În cele din urmă: există <strong>şi</strong> părerea conform căreia o persoană poate influenţa o altă<br />
persoană sau un grup <strong>de</strong> persoane fără a avea această intenţie, adică <strong>în</strong> mod involuntar (Gortner).<br />
Întrebarea care se pune, este: Mai vorbim <strong>în</strong> acest caz <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>? Răspunsul este negativ dată<br />
fiind precizarea pe care unele <strong>de</strong>finiţii ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului o dau, <strong>şi</strong> anume: „influenţare<br />
intenţionată”.<br />
Surse <strong>de</strong> putere ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului<br />
Observăm din informaţiile prezentate până acum că fenomenul <strong>de</strong>numit <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> nu este<br />
<strong>de</strong>loc simplu, ci implică mai multe elemente. Până acum am analizat elemente ce ţin <strong>de</strong>: structura<br />
<strong>organizaţii</strong>lor <strong>şi</strong> tipurile <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri ce pot fi <strong>în</strong>tâlniţi <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor; procesul <strong>de</strong> influenţare<br />
<strong>şi</strong> tehnicile <strong>de</strong> influenţare pe care li<strong>de</strong>rii le pot folosi <strong>în</strong> <strong>de</strong>mersul lor <strong>de</strong> a convinge <strong>şi</strong> motiva alte<br />
persoane să urmeze o anumită direcţie sau scop. În continuare urmează să acordăm atenţie<br />
surselor <strong>de</strong> putere care stau la baza <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului.<br />
Capacitatea persoanelor care <strong>de</strong>ţin funcţii <strong>de</strong> conducere <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> <strong>de</strong><br />
a-i influenţa pe subordonaţi este mai mare dacă are la bază una sau mai multe surse <strong>de</strong> putere.<br />
Aceste surse <strong>de</strong> putere <strong>de</strong>rivă, pe <strong>de</strong> o parte, din atribuţiile <strong>şi</strong> specificul postului ocupat <strong>în</strong><br />
cadrul structurii organizaţiei iar, pe <strong>de</strong> altă parte, din abilităţile personale ale li<strong>de</strong>rului. Această<br />
separare a surselor <strong>de</strong> putere este importantă pentru a analiza comportamentul conducătorilor <strong>în</strong><br />
relaţia cu subordonaţii.<br />
Dar să trecem mai <strong>în</strong>tâi la <strong>de</strong>finirea <strong>şi</strong> specificarea principalelor surse <strong>de</strong> putere pe care le<br />
putem <strong>în</strong>tâlni <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor. Aşadar, John French <strong>şi</strong> Bertram Raven (1959) au <strong>de</strong>finit <strong>şi</strong><br />
grupat sursele <strong>de</strong> putere după cum urmează (Jreisat, p. 167):<br />
- Recompensa – bazată pe convingerea că o persoană are abilitatea <strong>de</strong> a recompensa<br />
(pozitiv) altă persoană <strong>în</strong> schimbul loialităţii <strong>şi</strong> obedienţei <strong>de</strong> care aceasta va face dovadă.<br />
Pentru că vorbim <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong>, recompensa se poate materializa sub forma unei creşteri<br />
salariale, a promovării, sau sub o altă formă <strong>de</strong> recunoaştere;<br />
- Puterea coercitivă – bazată pe convingerea că o persoană are abilitatea <strong>de</strong> a pe<strong>de</strong>psi altă<br />
persoană pentru a o convinge pe aceasta să respecte un ordin. Această sursă <strong>de</strong> putere se<br />
manifestă sub forma unei obligări forţate;<br />
- Legitimitatea – se referă la recunoaşterea dreptului legal <strong>în</strong> baza căruia, persoana care<br />
<strong>de</strong>ţine acest drept, poate să prescrie un anumit tip <strong>de</strong> comportament pentru persoanele din<br />
subordine. Puterea se limitează la preve<strong>de</strong>rile legale existente <strong>în</strong> acest sens (sau la<br />
preve<strong>de</strong>rile regulamentelor interne ale organizaţiei);<br />
- Puterea – sursă <strong>de</strong> putere rezultată din respectul <strong>şi</strong> admiraţia avută pentru stilul <strong>de</strong><br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>, valorile profesionale <strong>şi</strong> alte caracteristici pozitive pe care o persoană le are.<br />
- Expertiza – are la bază anumite cunoştinţe <strong>şi</strong>/sau abilităţi, <strong>de</strong>ţinute <strong>de</strong> o persoană <strong>şi</strong><br />
recunoscute <strong>de</strong> către celelalte persoane din cadrul organizaţiei.<br />
O altă sursă <strong>de</strong> putere care î<strong>şi</strong> face din ce <strong>în</strong> ce mai simţită prezenţa <strong>în</strong> zilele noastre este<br />
informaţia. Informaţia ca sursă <strong>de</strong> putere este bazată pe impactul acesteia asupra procesului <strong>de</strong><br />
luare a <strong>de</strong>ciziei <strong>şi</strong> pe imposibilitatea nivelelor manageriale superioare <strong>de</strong> a colecta <strong>şi</strong> analiza toată<br />
informaţia necesară. Există <strong>şi</strong> părerea conform căreia datorită <strong>de</strong>zvoltării tehnologiei<br />
informaţionale această problemă a cadrelor <strong>de</strong> conducere ar fi rezolvată. Pe <strong>de</strong> altă parte, alţi<br />
autori sunt <strong>de</strong> părere că <strong>de</strong>zvoltarea tehnologiei informaţionale a <strong>în</strong>răutăţit <strong>şi</strong> mai mult situaţia,
prin bombardarea cu informaţii ce nu pot fi sortate <strong>şi</strong> analizate din lipsă <strong>de</strong> timp (Brian Clegg,<br />
Paul Birch).<br />
Procesul <strong>de</strong> influenţare <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor este <strong>de</strong>seori confundat cu utilizarea<br />
formelor <strong>de</strong> coerciţie (ameninţări, sancţiuni). Dar, <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul nu se referă doar la folosirea<br />
forţei, ci la capacitatea li<strong>de</strong>rilor <strong>de</strong> a-i face pe oameni să dorească cu a<strong>de</strong>vărat să atingă obiectivele<br />
propuse <strong>de</strong> aceştia. Simpla utilizare, <strong>de</strong> către o persoană, a autorităţii conferite <strong>de</strong> postul ocupat,<br />
nu face din acea persoană un li<strong>de</strong>r ci doar un ocupant al unui post <strong>de</strong> conducere (Donald Clark).<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, puterea se exprimă numai ca act posibil, potenţial. Nu este necesar ca<br />
puterea să se constituie ca practică curentă pentru a o menţine (Viorel Cornescu). Astfel, dacă o<br />
persoană <strong>de</strong>ţine puterea, ea nu trebuie neapărat să o utilizeze repetat pentru a o păstra, ci aceasta<br />
se păstrează sub formă latentă.<br />
Delimitarea conceptului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>de</strong> cel <strong>de</strong> management<br />
Dată fiind complexitatea <strong>şi</strong> ambiguitatea conceptului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>, acesta dă naştere unei<br />
confuzii. Astfel, pentru mulţi oameni conceptul <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> se suprapune cu cel <strong>de</strong> management.<br />
În realitate, nu este <strong>de</strong>loc aşa, iar precizarea acestei diferenţe este foarte importantă <strong>în</strong> <strong>de</strong>scrierea<br />
elementelor ce <strong>de</strong>finesc actul <strong>de</strong> conducere (Brian Clegg, p. 9).<br />
Cele două procese sunt diferite unul faţă <strong>de</strong> celălalt, <strong>în</strong>cepând chiar cu scopul lor final. În<br />
management este vorba mai mult <strong>de</strong> eficienţă <strong>şi</strong> stabilitate, pe când <strong>în</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> aceste <strong>de</strong>zi<strong>de</strong>rate<br />
sunt secundare, importanţa majoră fiind acordată motivării <strong>şi</strong> conducerii oamenilor către atingerea<br />
obiectivelor (eficacitate). Prezenţa li<strong>de</strong>rilor este consi<strong>de</strong>rată ca fiind foarte importantă <strong>în</strong> momente<br />
<strong>de</strong> criză. Astfel, dat fiind faptul că trăim <strong>în</strong>tr-o lume extrem <strong>de</strong> dinamică, necesitatea unor li<strong>de</strong>ri<br />
veritabili este evi<strong>de</strong>ntă.<br />
În literatura <strong>de</strong> specialitate referitoare la domeniul public <strong>în</strong>tâlnim <strong>de</strong>seori acela<strong>şi</strong> <strong>în</strong>ţeles<br />
pentru cele două concepte care sunt luate ca sinonime. Totu<strong>şi</strong>, atunci când se face această<br />
distincţie, ea este făcută pentru a enunţa un caz nefericit; cel al numărului mic <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri aflaţi <strong>în</strong><br />
poziţii <strong>de</strong> conducere <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>, <strong>în</strong> contrast cu numărul mare <strong>de</strong> manageri<br />
(Jamil E. Jreisat, p. 164).<br />
Prin urmare, uneori apare i<strong>de</strong>ea conform căreia, pentru o organizaţie sunt mai valoro<strong>şi</strong><br />
li<strong>de</strong>rii <strong>de</strong>cât managerii. Mergând mai <strong>de</strong>parte pe această i<strong>de</strong>e, Brian Clegg <strong>şi</strong> Paul Birch (p. 11) au<br />
afirmat că: „Managerii <strong>în</strong><strong>de</strong>plinesc lucruri care s-ar fi putut face oricum, iar conducătorii/li<strong>de</strong>rii<br />
realizează lucruri care nu s-ar fi putut face fără ei”.<br />
Consi<strong>de</strong>răm că afirmaţia prezentată <strong>în</strong> paragraful anterior este puţin exagerată, ambele<br />
concepte prezentând aspecte importante <strong>în</strong> cadrul unei <strong>organizaţii</strong>. Conceptul <strong>de</strong> management se<br />
referă la asumarea responsabilităţii pentru realizarea unui obiectiv <strong>şi</strong> la alocarea eficientă a<br />
resurselor (materiale <strong>şi</strong> umane) <strong>în</strong> acest scop. Pe <strong>de</strong> altă parte, conceptul <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> se referă<br />
la procesul <strong>de</strong> influenţare <strong>şi</strong> direcţionare a membrilor organizaţiei către atingerea obiectivului.<br />
Warren Benis <strong>şi</strong> Bart Namus au reu<strong>şi</strong>t să rezume diferenţa dintre <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>şi</strong> management la o<br />
singură frază: „Managerii sunt oameni care fac lucrurile aşa cum trebuie, iar li<strong>de</strong>rii sunt<br />
oameni care fac lucrurile potrivite” (Bennis, Nanus, p. 34).<br />
Consi<strong>de</strong>răm că <strong>în</strong>tr-o organizaţie publică (sau <strong>de</strong> alt tip) avem nevoie <strong>şi</strong> <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri <strong>şi</strong> <strong>de</strong><br />
manageri; sau mai bine zis, <strong>de</strong> oameni care să <strong>în</strong><strong>de</strong>plinească ambele funcţii. Este nevoie <strong>şi</strong> <strong>de</strong> o<br />
viziune strategică <strong>şi</strong> <strong>de</strong> realizarea activităţilor curente. Astfel, <strong>de</strong><strong>şi</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul <strong>şi</strong> managementul<br />
sunt activităţi total diferite, ele nu se exclud ci se completează. De altfel, la <strong>în</strong>ceputul acestui<br />
subcapitol am precizat că această diferenţiere are ca scop surprin<strong>de</strong>rea elementelor ce stau la baza
conceptului <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>, <strong>şi</strong> nici <strong>în</strong>tr-un caz evi<strong>de</strong>nţierea aspectelor ce „dau câştig <strong>de</strong> cauză”<br />
unuia din cele două domenii <strong>de</strong> activitate.<br />
Exercitarea influenţei la nivelul organizaţiei nu reprezintă o simplă aplicare a funcţiilor<br />
formale; dincolo <strong>de</strong> acestea trebuie realizată o a<strong>de</strong>vărată combinaţie <strong>de</strong> elemente capabile să ofere<br />
cele mai bune rezultate, <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> caracteristicile indivizilor, grupului sau ale mediului extern.<br />
Simpla aplicare a factorilor <strong>de</strong> coerciţie nu <strong>de</strong>monstrează abilităţi manageriale; cel mult<br />
poate proba o abordare autoritară sau incapacitatea (imposibilitatea) <strong>de</strong> aplicare a celorlalte forme<br />
<strong>de</strong> influenţă.<br />
De<strong>şi</strong> puterea <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong> tin<strong>de</strong> a fi <strong>în</strong> mod automat legată <strong>de</strong> responsabilităţile formale <strong>şi</strong><br />
<strong>de</strong> coerciţie, sursele ei pot fi diferite (Chevallier, 1986; French <strong>şi</strong> Raven, 1959); <strong>în</strong> afara coerciţiei<br />
(legată <strong>de</strong> percepţia conform căreia o persoană are abilitatea <strong>de</strong> a provoca disconfort psihic sau<br />
fizic asupra unei alte persoane care nu s-a dovedit obedientă sau loială) mai există elemente<br />
semnificative precum: execuţia (bazată pe libertatea <strong>de</strong> aplicare la nivel operaţional a unor <strong>de</strong>cizii<br />
generale); expertiza (bazată pe <strong>de</strong>ţinerea unor cunoştinţe sau abilităţi recunoscute); informaţia<br />
(bazată pe impactul acesteia asupra procesului <strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziei <strong>şi</strong> pe imposibilitatea nivelelor<br />
manageriale superioare <strong>de</strong> a colecta <strong>şi</strong> analiza toată informaţia necesară); legitimitatea (bazată pe<br />
i<strong>de</strong>ea că o anumită persoană are dreptul legal <strong>de</strong> a prescrie un tip <strong>de</strong> comportament pentru o altă<br />
persoană <strong>în</strong>tr-o situaţie anume); recompensa (bazată pe i<strong>de</strong>ea că o persoană are abilitatea <strong>de</strong> a<br />
furniza unei alte persoane compensaţii legate <strong>de</strong> obedienţa <strong>şi</strong> loialitatea dovedită).<br />
Aşa cum se poate observa, li<strong>de</strong>rul organizaţiei <strong>publice</strong> <strong>de</strong>ţine o varietate <strong>de</strong> mijloace <strong>de</strong><br />
influenţare a subordonaţilor <strong>în</strong> direcţia atingerii obiectivelor instituţiei; găsirea combinaţiei<br />
necesare reprezintă <strong>în</strong>să un element ce ţine <strong>de</strong> calităţile individuale <strong>şi</strong> personalitatea<br />
conducătorului; modul <strong>în</strong> care el va fi capabil să găsească cele mai bune soluţii <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong><br />
evoluţiile mediului <strong>şi</strong> <strong>de</strong> caracteristicile organizaţiei <strong>de</strong>fineşte <strong>de</strong> fapt diferenţa, linia <strong>de</strong><br />
<strong>de</strong>marcaţie <strong>în</strong>tre succes <strong>şi</strong> insucces. Toate aceste elemente pot semnifica, din perspectiva unui<br />
li<strong>de</strong>r inteligent, posibilităţi <strong>de</strong> extin<strong>de</strong>re a puterii <strong>şi</strong> influenţei formale la dimensiuni superioare.<br />
