LEGEA nr. 29 /1990 LEGEA contenciosului administrativ

LEGE nr. 29 din 7 noiembrie 1990
LEGEA contenciosului administrativ
(actualizata pana la data de 24 iulie 1997*)
EMITENT: PARLAMENTUL
---------------
*) Actualizata pana la data de 24 iulie 1997, cu modificari aduse de LEGEA nr. 59 din 23 iulie
1993, LEGEA nr. 146 din 24 iulie 1997.
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
ART. 1
Orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de
lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a-i
rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti
competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost
cauzata.
Se considera refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege si
faptul de a nu se raspunde petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective,
daca prin lege nu se prevede un alt termen.
ART. 2
Nu pot fi atacate in justitie:
a) actele care privesc raporturile dintre parlament sau Presedintele Romaniei si guvern; actele
administrative de autoritate si actele de gestiune ale organelor de conducere din cadrul parlamentului;
actele administrative referitoare la siguranta interna si externa a statului, precum si cele referitoare la
interpretarea si executarea actelor internationale, la care Romania este parte; masurile urgente luate
de organele puterii executive pentru evitarea sau inlaturarea efectelor unor evenimente prezentind
pericol public, cum sint actele emise ca urmare a starii de necesitate sau pentru combaterea
calamitatilor naturale, incendiilor de paduri, epidemiilor, epizootiilor si altor evenimente de aceeasi
gravitate;
b) actele de comandament cu caracter militar;
c) actele administrative pentru desfiintarea sau modificarea carora se prevede, prin lege speciala, o
alta procedura judiciara;
d) actele de gestiune savirsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea
patrimoniului sau;
e) actele administrative adoptate in exercitarea atributiilor de control ierarhic.
ART. 3
Cererile privitoare la stabilirea si scaderea impozitelor si a taxelor, precum si a amenzilor
prevazute in legile de impozite si taxe, se rezolva de catre organele prevazute de legea speciala si in
conditiile stabilite de acestea.
ART. 4
Actele administrative jurisdictionale - cu exceptia celor prevazute la art. 3 si a celor din domeniul
contraventiilor - pot fi atacate cu recurs, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale, in termen
de 15 zile de la comunicare, la sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie.
Hotarirea curtii este definitiva.
ART. 5
Inainte de a cere instantei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera
vatamat se va adresa pentru apararea dreptului sau, in termen de 30 de zile de la data cind i s-a
comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevazut la art. 1 alin. 2, autoritatii
emitente, care este obligata sa rezolve reclamatia in termen de 30 de zile de la aceasta.

In cazul in care cel care se considera vatamat nu este multumit de solutia data reclamatiei sale, el
poate sesiza instanta in termen de 30 de zile de la comunicarea solutiei.
Daca cel care se considera vatamat in dreptul sau s-a adresat cu reclamatie si autoritatii
administrative ierarhic superioare celei care a emis actul, termenul de 30 de zile, prevazut in alineatul
precedent, se calculeaza de la comunicarea de catre acea autoritate a solutiei date reclamatiei.
Sesizarea instantei se va putea face si in cazul in care autoritatea administrativa emitenta sau
autoritatea ierarhic superioara nu rezolva reclamatia in termenul prevazut la alin. 1.
In toate cazurile, introducerea cererii la instanta nu se va putea face mai tirziu de un an de la data
comunicarii actului administrativ a carui anulare se cere.
ART. 6
Judecarea actiunilor formulate in baza art. 1 din prezenta lege este de competenta instantei sau a
curtii de apel in a caror raza teritoriala isi are domiciliul reclamantul, potrivit competentei materiale
prevazute de art. 2 si 3 din Codul de procedura civila.
Instanta judeca de urgenta actiunile in sedinta publica, in completul stabilit de lege.
Sentintele vor fi redactate in cel mult cinci zile de la pronuntare.
----------------
Alin. 1 si 2 ale art. 6 au fost modificate de art. 7 din LEGEA nr. 59 din 23 iulie 1993, publicata in
MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 26 iulie 1993.
ART. 7
Abrogat.
-----------------
Art. 7 a fost abrogat de art. 30 alin. 2 din LEGEA nr. 146 din 24 iulie 1997, publicata in
MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 iulie 1997.
ART. 8
Reclamantul va depune, o data cu actiunea, actul administrativ pe care il ataca sau, dupa caz,
raspunsul autoritatii administrative prin care i se comunica refuzul rezolvarii cererii sale privind un
drept recunoscut de lege. In situatia in care reclamantul nu a primit nici un raspuns in legatura cu
cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificata pentru conformitate cu originalul.
ART. 9
In cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate
cere instantei sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ pina la solutionarea actiunii.
Instanta va solutiona cererea de suspendare, de urgenta, chiar si fara citarea partilor, hotarirea
pronuntata in acest caz fiind executorie de drept.
ART. 10
La primirea actiunii, instanta va dispune citarea partilor si va putea cere autoritatii al carei act este
atacat sa-i comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a stat la baza
emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei.
In acelasi mod se va proceda si in cazul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii privind un drept
recunoscut de lege.
Daca autoritatea administrativa nu trimite, in termenul stabilit de instanta, lucrarile cerute,
conducatorul acesteia va fi obligat sa plateasca statului, cu titlu de amenda, 500 lei pentru fiecare zi
de intirziere nejustificata.
ART. 11
Instanta, solutionind actiunea, poate, dupa caz, sa anuleze, in total sau in parte, actul administrativ,
sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o

