planul local de dezvoltare durabilă a municipiului borsec

I.1.5. Flora
Flora depresiunii Borsecului este variată. Cea mai
mare parte a teritoriului este acoperită cu păduri, iar
pe alocuri, datorită condiţiilor specifice geografice şi
climatice, se pot întâlni diferite alte forme de vegetaţie,
ca păşuni alpine în regiunile de mare altitudine şi
vegetaţie de mlaştină pe lângă cursul unor pârâuri.
Pădurile sunt compuse din conifere în proporţie de
95%, printre care se găsesc pe alocuri şi mici grupuri
de foioase, cum este păduricea de fagi bătrâni de pe
înălţimea Făgetului. Dintre conifere, molidul este cel
mai răspândit. Datorită condiţiilor naturale deosebit de
prielnice, molidul atinge vârste şi dimensiuni
deosebite. Exemplare care au peste 100 de ani şi
înălţimi de peste 32-34m nu constituie o raritate, unele
ajungând până la 50m înălţime şi 1m grosime. Pe
teritoriul staţiunii pot fi admirate câteva exemplare ale
căror vârfuri se află la o înălţime de 40-50 m. În afară
de molizi se găsesc plopi, însă numai până la circa
1000 m altitudine, mai ales pe versantele răsăritene şi
apusene, şi fagi care, pe alocuri, în depresiune, ajung
de asemenea la vârste şi dimensiuni deosebite. Dintre
foioase se întâlnesc în număr mult mai redus,
exemplare de mesteacăn, arţar, scoruş etc. De
asemenea, se găsesc trei varietăţi de arbuşti precum
şi salcia pitică.
O curiozitate a naturii o constituie existenţa
mesteacănului pitic (Betula humilis), relicva declarată
monument al naturii, ţinând cont că la ora actuală în
Europa se mai găsesc doar câteva exemplare.
Existenţa acestei specii a fost constatată de către
savanţi şi specialişti care au participat la Congresul
Internaţional de Botanică ce s-a ţinut la Borsec în anul
1934.
În păduri şi în poienile din păduri cresc multe specii de
plante. Dintre flori merită a fi amintite câteva specii de
tip carpatic: „piciorul cocoşului”, „anemona hepatica”
etc. Familia orhideelor este reprezentată prin
aproximativ 20 specii, din care menţionăm „papucul
doamnei”, diferite feluri de flori decorative (Orchis sp.),
3-4 varietăţi de crin, muşcata sălbatica, 2-3 varietăţi
de lăcrămioare etc. Lângă Grota Urşilor şi pe zidurile
de lângă izvorul principal creşte o varietate de
Cypripedium calceolus. În locurile mai joase se
întâlnesc 6 varietăţi de garoafe sălbatice, o mulţime de
varietăţi cu flori mici şi galbene (Ranunculus sp.). La
Borsec creşte „vârtejul pământului” cu frunze răsfirate
la bază, cu tulpina înaltă de 50-70 cm şi câteva flori
mari, roşii, de forma gurii leului. O altă plantă care se
găseşte numai la Borsec este şi „Voinicerul”, un fel de
conifer pitic, identificat pe culmea Făgetului.
I.1.6. Fauna
10
MUNICIPIUL
Pădurile ce acoperă în cea mai mare parte
depresiunea Borsec, sunt populate de numeroase
specii de animale sălbatice, începând de la urşi, cerbi
carpatini, porci mistreţi, căpriori, lupi, vulpi, râşi, jderi,
veveriţe, iepuri de câmp etc. Lumea păsărilor este de
asemenea variată şi bogată. Cea mai remarcabilă
dintre răpitoare este vulturul - de talie mică, dar
deosebit de lacom.
Văzduhul depresiunii este animat de zborul
caracteristic al gaiei, al coroiului precum şi al eretului,
iar în păduri se întâlnesc cintezoii, piţigoii,
privighetoarea filomela şi cea mare. De asemenea se
găsesc un număr mare de rândunele, precum şi
păsările mici din Europa, cu multe varietăţi policrome.
Dintre ciocănitori este cunoscută negraica, al cărei
cuib se întâlneşte în molizii cei mai groşi.
Frumuseţile naturale ale depresiunii Borsecului,
bogata floră şi faună atrag, pe lângă numeroşi
vizitatori şi mulţi amatori de vânat şi pescuit. Pentru
vânători se găsesc iernuci, găinuşe şi cocoşi de
munte, între care şi cocoşul de mesteacăn, pasăre
destul de rară. Pâraiele din depresiune sunt pline de
peşti, cele mai importante specii fiind păstrăvul şi
lipanul.
I.1.7. Istoric
I.1.7.1. Scurt istoric al localităţii
Legenda spune că acum circa patru secole, un cioban
îşi mâna turma de oi pe aceste meleaguri acoperite de
păduri seculare de conifere şi făgete. Bolnav fiind, la
un moment dat s-a oprit lângă un izvor să-şi întremeze
puterile. Din acel izvor curgea o apă deosebită,
limpede precum cristalul, rece ca gheaţa şi care a fost
recunoscută ca apă minerală carbogazoasă, localnicii
botezând-o ulterior „borviz“. Ciobanul a rămas pe
aceste locuri până când prima zăpadă l-a obligat să-şi
mâne turma spre casă, plecând însănătoşit, fără
urmele bolii cu care venise în primăvară.
Depresiunea începe să fie locuită pe la sfârşitul
secolului al XVIII-lea, respectiv între anii 1769 – 1773,
când apar primele gospodării, ocazie cu care se
întinde faima izvoarelor de ape minerale, cu efectele
lor tămăduitoare.
O explozie demografică se consemnează odată cu
construirea primei manufacturi de fabricarea sticlei,
atât de necesară pentru îmbutelierea apei minerale,
fapt petrecut între anii 1804 – 1806, datorită unui
ambiţios întreprinzător austriac, Zimmethausen Antal,