Caracteristica <strong>de</strong>finitorie a managerului o constituie puterea sa asupra celorlalţi. Puterea<br />
presupune atât dreptul cât <strong>şi</strong> abilitatea <strong>de</strong> a influenţa comportamentul celorlalţi. Când ne referim la<br />
dreptul <strong>de</strong> a impune altor persoane o anumită conduită, luăm <strong>în</strong> calcul autoritatea, adică latura<br />
formală a puterii. Abilitatea <strong>de</strong> a <strong>de</strong>termina comportamentul celorlalţi, respectiv latura informală<br />
a puterii, constituie capacitatea sa <strong>de</strong> influenţă. Din compararea laturii formale <strong>şi</strong> a celei<br />
informale a puterii rezultă că acestea sunt in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte; dacă ambele aspecte (autoritatea <strong>şi</strong><br />
capacitatea <strong>de</strong> infuenţă) se regăsesc <strong>în</strong> aceea<strong>şi</strong> persoană, acesta este un li<strong>de</strong>r autentic.<br />
Motivaţiile li<strong>de</strong>rului sunt legate <strong>de</strong> realizarea unor proiecte care să ducă la <strong>de</strong>zvoltarea<br />
<strong>organizaţii</strong>lor <strong>şi</strong> la promovarea colaboratorilor pe trepte mai <strong>în</strong>alte <strong>de</strong> competenţă, <strong>în</strong> comparaţie<br />
cu individul care are motive strict personale pentru a domina.<br />
Abraham Zaleznik consi<strong>de</strong>ra că o cultură managerială pune accent pe raţionalitate <strong>şi</strong> pe<br />
control. Indiferent dacă energiile sale sunt <strong>în</strong>dreptate spre realizarea obiectivelor, spre resurse,<br />
spre structurile organizaţiei sau spre oameni, managerul este <strong>de</strong> fapt cel care rezolvă problemele<br />
cât mai eficient posibil (Abraham Zaleznik, 1998, p. 63). Un manager nu trebuie să fie genial, el<br />
trebuie să dove<strong>de</strong>ască tenacitate, consecvenţă, tărie <strong>de</strong> caracter, inteligenţă, abilităţi analitice,<br />
toleranţă <strong>şi</strong> bunăvoinţă (ibid,. p. 64). De<strong>şi</strong> Abraham Zaleznik percepe li<strong>de</strong>rul <strong>şi</strong> managerul ca<br />
entităţi complementare; ei se diferenţiază prin motivaţie, mod <strong>de</strong> gândire <strong>şi</strong> mod <strong>de</strong> acţiune.<br />
Iată câteva diferenţe:<br />
Atitudinile faţă <strong>de</strong> obiective
Managerii tind să adopte atitudini impersonale, chiar pasive faţă <strong>de</strong> obiectivele propuse.<br />
Managerul ve<strong>de</strong> atingerea obicetivelor o necesitate mai mult <strong>de</strong>cât o dorinţă. În schimb, li<strong>de</strong>rul<br />
este dinamic, <strong>şi</strong> adoptă o atitudine <strong>de</strong>schisă, activă faţă <strong>de</strong> obiective, el <strong>de</strong>terminând direcţia <strong>în</strong><br />
care se <strong>în</strong>dreaptă organizaţia. Rezultatul net al acestui mod <strong>de</strong> raportare constă <strong>în</strong> modificarea<br />
modului <strong>în</strong> care oamenii percep <strong>de</strong>sirabilul, posibilul <strong>şi</strong> necesarul.<br />
Viziunea procesului <strong>de</strong> muncă.<br />
În cazul managerilor, instinctul <strong>de</strong> conservare este cel care dictează activităţiile, <strong>de</strong> cele<br />
mai multe ori ei aleg pragmatismul, rutina <strong>şi</strong> siguranţa <strong>în</strong> faţa noului, situaţiilor <strong>de</strong> risc sau care<br />
presupun schimbări majore. Pentru a fi eficienţi, li<strong>de</strong>rii trezesc interesul oamenilor pentru<br />
obiectivele <strong>şi</strong> implicit activităţiile organizaţiei. Li<strong>de</strong>rii adoptă poziţii care presupun un grad <strong>de</strong> risc<br />
mai ridicat; <strong>de</strong> cele mai multe ori, aceştia sunt temperamental dispu<strong>şi</strong> să caute riscul sau pericolul,<br />
<strong>în</strong> special atunci când şansa oportunităţii <strong>şi</strong> a recompensei pare promiţătoare.<br />
Relaţiile cu membrii organizaţiei<br />
Atitudinea managerilor faţă <strong>de</strong> relaţiile umane poate avea aspecte diferite – dorinţă <strong>de</strong><br />
inter-relaţionare, dar <strong>şi</strong> preferinţa pentru un grad scăzut <strong>de</strong> implicare emoţională <strong>în</strong> acele relaţii.<br />
De<strong>şi</strong> cele două perspective pot părea paradoxale, coexistenţa lor secon<strong>de</strong>ază activitatea<br />
managerială, subsumează căutarea compromisurilor <strong>şi</strong> stabilirea unei balanţe <strong>de</strong> putere. Li<strong>de</strong>rii,<br />
care se preocupă <strong>în</strong> special <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i, interacţionează <strong>în</strong>tr-o formă mult mai intuitivă <strong>şi</strong> empatică.<br />
Distincţia se stabileşte <strong>în</strong>tre atenţia managerului faţă <strong>de</strong> modul <strong>în</strong> care se <strong>de</strong>rulează evenimentele<br />
<strong>şi</strong> atenţia li<strong>de</strong>rului faţă <strong>de</strong> semnificaţia evenimentelor pentru participanţi.Un aspect interesant este<br />
felul <strong>în</strong> care subordonaţii î<strong>şi</strong> caracterizează managerii, respectiv li<strong>de</strong>rii. În viziunea lor, managerul<br />
este implacabil, <strong>de</strong>taşat <strong>şi</strong> manipulator. În contrast, li<strong>de</strong>rii sunt <strong>de</strong>scri<strong>şi</strong> prin adjective cu un bogat<br />
conţinut emoţional.<br />
Warren Bennis, in lucrarea On Becoming a Lea<strong>de</strong>r, enumeră 12 diferenţe <strong>în</strong>tre manager <strong>şi</strong><br />
li<strong>de</strong>r:<br />
1. Managerul administrează. Li<strong>de</strong>rul inovează<br />
2. Managerul e o copie. Li<strong>de</strong>rul e un original<br />
3. Managerul menţine. Li<strong>de</strong>rul <strong>de</strong>zvoltă<br />
4. Managerul pune accentul pe sisteme <strong>şi</strong> structură. Li<strong>de</strong>rul pune accentul pe oameni.<br />
5. Managerul se bazează pe control. Li<strong>de</strong>rul se bazează pe <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>re.<br />
6. Managerul are o ve<strong>de</strong>re cu precă<strong>de</strong>re pe termen scurt. Li<strong>de</strong>rul are o ve<strong>de</strong>re pe termen lung.<br />
7. Managerul raspun<strong>de</strong> la <strong>în</strong>trebări precum: un<strong>de</strong>? cum? Li<strong>de</strong>rul rasăun<strong>de</strong> la : ce anume? <strong>şi</strong><br />
<strong>de</strong> ce?<br />
8. Managerul se orienteză permanent <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> rezultatele imediate. Li<strong>de</strong>rul se orientează<br />
după rezultatele pe termen mediu <strong>şi</strong> lung (impact)<br />
9. Managerul imită. Li<strong>de</strong>rul crează.<br />
10. Managerul acceptă status-quo-ul. Li<strong>de</strong>rul îl contestă.<br />
11. Managerul face lucrurile cum trebuie. Li<strong>de</strong>rul face lucrurile care trebuie 1<br />
Desigur, aceste caracterizări sunt <strong>în</strong> unele cazuri exagerate – spre exemplu <strong>şi</strong> managerii au<br />
ve<strong>de</strong>ri pe termen mediu <strong>şi</strong> lung (management strategic, planificare strategică) – cu toate acestea<br />
ele sunt edificatoare pentru a sublinia esenţa diferenţelor dintre cele două ipostaze – unul este<br />
<strong>în</strong>mtruchiparea organiaţiei formale (managerul) <strong>în</strong> timp ce celălalt reprezintă latura informal a<br />
organizaţiei.<br />
1 The manager does things right. The lea<strong>de</strong>r does the right thing.
Studiu <strong>de</strong> caz – Manager sau li<strong>de</strong>r<br />
Directia Ju<strong>de</strong>ţeană <strong>de</strong> Sănătate Publică din Cluj (DJSP) este un seviciu public<br />
<strong>de</strong>concentrat, reprezentant al Ministerului Sănătăţii <strong>în</strong> teritoriu. În ultimii cinci ani DJSP s-a aflat<br />
sub conducerea lui Mihai care a fost un director mai <strong>de</strong>grabă conservator urmărind <strong>în</strong> principal să<br />
păstreze echilibrul fără a-<strong>şi</strong> asuma sarcini sau responsabilităţi noi <strong>şi</strong> să menţină organizaţia pe linia<br />
<strong>de</strong> plutire. În acest an Mihai se pensionează iar postul <strong>de</strong> director al instituţiei rămâne vacant.<br />
Alegerile petrecute cu câteva luni <strong>în</strong>ainte au adus partidul dumneavoastră la guvernare <strong>şi</strong><br />
momentan ocupaţi funcţia <strong>de</strong> Ministru al Sănătăţii, având <strong>în</strong> subordine <strong>şi</strong> Direcţiile Ju<strong>de</strong>ţene <strong>de</strong><br />
Sănătate Publică. Partidul din care faceţi parte a câştigat <strong>în</strong> mare măsură alegerile printr-un<br />
program <strong>de</strong> guvernare care inclu<strong>de</strong> reforme majore la nivelul sistemului <strong>de</strong> sănătate.<br />
În privinţa Direcţiilor Ju<strong>de</strong>ţene <strong>de</strong> Sănătate Publică vă propuneţi reconstruirea imaginii<br />
acestora <strong>şi</strong> oferirea unor servicii mai diverse <strong>şi</strong> adaptate la nevoile cetăţenilor.<br />
- campanii <strong>publice</strong> <strong>de</strong> creştere a nivelului <strong>de</strong> informaţii privind riscurile la care se expun tineri<br />
care consumă tutun<br />
- campanii <strong>în</strong> licee privind utilizarea meto<strong>de</strong>lor contraceptive<br />
- o abordare managerială nouă care pune accentul pe munca <strong>în</strong> echipă <strong>şi</strong> asumarea<br />
responsabilităţii<br />
- un parteneriat mai strâns cu ONG-urile locale care activează <strong>în</strong> domeniul sănătăţii <strong>publice</strong><br />
Astfel, aveţi nevoie <strong>de</strong> o persoana care să fie capabilă să strunească organizaţia – DJSP –<br />
pe noua direcţie <strong>şi</strong> să aibă suficientă ambiţie <strong>în</strong>cât să implementeze o strategie pe termen lung <strong>şi</strong><br />
să mobilizeze membrii organizaţie privind beneficiile noii strategii.<br />
În ultimele 3 luni aţi reu<strong>şi</strong>t să realizaţi o evaluare a situaţiei prezente <strong>şi</strong> a resurselor umane<br />
disponibile. În urma unui proces <strong>de</strong> selecţie au rămas doi candidaţi pentru postul <strong>de</strong> director al<br />
DJSP Cluj:<br />
Andrei, 35 <strong>de</strong> ani – lucrează <strong>în</strong> Ministerul Sănătăţii <strong>de</strong> 10 ani <strong>şi</strong> a urcat <strong>în</strong>cet dar sigur <strong>în</strong><br />
ierarhia ministerului ocupând acum funcţia <strong>de</strong> Şef al <strong>Departamentul</strong>ui Juridic. Mihai e un tip<br />
foarte organizat, care î<strong>şi</strong> planifică permanent activitatea <strong>şi</strong> urmăreşte <strong>în</strong> special ca lucrurile să<br />
funcţioneze cît mai lin. Evi<strong>de</strong>nt, respectul faţă <strong>de</strong> lege <strong>şi</strong> urmărirea aplicării legii este valoarea<br />
după care se ghi<strong>de</strong>ază. Preferă să muncească singur <strong>de</strong>oarece aşa î<strong>şi</strong> poate planifica mult mai uşor<br />
activităţiile; <strong>în</strong> plus, chiar dacă nu recunoaşte, nu-i place să fie luat la rost, <strong>de</strong> aceea <strong>în</strong>cearcă<br />
permanent să realizeze activităţiile precum i se cere –nimic mai mult nimic mai puţin. Când are<br />
vreaun dubiu <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna verifică cadrul legal existent <strong>şi</strong> regulamentul <strong>de</strong> ordine interiară pentru a<br />
afla răspunsul.Dacă ar fi să îl caracterizăm pe Mihai printr-un cuvânt acesta ar fi RIGUROS –<br />
mereu este atent la fiecare <strong>de</strong>taliu, un perfecţionist <strong>în</strong>truchipat.<br />
Vlad, 29 <strong>de</strong> ani, tocmai a terminat un program <strong>de</strong> masterat <strong>în</strong> managementul resurselor<br />
umane <strong>şi</strong> s-a angajat la Ministerul Sănătăţii acum 2 ani. E un tip sociabil care preferă munca <strong>în</strong><br />
echipă <strong>şi</strong> apreciază interacţiunea cu ceilalţi colegi mai mult <strong>de</strong>cât orice. Nu e cel mai organizat <strong>de</strong><br />
la resurse umane dar e <strong>în</strong>to<strong>de</strong>auna dispus să facă ceva nou <strong>şi</strong> nu-i este frică să greşească.<br />
Odată cu venirea lui s-a creat o legătură puternică <strong>în</strong>tre toţi membrii <strong>Departamentul</strong>ui <strong>de</strong> Resurse<br />
Umane, la iniţiativa lui Vlad evenimente precum Joia Ver<strong>de</strong> – ie<strong>şi</strong>rea la o tură cu bicicleta pentru<br />
a practica activ sănătatea publică după cum afirmă chiar Vlad – sau Luni cea mai frumoasă zi – o<br />
modalitate ingenioasă <strong>de</strong>-a lui Vlad <strong>de</strong> a ridica moralul colegilor prin care <strong>în</strong> fiecare săptămână<br />
un membru al <strong>de</strong>partamentului povesteşte ce anume îl <strong>de</strong>rmină să vină luni dimineaţa la lucru <strong>şi</strong><br />
<strong>de</strong> ce munca sa e importantă pentru comunitate. Dacă ar fi să îl caracterizăm pe Vlad <strong>în</strong>tr-un<br />
cuvânt acesta ar fii NOU – <strong>în</strong>tot<strong>de</strong>auna aduce ceva nou <strong>în</strong> muncă.
Primul-Ministru v-a transmis că are nevoie <strong>de</strong> un nou director capabil să implementeze<br />
politica <strong>de</strong> reformă <strong>şi</strong> să direcţioneze DJSP <strong>în</strong> direcţia propusă <strong>de</strong> programul <strong>de</strong> guvernare.<br />
Trebuie să alegeţi pe unul dintre cei doi. Argumentaţi alegerea facută ţinând cont <strong>de</strong><br />
următoarele <strong>în</strong>trebări:<br />
- Ce anume va presupune implementarea unei noi politici privind misiunea, obiectivele,<br />
structura <strong>şi</strong> relaţiile <strong>în</strong>tre angajaţii organizaţiei?<br />
- Ce calităţi ar trebui să aibă persoana care ar fi <strong>în</strong>sărcinată cu implementarea unui astfel<br />
<strong>de</strong> program?<br />
- Ţinând cont <strong>de</strong> diferenţele dintre manager <strong>şi</strong> li<strong>de</strong>r amintite mai sus, care cre<strong>de</strong>ţi că este<br />
rolul potrivit pentru această slujbă – un manager sau un li<strong>de</strong>r? Argumentaţi <strong>de</strong> ce.<br />
- Vă puteţi g<strong>în</strong>di la o situaţie din cadrul organizaţiei dumneavoastră când a fost nevoie<br />
<strong>de</strong> o persoană cu calităţi <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r? Povestiţi situaţia colegilor <strong>şi</strong> <strong>în</strong>cercaţi să i<strong>de</strong>ntificaţi<br />
elemente <strong>de</strong>finitorii pentru li<strong>de</strong>r care îl diferenţiază <strong>de</strong> restul membrilor organizaţiei.<br />
Bibliografie suplimentară:<br />
1. Rossotti C. O., “Challenges for Effective Lea<strong>de</strong>rship”, in The American Review of Public<br />
Administration 2006, 36, p. 386.<br />
2. Dudau A., “Lea<strong>de</strong>rship in the Public Sector Partnerships: A Case Study of Local<br />
Safeguarding Children Boards”, Public Policy and Administration 2009; 24; 399.