adeverinta sau orice alt inscris. Instanta este competenta sa se pronunte si asupra legalitatii actelor sau
operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii.
In cazul admiterii cererii, instanta va hotari si asupra daunelor materiale si morale cerute.
ART. 12
In cazul in care cel vatamat a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si
despagubiri, intinderea pagubei nefiindu-i cunoscuta la data judecarii actiunii de anulare, termenul de
prescriptie pentru cererea de despagubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa
cunoasca intinderea pagubei.
ART. 13
Actiunile in justitie, prevazute in prezenta lege, vor putea fi formulate si personal impotriva
functionarului autoritatii pirite, care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvarii
cererii, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat pentru intirziere. In cazul in
care actiunea se admite, persoana respectiva va putea fi obligata la plata daunelor, solidar cu
autoritatea administrativa.
Persoana actionata astfel in justitie poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic de la care a
primit ordin scris sa semneze actul, a carui legalitate - totala sau partiala - este supusa judecatii.
ART. 14
Sentinta instantei prin care s-a solutionat actiunea prevazuta in prezenta lege poate fi atacata cu
recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Recursul este suspensiv de executare.
---------------
Alin. 1 a art. 14 a fost modificat de de art. 7 din LEGEA nr. 59 din 23 iulie 1993, publicata in
MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 26 iulie 1993.
ART. 15
Curtea Suprema de Justitie va judeca recursul de urgenta.
In cazul admiterii recursului, Curtea Suprema de Justitie, casind sentinta, va rejudeca litigiul in
fond.
ART. 16
Daca, in urma admiterii actiunii, autoritatea administrativa este obligata sa inlocuiasca sau sa
modifice actul administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris, executarea
hotaririi irevocabile se va face in termenul prevazut in cuprinsul ei, iar in lipsa unui astfel de termen,
in cel mult 30 de zile de la data raminerii definitive a hotaririi.
In cazul in care termenul nu este respectat se va aplica conducatorului autoritatii administrative
sanctiunea prevazuta la art. 10 alin. 3, iar reclamantului i se vor putea acorda daune pentru intirziere.
Instanta hotaraste in camera de consiliu, de urgenta, la cererea reclamantului, cu citarea partilor, fara
plata vreunei taxe de timbru, hotarirea fiind definitiva si executorie.
Conducatorul autoritatii administrative se poate indrepta cu actiune impotriva celor vinovati de
neexecutarea hotaririi, potrivit dreptului comun.
---------------
Alin. 1 a art. 16 a fost modificat de art. 7 din LEGEA nr. 59 din 23 iulie 1993, publicata in
MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 26 iulie 1993. La articolul 16 alineatul 1, notiunea "hotarire
definitiva" s-a inlocuit cu "hotarire irevocabila".
ART. 17
Pentru solutionarea litigiilor prevazute de prezenta lege se infiinteaza, la Curtea Suprema de
Justitie, la curtile de apel si la instante, sectii de contencios administrativ.

La sectiile de contencios administrativ pot fi incadrati si absolventi ai facultatilor de drept, sectia
drept administrativ. Vechimea acestora in munci administrative este considerata vechime in
specialitate pentru ocuparea functiei de judecator.
---------------
Alin. 1 a art. 17 a fost modificat de art. 7 din LEGEA nr. 59 din 23 iulie 1993, publicata in
MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 26 iulie 1993.
ART. 18
Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila.
ART. 19
Prezenta lege nu se aplica actelor administrative emise anterior intrarii sale in vigoare, dar se aplica
cererilor introduse anterior acestei date, termenul de 30 de zile - prevazut la art. 1 alin. 2 - reincepind
sa curga de la intrarea ei in vigoare.
ART. 20
Cauzele aflate pe rolul instantelor la data intrarii in vigoare a prezentei legi vor continua sa se
judece potrivit legii aplicabile in momentul sesizarii instantei.
ART. 21
Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.
Pe aceeasi data se abroga Legea nr. 1/1967 cu privire la judecarea de catre instante a cererilor celor
vatamati in drepturile lor prin acte administrative ilegale, precum si orice alte dispozitii contrare.
---------------
NOTA:
Alin. 5 a art. 7 din LEGEA nr. 59 din 23 iulie 1993, publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 177
din 26 iulie 1993 prevede: In tot cuprinsul Legii nr. 29/1990, termenul "tribunal" sau "tribunalului" se
inlocuieste, corespunzator, cu "instanta" sau "instantei".
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 31 octombrie 1990.
PRESEDINTELE SENATULUI
academician ALEXANDRU BIRLADEANU
Aceasta lege a fost adoptata de Adunarea Deputatilor in sedinta din 5 noiembrie 1990.
PRESEDINTELE ADUNARII DEPUTATILOR
MARTIAN DAN
In temeiul art. 82 lit. m) din Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea parlamentului si a
Presedintelui Romaniei, promulgam Legea contenciosului administrativ si dispunem publicarea sa in
Monitorul Oficial al Romaniei.
PRESEDINTELE ROMANIEI
ION ILIESCU
------------------

DECIZIE Nr. 4 din 27 septembrie 1999
EMITENT: CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 636 din 27 decembrie 1999
Decizie in legatura cu ART. 9
Sub preşedinţia vicepreşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în
examinare recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de
pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 9 din
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la soluţionarea cererii de
suspendare a actului administrativ.
Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului
general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut recursul în interesul legii, solicitând să
se decidă în sensul că hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a
actului administrativ poate fi atacată cu recurs numai dacă este formulată separat de
cererea principală privind anularea acelui act.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură
cu exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat
cererea de suspendare a actului administrativ, reglementată prin dispoziţiile art. 9 alin.
1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Astfel, unele instanţe au considerat că hotărârea prin care se soluţionează, potrivit
art. 9 din Legea nr. 29/1990, cererea de suspendare a actului administrativ atacat în
justiţie (conform art. 1 din lege) nu poate fi atacată (separat) cu recurs decât o dată cu
hotărârea dată asupra fondului procesului.
Instanţele şi-au fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 282 alin. 2 din Codul de
procedură civilă, potrivit cărora "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face
apel decât o dată cu fondul ...", precum şi pe prevederile art. 316 din acelaşi cod,
conform cărora "dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în
instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse" în capitolul
referitor la calea de atac a recursului.
Alte instanţe au statuat că, în cazul în care cererea de suspendare a actului
administrativ a fost formulată distinct de acţiunea prin care a fost atacat actul,
hotărârea pronunţată poate fi atacată cu recurs.
Se constată aşadar că aceeaşi chestiune de drept a primit soluţii diferite în raport cu
împrejurarea dacă cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulată o dată
cu acţiunea prin care a fost atacat în justiţie actul administrativ sau a fost introdusă
separat de aceasta, ceea ce este inadmisibil în drept.
Pentru motivele care se vor arăta în continuare instanţa supremă consideră că în
ambele situaţii hotărârea dată asupra cererii de suspendare a actului administrativ