VI. ABORDĂRI TEORETICE ÎN STUDIUL LEADERSHIP-ULUI<br />
Există păreri contradictorii <strong>în</strong> ceea ce priveşte <strong>în</strong>semnătatea <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>ului. Studiul actului<br />
<strong>de</strong> conducere s-a <strong>în</strong>tins pe o perioadă lungă <strong>de</strong> timp <strong>şi</strong> a avut ca rezultate peste 350 <strong>de</strong> <strong>de</strong>finiţii ale<br />
capacităţii <strong>de</strong> a conduce <strong>şi</strong> mii <strong>de</strong> investigaţii empirice ale li<strong>de</strong>rilor. Totu<strong>şi</strong>, nici până acum nu a<br />
fost găsită o teorie (acceptată <strong>de</strong> toată lumea) care să clarifice ce anume separă li<strong>de</strong>rii veritabili<br />
sau eficienţi <strong>de</strong> celelalte persoane (Bennis, p. 7). Astfel, <strong>de</strong>-a lungul timpului au existat diferite<br />
abordări/teorii ale actului <strong>de</strong> conducere. Cunoaşterea acestor abordări/teorii este foarte importantă<br />
atunci când se doreşte studierea <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului <strong>în</strong> ansamblul său.<br />
În continuare vom prezenta cele patru tipuri <strong>de</strong> abordări/teorii ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului,<br />
respectând ordinea cronologică a acestora <strong>şi</strong> prezentând i<strong>de</strong>ile ce au stat la baza fiecărei abordări<br />
<strong>în</strong> parte. Conform lui Carl E. Latrin <strong>şi</strong> lui Allen K Settle, cele patru tipuri <strong>de</strong> abordări ce tratează<br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul au evoluat după cum urmează (Jreisat, p. 153):<br />
Aşa numita „abordare a trăsăturilor” – Bazată pe ipoteza conform căreia, anumite<br />
trăsături disting li<strong>de</strong>rii <strong>de</strong> celelalte persoane (sau li<strong>de</strong>rii <strong>de</strong> succes <strong>de</strong> ceilalţi li<strong>de</strong>ri). Această<br />
abordare a fost caracteristică anilor 1940-1950, când s-a <strong>de</strong>zvoltat o <strong>în</strong>treagă teorie <strong>în</strong> privinţa<br />
trăsăturilor native ce ar trebui să caracterizeze un li<strong>de</strong>r. Pentru că cercetătorii au dat „greş” <strong>în</strong><br />
<strong>de</strong>mersul <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare a caracteristicilor comune ce <strong>de</strong>finesc li<strong>de</strong>rii <strong>de</strong> succes ai momentului<br />
(respectiv), s-a trecut la o altă abordare;<br />
Abordarea comportamentală a <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului. Această abordare se bazează pe studiul<br />
comportamentului li<strong>de</strong>rilor <strong>şi</strong> implicaţiile acestuia asupra performanţei grupului condus (ca <strong>şi</strong><br />
măsură <strong>în</strong> care sunt atinse obiectivele). Astfel, <strong>în</strong>tre anii 1950-1970 au fost realizate numeroase<br />
studii ce priveau comportamentul li<strong>de</strong>rilor <strong>şi</strong> efectul acestuia asupra grupului condus. În urma<br />
acestor studii s-a constatat că nu există un tip comportamental eficient pentru toate situaţiile<br />
<strong>în</strong>tâlnite <strong>şi</strong> s-a <strong>de</strong>zvoltat o a treia abordare a actului <strong>de</strong> conducere;<br />
Abordarea situaţională a <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului. Faţă <strong>de</strong> abordarea prece<strong>de</strong>ntă, această abordare<br />
consi<strong>de</strong>ră că li<strong>de</strong>rul trebuie să î<strong>şi</strong> aleagă comportamentul <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> aspectele situaţionale<br />
existente la momentul respectiv.<br />
Lea<strong>de</strong>rship-ul transformaţional. Această ultimă abordare (care este <strong>şi</strong> cea mai recentă)<br />
vine <strong>în</strong> sprijinul schimbărilor existente <strong>în</strong> societate <strong>şi</strong> propune măsurarea eficienţei li<strong>de</strong>rilor <strong>în</strong><br />
funcţie <strong>de</strong> gradul (scăzut sau ridicat) <strong>în</strong> care aceştia reuşesc să satisfacă nevoile <strong>şi</strong> aşteptările<br />
persoanelor ce fac parte din grupul condus (subordonaţilor).<br />
După cum se poate observa din scurta prezentare anterioară, apariţia unor abordări<br />
ulterioare se datorează lipsurilor i<strong>de</strong>ntificate la cele prece<strong>de</strong>nte. Acest lucru nu <strong>în</strong>seamnă că s-a<br />
renunţat la primele abordări. Astfel, chiar <strong>şi</strong> <strong>în</strong> zilele noastre se merge pe i<strong>de</strong>ea că li<strong>de</strong>rul trebuie<br />
să aibă anumită trăsături native.<br />
În general, teoriile prin care s-a <strong>în</strong>cercat explicarea modului <strong>în</strong> care ia naştere <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul<br />
se împart <strong>în</strong> două categorii:<br />
- cele care susţin că succesul li<strong>de</strong>rilor se bazează pe calităţile lor native;<br />
- <strong>şi</strong> cele care susţin că succesul li<strong>de</strong>rilor se bazează pe <strong>de</strong>prin<strong>de</strong>ri ce pot fi <strong>în</strong>văţate.<br />
Bass (1989 & 1990) a <strong>în</strong>cercat să explice modul <strong>de</strong> apariţie a li<strong>de</strong>rilor prin intermediul a<br />
trei teorii (Clark, p 9):<br />
Teoria trăsăturilor native – anumite persoane sunt născute pentru a fi li<strong>de</strong>ri, iar persoanele<br />
ce nu au aceste calităţi native nu pot <strong>de</strong>veni li<strong>de</strong>ri;
Teoria marelui eveniment (great event theory) – O criză, sau un alt eveniment ie<strong>şi</strong>t din<br />
comun scoate la iveală calităţile <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r ale unei persoane, calităţi ce nu au fost cunoscute sau<br />
i<strong>de</strong>ntificate până atunci;<br />
Teoria <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului transformaţional – Această teorie susţine că oamenii pot să <strong>de</strong>vină<br />
li<strong>de</strong>ri dacă doresc. Altfel spus, calităţile <strong>şi</strong> abilităţile specifice li<strong>de</strong>rilor <strong>de</strong> succes pot fi <strong>în</strong>văţate.<br />
De-a lungul timpului s-a <strong>în</strong>cercat <strong>de</strong>finirea acelor trăsături ce <strong>de</strong>finesc un li<strong>de</strong>r performant;<br />
aceste caracteristici s-au plasat la nivele diferite: trăsături fizice, intelectuale (cum ar fi indicele <strong>de</strong><br />
inteligenţă) sau <strong>de</strong> personalitate (precum perseverenţa). Chiar dacă <strong>în</strong> cazul unora se pot realiza<br />
relaţionări cu eficienţa managerială, este practic imposibil să i<strong>de</strong>ntificăm setul „tip” <strong>de</strong><br />
caracteristici ce construiesc li<strong>de</strong>rul i<strong>de</strong>al.<br />
Totodată, efortul <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare nu s-a limitat doar la caracteristicile generale ci a vizat <strong>şi</strong><br />
evaluări situaţionale precum <strong>şi</strong> stabilirea relaţiilor <strong>în</strong>tre acestea; chiar dacă <strong>în</strong> literatura<br />
managerială teoriile referitoare la „li<strong>de</strong>ri născuţi” nu se mai bucură <strong>de</strong> un succes <strong>de</strong>osebit, există<br />
unele trăsături ce pot furniza şanse crescute <strong>de</strong> succes la nivelul <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului. Ele pot fi<br />
sintetizate după cum urmează (Bass, 1981):<br />
- Capacitate: inteligenţă, agilitate, capacităţi verbale, originalitate, ju<strong>de</strong>cată;<br />
- Acumulări: nivel <strong>de</strong> pregătire, cunoştinţe, abilităţi, progrese fizice;<br />
- Responsabilitate: iniţiativă, agresivitate, perseverenţă, <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>re <strong>în</strong> sine, dorinţa <strong>de</strong> a<br />
excela;<br />
- Participare: activitatea, sociabilitate, cooperare, adaptabilitate, umor;<br />
- Status: poziţie socio-economică, popularitate;<br />
- Situaţie: nivel mental, abilităţi, necesităţi <strong>şi</strong> interese ale subordonaţilor, obiective <strong>de</strong><br />
atins etc.<br />
Încercările <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ntificare ale caracteristicilor specifice unui li<strong>de</strong>r <strong>de</strong> succes au fost dublate<br />
<strong>de</strong> căutarea valorilor <strong>şi</strong> motivaţiilor specifice ce îl <strong>de</strong>finesc; <strong>în</strong>tre numeroasele valori i<strong>de</strong>ntificate a<br />
fi relevante putem aminti (Gordon, 1976; Gortner, Mahler, Nicholson, 1998):<br />
- Conformitatea: respectarea reglementărilor; realizarea a ceea ce este acceptat,<br />
corespunzător, corect din punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re social;<br />
- Suport: primirea <strong>de</strong> <strong>în</strong>curajări din partea altor persoane, tratarea cu consi<strong>de</strong>raţie <strong>şi</strong><br />
<strong>în</strong>ţelegere;<br />
- recunoaştere: atragerea atenţiei <strong>în</strong> sens pozitiv; a fi admirat <strong>şi</strong> consi<strong>de</strong>rat important;<br />
- in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţă: libertatea <strong>de</strong> a lua propriile <strong>de</strong>cizii sau <strong>de</strong> a face lucrurile aşa cum se<br />
cre<strong>de</strong> <strong>de</strong> cuviinţă; libertatea <strong>de</strong> acţiune;<br />
- benevolenţă: generozitate; ajutor pentru cei mai puţin noroco<strong>şi</strong>;<br />
- <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>: <strong>de</strong>ţinerea <strong>de</strong> autoritate asupra oamenilor; plasarea <strong>în</strong>tr-o poziţie <strong>de</strong><br />
influenţă <strong>şi</strong> putere.<br />
Alături <strong>de</strong> valori un loc extrem <strong>de</strong> important îl joacă elementele ce ţin <strong>de</strong> motivarea<br />
managerială; care sunt motivele care îi fac pe anumiţi oameni să <strong>de</strong>vină li<strong>de</strong>ri <strong>de</strong> succes <strong>în</strong><br />
<strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong>?<br />
Unul dintre aceste motive se referă la nevoia <strong>de</strong> putere, factor <strong>în</strong>tâlnit <strong>de</strong>seori <strong>în</strong> toate<br />
domeniile <strong>de</strong> aplicare a <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului; din perspectiva noastră, analiza acestui factor se referă la<br />
latura sa motivaţională pozitivă <strong>în</strong> cazul căreia această dorinţă este dublată/mo<strong>de</strong>rată <strong>de</strong><br />
preocupări legate <strong>de</strong> îmbunătăţirea condiţiei comunităţii <strong>şi</strong> persoanelor aflate <strong>în</strong> subordine; aceste<br />
preocupări nu vor modifica doar <strong>în</strong>ţelegerea finalităţilor ci <strong>şi</strong> caracteristicile interne <strong>şi</strong> tipul <strong>de</strong><br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> promovat (mai <strong>de</strong>schis, mai apropiat).
În lipsa acestor elemente <strong>de</strong> mo<strong>de</strong>rare setea <strong>de</strong> putere poate <strong>de</strong>veni foarte uşor un stimulent<br />
a unui tip <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> ce nu ia <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare <strong>de</strong>loc dorinţele <strong>şi</strong> interesele comunităţii, bazat pe<br />
dominare <strong>şi</strong> coerciţie <strong>şi</strong> furnizor <strong>de</strong> beneficii exclusiv pentru cel ce îl exercită <strong>şi</strong> cei apropiaţi lui<br />
(din nefericire istoria, chiar <strong>şi</strong> cea recentă ne-a furnizat numeroase exemple din această categorie).<br />
Alte motive ce pot sta la baza apariţiei li<strong>de</strong>rilor <strong>de</strong> succes se referă la nevoia <strong>de</strong> realizare <strong>de</strong> sine<br />
(pentru un conducător al <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> o trăsătură importantă o constituie <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>rea <strong>în</strong><br />
sine), la nevoia <strong>de</strong> acumulare a unor succese, precum <strong>şi</strong> la nevoia <strong>de</strong> afiliere (interacţiunea socială,<br />
loialitatea, angajamentul se manifestă atât din partea li<strong>de</strong>rului cât <strong>şi</strong> din cea a grupului).<br />
Aşa numitele Ohio State Lea<strong>de</strong>rship Studies au analizat mai profund aspectele <strong>de</strong><br />
comportament legate <strong>de</strong> conducerea <strong>organizaţii</strong>lor; ele au plasat li<strong>de</strong>rii <strong>în</strong> două categorii distincte:<br />
una legată <strong>de</strong> consi<strong>de</strong>rare <strong>şi</strong> o alta legată <strong>de</strong> iniţierea structurilor.<br />
Consi<strong>de</strong>rarea se referă la preocuparea li<strong>de</strong>rului pentru relaţiile sale cu subordonaţii (el<br />
trebuie să aprecieze munca <strong>de</strong>pusă, să fie preocupat <strong>de</strong> moralul grupului, să menţină <strong>şi</strong> să<br />
<strong>în</strong>tărească <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>rea <strong>de</strong> sine a subordonaţilor, să fie uşor <strong>de</strong> abordat, să fie comunicativ, să ia <strong>în</strong><br />
consi<strong>de</strong>rare sugestiile subordonaţilor, să <strong>în</strong>ţeleagă importanţa satisfacţiei legate <strong>de</strong> locul <strong>de</strong><br />
muncă, <strong>în</strong>tr-un cuvânt să fie <strong>de</strong>schis <strong>în</strong> relaţia cu aceştia).<br />
Iniţierea structurilor se referă la interesul li<strong>de</strong>rului <strong>de</strong> a stabili standar<strong>de</strong>, <strong>de</strong> a accentua<br />
performanţa <strong>şi</strong> productivitatea, <strong>de</strong> a respecta angajamentele, <strong>de</strong> a <strong>de</strong>fini clar rolurile existente <strong>în</strong><br />
cadrul organizaţiei. Dincolo <strong>de</strong> discuţiile referitoare la lipsurile acestor studii putem face două<br />
observaţii semnificative la acest capitol: ele au atras atenţia asupra necesităţii unei viziuni<br />
nuanţate referitoare la caracteristicile <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului; acestea nu pot fi văzute ca un set universal<br />
valabil ci pe categorii relevante.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, este important <strong>de</strong> reţinut că succesul organizaţional este legat <strong>de</strong><br />
combinarea celor două seturi amintite (lucru mai dificil <strong>în</strong> cazul sectorului public, ce<br />
„beneficiază” <strong>de</strong> restricţii manageriale importante); folosirea exclusivă a unui set poate duce la<br />
disfuncţionalităţi majore. De aici importanţa <strong>de</strong>finirii unor mo<strong>de</strong>le integrate referitoare la<br />
îmbunătăţirea abilităţilor manageriale, precum grila lui Blake and Mouton (1985); această grilă se<br />
bazează pe două dimensiuni asemănătoare cu cele <strong>de</strong>finite <strong>de</strong> studiile <strong>de</strong> le Ohio State University:<br />
preocuparea pentru oameni <strong>şi</strong> preocuparea pentru obiective.<br />
Grila Blake Mouton consi<strong>de</strong>ră doar cinci din cele 81 <strong>de</strong> unităţi componente teoretic:<br />
1,1: Managerul care acordă o atenţie scăzută atât obiectivelor cât <strong>şi</strong> oamenilor <strong>şi</strong> care este<br />
mult mai preocupat <strong>de</strong> respectarea procedurilor sau reglementărilor;<br />
1,9. Managerul prietenos, care este foarte preocupat <strong>de</strong> oameni dar acordă puţină atenţie<br />
obiectivelor;<br />
9,1: Managerul dur, autoritar;<br />
5,5. Managerul orientat spre compromis care <strong>în</strong>cearcă să balanseze interesul pentru cele<br />
două componente;<br />
9,9. Managerul i<strong>de</strong>al care integrează cele două dimensiuni <strong>în</strong>tr-o activitate extrem <strong>de</strong><br />
eficientă <strong>şi</strong> eficace.
Preocupare pentru personal<br />
1,9<br />
<strong>Management</strong><br />
indulgent<br />
1,1<br />
<strong>Management</strong><br />
minimal<br />
Preocupare pentru obiective<br />
Figura 5: Grila Blake Mouton<br />
5,5<br />
<strong>Management</strong><br />
<strong>de</strong> compromis<br />
9,9<br />
<strong>Management</strong><br />
integrator<br />
9,1<br />
<strong>Management</strong><br />
autoritar<br />
Această grilă s-a dovedit a fi extrem <strong>de</strong> populară atât <strong>în</strong> <strong>organizaţii</strong>le private cât <strong>şi</strong> <strong>în</strong> cele<br />
<strong>publice</strong> <strong>şi</strong> a furnizat un mo<strong>de</strong>l <strong>de</strong> analiză interesant; totu<strong>şi</strong>, anumite critici au consi<strong>de</strong>rat că ea<br />
realizează o <strong>în</strong>ţelegere simplificată a <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului odată ce inclu<strong>de</strong> doar două dimensiuni: cea<br />
legată obiective <strong>şi</strong> cea legată <strong>de</strong> resursa umană; presupunerea că simpla integrare a celor două<br />
componente va conduce la realizarea unui management efectiv este prea puţin realistă <strong>şi</strong> nu ia <strong>în</strong><br />
consi<strong>de</strong>rare elemente extrem <strong>de</strong> influente precum <strong>de</strong>signul organizaţional, cultura organizaţională<br />
sau mediul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong> (sau private).<br />
Atenţia acordată situaţiilor specifice <strong>şi</strong> modalităţilor particulare <strong>de</strong> reacţie au dus la<br />
iniţierea unor teorii ale contingenţei diversificate. Fiedler (1967) a folosit ca modalitatea <strong>de</strong><br />
selectare a diferitelor tipuri <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> indicele „celui mai puţin agreat coleg <strong>de</strong> serviciu” (LPC<br />
- last preffered co-worker).<br />
Această scală solicită li<strong>de</strong>rului să i<strong>de</strong>ntifice persoana cu care <strong>şi</strong>-ar dori cel mai puţin să<br />
colaboreze <strong>şi</strong> să evalueze această persoană la nivelul unei multitudini <strong>de</strong> caracteristici personale<br />
(plăcut/neplăcut, plictisitor sau interesant, relaxat sau stresat etc). Concluziile studiilor au arătat<br />
existenţa a două tipuri <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri: cei cu un scor LPC mare ce ofereau evaluări pozitive <strong>şi</strong> cei cu<br />
LPC mic ce plasau persoana evaluată <strong>în</strong>tr-o perspectivă mai puţin favorabilă.<br />
În timp ce aceştia din urmă reprezintă li<strong>de</strong>ri axaţi pe obiective (<strong>şi</strong> nu acceptă colegii <strong>de</strong><br />
muncă să pună <strong>în</strong> pericol atingerea acestora) primii sunt mai axaţi pe relaţia cu partenerii. Fiecare<br />
dintre aceste abordări poate fi <strong>de</strong> succes <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> situaţia practică cu care se confruntă li<strong>de</strong>rul<br />
<strong>în</strong> cauză; principalele trei elemente situaţionale sunt:<br />
- relaţia li<strong>de</strong>r-membru al organizaţiei; aceasta este caracterizată <strong>de</strong> preocuparea li<strong>de</strong>rului<br />
pentru problemele subordonaţilor ca <strong>şi</strong> <strong>de</strong> loialitatea, <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>rea, susţinerea, cooperarea <strong>şi</strong><br />
<strong>de</strong> disponibilitatea <strong>de</strong> a se supune ordinelor venite din partea acestora;<br />
- poziţia <strong>de</strong> putere a li<strong>de</strong>rului; <strong>în</strong> cazul <strong>în</strong> care li<strong>de</strong>rul <strong>de</strong>ţine suficient <strong>de</strong> multă putere<br />
formală el va fi capabil să reacţioneze (pozitiv sau negativ) faţă <strong>de</strong> performanţele<br />
subordonaţilor; dacă el nu <strong>de</strong>ţine <strong>în</strong>să această putere va trebui să i<strong>de</strong>ntifice soluţii<br />
complementare <strong>de</strong> control;<br />
- structura obiectivelor; <strong>în</strong> cazul <strong>în</strong> care obiectivele sunt clar <strong>de</strong>finite, serviciile sau<br />
produsele sunt clar i<strong>de</strong>ntificate, procedurile sunt puse la punct <strong>şi</strong> cerinţele legate <strong>de</strong> calitate
sunt vizibile atunci controlul <strong>şi</strong> coordonarea subordonaţilor este simplu <strong>de</strong> obţinut; <strong>în</strong> cazul<br />
<strong>în</strong> care organizaţia se caracterizează printr-o ambiguitate crescută a scopurilor <strong>şi</strong><br />
obiectivelor, li<strong>de</strong>rul va beneficia <strong>de</strong> un control mult mai scăzut.<br />
În mod evi<strong>de</strong>nt li<strong>de</strong>rii se pot confrunta, din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al criteriilor <strong>de</strong>finite mai sus,<br />
cu diferite situaţii <strong>şi</strong> combinaţii; cea mai fericită situaţie este cea <strong>în</strong> care toate cele trei criterii sunt<br />
respectate. Ceea ce a observat Fiedler se referă la faptul că <strong>în</strong> situaţiile <strong>în</strong> care scorurile bazate pe<br />
criteriile amintite sunt fie foarte mari, fie foarte mici, tipul <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r cu punctaj LPC scăzut va fi cel<br />
mai eficace (<strong>în</strong> aceste cazuri - <strong>de</strong> succes total sau <strong>de</strong> <strong>de</strong>zastru total - nivelul relaţiilor personale<br />
este mai puţin important), pe când <strong>în</strong> cazul situaţiilor intermediare li<strong>de</strong>rul cu punctaj LPC crescut<br />
este cel mai potrivit (<strong>în</strong> acest context relaţiile personale pot compensa alte arii mai puţin<br />
funcţionale). Teoria <strong>în</strong> cauză a pus <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă faptul că comportamentul <strong>de</strong> succes al li<strong>de</strong>rului<br />
trebuie <strong>de</strong>finit <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> situaţia specifică la care se referă.<br />
O altă abordare se referă la relaţionarea proceselor <strong>şi</strong> obiectivelor <strong>şi</strong> este legată <strong>de</strong> i<strong>de</strong>ea că<br />
li<strong>de</strong>rul <strong>de</strong> succes este capabil să motiveze oamenii din subordine prin <strong>de</strong>finirea clară a<br />
obiectivelor, a căilor/proceselor <strong>de</strong> atingere a acestora <strong>şi</strong> a mijloacelor <strong>de</strong> realizare efectivă. Din<br />
acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re au fost i<strong>de</strong>ntificate tipuri diferite <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri (House <strong>şi</strong> Mitchell, 1974; Rainey,<br />
1997):<br />
- li<strong>de</strong>rul directiv, care <strong>de</strong>fineşte direcţii <strong>şi</strong> aşteptări clare; acest tip <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> este necesar<br />
atunci când obiectivele sunt neclare, dar poate <strong>de</strong>veni periculos atunci când acestea sunt<br />
clare <strong>şi</strong> când acest tip <strong>de</strong> abordare conduce <strong>în</strong>spre rigiditate, centralism <strong>şi</strong> redundanţe;<br />
- li<strong>de</strong>rul suportiv, care promovează relaţii amicale, <strong>de</strong> susţinere faţă <strong>de</strong> subordonaţi; acest tip<br />
<strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> este necesar atunci când obiectivele <strong>şi</strong> atmosfera <strong>de</strong> lucru sunt caracterizate<br />
<strong>de</strong> frustrare <strong>şi</strong> stres;<br />
- li<strong>de</strong>rul orientat spre rezultate, care stabileşte obiective <strong>şi</strong> aşteptări complexe <strong>în</strong> ceea ce<br />
priveşte performanţele <strong>şi</strong> responsabilitatea subordonaţilor;<br />
- li<strong>de</strong>rul participativ, care <strong>în</strong>curajează subordonaţii să î<strong>şi</strong> exprime opinii <strong>şi</strong> sugestii; acest tip<br />
<strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> este benefic mai ales atunci când obiectivele sunt ambigue iar participarea<br />
furnizează un mod <strong>de</strong> găsire a soluţiilor <strong>şi</strong> <strong>de</strong> influenţare a procesului <strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziilor;<br />
<strong>în</strong> cazul existenţei unor obiective clare, promovarea eficientă a managementului<br />
participativ este condiţionată <strong>de</strong> valorizarea <strong>de</strong> către subordonaţi a in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei <strong>şi</strong> autocontrolului.<br />
Este bine să nu uităm aici că practici precum <strong>de</strong>legarea sau subsidiaritatea se<br />
lovesc <strong>în</strong> cadrul administraţiei nu doar <strong>de</strong> obstacole tradiţionale legate <strong>de</strong> centralizare, ci <strong>şi</strong><br />
<strong>de</strong> incapacitatea <strong>de</strong> asumare a in<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nţei <strong>şi</strong> responsabilităţilor specifice <strong>de</strong> către<br />
anumiţi funcţionari.<br />
În acela<strong>şi</strong> context putem aminti o altă perspectivă orientată spre contingenţă <strong>şi</strong> preocupată<br />
<strong>de</strong> nivelul <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare al grupului <strong>în</strong> cauză; această teorie situaţională (Hersey <strong>şi</strong> Blanchard,<br />
1977) consi<strong>de</strong>ră că stilurile <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> trebuie adaptate <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> „maturitatea” grupului <strong>în</strong><br />
cauză (atât <strong>în</strong> termeni <strong>de</strong> atitudini - cât <strong>de</strong> dispu<strong>şi</strong> sunt aceştia să se implice <strong>în</strong> muncă - cât <strong>şi</strong> <strong>în</strong><br />
termeni <strong>de</strong> abilităţi - cât <strong>de</strong> capabili sunt să realizeze activităţile <strong>de</strong>semnate).<br />
Construirea mo<strong>de</strong>lului se bazează pe acelea<strong>şi</strong> dimensiuni comportamentale ca <strong>şi</strong> grila<br />
managerială a lui Blake <strong>şi</strong> Mouton - obiective (gradul <strong>în</strong> care li<strong>de</strong>rul se implică <strong>în</strong> <strong>de</strong>finirea<br />
responsabilităţilor individuale sau <strong>de</strong> grup) <strong>şi</strong> resursă umană (gradul <strong>în</strong> care li<strong>de</strong>rul se implică <strong>în</strong><br />
comunicarea cu indivizii sau grupul). Pe această grilă a maturităţii grupurile se pot dovedi mai
mult sau mai puţin capabile să accepte asumarea <strong>de</strong> responsabilităţi, iar comportamentul li<strong>de</strong>rului<br />
trebuie să ţină seama <strong>de</strong> acest lucru.<br />
În cazul grupurilor mature stilul managerial trebuie să se bazeze pe <strong>de</strong>legare, pentru că ele<br />
sunt pregătite, apte să î<strong>şi</strong> atingă obiectivele <strong>şi</strong> să <strong>de</strong>zvolte mo<strong>de</strong>le funcţionale <strong>de</strong> comunicare <strong>în</strong><br />
interiorul lor. În cazul grupurilor ce <strong>de</strong>ţin o maturitate mo<strong>de</strong>rată, li<strong>de</strong>rul se bazează pe participare,<br />
accentuând componenta legată <strong>de</strong> relaţii interpersonale <strong>şi</strong> comunicare <strong>şi</strong> promovând o atitudine<br />
mai relaxată <strong>în</strong> ceea ce priveşte <strong>de</strong>finirea obiectivelor.<br />
În cazul grupurilor care, <strong>de</strong><strong>şi</strong> <strong>de</strong>zvoltă anumite elemente <strong>de</strong> maturitate, nu <strong>de</strong>ţin o atitudine<br />
generală capabilă să asume responsabilităţi, strategia managerială se bazează pe accentuarea<br />
ambelor dimensiuni - obiective <strong>şi</strong> oameni. În cazul cel mai puţin fericit, <strong>în</strong> care grupul este<br />
incapabil <strong>şi</strong> neinteresat <strong>în</strong> ceea ce priveşte acceptarea responsabilităţilor, li<strong>de</strong>rul va promova o<br />
strategie paternalistă ce se bazează <strong>în</strong> principal pe <strong>de</strong>finirea obiectivelor <strong>şi</strong> direcţiilor <strong>de</strong> acţiune (<strong>şi</strong><br />
mai puţin pe relaţii interumane/comunicare). O sinteză a acestor nivele poate fi reprezentată astfel:<br />
- nivelul 1 (minim) - li<strong>de</strong>rul trebuie să furnizeze direcţie unor subordonaţi incapabili să î<strong>şi</strong><br />
asume responsabilităţi <strong>şi</strong> neinteresaţi <strong>de</strong> acest lucru;<br />
- nivelul 2 - li<strong>de</strong>rul trebuie să explice <strong>de</strong>ciziile luate unor subordonaţi incapabili să î<strong>şi</strong> asume<br />
responsabilităţi, dar interesaţi <strong>şi</strong> motivaţi <strong>în</strong> această direcţie;<br />
- nivelul 3 - li<strong>de</strong>rul trebuie să promoveze participarea la luarea <strong>de</strong>ciziilor prin <strong>de</strong>zbateri <strong>şi</strong><br />
schimb <strong>de</strong> i<strong>de</strong>i faţă <strong>de</strong> subordonaţi capabili să î<strong>şi</strong> asume responsabilităţi dar nesiguri <strong>şi</strong><br />
neinteresaţi <strong>în</strong> domeniu;<br />
- nivelul 4 (maxim) - li<strong>de</strong>rul trebuie doar să <strong>de</strong>lege activităţi unor subordonaţi capabili,<br />
interesaţi <strong>şi</strong> motivaţi <strong>în</strong> ceea ce priveşte asumarea responsabilităţilor.<br />
Lea<strong>de</strong>rship-ul transformaţional<br />
Una din cele mai recente teorii asupra <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>ului este cea a <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>ului<br />
transformaţional. Această teorie consi<strong>de</strong>ră că persoanele pot alege să <strong>de</strong>vină li<strong>de</strong>ri, iar aptitudinile<br />
ce caracterizează un li<strong>de</strong>r <strong>de</strong> succes pot fi <strong>în</strong>văţate (Clark, p 10). Prin această teorie se trece, <strong>în</strong>că<br />
odată, <strong>de</strong> la i<strong>de</strong>ea conform căreia caracteristicile native ale li<strong>de</strong>rilor îi fac pe aceştia speciali, la<br />
i<strong>de</strong>ea că oamenii pot să dobân<strong>de</strong>ască, prin voinţă <strong>şi</strong> prin <strong>în</strong>văţare, aptitudini <strong>de</strong> li<strong>de</strong>r.<br />
Pentru a scoate <strong>în</strong> evi<strong>de</strong>nţă caracteristicile <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului transformaţional, James Burns<br />
(1978) face următoarea distincţie <strong>în</strong>tre două categorii <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri: li<strong>de</strong>rii tranzacţionali, care<br />
recompensează pe cei care le furnizează suport <strong>şi</strong> pe cei care realizează obiectivele <strong>de</strong> performanţă<br />
<strong>de</strong>finite; <strong>şi</strong> cealaltă categorie, li<strong>de</strong>rii transformaţionali, care <strong>în</strong>cearcă să stimuleze indivizii sau<br />
grupurile din subordine să î<strong>şi</strong> <strong>de</strong>finească <strong>şi</strong> să atingă obiective superioare.<br />
Astfel, <strong>în</strong> cadrul unui <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>de</strong> tip transformaţional cei condu<strong>şi</strong> sunt stimulaţi să<br />
acţioneze <strong>în</strong> conformitate cu trebuinţele superioare ale omului (stimă, auto<strong>de</strong>pă<strong>şi</strong>re), să acţioneze<br />
pentru interesul comun <strong>şi</strong> nu a celui personal. Acest tip <strong>de</strong> abordare a <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului se<br />
concentrează mai mult pe aspectele strategice ale organizaţiei, constituindu-se <strong>în</strong>tr-o viziune<br />
privind perspectiva acesteia. Pentru succesul acestei abordări sunt necesare două elemente<br />
specifice acesteia (Jreisat, p. 160):<br />
În primul rând, este nevoie <strong>de</strong> o cultură organizaţională foarte puternică ce trebuie să fie<br />
cunoscută <strong>de</strong> toţi membrii organizaţiei; prin cultură organizaţională puternică <strong>în</strong>ţelegând faptul că<br />
există un consens <strong>în</strong> ceea ce priveşte percepţia obiectivelor <strong>şi</strong> a modului <strong>de</strong> <strong>în</strong><strong>de</strong>plinire a acestora<br />
<strong>în</strong>tre membrii organizaţiei;<br />
În al doilea rând, este nevoie <strong>de</strong> implicarea membrilor organizaţiei/instituţiei <strong>în</strong> procesul<br />
<strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziilor importante.
Dacă cele două elemente sunt prezente la nivelul organizaţiei/instituţiei există premisele<br />
pentru succesul unui <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>de</strong> tip transformaţional. Astfel, se poate spune că acest tip <strong>de</strong><br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> se formează <strong>în</strong> timp prin folosirea aceluia<strong>şi</strong> stil <strong>de</strong> conducere până <strong>în</strong> momentul <strong>în</strong> care<br />
membrii organizaţiei/instituţiei î<strong>şi</strong> formează o viziune comună <strong>şi</strong> un sistem <strong>de</strong> valori comun.<br />
Înainte <strong>de</strong> a <strong>în</strong>cheia acest capitol vom prezenta două dintre teoriile mo<strong>de</strong>rne ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>ului.<br />
Prima este teoria lui Gardner care spune că, conceptul <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> nu ar trebui să se refere<br />
la o singură persoană (li<strong>de</strong>rul) care are o viziune <strong>şi</strong> stabileşte direcţiile pentru ceilalţi oameni care<br />
o urmează. Astfel, după părerea lui Gardner <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul ar trebui să fie unul <strong>de</strong> tip colectiv,<br />
format din mai mulţi indivizi a căror cunoştinţe <strong>şi</strong> aptitudini sunt complementare (Melissa<br />
Homer). A doua teorie, este cea formulată <strong>de</strong> Manz <strong>şi</strong> Sims, care vine să <strong>în</strong>locuiască mo<strong>de</strong>lul<br />
tradiţional (conform căruia li<strong>de</strong>rul îi influenţează pe ceilalţi oameni să facă ceva) cu un alt mo<strong>de</strong>l,<br />
pe care l-au <strong>de</strong>numit „SuperLea<strong>de</strong>rship”, conform căruia „li<strong>de</strong>rul este persoana care îi <strong>în</strong>vaţă pe<br />
ceilalţi cum să se conducă singuri”<br />
Exerciţiu<br />
Pornind <strong>de</strong> la informaţiile prezentate <strong>în</strong> acest capitol privind diversele teorii <strong>în</strong> studiul<br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului realizaţi un un portret al li<strong>de</strong>rului din sectorul public cu titlul „Un li<strong>de</strong>r a<strong>de</strong>vărat”<br />
<strong>în</strong> care să inclu<strong>de</strong>ţi următoarele:<br />
- principalele calităţi sau trăsături pe care ar trebui să le <strong>de</strong>ţină un li<strong>de</strong>r <strong>în</strong> sectorul public <strong>şi</strong><br />
<strong>de</strong> ce (minim 5 calităţi/trăsături. Ţineţi cont <strong>de</strong> teoria trăsăturilor)<br />
- stilul <strong>de</strong> comportament potrivit unui li<strong>de</strong>r mo<strong>de</strong>rn <strong>în</strong> sectorul public<br />
- care este contextul <strong>în</strong> care î<strong>şi</strong> <strong>de</strong>sfăşoară activitatea li<strong>de</strong>rii din sectorul public: ţineţi cont<br />
<strong>de</strong> presiuni politice, legale, economice, <strong>de</strong>mografice, culturale<br />
- <strong>în</strong> ce măsură un li<strong>de</strong>r din sectorul public trebuie să fie un catalizator al schimbării <strong>şi</strong> un<br />
factor <strong>de</strong> echilibru <strong>în</strong> acela<strong>şi</strong> timp (realizaţi o paralelă cu <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul transformaţional).<br />
Bibliografie suplimentară<br />
1. Greasley S., John P., “Does Stronger Political Lea<strong>de</strong>rship Have a Performance Payoff?<br />
Citizen Satisfaction in the Reform of Subcentral Governments in England”, Journal of<br />
Public Administration Research and Theory Advance Access, May, 2010.<br />
2. Dull M., ”Results-Mo<strong>de</strong>l Reform Lea<strong>de</strong>rship: Questions of Credible Commitment”,<br />
Journal of Public Administration Research and Theory, vol. 19, pp. 255-284.
VII. ROLUL LIDERILOR ÎN CADRUL ORGANIZAŢIILOR PUBLICE<br />
Pentru că lucrarea <strong>de</strong> faţă se referă la <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>, mai exact<br />
<strong>în</strong> cadrul instituţiilor (sau <strong>organizaţii</strong>lor) din domeniul public, trebuie să precizăm <strong>organizaţii</strong>le la<br />
care ne referim. În primul rând, trebuie să <strong>de</strong>finim ce <strong>în</strong>ţelegem prin domeniu public. Astfel, prin<br />
domeniul public <strong>în</strong>ţelegem bunurile sau drepturile care nu aparţin unei singure persoane (fizice<br />
sau juridice), ci aparţin tuturor cetăţenilor (Wikipedia). Instituţiile <strong>publice</strong> sunt cele care<br />
gestionează acest domeniu. Aşadar, lucrarea <strong>de</strong> faţă tratează <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor<br />
(instituţiilor) administraţiei <strong>publice</strong> locale.<br />
Vorbind la modul general, li<strong>de</strong>rul <strong>de</strong>ţine o poziţie unică <strong>în</strong> cadrul grupului (organizaţiei).<br />
Pentru că vorbim <strong>de</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>, această poziţie trebuie să fie acceptată <strong>de</strong> ceilalţi membrii ai<br />
grupului (<strong>de</strong> subalterni). Astfel, li<strong>de</strong>rul se bucură <strong>de</strong> o anumită putere <strong>în</strong> cadrul grupului ce îi<br />
conferă autoritate <strong>în</strong> ceea ce priveşte luarea <strong>de</strong>ciziilor importante. Contribuţia acestuia la<br />
<strong>în</strong><strong>de</strong>plinirea obiectivelor organizaţiei (grupului) este consi<strong>de</strong>rată a fi foarte importantă sau chiar<br />
indispensabilă.<br />
Pe <strong>de</strong> altă parte, aşteptările subordonaţilor <strong>în</strong> ceea ce priveşte activitatea <strong>şi</strong> prestaţia<br />
li<strong>de</strong>rilor sunt foarte mari, li<strong>de</strong>rul fiind persoana responsabilă <strong>în</strong> caz <strong>de</strong> eşec. Harold F. Gortner<br />
consi<strong>de</strong>ră că li<strong>de</strong>rii simbolizează obiectivul comun al grupului, nu numai pentru membrii grupului<br />
ci <strong>şi</strong> pentru cei exteriori lui; tot el spune că li<strong>de</strong>rii nu ar fi necesari dacă grupurile sau <strong>organizaţii</strong>le<br />
din care fac parte nu ar avea nevoi <strong>şi</strong> obiective comune (Gortner, Mahler, Nicholson, p. 318).<br />
Rolul li<strong>de</strong>rilor formali (adică acei li<strong>de</strong>ri care <strong>de</strong>ţin o funcţie <strong>de</strong> conducere <strong>în</strong> cadrul<br />
<strong>organizaţii</strong>lor), este dat practic <strong>de</strong> specificul funcţiilor ocupate. În acest sens, rolul este „un set <strong>de</strong><br />
comportamente <strong>şi</strong> sarcini pe care ne aşteptăm să le realizeze un conducător <strong>în</strong> baza poziţiei pe<br />
care acesta o ocupă <strong>în</strong> cadrul organizaţiei” (Radu, p. 12).<br />
Numărul <strong>de</strong> roluri atribuite li<strong>de</strong>rilor <strong>şi</strong> complexitatea acestora diferă <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> poziţia<br />
pe care aceştia o ocupă <strong>în</strong> cadrul organizaţiei. Totu<strong>şi</strong>, Philip Selznick a i<strong>de</strong>ntificat 4 funcţii<br />
universale ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului (Selznick, p. 62):<br />
Definirea rolului <strong>şi</strong> a misiunii organizaţiei (instituţiei) – aceasta este o sarcină pur creativă<br />
care presupune asumarea responsabilităţii li<strong>de</strong>rului <strong>în</strong> ceea ce priveşte <strong>de</strong>finirea direcţiei <strong>în</strong> care<br />
eforturile membrilor organizaţiei trebuie <strong>în</strong>dreptate pentru satisfacerea cererii externe;<br />
Reprezentarea instituţională a scopurilor – o altă funcţie creativă, care presupune formarea<br />
unei structuri sociale <strong>în</strong> cadrul organizaţiei cu scopul creşterii capacităţii interne <strong>de</strong> creare <strong>şi</strong><br />
implementare a politicilor;<br />
Apărarea integrităţii instituţiei (organizaţiei) – această funcţie se referă la rolul<br />
semnificativ pe care îl are li<strong>de</strong>rul <strong>în</strong> menţinerea valorilor <strong>şi</strong> a i<strong>de</strong>ntităţii organizaţiei (instituţiei)<br />
din care face parte. Această funcţie este foarte importantă, pentru că <strong>de</strong> realizarea ei <strong>de</strong>pin<strong>de</strong><br />
practic supravieţuirea organizaţiei;<br />
Controlul conflictelor interne – la baza acestei funcţii stă faptul că <strong>în</strong> mai toate<br />
<strong>organizaţii</strong>le (dar mai ales <strong>în</strong> cele foarte mari) apar anumite subgrupuri <strong>de</strong> interes care intră <strong>în</strong><br />
conflict pe diverse teme. Li<strong>de</strong>rul trebuie astfel să <strong>de</strong>ţină controlul asupra acestor conflicte pentru<br />
ca organizaţia să funcţioneze ca un <strong>în</strong>treg (<strong>în</strong> aceea<strong>şi</strong> direcţie).<br />
S-ar putea spune că, cel puţin primele două funcţii (consi<strong>de</strong>rate <strong>de</strong> către Philip Selznick ca<br />
fiind universale), corespund poziţiilor <strong>de</strong> vârf din cadrul ierarhiilor instituţiilor <strong>şi</strong> <strong>organizaţii</strong>lor <strong>de</strong><br />
orice tip. Cre<strong>de</strong>m <strong>în</strong>să, că <strong>şi</strong> li<strong>de</strong>rii care ocupă poziţii <strong>de</strong> conducere <strong>de</strong> nivel ierarhic inferior (cu<br />
un număr mic <strong>de</strong> subordonaţi) <strong>şi</strong> mediu, pot manifesta influenţe <strong>în</strong> ceea ce priveşte <strong>de</strong>finirea<br />
rolurilor <strong>şi</strong> a misiunii <strong>organizaţii</strong>lor (instituţiilor) <strong>şi</strong> pot reprezenta scopurile instituţiilor <strong>în</strong> raport
cu subordonaţii. Ca <strong>şi</strong> argument, consi<strong>de</strong>răm că fiecare li<strong>de</strong>r are propria personalitate <strong>şi</strong> propriul<br />
mod <strong>de</strong> a <strong>de</strong>fini rolul <strong>şi</strong> scopul organizaţiei <strong>în</strong> cadrul căreia î<strong>şi</strong> <strong>de</strong>sfăşoară activitatea, fapt care<br />
influenţează calitatea muncii <strong>în</strong> cadrul organizaţiei. De asemenea, performanţele organizaţionale<br />
<strong>de</strong>pind <strong>de</strong> modul <strong>în</strong> care fiecare conducător reuşeşte să le transmită subordonaţilor să atingă<br />
scopul organizaţiei <strong>şi</strong> să îi implice pe aceştia <strong>în</strong> procesele <strong>de</strong>cizionale.<br />
Pentru a <strong>în</strong>ţelege mai bine care este rolul <strong>şi</strong> care sunt funcţiile li<strong>de</strong>rilor <strong>în</strong> cadrul<br />
<strong>organizaţii</strong>lor, putem reveni la diferenţa dintre <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> <strong>şi</strong> management, tratată anterior. După<br />
cum am convenit, <strong>în</strong> concluzia subcapitolului amintit, <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul <strong>şi</strong> managementul sunt<br />
activităţi complementare care nu se exclud una pe cealaltă. Contrar acestei i<strong>de</strong>i, la <strong>în</strong>ceputul<br />
studiului <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului, s-a <strong>în</strong>cercat stabilirea unor funcţii specifice doar acestui fenomen<br />
(<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>). Activităţi precum: stabilirea direcţiilor <strong>de</strong> <strong>de</strong>zvoltare, formarea <strong>şi</strong> menţinerea unui<br />
spirit <strong>de</strong> echipă, promovarea orientării spre rezultate, apărarea integrităţii instituţiei; erau<br />
consi<strong>de</strong>rate ca fiind activităţi specifice doar <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului, nu <strong>şi</strong> managementului. Conform unor<br />
păreri mai recente, la care ne raliem, această diferenţiere nu are trebui să fie atât <strong>de</strong> rigidă, ci mai<br />
flexibilă (Jreisat, p. 164). Pentru a susţine această i<strong>de</strong>e putem face referire la realitate. Aşadar, <strong>în</strong><br />
realitate, <strong>organizaţii</strong>le nu prezintă <strong>în</strong> cadrul structurii lor funcţii <strong>de</strong> conducere care să implice doar<br />
activităţi strategice <strong>şi</strong> motivaţionale (specifice <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului), ci implică <strong>şi</strong> activităţi specifice<br />
managementului, cum ar fi: organizarea <strong>şi</strong> controlul.<br />
Mintzberg (1973) a realizat o tipologie interesantă referitoare la acţiunile <strong>şi</strong> rolurile<br />
aferente pe care li<strong>de</strong>rul organizaţiei le asumă cu a<strong>de</strong>vărat <strong>în</strong> viaţa <strong>de</strong> zi cu zi. Managerii includ <strong>în</strong><br />
munca lor o varietate <strong>de</strong> activităţi, trecând rapid <strong>de</strong> la o problemă la alta (aceste probleme având<br />
<strong>în</strong>cărcături, importanţă <strong>şi</strong> semnificaţie diferite); mai mult, activitatea lor poate cu greu fi <strong>de</strong>finită<br />
ca fiind liniară, date fiind mulţimea fragmentărilor ce intervin <strong>în</strong> cadrul activităţii (<strong>în</strong>treruperi ce<br />
semnifică <strong>şi</strong> o limitare a timpului <strong>de</strong>dicat fiecărei operaţiuni).<br />
Ocuparea unei poziţii manageriale presupune totodată confruntarea cu un volum imens <strong>de</strong><br />
muncă <strong>şi</strong> cu un ritm susţinut; managerii tind <strong>de</strong>seori să <strong>de</strong>vină persoane „<strong>de</strong>pen<strong>de</strong>nte <strong>de</strong> muncă”<br />
pe baza a două explicaţii: <strong>de</strong>seori la acest nivel unul din factorii principali <strong>de</strong> motivare <strong>şi</strong> furnizare<br />
<strong>de</strong> satisfacţii se referă chiar la exercitarea eficientă a activităţilor; integrarea <strong>în</strong>tr-un tip <strong>de</strong><br />
activitate ce presupune folosirea capacităţilor <strong>de</strong> analiză <strong>şi</strong> sinteză la gra<strong>de</strong> <strong>în</strong>alte face dificilă<br />
„<strong>de</strong>conectarea” <strong>de</strong> la ritmul specific odată cu terminarea orelor <strong>de</strong> program.<br />
Managerii tind să se orienteze mai puţin <strong>în</strong>spre discutarea unor concepte abstracte sau<br />
construcţia unor planuri elaborate <strong>de</strong> viitor <strong>şi</strong> mai mult <strong>în</strong>spre ceea ce pare a fi mai „activ” <strong>în</strong><br />
munca lor; acest lucru presupune concentrarea pe specific <strong>şi</strong> pe actual <strong>şi</strong> mai puţin pe abstract <strong>şi</strong><br />
trecut, pe acţiune <strong>şi</strong> nu pe reflecţie. Managerii sunt profund implicaţi <strong>în</strong> activităţi <strong>de</strong> comunicare<br />
internă <strong>şi</strong> externă pe baza unor meto<strong>de</strong> distincte: mesaje scrise, <strong>în</strong>tâlniri planificate <strong>şi</strong> ad-hoc <strong>şi</strong><br />
mesaje telefonice (la care putem adăuga la acest moment <strong>şi</strong> comunicarea electronică); ei tind să<br />
privilegieze comunicarea orală, bazată <strong>în</strong> special pe <strong>în</strong>tâlniri ad-hoc <strong>şi</strong> convorbiri telefonice.<br />
- reprezentare; <strong>de</strong>ţinerea unor poziţii formale <strong>în</strong> cadrul organizaţiei semnifică pentru<br />
manageri exercitarea unor obligaţii <strong>în</strong> ceea ce priveşte participarea la ceremonii <strong>şi</strong><br />
manifestări diverse (semnare <strong>de</strong> documente, participare la dineuri, <strong>în</strong>tîlniri cu diver<strong>şi</strong><br />
vizitatori etc). Chiar dacă acest rol nu are o importanţă operaţională directă, el promovează<br />
un mesaj psihologic necesar organizaţiei;<br />
- <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>; acest rol se referă <strong>în</strong> principal la crearea <strong>de</strong> condiţii (specifice <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong><br />
mediul <strong>şi</strong> organizaţia existente, precum <strong>şi</strong> <strong>de</strong> personalitatea managerului - fiecare manager<br />
î<strong>şi</strong> va <strong>de</strong>zvolta un stil propriu care constă <strong>în</strong>tr-un set specific <strong>de</strong> răspunsuri <strong>şi</strong> valori faţă <strong>de</strong><br />
provocările curente, rutiniere cu care se confruntă organizaţia) propice pentru atingerea
obiectivelor <strong>în</strong> condiţii <strong>de</strong> eficienţă <strong>şi</strong> eficacitate; <strong>în</strong> formarea acestui stil managerial<br />
li<strong>de</strong>rul evaluează mediul existent (forţe interne <strong>şi</strong> externe care influenţează organizaţia),<br />
caracteristicile organizaţiei (resurse, obiective, procese, ect) <strong>şi</strong> efectele pozitive <strong>şi</strong> negative<br />
ale unui anumit tip <strong>de</strong> comportament;<br />
- relaţionare; orice organizaţie se bazează <strong>în</strong> mod extins pe un efort <strong>de</strong> comunicare <strong>şi</strong><br />
coordonare cu unităţi din interiorul <strong>şi</strong> exteriorul structurilor proprii; managerii sunt<br />
implicaţi <strong>în</strong> stabilirea unor reţele <strong>de</strong> contact cu diferiţi indivizi <strong>şi</strong> grupuri plasaţi <strong>în</strong> poziţii<br />
relevante; aceste poziţii relevante se referă la capacitatea lor <strong>de</strong> a influenţa <strong>de</strong>zvoltarea<br />
instituţiei <strong>în</strong> cauză, lucru care suscită un interes pentru li<strong>de</strong>rul acesteia; relaţionarea se<br />
referă atât la elemente formale cât <strong>şi</strong> informale <strong>şi</strong> pare a fi extrem <strong>de</strong> importantă <strong>în</strong>tr-un<br />
mediu caracterizat <strong>de</strong> schimbări <strong>şi</strong> provocări continue; realizarea <strong>şi</strong> menţinerea unor<br />
contacte reprezintă <strong>de</strong>ci nu doar o parte naturală a activităţii rutiniere a managerului ci <strong>şi</strong><br />
un mijloc <strong>de</strong> creştere a şanselor organizaţiei <strong>de</strong> funcţionare optimă;<br />
- monitorizare; managerul <strong>organizaţii</strong>lor mo<strong>de</strong>rne se confruntă cu o cantitate <strong>de</strong> informaţie<br />
semnificativă; circulaţia acesteia nu este atât <strong>de</strong> automată <strong>şi</strong> impersonală cum ar putea<br />
consi<strong>de</strong>ra schema raţională; o mare parte a informaţiei va fi procesată <strong>şi</strong> analizată pentru a<br />
oferi managerului o imagine asupra problemelor <strong>şi</strong> oportunităţilor existente, precum <strong>şi</strong><br />
posibilitatea <strong>de</strong> a interveni <strong>şi</strong> corecta elementele disfuncţionale observate; monitorizarea<br />
permite păstrarea unei imagini clare <strong>şi</strong> actualizate a funcţionării organizaţiei <strong>şi</strong> semnifică<br />
asumarea unu rol <strong>de</strong> reacţie rapidă la nivelul managerial;<br />
- diseminare; o mare cantitate <strong>de</strong> informaţie la care are acces <strong>în</strong> mod principal managerul<br />
trebuie asimilată, interpretată <strong>şi</strong> transmisă mai <strong>de</strong>parte <strong>în</strong> zonele <strong>în</strong> care este nevoie <strong>de</strong> ea;<br />
informaţia <strong>în</strong> cauză nu este transmisă „nealterată” sau doar pe căile oficiale; ea poate suferi<br />
modificări <strong>de</strong> diferite dimensiuni <strong>şi</strong> poate fi folosită atât la nivel tehnic <strong>şi</strong> operaţional cât <strong>şi</strong><br />
<strong>în</strong> ceea ce priveşte formarea <strong>şi</strong> consolidarea culturii organizaţionale;<br />
- purtător <strong>de</strong> cuvânt; prezentarea unei poziţii comune, omogene a organizaţiei este extrem<br />
<strong>de</strong> importantă <strong>în</strong> relaţia cu mediul extern bazat pe competiţie <strong>şi</strong> presiuni crescute;<br />
capacitatea <strong>de</strong> asimilare a acestui rol <strong>de</strong> purtător <strong>de</strong> cuvânt este extrem <strong>de</strong> importantă<br />
pentru manager din prisma <strong>de</strong>zvoltării unei poziţii favorabile <strong>în</strong> ceea ce priveşte relaţia cu<br />
superiorii ierarhici, grupurile <strong>şi</strong> instituţiile diverse interesate;<br />
- antreprenor; <strong>de</strong><strong>şi</strong>, la o privire superficială putem consi<strong>de</strong>ra că acest rol nu este<br />
caracteristic <strong>organizaţii</strong>lor <strong>publice</strong>, abordarea antreprenorială nu este doar posibilă ci <strong>şi</strong><br />
necesară pentru managerul public; existenţa unui mediu <strong>în</strong> continuă schimbare, existenţa<br />
unor conflicte ce privesc <strong>de</strong>finirea ariilor <strong>de</strong> influenţă sau monopol <strong>în</strong> interiorul aparatului<br />
administrativ, presiunea venită din partea instituţiilor finanţatoare sau a cetăţeanului<br />
reprezintă doar câteva elemente care susţin o abordare ofensivă, dinamică; li<strong>de</strong>rul<br />
organizaţiei <strong>publice</strong> trebuie nu doar să <strong>în</strong>cerce o păstrare a poziţiei existente la un moment<br />
dat ci <strong>şi</strong> să i<strong>de</strong>ntifice <strong>şi</strong> să speculeze oportunităţile apărute la un moment dat <strong>şi</strong> să iniţieze<br />
schimbări necesare unui interval specific;<br />
- managementul crizelor; diferitele crize care apar curent <strong>în</strong> activitatea rutinieră a<br />
managerului (<strong>şi</strong> care pot să îmbrace forme diferite - conflicte interne, pier<strong>de</strong>ri la nivelul<br />
resurselor etc) reprezintă o componentă majoră a activităţii manageriale; apariţia constantă<br />
a acestor probleme pune managerul <strong>în</strong> situaţii <strong>de</strong>licate referitoare la <strong>de</strong>finirea priorităţilor<br />
(rareori lucrurile cele mai importante sunt plasate la un nivel <strong>în</strong>alt pe lista <strong>de</strong> activităţi<br />
operaţionale), <strong>şi</strong> managementul timpului (lucrurile esenţiale ocupă puţin timp <strong>în</strong> timp ce<br />
activităţile colaterale, <strong>de</strong> <strong>de</strong>taliu, din perspectiva raţionalităţii manageriale, consumă mult
timp <strong>şi</strong> energie); din acest punct <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re este bine <strong>de</strong> realizat o distincţie <strong>în</strong>tre doi<br />
termeni care sunt <strong>de</strong>seori echivalaţi: urgenţe <strong>şi</strong> importanţă (nu neapărat ce este urgent este<br />
<strong>şi</strong> important);<br />
- alocare <strong>de</strong> resurse; rolul tradiţional <strong>de</strong> alocare a resurselor semnifică mai mult <strong>de</strong>cât o<br />
simplă distribuire; <strong>de</strong><strong>şi</strong> mo<strong>de</strong>lul tradiţional administrativ se concentrează nu atât pe<br />
eficienţă (folosirea optimă a resurselor) cât pe respectarea procedurilor <strong>şi</strong> cadrului legal <strong>în</strong><br />
utilizarea resurselor, managerul mo<strong>de</strong>rn ve<strong>de</strong> <strong>în</strong> acest rol o modalitate <strong>de</strong> control <strong>şi</strong><br />
integrare organizaţională; distribuirea resurselor semnifică <strong>de</strong>finirea <strong>de</strong> responsabilităţi <strong>şi</strong><br />
priorităţi strategice precum <strong>şi</strong> <strong>de</strong>ţinerea controlului asupra funcţionării organizaţiei;<br />
- negociere; <strong>de</strong><strong>şi</strong> serviciile <strong>publice</strong> pot părea a fi situate <strong>în</strong> afara unei logici a negocierii (<strong>în</strong><br />
special <strong>în</strong> ceea ce priveşte funcţionarea internă) managerul public este direct implicat <strong>în</strong><br />
acest proces dinamic; el trebuie să <strong>de</strong>ţină calităţi semnificative <strong>în</strong> acest domeniu pentru a<br />
obţine beneficii pentru organizaţia sa; nivelul managerial <strong>de</strong>ţine atribuţiile necesare pentru<br />
implicare cu succes <strong>în</strong>tr-o negociere (calităţi ce se referă la puterea <strong>de</strong>ţinută <strong>şi</strong> <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>re);<br />
<strong>de</strong><strong>şi</strong> tipurile <strong>de</strong> negociere <strong>şi</strong> obiectivele acesteia pot fi diferite, managerii organizaţiei<br />
<strong>publice</strong> trebuie să î<strong>şi</strong> asume acest rol ca parte integrantă a activităţii proprii.<br />
Rolurile <strong>de</strong>finite mai sus se pot integra <strong>în</strong> diverse combinaţii ce ţin <strong>de</strong> contextul existent <strong>şi</strong><br />
abordarea specifică a li<strong>de</strong>rului instituţiei; ele ne pot oferi <strong>în</strong>să o perspectiva complexă asupra<br />
multitudinii <strong>de</strong> provocări/oportunităţi cu care se confruntă li<strong>de</strong>rul organizaţiei <strong>publice</strong>.<br />
Până nu <strong>de</strong>mult, majoritatea cărţilor <strong>de</strong> specialitate <strong>şi</strong> a studiilor care au abordat<br />
lear<strong>de</strong>rship-ul, <strong>în</strong> cadrul teoriilor organizaţionale, au tratat această temă cu referire la sectorul<br />
privat. De<strong>şi</strong> unele forme ale comportamentului uman <strong>şi</strong> unele mo<strong>de</strong>le <strong>de</strong> interacţiune umană<br />
rămân neschimbate indiferent <strong>de</strong> tipul organizaţiei <strong>de</strong>spre care discutăm, pentru a fi cât se poate<br />
<strong>de</strong> obiectivi <strong>şi</strong> pentru a realiza un studiu aprofundat al <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului <strong>în</strong> cadrul <strong>organizaţii</strong>lor<br />
<strong>publice</strong>, trebuie să ţinem cont <strong>de</strong> specificul acestora (Gortner, p. 17).<br />
Astfel, unul din factorii importanţi, care trebuie avuţi <strong>în</strong> ve<strong>de</strong>re atunci când studiem<br />
<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ul <strong>şi</strong> implicaţiile acestuia <strong>în</strong> cadrul administraţiei <strong>publice</strong> locale sau centrale, se referă<br />
la specificul sectorului public. Mai exact, la caracteristicile acestui sector care-l diferenţiază faţă<br />
<strong>de</strong> sectorul privat, sau <strong>de</strong> cel non-guvernamental. În continuare vom analiza caracteristicile<br />
specifice sectorului public care au influenţe asupra <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului.<br />
De cele mai multe ori când vorbim <strong>de</strong>spre sectorul public avem <strong>în</strong> ve<strong>de</strong>re structura<br />
administraţiei <strong>publice</strong> ca <strong>în</strong>treg, fie că e vorba <strong>de</strong> administraţia publică centrală, fie cea locală.<br />
Chiar dacă <strong>în</strong> prezent <strong>organizaţii</strong>le <strong>publice</strong> au o structură extrem <strong>de</strong> complexă <strong>şi</strong> variază<br />
substanţial <strong>de</strong> la stat la stat, există o serie <strong>de</strong> caracteristici pe care le regăsim <strong>în</strong> fiecare sistem<br />
administrativ <strong>şi</strong> care le diferenţiază faţă <strong>de</strong> <strong>organizaţii</strong>le private.<br />
Performanţa <strong>în</strong> <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong><br />
Consi<strong>de</strong>răm că <strong>în</strong>ainte <strong>de</strong> a <strong>în</strong>cerca să <strong>de</strong>finim performanţa (<strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>), trebuie să<br />
reamintim unele aspecte care au fost <strong>de</strong>ja analizate <strong>în</strong> cadrul acestei lucrări. Prin urmare atunci<br />
când vorbim <strong>de</strong> li<strong>de</strong>ri performanţi trebuie să ţinem cont <strong>de</strong> următoarele aspecte:<br />
Lea<strong>de</strong>rship-ul <strong>şi</strong> managementul sunt domenii complementare. Un li<strong>de</strong>r performant este <strong>şi</strong><br />
un bun manager (gestionează <strong>în</strong> mod eficient resursele materiale <strong>şi</strong> umane);<br />
De<strong>şi</strong> au fost realizate numeroase studii pe această temă, nu s-au i<strong>de</strong>ntificat caracteristicile<br />
native care <strong>de</strong>finesc un li<strong>de</strong>r <strong>de</strong> succes (au fost i<strong>de</strong>ntificate doar caracteristici care favorizează<br />
<strong>de</strong>zvoltarea unui <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> performant);
De asemenea, studiile realizate pe baza teoriilor comportamentale nu au reu<strong>şi</strong>t să<br />
<strong>de</strong>finească un tip <strong>de</strong> comportament specific li<strong>de</strong>rilor performanţi. Conform teoriilor situaţionale<br />
comportamentul managerial potrivit poate fi i<strong>de</strong>ntificat doar prin raportarea la un anumit context<br />
specific (<strong>de</strong> exemplu li<strong>de</strong>rul trebuie să ţină cont <strong>de</strong> specificul organizaţiei <strong>în</strong> care î<strong>şi</strong> <strong>de</strong>sfăşoară<br />
activitatea);<br />
J. Hall a realizat un studiu complex, prin care a <strong>în</strong>cercat să găsească o legătură <strong>în</strong>tre<br />
comportamentul managerial, aspectele situaţionale <strong>şi</strong> realizările (performanţele) managerilor.<br />
Studiul a fost realizat pe un eşantion <strong>de</strong> 11.000 <strong>de</strong> manageri din <strong>organizaţii</strong> diferite, situaţi pe<br />
nivele ierarhice diferite <strong>şi</strong> confruntaţi cu situaţii diferite (Cornescu). În urma analizării rezultatelor<br />
obţinute au fost trase următoarele concluzii <strong>în</strong> ceea ce priveşte comportamentul managerilor<br />
performanţi (<strong>în</strong> comparaţie cu cei care au avut performanţe scăzute):<br />
- Managerii performanţi obişnuiesc să implice subordonaţii <strong>în</strong> procesul <strong>de</strong> luare a <strong>de</strong>ciziilor;<br />
spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> managerii cu rezultate scăzute, ce obişnuiesc să <strong>de</strong>cidă singuri;<br />
- Managerii performanţi sunt percepuţi <strong>de</strong> subordonaţi ca fiind <strong>de</strong>schi<strong>şi</strong> la nou; persoane cu care<br />
se poate comunica liber; spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> managerii ce au obţinut rezultate slabe, ce sunt<br />
percepuţi <strong>de</strong> subordonaţi ca fiind persoane <strong>în</strong>chise, din punctul <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re al relaţiilor interpersonale;<br />
- Managerii performanţi folosesc ca tehnici <strong>de</strong> motivarea a subordonaţilor crearea <strong>de</strong> noi<br />
provocări pentru aceştia <strong>şi</strong> creşterea responsabilităţilor acestora; spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> managerii<br />
care au obţinut rezultate slabe, ce <strong>în</strong>cearcă să motiveze subordonaţii prin satisfacerea<br />
aspectelor legate <strong>de</strong> securitatea acestor (nevoia <strong>de</strong> hrană etc.);<br />
- Managerii performanţi sunt cotaţi <strong>de</strong> subordonaţi ca fiind persoane preocupate atât <strong>de</strong> sarcini<br />
cât <strong>şi</strong> <strong>de</strong> personalul din subordine; spre <strong>de</strong>osebire <strong>de</strong> managerii care au obţinut rezultate slabe,<br />
ce sunt percepuţi <strong>de</strong> subordonaţi ca fiind orientaţi doar pe una din cele două dimensiuni.<br />
De<strong>şi</strong> acest studiu a luat <strong>în</strong> consi<strong>de</strong>rare aspectele situaţionale diferite <strong>în</strong> <strong>în</strong>cercarea <strong>de</strong> a<br />
i<strong>de</strong>ntifica un comportament managerial specific li<strong>de</strong>rilor performanţi, concluziile acestuia nu pot<br />
fi generalizate pentru toate situaţiile care pot apărea <strong>în</strong> exercitarea actului <strong>de</strong> conducere.<br />
Observăm că, nici până <strong>în</strong> momentul <strong>de</strong> faţă, nu există o <strong>de</strong>finiţie exactă a ceea ce se<br />
numeşte <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong> „performant”. Consi<strong>de</strong>răm că acest fapt se datorează <strong>în</strong> mare parte situaţiilor<br />
extrem <strong>de</strong> variate pe care un conducător le poate <strong>în</strong>tâlni <strong>în</strong> practică. Astfel, este foarte greu <strong>de</strong><br />
prescris un anumit tip <strong>de</strong> comportament „performant”.<br />
În finalul părţii teoretice, dorim să prezentăm ceea ce Warren Bennis <strong>şi</strong> Bart Nanus<br />
<strong>de</strong>finesc ca fiind „mituri distruse ale <strong>lea<strong>de</strong>rship</strong>-ului” (Bennis, Nanus, p. 219):<br />
Mitul 1 – „Capacitatea <strong>de</strong> a conduce este un talent rar” – Împotriva acestui mit, Bennis <strong>şi</strong><br />
Namus consi<strong>de</strong>ră că abilităţile <strong>de</strong> conducător sunt accesibile majorităţii oamenilor;<br />
Mitul 2 – „Li<strong>de</strong>rii se nasc, nu se fac” – Bennis <strong>şi</strong> Nanus consi<strong>de</strong>ră că oamenii pot <strong>în</strong>văţa<br />
cum să conducă; pot să-<strong>şi</strong> <strong>în</strong>suşească competenţe care să le confere capacitatea <strong>de</strong> a conduce;<br />
Mitul 3 – „Li<strong>de</strong>rii sunt carismatici” – Bennis <strong>şi</strong> Nanus consi<strong>de</strong>ră nu toţi li<strong>de</strong>rii sunt<br />
carismatici <strong>şi</strong> că această trăsătură nu este indispensabilă pentru a conduce;<br />
Mitul 4 – „Capacitatea <strong>de</strong> a conduce există numai la vârf” – Bennis <strong>şi</strong> Nanus<br />
argumentează falsitatea acestui mit prin faptul că există persoane competente <strong>şi</strong> capabile la toate<br />
nivelurile ierarhice ale unei <strong>organizaţii</strong>;<br />
Mitul 5 – „Li<strong>de</strong>rul controlează, direcţionează, <strong>în</strong><strong>de</strong>amnă <strong>şi</strong> manipulează” – Este <strong>în</strong> opinia<br />
lui Bennis <strong>şi</strong> a lui Namus ca fiind fals, pe motiv că a conduce nu <strong>în</strong>seamnă a folosi puterea asupra<br />
celorlalţi; ci <strong>şi</strong> ai împuternici pe ceilalţi.
Exerciţiu<br />
Bolman <strong>şi</strong> Deal au i<strong>de</strong>ntificat patru puncte <strong>de</strong> ve<strong>de</strong>re sau cadre ce pot fi utilizate <strong>în</strong><br />
studierea oamenilor <strong>şi</strong> <strong>organizaţii</strong>lor: structura, resursa umană, sfera politică <strong>şi</strong> sfera simbolică.<br />
Cadrul structural, având baza <strong>în</strong> domeniul sociologiei, pune accentul pe structura unei <strong>organizaţii</strong>,<br />
se concentrează asupra normelor, procedurilor, rolurilor, relaţiitor, politicilor <strong>şi</strong> ierarhiei. Prin<br />
contrast, cadrul resurselor umane are la bază psihologia organizaţională <strong>şi</strong> se concentrează asupra<br />
compatibilităţii dintre individ <strong>şi</strong> organizaţie. Obiectivele, nevoile <strong>şi</strong> sentimentele indivizilor <strong>şi</strong><br />
modul <strong>de</strong> a <strong>în</strong><strong>de</strong>plini aceste aspecte sunt primordiale. Cadrul politic, elaborat <strong>de</strong> oameni <strong>de</strong> ştiinţă<br />
din domeniul politic, <strong>de</strong>scrie organizaţia precum o junglă zomotoasă <strong>în</strong> care indivizi <strong>şi</strong> grupuri<br />
luptă pentru resurse limitate <strong>şi</strong> putere. Activităţile cheie ale acestui cadru includ negocierea,<br />
consfătuirea <strong>şi</strong> compromisul. În final, cadrul simbolic utilizează antropologia socială <strong>şi</strong> culturală<br />
pentru a examina <strong>organizaţii</strong>le, punând <strong>de</strong>oparte toate ipotezele <strong>de</strong> liniaritate <strong>şi</strong> raţionalitate -<br />
sensul a ceea ce s-a <strong>în</strong>tamplat, mai <strong>de</strong>grabă <strong>de</strong>cât ceea ce este important. Acest cadru ve<strong>de</strong><br />
<strong>organizaţii</strong>le ca <strong>şi</strong> triburi, teatre sau carnavale. Organizaţiile sunt „culturi” populate cu eroi <strong>şi</strong><br />
propulsate cu mituri, povestiri, basme, ritualuri <strong>şi</strong> ceremonii.<br />
În timp ce acţiunile politice conduc o mare parte din ce se <strong>în</strong>tâmplă la nivele superioare <strong>în</strong><br />
agenţiile <strong>publice</strong>, cadrul simbolic oferă oportunităţi managerilor publici pentru a realiza<br />
schimbarea. Acest cadru este a<strong>de</strong>cvat pentru setarea obiectivelor conflictuale sau neclare,<br />
circumscripţii multiple, incertitudine sau apeluri pentru reformă. Bolman <strong>şi</strong> Deal susţin că acest<br />
cadrul simbolic poate fi utilizat astfel.<br />
Organizaţia este teatru: diferiţi actori joacă dramatic <strong>în</strong> interiorul organizaţiei, <strong>în</strong> timp ce<br />
audienţii externi î<strong>şi</strong> formează impresiile <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> ceea ce văd că se <strong>în</strong>tâmplă pe scenă.<br />
Problemele apar atunci când actorii nu joacă bine partea lor, când simbolurile î<strong>şi</strong> pierd<br />
semnificaţia, când ritualurile <strong>şi</strong> ceremoniile î<strong>şi</strong> pierd potenţialul. Îmbunătăţiri <strong>în</strong> reconstruirea<br />
părţii expresive sau spirituale ale <strong>organizaţii</strong>lor se realizează prin utilizarea simbolului, mitului <strong>şi</strong><br />
magiei.<br />
Acest studiu <strong>de</strong> caz <strong>de</strong>spre reformarea sistemului penitenciar oferă oportunitatea <strong>de</strong> a<br />
ve<strong>de</strong>a o agenţie publică cu ajutorul cadrului simbolic <strong>şi</strong> <strong>de</strong> a <strong>de</strong>zvolta un curs <strong>de</strong> acţiune a<strong>de</strong>cvat.<br />
Studiu <strong>de</strong> caz<br />
Sistemul penitenciar, din regiunea noastră, a fost ţinta comentariilor <strong>publice</strong> acerbe.<br />
Instanţele continuă să trimită criminalii <strong>în</strong> <strong>în</strong>chisori, <strong>în</strong>cărcând tot mai mult un sistem care este<br />
<strong>de</strong>ja supraaglomerat, <strong>în</strong> timp ce solicită reformă <strong>şi</strong> atenţie cu privire la drepturile prizonierilor.<br />
Legiuitorul confruntat cu scă<strong>de</strong>rea veniturilor, a redus bugetul total, votând fonduri pentru o nouă<br />
facilitate. În plus, mulţi legiuitori sunt presaţi <strong>de</strong> alegători cu privire la reforma justiţiei penale <strong>şi</strong><br />
penitenciare; <strong>în</strong> consecinţă, comisia legislativă a revizuit toate procedurile sistemului penitenciar<br />
<strong>şi</strong> penal. Media a scos la lumină „incorectitudinea” sistemul penitenciar prin realizarea unor<br />
reportaje <strong>de</strong>spre crimele comise <strong>de</strong> foşti <strong>de</strong>ţinuţi. Sistemul a fost atacat <strong>de</strong> Asociaţia Drepturolor<br />
Deţinuţilor (ADD) pentru violarea drepturilor prizonierilor, fiind acuzat <strong>de</strong> dublarea populaţiei<br />
prizonierilor fără creşterea capacităţii <strong>în</strong>chisorii. Directorul <strong>în</strong>chisorii s-a adresat recent publicului<br />
<strong>şi</strong> a criticat sistemul penitenciar <strong>de</strong> stat pentru risipa <strong>şi</strong> abuzul <strong>de</strong> fonduri, reducerea <strong>de</strong> personal <strong>şi</strong><br />
instruirea necorespunzătoare a gărzii <strong>şi</strong> a angajaţilor <strong>în</strong>chisorii. Garda <strong>şi</strong> angajaţii au format<br />
sindicate <strong>şi</strong> ameninţă că vor intra <strong>în</strong> grevă <strong>în</strong> cazul <strong>în</strong> care cererile lor pentru un program mai<br />
scurt, majorarea salariilor, creşterea securităţii <strong>în</strong>chisorii <strong>şi</strong> alte schimbări nu vor fi<br />
respectate/<strong>în</strong><strong>de</strong>plinite. Deţinuţii neliniştiţi prezic violenţă, iar li<strong>de</strong>ri lor solicită gardieni mai
espectuo<strong>şi</strong>, echitabili, <strong>în</strong>grijire medicală mai bună (a<strong>de</strong>cvată), izolare <strong>de</strong> <strong>de</strong>ţinuţii infectaţi cu<br />
HIV-pozitiv <strong>şi</strong> drepturi <strong>de</strong> vizită <strong>în</strong> plus pentru membrii <strong>de</strong> familie.<br />
Căteva chestiuni <strong>în</strong> această parte a anului au alimentat <strong>în</strong> continuare <strong>de</strong>zbaterea pentru<br />
schimbare. În primul rând, unii <strong>de</strong>ţinuţi <strong>şi</strong> membrii familiilor lor au susţinut că membrii din<br />
conducere care se află <strong>în</strong> Comisia pentru Eliberare Condiţionată acceptă mită pentru eliberarea<br />
<strong>de</strong>ţinuţilor <strong>în</strong>ainte <strong>de</strong> vreme. În al doilea rând, sistenul penitenciar fe<strong>de</strong>ral a trimis străini<br />
condamnaţi pentru fraudă <strong>de</strong> imigrare <strong>şi</strong> alte crime <strong>în</strong> <strong>în</strong>chisori <strong>de</strong> stat <strong>de</strong><strong>şi</strong> acest lucru nu e<br />
prevăzut <strong>de</strong> lege. În al treilea rând, un prizonier eliberat <strong>în</strong> urma unei erori administrative a comis<br />
o serie <strong>de</strong> violuri <strong>şi</strong> apoi a violat <strong>şi</strong> a ucis un copil <strong>de</strong> nouă ani. Un post <strong>de</strong> televiziune <strong>în</strong> urma<br />
unei investigaţii a <strong>de</strong>scoperit 35 <strong>de</strong> astfel <strong>de</strong> erori <strong>în</strong> 12 luni <strong>şi</strong> jumătate din <strong>de</strong>ţinuţii eliberaţi <strong>de</strong>ja<br />
au comis noi crime. În al patrulea rând, epi<strong>de</strong>mia izbucnită <strong>în</strong> urmă cu două luni a <strong>de</strong>monstrat<br />
calitatea inferioară a asistenţei medicale <strong>în</strong> sistem.<br />
Instrucţiuni <strong>şi</strong> <strong>în</strong>trebări<br />
Ai trăit <strong>în</strong> această regiune <strong>de</strong> peste 20 <strong>de</strong> ani <strong>şi</strong> eşti rugat să preiei pentru o perioadă <strong>de</strong><br />
doi– trei ani funcţia <strong>de</strong> Director al Penitenciarelor pentru a iniţia reforme penitenciare. Eşti<br />
cunoscut ca fiind un administrator dur dar corect cu un cod puternic al eticii profesionale. Ai<br />
legături politice bune. Vei beneficia <strong>de</strong> suficientă susţinere pentru a face schimbări. După o<br />
<strong>în</strong>tânlire cu guvernatorul accepţi funcţia.<br />
Sarcina ta este să restabileşti <strong>în</strong>cre<strong>de</strong>rea <strong>în</strong> sistem căt mai repe<strong>de</strong> posibil. Pentru a <strong>în</strong><strong>de</strong>plini<br />
această sarcină vei avea nevoie să acţionezi <strong>în</strong> funcţie <strong>de</strong> cele patru cadre. Guvernatorul te roagă<br />
să <strong>de</strong>zvolţi un plan scris utilizând cadrul simbolic. Ea i<strong>de</strong>ntifică majoritatea elementelor actoriilor<br />
interesaţi (stakehol<strong>de</strong>rs) ca fiind<br />
- media ( televiziune, radio, media scrisă);<br />
- legiuitorul <strong>şi</strong> legislaţia;<br />
- două ong-uri care militează pentru drepturile <strong>de</strong>ţinuţilor;<br />
- un grup <strong>de</strong> reformă conservator;<br />
- uniunea gardienilor din <strong>în</strong>chisoare;<br />
- contribuabilii <strong>în</strong> general;<br />
- grupul reprezentanţilor victimelor <strong>de</strong>ţinuţilor;<br />
- conducerea penitenciarului (ceilaţi membri din comisii <strong>în</strong> afara ta)<br />
Dezvoltă un plan <strong>de</strong> acţiune utilizând cele 4 cadre: structură, sfera politică, resursa umană<br />
<strong>şi</strong> sfera simbolică. Această sarcină trebuie <strong>în</strong><strong>de</strong>plinită <strong>în</strong> 30 <strong>de</strong> zile.<br />
Bibliografie suplimentară:<br />
1. Wright B. E., Pan<strong>de</strong>y S. K., Transformational Lea<strong>de</strong>rship in the Public Sector: Does<br />
Structure Matter”, Journal of Public Administration Research and Theory, 2010, vol. 20,<br />
pp. 75-89.<br />
2. Ingraham P. W., Van Sylke D. M., “ The Path Ahead for Public Service Lea<strong>de</strong>rship”, The<br />
American Review of Public Administration, 2006, vol. 36.
Bibliografia generală a cursului<br />
1. Allison, G.T., „Public and Private <strong>Management</strong>: Are They Fundamentally Alike in All<br />
Unimportant Respects?”, <strong>în</strong> Jay M. Shafriz, Classics of Public Administration, Harcourt<br />
Brace College Publishers, 1997.<br />
2. Ansoff, H. I., The New Corporate Strategy, John Wiley, New York, 1988.<br />
3. Archer, M., Social Origins of Educational Systems, Sage, London,1979.<br />
4. Argyris, C, Schon, D.A., Organizational Learning II: Theory, Method and Practice,<br />
Addison Wesley, Reading, 1996.<br />
5. Auby, J.F., <strong>Management</strong> Public - Introduction Generale, Sirey, Paris, 1996.<br />
6. Bariali, A., La mo<strong>de</strong>rnisation <strong>de</strong> l’ administration, Librarie Generale <strong>de</strong> Droit et <strong>de</strong><br />
Jurispru<strong>de</strong>nce, Paris, 1994.<br />
7. Barley, S.R., The Allignment of Technology and Structure Through Roles and Networks,<br />
Administrative Science Quarterly, 35, 1990.<br />
8. Bartoli, A., Le <strong>Management</strong> dans Les Organisations Publiques, Dunod, Paris, 1997.<br />
9. Barzelay, M., Breaking Through Bureaucracy: A new Vision for Managing in Government,<br />
University Of California Press, Berkeley, 1992.<br />
10. Bass, B.M., ed. Stogdill’s Handbook of Lea<strong>de</strong>rship, Free Press, New York, 1981.<br />
11. Beetham, D., Bureaucracy, Open University Press, 1987.<br />
12. Bendor, J., Parallel Systems, University of California Press, Berkeley, 1985.<br />
13. Benn, S. <strong>şi</strong> Gaus, G., Public and Private in Social Life, Croom Helm, London, 1983.<br />
14. Bennis, W. <strong>şi</strong> Nanus, B., Lea<strong>de</strong>rs: The Strategies for Taking Charge, HarperCollins, New<br />
York, 1985.<br />
15. Blake, R.R. <strong>şi</strong> Mouton, J.S., The Managerial Grid III, Gulf Publishing, Houston, 1985.<br />
16. Blau, P., Exchange and Power, Wiley, Chichester,1964.<br />
17. Bolman, L.G. <strong>şi</strong> Deal, T.E., Reframing Organizations, Jossey-Bass, San Francisco,1997.<br />
18. Boston, J., Lessons from Antipo<strong>de</strong>s, Next Steps: Improving <strong>Management</strong> in Government?,<br />
Al<strong>de</strong>rshot, Dartmouth, 1995.<br />
19. Bozeman B., Public <strong>Management</strong> and Policy Analysis, St. Martin’s Press, New York, 1979.<br />
20. Bozeman B., Straussmann J., Publicness and Resource <strong>Management</strong> Strategies, <strong>în</strong> Hall R. H.<br />
<strong>şi</strong> Quinn, R.E., (eds), Organizational Theory and Public Policy, Sage London, 1983.<br />
21. Bozeman, B., All Organizations are Public: Bridging Public and Private Organizational<br />
Theories, Jossey- Bass, San Francisco, 1987.<br />
22. Bozeman, B. <strong>şi</strong> Straussman, J.D., Public <strong>Management</strong> Strategies, Jossey Bass, San<br />
Francisco, 1990.<br />
23. Brown, D., <strong>Management</strong>’s Hid<strong>de</strong>n Enemy and What Can Be Done About It, Lomond, Mt.<br />
Airy, MD, 1987.<br />
24. Bryson, J.M., Strategic Planning for Public and Nonprofit Organisations: A Gui<strong>de</strong> to<br />
Strenghthening and Sustaining Organisational Achivements, San Francisco, Jossey Bass,<br />
1995.<br />
25. Buchanan, G.N., Wholey, J.S., Fe<strong>de</strong>ral Level Evaluation, Evaluation,1972.<br />
26. Bulmer, M., Social Research and Royal Commisions, Allen and Unwin, London, 1983.<br />
27. Burningham, D., Performance <strong>Management</strong> and the <strong>Management</strong> of Professionals in Local<br />
Government, <strong>în</strong> Cave, M., Kogan, M., Smith, R., (eds), Kingsley, J., Output and<br />
Performance Measurement in Government: the State of the Art, London, 1990.<br />
28. Burns, J.M., Lea<strong>de</strong>rship, Harper&Row, New York, 1978.
29. Butt, H. <strong>şi</strong> Palmer, R., Value for Money in the Public Sector: The Decision Maker’s Gui<strong>de</strong>,<br />
Basil Blackwell, Oxford, 1985.<br />
30. Caccia, M. <strong>şi</strong> Serino, F., Amministrazioni publiche, Casa Editrice Dott. Antonio Milani, 1997.<br />
31. Cai<strong>de</strong>n, G, Administrative Reform Comes of Ages, Walter <strong>de</strong> Gruyter, New York, 1991.<br />
32. Cai<strong>de</strong>n, G, Administrative Reform, <strong>în</strong> Comparative Public <strong>Management</strong> (Ed. R. Baker),<br />
Praeger Publishers Westport, 1994.<br />
33. Cave, M., Hanney, S. <strong>şi</strong> Kogan, M., The Use of Performance Indicators in Higher<br />
Education: A Critical Analysis of Developing Practice, Jessica Kingsley Publishers,London;<br />
1991.<br />
34. Chandler, A.D., Strategies et Structure <strong>de</strong> l’entreprise, Editions d’Organisation, Paris, 1989;<br />
35. Chevallier, J. <strong>şi</strong> Loschak, D., Rationalite Juridique et Rationalite Manageriale dans<br />
l’Administration Francaise, <strong>în</strong> La Revue Francaise d’ Administration Publique, nr. 24, Oct.-<br />
Dec, 1982.<br />
36. Chevallier, J., Science Administrative, PUF, Paris, 1986.<br />
37. Chu Yun- Han, The Search for Common Ground, Free China Review, Vol.39, Nr. 11, nov.,<br />
1989.<br />
38. Clarke, M. <strong>şi</strong> Steward, J., The General <strong>Management</strong> of Local Government, Longman,<br />
Harlow,1990.<br />
39. Cronbach, L.J., Toward Reform of Program Evaluation: Aims, Methods and Institutional<br />
Arrangements, Jossey Bass, San Francisco, 1980.<br />
40. Cyert, R.M. <strong>şi</strong> March, J.G., A Behavioral Theory of the Firm, Prentice Hall, Upper Saddle<br />
River, N.J.,1963.<br />
41. David Rosenbloom – Public Administration Theory and the Separation of Powers, in Public<br />
Administration Review, 1983.<br />
42. Day, P. <strong>şi</strong> Klein, R., Accountabilities: Five Public Services, Tavistock, London, 1987.<br />
43. Deal, T.E. <strong>şi</strong> Kennedy, A.A., Corporate Cultures, Addison- Wesley, Reading, 1982.<br />
44. Dong, L., The Establishment of the Chinese Civil Service System: A Delayed Political<br />
Reform Programme, International Insitute for Asian Studies, Administrative Reform in the<br />
People’s republic of China since 1978, Lei<strong>de</strong>n, Olanda, 1994.<br />
45. Downs, A., Insi<strong>de</strong> Bureaucracy, Little Brown, Boston, 1967.<br />
46. Drucker, P., <strong>Management</strong>: Tasks, Responsibilities and Practices, Heinemann, London, 1974.<br />
47. Drucker, P., The Deadly Sins in Public Administration, Public Administration Review, Vol.<br />
40, nr. 2., martie/ aprilie, 1980.<br />
48. Dunleavy, P., Democracy, Bureaucracy and Public Choice,- Economic Explanations in<br />
Political Science, Wheatsheaf, Harvester, 1991.<br />
49. Dunshire, A., Administration: The World and the Science, Martin Robertson, Londra, 1973.<br />
50. Dupuy, F., Thoenig, J.C., Sociologie <strong>de</strong> l’administration francaise, Armand Colin, Paris,<br />
1983.<br />
51. Eadie, D.C., I<strong>de</strong>ntifying and Managing Strategic Issues: From Design to Action, <strong>în</strong> Rabin, J.,<br />
Miller, G.J.<strong>şi</strong> W.B.Hildreth (eds) Handbook of Strategic <strong>Management</strong>, Marcel Dekker, New<br />
York <strong>şi</strong> Base, 1989.<br />
52. Einhorh, H.J. <strong>şi</strong> Hogarth, R.M., Decision Making: Going Forward in Reverse, Harvard<br />
Business Review, ian-feb.1987, pp. 66-70.<br />
53. Elster, J., Sour Grapes, Cambridge University Press, 1983.<br />
54. Fiedler, F.E., A Theory of Lea<strong>de</strong>rship Effectiveness, McGraw- Hill, New York,1967.
55. Fre<strong>de</strong>rick, T., Priciples and Methods of Scientific <strong>Management</strong>, W.W. Norton&Co, New<br />
York, 1948.<br />
56. Fre<strong>de</strong>rickson, H.G., Comparing the Reinventing Government with the New Public<br />
Administration, Public Administration Review, vol.56, nr.3, 1996.<br />
57. French, J.R.P. <strong>şi</strong> Raven, B., The Bases of Social Power, <strong>în</strong> Studies in Social Power, ed.<br />
Dorwin C., Arbour, A., Michigan, 1959.<br />
58. Galbraith J.K., – L’economia e l’interesse publico, Mondadori, Milano, 1974.<br />
59. Galbraith, J.R., Designing Complex Organizations, Addison Wesley, Reading, 1973.<br />
60. Gardner, J.W., No Easy Victories, Harper Colophon Books, Harper& Row, New York, 1968.<br />
61. Glass, G.V. <strong>şi</strong> Ellett, F., „Evaluation Research”, <strong>în</strong> Annual Review of Psychology, Palo Alto,<br />
California, 1980.<br />
62. Gluck F., Kaufman S. <strong>şi</strong> Walleck A. S., “The Four phases of Strategic <strong>Management</strong>”,<br />
Journal of Business Strategy, 2, pp. 9-21, 1982<br />
63. Goodin, R., The theory of Institutional Design, Cambridge University Press, Cambridge,<br />
1996.<br />
64. Gordon, L.V., Survey of Interpersonal Values: Revised Manual, Science Research<br />
Association, Chicago, 1976.<br />
65. Gore, A., The Best Kept Secrets in Government: a Raport to Presi<strong>de</strong>nt Bill Clinton,<br />
Washington, DC, US Government Printing Office, National Performance Review, 1996.<br />
66. Gortner, H., Mahler, J., Nicholson, J.B., Organization Theory, a Public Perspective,<br />
Harcourt Brace& Company, Forth Worth, 1997.<br />
67. Gregory, R., Political Responsibility for Bureaucratic Incompetence: Tragedy at Cave<br />
Creek, Public Administration, 76:3,1998.<br />
68. Greiner, L.E., „Evolution and Revolution as Organizations Grow”, Harvard Business<br />
Review, Jul-Aug, 1972.<br />
69. Gulick, L., „Notes on the theory of organisations <strong>în</strong> Luther Gulick”, Urwick, L., (eds),<br />
Papers on the Science of Administration, Augustus M. Kelly Publishers, New York, 1937.<br />
70. Hallett, L.A., Royal Commisions and Boards of Inquiry, The Law Bool Company, Ltd,<br />
Sydney, 1982.<br />
71. Harrison, S. <strong>şi</strong> Pollit, C., Controlling Health Professionals: the Future of Work and<br />
Organization in the NHS, Open University Press, Buckingham, 1994.<br />
72. Hax, A.C. <strong>şi</strong> Majluf, N.S., Strategic <strong>Management</strong>: An Integrative Perspective, Englewood<br />
Cliffs: Prentice Hall, 1984.<br />
73. Heath, C. <strong>şi</strong> Gonzales, R., „Interaction with Others Increases Decision Confi<strong>de</strong>nce but Not<br />
Decision Quality”, <strong>în</strong> Organizational Behavior and Human Decission Processes, 61, 1995.<br />
74. Heidrick, T.E., „The Interaction of Politics and Evaluation”, Evaluation Practice, 9, 1988.<br />
75. Hennessy, P., Whitehall, Secker& Warburg, London, 1989.<br />
76. Hermel, L. <strong>şi</strong> Romagni, P., Le marketing public, Economica, Paris, 1996.<br />
77. Hersey, P. <strong>şi</strong> Blanchard, K.H., The <strong>Management</strong> of Organizational Behavior, Prentice Hall,<br />
Upper Saddle River, N.J., 1977.<br />
78. Hintea, C <strong>şi</strong> Ringsmuth, D.C., Public Administration Education: Romania. Verheijen, T.,<br />
and Juraj N., (eds.) 2000, Building Higher Education Programmes in Public Administration<br />
in CEE Countries. Bratislava : NISPAcee/ EGPA;<br />
79. Hofste<strong>de</strong>, G., Neuijen, B., Ohavy, D. <strong>şi</strong> San<strong>de</strong>rs, G., Measuring Organizational Culture: A<br />
Qualitative and Quantitative Study Across Twenty Cases, Administrative Science<br />
Quarterly,1990.
80. Hood, C, A., Public <strong>Management</strong> for All Seasons?, Public Administration, vol.69, nr.1,<br />
1991.<br />
81. Hood, C., Administrative Diseases: Some Types of Dysfunctionality in Administration,<br />
Public Administration , vol.52, nr. 4, 1974.<br />
82. Hood, C., Beyond Progressivism: A New Global Paradigm in Public <strong>Management</strong>?,<br />
International Journal of Public Administration, vol.19, nr.2, 1996.<br />
83. House, E.R., Evaluating with Validity, Sage, Beverly Hills, 1980.<br />
84. House, R.J. <strong>şi</strong> Mitchell, T.R, Path Goal Theory of Lea<strong>de</strong>rship, Journal of Contemporary<br />
Business, 1974.<br />
85. Hughes, O.E., Public <strong>Management</strong> and Administration. An Introduction, Palgrave, New<br />
York, 1998.<br />
86. Hughes, O.E., Public <strong>Management</strong> and Administration: An Introduction, St. Martin Press,<br />
Londra, 1994.<br />
87. Jackson, P., Public Service Performance Evaluation: A Strategic Perspective, <strong>în</strong> Public<br />
Money and <strong>Management</strong>, nr.8, 1993.<br />
88. Jenei, G. <strong>şi</strong> Leloup, L.T., East West Cooperation in Public Administration An Agenda for the<br />
Second Stage. Paper presented at the EGPA Conference, Cape Sounion, Greece, 1999.<br />
89. Johnson G., Scholes K., Exploring Public Sector Strategy, Prentice Hall, 2000.<br />
90. Jos, P.H., M.E. <strong>şi</strong> Hays, S., In Praise of Difficult People:A Portrait of the Committed<br />
Whistheblower, Public Administration Review, vol.49, nr.6, nov./<strong>de</strong>c 1989.<br />
91. Kanter, R.M. <strong>şi</strong> Summers, D., „Doing well while doing good: dilemmas of performance<br />
measurement in non profit organizations and the need for a multi-constituency approach”, <strong>în</strong><br />
The Non- Profit Sector: A Research Handbook, Yale University Press, Yale, 1987.<br />
92. Kester, I.H., Painter, C. <strong>şi</strong> Barnes, C., <strong>Management</strong> in the Public Sector, International<br />
Thomson Business Press, Oxford, 1997.<br />
93. Kickert,W.J.M., Public <strong>Management</strong> and Administrative Reform in Western Europe, Edward<br />
Elgar Publishing, Cheltenham, 1997.<br />
94. Konig, K., On the critique of New Pubic <strong>Management</strong>, Speyer, Speyerer Forschungsberichte,<br />
1996.<br />
95. Korka, M., Strategy And Action In The Education Reform In Romania, Fourth Conference of<br />
the European Ministers of Education, Bucharest, Ministry of Education, 2000.<br />
96. Kotler, P., Marketing for Non-Pprofit Organizations, Prentice Hall, 1975.<br />
97. Laufer, R., Burlaud A., <strong>Management</strong> public, Gestion et Legitimite, Dalloz, Paris, 1980.<br />
98. Leemans, A. (ed), The <strong>Management</strong> of Change in Government, Institute of Social Studies,<br />
Martinus Nijhoff, 1976.<br />
99. Lindblom, C.E., Politics and Market, Basic Books, New York, 1977.<br />
100. Liou, K T., Privatizing state owned enterprises: the Taiwan experince, Revue Internationale<br />
<strong>de</strong>s Sciences Administratives, vol. 58, nr.3, septembrie, 1992.<br />
101. Lovelock, C. <strong>şi</strong> Weinberg, C., Marketing for Public and Non- Profit Managers, Wiley, New<br />
York, 1984.<br />
102. March, J. C., Organisations, Wiley, New York, 1958.<br />
103. March, J. <strong>şi</strong> Olsen J., Democratic Governance, Free Press, New York, 1995.<br />
104. March, J.G. <strong>şi</strong> Olsen, J.P., Rediscovering Institutions: the Organisational Basis of Politics,<br />
New York: Free Press, 1989.<br />
105. Martin, T., Malice in Blun<strong>de</strong>rland, McGraw- Hill, New York, 1973.
106. McCaffery, J.L., Making the Most of Strategic Planning and <strong>Management</strong>, <strong>în</strong> R.E.Cleary, N.<br />
Henry and Associates Managing Public Programs: Balancing Politics, Administration and<br />
Public Needs, Jossey Bass, San Francisco, 1989.<br />
107. McCaskey, M.B., The Executive Challenge: Managing Change and Ambiguity, Pitman,<br />
Marshifield, 1982.<br />
108. McKelvey, B., Organizational Systematics, University of California Press, Berkeley, 1982 .<br />
109. Metcalfe, L. <strong>şi</strong> Richards, S., Improving Public <strong>Management</strong>, Sage, London, 1990.<br />
110. Miles, R.E. <strong>şi</strong> Snow, C.C., Organisational Strategy, Structure and Process, New York,<br />
McGraw-Hill, 1978.<br />
111. Mintzberg, H., The Nature of Managerial Work, Harper&Row, New York, 1973.<br />
112. Mintzberg, H., The Structuring of Organizations, Prentice Hall, Upper Saddle River, N.J.,<br />
1979.<br />
113. Montanari, J.R., Daneke, G.A. <strong>şi</strong> Bracker, J.S., Strategic <strong>Management</strong> for the Public Sector:<br />
Lessons from the Evolution of Private- Sector Planning, <strong>în</strong> Rabin, J., Miller G.J., <strong>şi</strong> Hildreth,<br />
W.B. (eds) Handbook of Strategic <strong>Management</strong>, Marcel Dekker, New York <strong>şi</strong> Base,1989.<br />
114. Mueller, H.E., Bureaucracy, Education and Monopoly: Civil Service Reforms in England and<br />
Prussia, Berkeley: University of California Press, 1984.<br />
115. Mussari R., Il management <strong>de</strong>lle azien<strong>de</strong> pubbliche, Casa Editrice Dott. Antonio Milani,<br />
1994.<br />
116. Nioche, J.P., L’evaluation <strong>de</strong>s politiques publiques, Economica, Paris ,1984.<br />
117. Niskanen, W.A., Bureaucracy and Representative Government, Atherton Aldine, 1971.<br />
118. Nutt, P.C. <strong>şi</strong> Backoff,R.W., Strategic <strong>Management</strong> of Public and Third Sector Organisations:<br />
a Handbook for Lea<strong>de</strong>rs, San Francisco, Jossey Bass, 1992.<br />
119. OECD, Assesing the Impact of Proposed Laws and Regulations , 1997.<br />
120. OECD, Governance in Transition: Public <strong>Management</strong> Reform in in OECD Countries,<br />
OECD, Paris, 1995.<br />
121. OECD, Performance <strong>Management</strong> in Government: Performance Measurement and Results-<br />
Oriented Manegement, 1994.<br />
122. OECD, Strategies for Change and Reform in Public <strong>Management</strong>, Public <strong>Management</strong><br />
Series1, Paris, 1980.<br />
123. Olsen, J.B. <strong>şi</strong> Eadie, D.C., The Game Plan: Governance with Foresight, Council of State<br />
Planning Agencies, Washington D.C., 1982.<br />
124. Osborne, D. <strong>şi</strong> Gaebler, T., Reinventing Government: How the Entrepreneurial Spirit is<br />
Transforming the Public Sector, Plume, London, 1993.<br />
125. Oshry, B., Seeing Systems: Unlocking the Mysteries of Organisational Life, Berrett- Koehler,<br />
San Francisco, 1995.<br />
126. Parfit, D., Reasons and Persons, Clarendon Press, Oxford, 1984.<br />
127. Perrow, C., Complex Organizations: A Critical Essay, Random House, New York, 1986.<br />
128. Peters, B.G. <strong>şi</strong> Savoie, D.J., Civil Service Reform: Misdiagnosing the Patient, Public<br />
Administration review, vol. 54, nr. 5, 1994.<br />
129. Pierce, W.S., Bureaucratic Failure and Public Expenditure, Aca<strong>de</strong>mic Press, Harcourt Brace<br />
Jovanovich Publishers, New York, 1981.<br />
130. Pollit, C. <strong>şi</strong> Bouckaert, G., Public <strong>Management</strong> Reform, a Comparative Analysis, Oxford<br />
University Press, New York, 2000.<br />
131. Pollit, C. <strong>şi</strong> Harrison, S., Handbook of Public Services <strong>Management</strong>, Bleckwell, Oxford,<br />
1992.
132. Pollitt, C., Managerialism and the Public Services: Cuts or Cultural Change in the 1990s,<br />
second edition, Oxford, Blackwell, 1993.<br />
133. Porter, M.E., Competitive Advantage, New York, Free Press, 1985.<br />
134. Posavac, E.J. <strong>şi</strong> Carey, R.G., Program Evaluation, Prentice Hall, New Jersey, 1997.<br />
135. Potter, J., Consumerism and the Public Sector: How Well Does the Coat Fit?, Public<br />
Administration, 66, 1988.<br />
136. Presman, J., Wildavsky, A., Implementation, Berkeley, University of California Press, 1973.<br />
137. Profiroiu, M., Accelerarea Reformei Administraţiei Publice, <strong>în</strong> Revista Transilvană <strong>de</strong> Ştiinţe<br />
Administrative, nr.8/2002.<br />
138. Qatrebarbes, B., Usagers ou clients? Marketing et qualite dans les services publics, Les<br />
Edition D’Organisation, Paris, 1996.<br />
139. Quah, J., Administrative Reform: A Conceptual Analysis, Philippine Journal of Public<br />
Administration, Vol. 20, nr. 1, ian.1976.<br />
140. Rainey, H.G., Backoff, R.W. <strong>şi</strong> Levine, C., „Comparing Public and Private Organisations”,<br />
Public Administration Review, vol.36, 1976, pp. 233-244.<br />
141. Rainey, H. G., Un<strong>de</strong>rstanding and Managing Public Organizations, Jossey Bass Publishers,<br />
San Francisco, 1997.<br />
142. Ranson, S. <strong>şi</strong> Steward, J., <strong>Management</strong> for the Public Domain, St. Martin Press, New York,<br />
1994.<br />
143. Reinermann H., Information and Public <strong>Management</strong>, <strong>în</strong> Kooiman, J. & Kjell A. E. (eds)<br />
Managing public organisation, Sage, London, 1987.<br />
144. Reinermann H., Information and Public <strong>Management</strong>, <strong>în</strong> Kooiman, J. & Kjell A. E. (eds)<br />
Managing public organisation, Sage, London, 1987.<br />
145. Rho<strong>de</strong>s, R.A.W., Beyond Westminster and Whitehall: the Sub-Central Governments of<br />
Britain, Gower, Westmead, 1988.<br />
146. Rho<strong>de</strong>s, R.A.W., Control and Power in Central- Local Government Relations, Gower,<br />
Westmead, 1981.<br />
147. Ring, P.S. <strong>şi</strong> Perry, J.L., Strategic <strong>Management</strong> in Public and Private Organisations:<br />
Implications of Distinctive Contexts and Constraints, Aca<strong>de</strong>my of <strong>Management</strong> Review,<br />
1985, pp. 276-286.<br />
148. Rosen, B., Holding Government Bureaucracies Accountable, Praeger, New York, 1989.<br />
149. Santo, V.M., Verrier, P.E., Le management public, Coll Que sais-je, PUF, 1993.<br />
150. Schein, E.H., Organisational Culture and Lea<strong>de</strong>rship: A Dynamic View, Jossey Bass, San<br />
Francisco, 1992.<br />
151. Schick, A., Budgeting for Results: Recent Developments in Five Industrialized Countries,<br />
Public Administration Review, vol. 50, nr. 1, jan/feb 1990.<br />
152. Scriven, M., Evaluation Thesaurus, Edgepress, 1981.<br />
153. Scriven, M., The Methodology of Evaluation, <strong>în</strong> Perspectives of Curriculum Evaluation, ed.<br />
R.W.Tyler, Gagne, R.M., Scriven, M., Rand-McNally, Chicago, 1967.<br />
154. Self, P., Government by the Market? The Politics of Public Choice, Macmillan, Londra, 1993.<br />
155. Selznick, P., Lea<strong>de</strong>rship in Administration, Harper Collins, 1957.<br />
156. Senge, P.M., The Fifth Discipline: The Art and Practice of the Lerning Organization,<br />
Doubleday, New York, 1990.<br />
157. Shadish, W.R., Cook, T.D. <strong>şi</strong> Leviton, L.C., Foundation of Program Evaluation: Theories of<br />
Practice, Sage, Newbury Park, 1991.
158. Shafriz, M.J. <strong>şi</strong> Hy<strong>de</strong>, A.C., Classics of Public Administration, Harcourt Brace College<br />
Publishers, 1997.<br />
159. Smith, R. și Weller, P. (eds), Public Service Inquiries in Australia, University of Queenland<br />
Press, St. Lucia, 1978.<br />
160. Steiss, A., Strategic <strong>Management</strong> and Organizational Decision Making, Lexington, Mass:<br />
Lexington Books, 1985<br />
161. Steiss, A., Strategic management for public and nonprofit organizations, Marcel Dekker:NY,<br />
2003<br />
162. Steward, J. <strong>şi</strong> Walsh, K., Performance measurement: when performance can never be finally<br />
<strong>de</strong>fined, <strong>în</strong> Public Money and <strong>Management</strong>, nr. 14, 1994.<br />
163. Stoker, G., The Politics of Local Government, Basingstoke, MacMillan, 1988.<br />
164. Suchman, E., Evaluative Research: Principles and Practice in Public Service and Social<br />
Action Programs, Sage, New York, 1967.<br />
165. Swiss, J.E., Public <strong>Management</strong> Systems, Prentice Hall, New Jersey, 1991.<br />
166. Tabatoni, P. <strong>şi</strong> Jarniou, P., Les Systemes <strong>de</strong> Gestion, Politiques et Structures, PUF, Paris,<br />
1975.<br />
167. Toft, G.S., Synoptic (One Best Way) Approaches of Strategic <strong>Management</strong>, <strong>în</strong> J. Rabin,<br />
Miller, G.J. <strong>şi</strong> Hildreth, W.B. (eds) Handbook of Strategic <strong>Management</strong>, Marcel Dekker, New<br />
York <strong>şi</strong> Base, 1989.<br />
168. Toonen, T.A.J., Analysing Institutional Change and Administrative Transformation: A<br />
Comparative View, Public Administration, vol.71, 1993.<br />
169. Trice, H.M. <strong>şi</strong> Beyer, J.M., The Cultures of Work Organizations, Prentice Hall, New York,<br />
1993.<br />
170. Truelson, J.A, Blowing the Whistle on Systemic Corruption: On Maximizing Reform and<br />
Minimizing Retaliation, Corruption and Reform, vol.2, 1987.<br />
171. United Nations, Enhancing Capabilities for Administrative Reform in Developing Countries,<br />
ST/ESA/SER.E/31, New York, 1983.<br />
172. Vickers, J. <strong>şi</strong> Wright, V., The Politics of Industrial Privatization in Western Europe: An<br />
Overview, West European Politics, vol. 11, nr. 4, 1988.<br />
173. Viriato, S.M. <strong>şi</strong> Verrier, P.E., Le management public, Presses Universitaire <strong>de</strong> France, Paris,<br />
1993.<br />
174. Waldo, D., The Administrative State, Donald Press, New York, 1948.<br />
175. Waldo, D.,. The Enterprise of Public Administration, Chandler&Sharp Publishers Novato,<br />
Ca., 1980.<br />
176. Waldrop, M.M., Complexity: The Emerging Science at the Edge of Or<strong>de</strong>r and Chaos,<br />
Simon&Schuster, New York, 1992.<br />
177. Wamsley, G.L. <strong>şi</strong> Zald, M.N., The Political Economy of Public Organisations, Indiana<br />
University Press, Bloomington, Ind., 1976.<br />
178. Wechleser, B. <strong>şi</strong> Backoff, R.W., Policy Making and Administraton in State Agencies:<br />
Strategic <strong>Management</strong> Approaches, Public Administration Review, 1986, pp. 321-327.<br />
179. Weill, M., Le <strong>Management</strong> Strategique, Armand Collin, Paris, 1992.<br />
180. Weiss, C.H., The Circuitry of Enlightenment, Knowledge: Creation, Difusion, Utilization,<br />
1987.<br />
181. Weiss, C.H., Using Social Research in Public Policy Making, Lexington, 1977.<br />
182. Westerlund, G. <strong>şi</strong> Sjostrand, S., Organizational Myths, Harper- Collins, New York, 1979.<br />
183. Wholey, J. et all, Improving Government Performance, Jossey Bass, San Francisco, 1989.
184. Yeatman, A., The Reform of Public <strong>Management</strong>: An Overwiew, Australian Journal of Public<br />
Administration, vol. 53, nr. 3, 1994.<br />
185. Yukl, G.A., Lea<strong>de</strong>rship in Organizations, Prentice Hall, Englewood Cliffs, 1994.