atacat în justiţie, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, poate fi atacată cu recurs
conform art. 299 din Codul de procedură civilă.
Ca o chestiune prealabilă este de remarcat că în materia contenciosului
administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 29/1990, hotărârea instanţei, prin care a fost
soluţionată o astfel de acţiune, poate fi atacată numai cu recurs, apelul fiind suprimat.
În problema în discuţie este de reţinut, în primul rând, că încheierea prin care a fost
soluţionată cererea de suspendare a actului administrativ, atunci când aceasta a fost
formulată în cadrul procesului în care se judecă acţiunea prin care a fost atacat în
justiţie, nu este o încheiere premergătoare în sensul dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din
Codul de procedură civilă.
Încheierile premergătoare sunt cele luate în cursul judecăţii, care pregătesc într-un
fel sau altul hotărârea ce urmează să se dea în cauză (art. 255 alin. 2 din Codul de
procedură civilă), cum ar fi cele prin care se admit ori se resping anumite probe, se
acordă un termen etc.
Or, încheierea prin care a fost soluţionată cererea de suspendare a actului
administrativ nu are caracterul unei încheieri premergătoare, pentru că o astfel de
cerere apare ca un capăt de cerere distinct de cadrul procesului în care a fost atacat în
substanţa sa actul administrativ; nu o astfel de încheiere pregăteşte hotărârea ce
urmează să se dea în cauză în legătură cu statuarea asupra legalităţii actului
administrativ.
De aceea o atare hotărâre, ca orice hotărâre dată într-o cauză, poate fi atacată cu
recurs potrivit art. 299 din Codul de procedură civilă, indiferent dacă a fost pronunţată
în procesul în care se soluţionează ori s-a soluţionat acţiunea prin care, potrivit art. 1
din Legea nr. 29/1990, a fost atacat actul administrativ sau a fost dată într-o cauză
distinctă de cea în care se examinează legalitatea actului administrativ, pe baza unei
cereri formulate separat de aceasta.
Sub acest aspect nu are nici o relevanţă juridică împrejurarea dacă cererea prin care
s-a solicitat suspendarea actului administrativ a fost formulată în cadrul procesului în
care a fost atacat actul administrativ ori a fost introdusă separat, distinct de acest
proces.
Faţă de conţinutul art. 9 din Legea nr. 29/1990, potrivit căruia "... pentru a se preveni
producerea unei pagube iminente" instanţa poate dispune, la cerere, "suspendarea
executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii", se constată că hotărârea
dată priveşte o situaţie specială învederată de prevenirea unui prejudiciu pentru una
dintre părţi.
Prin urmare, în astfel de situaţii instanţa pronunţă hotărâri provizorii al căror efect
este vremelnic, durând în timp atât cât este necesar. Hotărârea poate fi modificată ori
revocată în cursul procesului, iar la sfârşitul procesului, în raport cu hotărârea dată în
cauză, măsura dispusă prin hotărârea provizorie poate fi menţinută, modificată sau
desfiinţată.
Hotărârile provizorii însă, fiind independente de fondul procesului, sunt susceptibile
de a fi atacate pe căile legale de atac, separat şi înainte de hotărârea finală.

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr.
56/1993, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se
admite recursul în interesul legii şi a se stabili că este susceptibilă de a fi atacată cu
recurs atât hotărârea prin care se soluţionează cererea de suspendare a executării
actului administrativ, formulată în cadrul acţiunii principale, cât şi hotărârea prin care o
atare cerere este soluţionată separat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii, în sensul următor:
În aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990
stabileşte că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se
soluţionează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în
cadrul acţiunii principale, având ca obiect anularea acelui act, cât şi hotărârea prin care
o atare cerere este soluţionată separat.
Pronunţată în şedinţă publică la data de 27 septembrie 1999.
Vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie,
Paul Florea
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu