Descarca brosura - Centrul Medical Med New Life

Dorinţa firească a unui cuplu de a avea copii nu-şi găseşte întotdeauna împlinirea.
Sterilitatea atinge aproximativ 10 – 15 % dintre cupluri şi creează uneori o adevărată
“suferinţă” celor doi parteneri. Cauzele infertilităţii sunt variate şi metodele de rezolvare includ
astăzi tratamente mai mult sau mai puţin complexe.
Medicina actuală pune la dispoziţia cuplurilor un întreg arsenal terapeutic, definit
generic ca “ tehnici de reproducere asistată”, cu ajutorul cărora fecundaţia se poate realiza şi
în afara organismului, depăşind astfel barierele apărute.
Tehnicile de Inseminare intrauterină, Fertilizare in Vitro (FIV) şi micromanipulare a
gameţilor cu injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului în ovocit (ICSI) sunt
modalităţile curente utilizate în serviciile de specialitate.
Centrul Medical “Med New Life”, prin Departamentul de Reproducere Asistată, vă
oferă şansa de împlinire a dorinţei dumneavoastră de a fi părinţi. El vine în sprijinul
pacienţilor şi medicilor, cu informaţiile necesare prin intermediul acestui ghid.
Noi vă mulţumim pentru atenţia cu care veţi parcurge informaţia noastră şi vă urăm
succes.
Aceasta ediţie a fost realizată cu ajutorul Doamnei Biolog Doctor Mioara Matei, căreia
îi adresăm pe această cale mulţumiri speciale.
Colectivul
MED NEW LIFE

2
CAPITOLUL 1. FUNCŢIA DE REPRODUCERE LA OM
1.1 Sarcina. Datele statistice raportează faptul că numai 25% din cuplurile normale
din punct de vedere al fertilităţii pot obţine o sarcină în cadrul unui ciclu, ceea ce înseamnă
că lanţul de evenimente care participă la întâlnirea celor doi ”protagonişti”, ovulul şi
spermatozoidul, şi care conduc la apariţia sarcinii, trebuie să fie perfect. Pentru a înţelege
bine tot tabloul acestor evenimente să definim mai întâi originile, adică formarea celor
“protagonişti”- spermatozoidul şi ovulul.
1.2 Ovogeneza. Ca rezultat al activităţii hormonale complexe şi coordonate de
hipotalamus şi hipofiză, în ovare se dezvoltă la femeile aflate pe parcursul vieţii genitale
active un număr de foliculi. Dintre aceştia, numai unul ajunge la maturitate şi dă naştere
ovocitului care poate fi fecundat.
1.3 Spermatogeneza. În testicul se produc multe milioane de spermatozoizi pe
parcursul unui ciclu de 72 – 86 zile. Pentru ca bărbatul să fie fertil, trebuie ca spermatozoidul
să aibă anumite însuşiri. Acestea stabilesc calitatea spermei şi respectiv valorile
spermogramei.
Valorile normale ale spermogramei sunt:
Volumul ejaculatului (2– 6 ml)
Concentraţia spermatozoizilor (peste 20 de milioane spermatozoizi / ml)
Mobilitatea spermatozoizilor (peste 50% din spermatozoizi în mişcare de agitaţie
continuă şi progresivă)
Forma spermatozoizilor (peste 30% cu forme normale ale capului, cozii, piesei
intermediare) (criterii WHO)
Începând cu anul 1986 analiza spermei a fost făcuta după criterii mai severe (criterii
Kruger), stabilindu-se că valorile calitative normale analizate după criteriile morfologice
Kruger sunt doar atunci când procentul celulelor fără anomalii care o compun este de 14 %.
Viteza de mişcare a spermatozoizilor este un factor esenţial pentru realizarea fecundaţiei
deoarece "drumul" străbătut până la locul fecundării este lung, ei trebuie să ascensioneze
prin colul uterin şi să traverseze uterul până la nivelul trompei.
1.4 Fecundaţia. Se realizează la nivelul porţiunii distale a trompei uterine prin
penetrarea ovocitului matur de către spermatozoid, apoi fuziunea materialelor genetice ale
celor doi gameţi şi obţinerea celulei ou (zigotul). Segmentaţia urmează fecundaţiei şi se
realizează în timpul migrării prin trompă a zigotului. Migrarea durează 3 – 4 zile, iar la
sfârşitul ei, oul dezvoltat la primele stadii embrionare, rămâne liber în cavitatea uterină (Fig.
nr. 1).
1.5 Implantarea embrionului. În momentul în care ajunge în uter, embrionul este format
din 16 celule. Pe parcursul următoarelor 2 –3 zile, timp în care embrionul rămâne în uter,

acesta continuă să se dividă. În acelaşi timp, mucoasa uterină, influenţată de hormonii
produşi de ovar, se dezvoltă şi se pregăteşte pentru nidarea embrionului.
Din stratul celulelor exterioare ale embrionului se va dezvolta placenta, care va pătrunde
în mucoasa uterului şi va lega embrionul de circulaţia sangvină a mamei, făcând posibilă
dezvoltarea lui în continuare (Fig. nr. 2).
CAPITOLUL 2. STERILITATEA CUPLULUI
Sterilitatea se defineşte ca imposibilitatea unui cuplu de a concepe după un an de relaţii
sexuale normale. Frecvenţa sterilităţii în populaţia umană este de 10 – 15 %. Sterilitatea
poate fi corelată, din punct de vedere al cauzalităţii, cu unul din parteneri (sterilitate de cauză
masculină, sterilitate de cauză feminină) sau cu ambii parteneri, ea poate fi imunologică şi nu
în ultimul rând de cauză necunoscută.
2.1 Sterilitatea la femeie poate avea cauze variate; ea poate fi: tubară, ovariană sau
poate fi legată de prezenţa endometriozei.
Sterilitatea tubară: - este provocată, de obicei, de obstrucţia trompelor, cel mai
frecvent în urma unor episoade repetate de boală inflamatorie pelvină. Ea poate fi pusă în
evidenţă prin:
- histerosalpingografie, o radiografie a aparatului genital feminin, prin care se
evidenţiază cavitatea uterină şi trompele;
- laparoscopie, o intervenţie chirurgicală care vizualizează aparatul genital feminin,
verifică permeabilitatea tubară, diagnostichează alte patologii care generează
infertilitatea (endometrioza, sindromul aderenţial).
Sterilitatea de cauza ovariană: - calitatea ovulaţiei, respectiv a ovocitului eliberat
din folicul, este o condiţie esenţială a procesului de fecundare. Existenţa unor disfuncţii
hormonale se repercutează direct asupra ovulaţiei. Ovulaţia se poate monitoriza prin
ecografie transvaginală şi biochimic (dozări de LH şi progesteron). Anomaliile de ovulaţie
necesită analize hormonale realizate în diferite momente ale ciclului.
În caz de anomalii de ovulaţie se pot practica inducţii de ovulaţie, după diferite
scheme de tratament, în funcţie de caz. Inducerea ovulaţiei determină apariţia unui număr
mare de foliculi şi ovocite în ovar. Aceasta presupune unele riscuri posibile:
- sarcini multiple (gemeni, tripleţi, cvadrupleţi şi mai mulţi);
- apariţia unei stimulări excesive a ovarului.
În acest context, experienţa echipei de medici este, desigur, importantă. Ea stabileşte
posibilitatea de a se obţine un răspuns optim cu minimum de reacţii adverse. În cazul
complicaţiilor, precum şi stimularea excesivă a ovarului, nu este afectată sarcina care s-a
obţinut şi de asemenea, nu este influenţat cursul ei.
2.2 Sterilitatea masculina se investighează în primul rând prin realizarea
spermogramei şi a spermocitogramei.
3

Sunt descrise diferite situaţii în care calitatea spermei este afectată:
- oligospermie (când numărul spermatozoizilor este sub 20 mil. /ml);
- astenospermie (când mobilitatea progresivă este mai mică de 50 %);
- teratospermie (când formele normale sunt sub 30 %);
- necrospermie (când viabilitatea spermatozoizilor este sub 60 %);
- forme combinate: oligoastenoteratospermie cu grad de severitate variat.
Oligoastenospermiile asociază anomalii ale mai multor parametrii ai spermei. Pentru
anumite valori ale acestor parametri, sunt posibile inseminările cu sperma partenerului, iar
sub anumite valori se recomandă FIV cu ICSI.
Azoospermiile se definesc ca absenţa spermatozoizilor din ejaculat. Ele pot fi
secretorii sau excretorii, tratamentele fiind diferite în cele doua situaţii. Pentru stabilirea
diagnosticului sunt necesare examene complementare: control urologic, spermoculturi, profil
hormonal, diagnostic genetic.
2.3 Sterilitatea de cauza imunologică se poate stabili în urma realizării testului
post-coital (Huhner). În cazul în care acest test este negativ în sensul prezenţei
spermatozoizilor imobili, este necesară depăşirea obstacolului cervical prin pregătirea
spermei prin metode speciale şi inseminare intrauterină.
2.4 Sterilitatea de cauză necunoscută. Acest diagnostic este pus în condiţiile în care
cei doi parteneri au trecut de toate examenele clinice şi paraclinice şi nu s-a descoperit o
cauză evidentă a sterilităţii. În astfel de cazuri se poate încerca tratamentul medicamentos,
ca de exemplu: stimularea ovulaţiei cu Clomifen sau hormoni gonadotropi (FSH sau
FSH+LH) care măresc numărul de ovocite, însoţită sau nu de inseminare intrauterină. Astfel
cresc şansele de fecundaţie şi de obţinere a sarcinii. În condiţiile în care acest procedeu nu
dă rezultat, se recomandă fecundaţia in vitro (FIV).
4
CAPITOLUL 3. SELECŢIONAREA CAZURILOR PENTRU PROGRAMELE DE
FERTILIZARE IN VITRO (FIV)
Fecundaţia in vitro (FIV) şi transferul embrionar (TE) asigură în laborator fecundaţia
ovocitului şi primele etape ale dezvoltării embrionare, urmate de implantarea embrionului în
cavitatea uterină.
Indicaţiile procedurilor de FIV sunt:
Infertilitatea de cauza feminină:
Prin factorul tubar:
- lipsa celor doua trompe: lipsă din naştere, extirparea bilaterală după sarcini
extrauterine sau după infecţii acute ale aparatului genital;
- operaţii anterioare: astfel se recomandă fertilizarea „in vitro” atunci când la 10 – 18
luni după operaţia de repermeabilizare a trompelor, nu se obţine sarcina. La vârsta
de 35 de ani şi peste această vârstă, conduita actuală este aceea de a nu se mai
recomanda operaţii de repermeabilizare a trompelor, ci fecundaţia in vitro (FIV).
Prin endometrioză - se referă la implantarea mucoasei uterine în afara cavităţii
uterului.
FIV este recomandat în caz de eşec în obţinerea sarcinii.

În cazul endometriozei avansate sau când vârsta femeii este de peste 35 de ani se
recomandă FIV ca tratament primar. Endometrioza avansată poate determina afectarea
trompelor.
Prin cauza necunoscută: în 5 până la 10% din cazuri, există aşa-numita “sterilitate
neexplicată”. În situaţia în care nu s-a obţinut nici o sarcină în urma a diferite
tratamente de infertilitate, se recomanda FIV.
Prin sterilitate imunologică: - atunci când testul post-coital este negativ
(spermatozoizii sunt prezenţi dar imobili) şi inseminarea intrauterină nu a dat
rezultat, se recomanda FIV.
Prin disfuncţii ale activităţii ovariene
Infertilitatea de cauza masculină:
În funcţie de calitatea spermei se poate efectua FIV sau ICSI (Intra-Cytoplasmatic
Sperm Injection), ţinând cont de parametrii existenţi, astfel în oligospermiile severe (sub 5
milioane de spermatozoizi) indicaţia este ICSI. În azoospermiile de excreţie însoţite de
puncţie epididimară sau testiculară şi în cele de secreţie ce impun biopsie testiculara, singura
abordare este ICSI.
CAPITOLUL 4. ALGORITMUL DIAGNOSTIC AL CUPLURILOR INFERTILE
Evaluarea sterilităţii include:
1. Profilul hormonal al pacientei.
2. Analize de laborator pentru determinarea unor posibile afecţiuni care pot dăuna
sănătăţii mamei sau a fătului:
Rubeola (IgG, IgM)
Anticorpii deficientei imunologice (SIDA)
Antigenul hepatitei B şi C (Anti HBs, Anti HCV)
Cytomegalovirus (IgG, IgM)
Toxoplasma (IgG, IgM)
Listeria
VDRL (sifilis)
Grup sangvin + Rh
Citodiagnostic Papanicolaou pentru depistarea unor leziunilor de la nivelul
colului uterin.
Culturi din colul uterin pentru depistarea infecţiilor cu Chlamydia trachomatis,
Ureaplasma urealyticum şi Mycoplasma hominis.
Probe de secreţie vaginală pentru examenul citobacteriologic, parazitologic şi
micologic.
3. Analiza genetică: se indică în anumite situaţii (antecedente personale sau familiale
de anomalii la descendenţi); ea include istoricul familial (sfat genetic) şi cariotip. Se
completează când este cazul cu analiza genetică moleculară, îndeosebi pentru cromozomul
y în oligospermiile severe şi azoospermii la bărbat.
5

6
4. Investigaţii ale cavitaţii uterine (histerosalpingografie şi histeroscopie)
5. Analiza recentă a spermei ( spermogramă + spermocitogramă, spermocultură);
profil hormonal, control urologic (în funcţie de caz).
CAPITOLUL 5. FERTILIZAREA „IN VITRO”
Programul de FIV include patru etape :
Etapa 1: stimularea ovarului cu produse farmaceutice hormonale (FSH sau FSH+LH)
pentru a se produce un număr mare de foliculi, respectiv ovocite.
Etapa 2: puncţionarea foliculilor ovarieni şi aspirarea ovocitelor de la nivelul acestora
preferabil sub anestezie generală.
Etapa 3: punerea în contact a spermatozoidului cu ovocitul, realizarea fecundaţiei “in
vitro” şi dezvoltarea embrionului „in vitro”.
Etapa 4: introducerea embrionilor obţinuţi în uter (embriotransfer).
5.1. Stimularea ovariana. Se aplica după realizarea inhibiţiei hipofizei sau pe ciclu
natural. Se folosesc produse injectabile care conţin gonadotrofine hipofizare (FSH, LH):
Gonal-F, Puregon, Menogon, Menopur. Scopul lor este de a stimula funcţia de
foliculogeneză cu obţinerea unui număr mare de ovocite mature, capabile de a fi fertilizate.
Cu cât numărul de ovocite este mai mare, cu atât şansele de a obţine un număr mare de
embrioni, deci de sarcina sunt mai mari .
Urmărirea creşterii foliculilor se realizează prin examen ecografic şi analize hormonale
care indică nivelul de estradiol, LH şi progesteron produse de ovarul stimulat. În funcţie de
rezultatele obţinute, pe timpul monitorizării se va stabili numărul fiolelor care vor fi injectate
pentru următoarele zile. Maturarea ovocitelor se face prin administrarea subcutanată de
HCG (Pregnyl, Chorigon) care declanşează ovulaţia în interval de 32 – 40 de ore de la
administrare.
Riscuri ale stimulării ovariene excesive (hiperstimularea). Stimularea ovariană
excesivă sau hiperstimularea poate apărea de la început, la o zi sau două după aspirarea
ovocitelor, sau mai târziu, la aproximativ două săptămâni după aceea. Hiperstimularea este
de cele mai multe ori uşoara şi se manifesta prin umflarea abdomenului, dureri abdominale,
creşterea ovarelor şi chiar acumulare de lichid în abdomen. Fenomenul dispare după cca. 3 -
4 săptămâni de la aspirarea ovocitelor, dar dacă se obţine sarcina, fenomenul este posibil să
continue mai mult timp. Ca tratament este de ajuns repausul şi ingerarea multor lichide, în
majoritatea cazurilor nefiind necesară internarea.
Hiperstimularea medie sau severă este mai rar întâlnită. Hiperstimularea medie
adaugă la tabloul clinic amintit - greaţă, diaree, greutate în respiraţie. În hiperstimularea
severă (0,5 – 5 %) există riscul producerii de tromboflebite şi edem pulmonar.
Alte riscuri suplimentare pot fi: torsionarea sau sângerări ale ovarului. Aceste
complicaţii obligă la intervenţii chirurgicale. În ultimul timp au apărut în lucrările medicale
raportări singulare, care relatează despre creşterea numărului de cazuri de cancer ovarian,
după stimulare ovariană. Aceste raportări nu au fost însă confirmate prin studii suplimentare.

Având în vedere faptul că în unele cazuri protocolul include inhibarea iniţială a ovarelor prin
Decapeptyl, Sinarel, Cetrotide sau alte produse asemănătoare pot apărea manifestări
asemănătoare celor de la vârsta menopauzei.
5.2 Aspirarea ovocitelor. Aspirarea ovocitelor se va face în sala de operaţie, plasată
lângă laboratorul de fecundaţie in vitro. Pacienta va respecta o pauză alimentară de cel puţin
6 ore. Ovocitele se obţin prin puncţionarea foliculilor şi aspirarea lichidului folicular. Aspirarea
se realizează prin vagin (vaginal) sub anestezie locală sau generală (intravenoasă) sub
control ecografic, cu ajutorul sondei transvaginale.
Riscurile aspirării ovocitelor. După aspirarea ovocitelor este necesar un repaus la pat
de câteva ore. Riscurile principale rezultate din pătrunderea acului în ovar sunt infectarea şi
sângerarea. Infectarea bazinului este rară şi dispare de regulă prin tratament antibiotic
Rareori o situaţie de infecţie poate conduce la complicaţii care să impună operaţii radicale.
Sângerarea uşoară în interiorul abdomenului apare aproape întotdeauna la
puncţionarea ovarului. În cazul producerii unei sângerări abundente, este obligatorie oprirea
hemoragiei, efectuarea unei transfuzii de sânge şi în situaţii excepţionale extirparea ovarului
şi a uterului. Apariţia acestor fenomene este foarte rara (sub 1 % din cazuri), dar trebuie
luată în atenţie de către medic.
5.3 Fecundarea ovocitelor şi dezvoltarea embrionului “in vitro”. Imediat după
aspirare, ovocitele sunt transferate în laborator pentru analiză. Ovocitele mature sunt
selecţionate şi trecute în cultură în medii speciale. În paralel, soţul prelevează o mostră de
spermă într-un recipient steril, prin masturbare. După prelucrarea spermei, spermatozoizii
sunt puşi în contact cu ovocitele, în vasele de cultură şi păstraţi la incubator în condiţii de
temperatură, oxigenare şi umiditate strict controlate (t = 37 grade Celsius; umiditate = 98 %;
CO2 = 5 %). După cca. 18 ore se verifică la microscopul inversat daca ovocitele s-au
fecundat apariţia celor 2 pronuclei. Cele fecundate se trec în alte vase de cultură, iar cele
nefecundate se îndepărtează. În etapa următoare, la 24 de ore se verifică din nou vasele de
cultură, pentru a se stabili dacă s-au dezvoltat embrionii şi se stabileşte calitatea acestora.
În situaţiile în care partenerul prezintă azoospermie, spermatozoizii vor fi prelevaţi
după caz prin puncţie epididimară şi testiculară (azoospermii obstructive) sau prin biopsie
testiculară (azoospermiile excretorii). Biopsia testiculară constă în extragerea unor fragmente
din structura testiculară (Testicular Sperm Extraction - TESA), în care se caută
spermatozoizii. Şansele de a obţine spermatozoizi sunt în acest caz de 40-50 % din cazurile
operate, iar metoda de fecundaţie va fi obligatoriu cea de microinjecţie intracitoplasmatică
(ICSI).
5.4 Realizarea fecundaţiei “in vitro” prin utilizarea metodei ICSI. ICSI reprezintă o
metodă revoluţionară, ce permite rezolvarea problemelor cuplurilor în care partenerul
prezintă o calitate a spermei puternic afectată (oligo-, asteno-, terato-spermie severă). Prin
aceasta metodă de tratament se injectează direct un spermatozoid în interiorul ovocitului cu
ajutorul micromanipulatoarelor prevăzute cu sisteme de microinjecţie. Aceasta operaţie este
foarte complexă şi se realizează sub microscop. Metoda se numeşte Intra-Cytoplasmatic
Sperm Injection (ICSI). Ea se recomanda să se aplice de asemenea în toate cazurile care au
trecut prin protocoale de FIV şi în care s-a obţinut un indice de fecundare scăzut ( de 20 %).
În cazurile în care există o azoospermie de obstrucţie sau atunci când canalele excretorii
7

lipsesc din naştere, se aspiră sperma din epididim (Aspiration Microscopic Epididymal Sperm
– MESA) sau chiar din testicul (Testicular Sperm Aspiration – TESA).
În cadrul metodei de micromanipulaţie (ICSI), ovocitele sunt analizate tot după cca. 18
ore pentru controlul fecundaţiei. După alte 24 de ore se verifică daca ovocitele s-au divizat în
celule şi a început dezvoltarea embrionară.
Riscurile utilizării metodei ICSI. Rezultatele de până acum sunt mărturie a creşterii
foarte mici a riscurilor de apariţie a unor noi născuţi cu probleme comparativ cu metoda FIV
convenţională. La bărbaţii cu tulburări ale calităţii spermei de cauza genetică (deleţii ale
cromozomului y), este cunoscut riscul de a transmite acest model ereditar fiilor lor. Studiile
efectuate pe populaţia de copii născuţi natural şi grupuri de copii născuţi prin FIV şi ICSI nu
evidenţiază diferenţe semnificative între grupe în ceea ce priveşte transmiterea unor afecţiuni
genetice.
5.5 Ecloziunea asistată (Assisted hatching). O alta tehnică, dezvoltată în ultimul
timp în domeniul micromanipulării gameţilor, este perforarea învelişului embrionului. În mod
natural, embrionul când ajunge în uter, iese din structurile de înveliş (membrana pellucida) şi
se implantează în mucoasa uterină. În anumite cazuri, procedeul implantării este defectuos.
Tratamentul, în aceste cazuri, constă în perforarea unei părţi a pereţilor învelişului. Operaţia
se face cu ajutorul microinjectorului, sub microscop şi se recomanda la femei relativ vârstnice
şi la femei la care se observă la microscop ca membrana pellucida este mai groasă.
Operaţia se efectuează cu o ora până la 3 ore înainte de embriotransfer.
5.6 Embriotransferul. Procedeul este simplu, nedureros şi nu necesită anestezie, se
realizează la 72 de ore de la aspirarea ovocitelor. După aspirarea embrionilor într-un cateter
special (un tub flexibil şi subţire), aceştia sunt plasaţi în cavitatea uterina. Cateterul este
introdus în cavitate prin colul uterin, iar mediul de cultură cu embrionii este injectat în cavitate
cu ajutorul mişcării pistonului seringii amplasate la cateter.
După introducerea embrionilor, pacienta va rămâne în repaus timp de doua ore. Nu se
recomandă să se bea lichide pentru a împiedica producerea de presiuni asupra vezicii
urinare. La sfârşitul celor doua ore, pacienta se externează şi va rămâne în repaus în ziua
următoare. În continuare, ea poate să-şi reia activitatea obişnuită. Ea va evita contactul
sexual o perioadă de două săptămâni. În acest interval de timp, va fi necesară administrarea
medicamentelor pentru suport hormonal (Utrogestan, Geston).
Riscuri ale embriotransferului. Introducerea embrionilor în uter este o operaţie relativ
uşoară care se realizează de regulă fără a fi necesară anestezia. Uneori, colul uterin este
prea strâmt pentru a permite manevra, iar dilatarea lui presupune o durere uşoară.
Embriotransferul presupune un risc minim de infecţii ale bazinului şi de complicaţii.
După 12 - 14 zile de la embriotransfer se fac analize de sânge pentru dozarea HCG.
Daca nu se confirma o sarcină, trebuie aşteptat până la următorul ciclu menstrual pentru
începerea unui nou tratament.
Numărul tentativelor FIV este, în mod teoretic, nelimitat, dar este necesar să precizăm
că atunci când tratamentele sunt mai numeroase, şansele de reuşita sunt mai mici, ele
putând pune în evidenţă situaţii de infertilitate greu de rezolvat.
8

CAPITOLUL 6. CRIOCONSERVAREA EMBRIONILOR
În cazul stimulării ovulaţiei prin medicamente, exista perspectiva de a se dezvolta şi
de a se aspira un număr mare de ovocite, care vor asigura un număr mare de embrioni. În
general, se consideră că şansele de reuşită pentru sarcină sunt mai mari, cu cât se introduc
în uter mai mulţi embrioni. Specialiştii recomandă însă să se transfere în uter până la 4
embrioni, din cauza apariţiei riscului sarcinilor multiple (gemeni, tripleţi etc.) a căror frecvenţă
creşte cu cât numărul embrionilor introduşi este mai mare. Embrionii care nu sunt transferaţi
în uter, sunt congelaţi şi păstraţi în banca de embrioni. Se congelează embrionii care au un
scor bun din punct de vedere morfologic (numărul de celule, aspectul acestora, lipsa
fragmentelor celulare) şi ale căror celule s-au divizat normal. Congelarea se face în aceeaşi
zi cu embriotransferul. Embrionii se păstrează în azot lichid la temperatura de –196 grade
Celsius. Embrionii sunt decongelaţi şi transferaţi în uter atunci când prima încercare de
embriotransfer a eşuat. În cazul în care cuplul este interesat de obţinerea unei noi sarcini sau
când starea pacientei obligă la aşteptare pentru o perioadă mai lungă de timp, congelarea
economiseşte pentru pacientă costul unui nou tratament medical şi evită o nouă operaţiune
de aspirare a acestor ovocite.
Trebuie menţionat faptul că există şi situaţii în care calitatea embrionilor - după analiza
morfologică - este deficitară ceea ce anticipează că nu se vor dezvolta în spaţiul uterin, astfel
încât embriotransferul nu se efectuează, nici crioconservarea.
Rata sarcinilor obţinute după embriotransferul unor embrioni congelaţi este mai
scăzuta, de cca. 20 %. Embriotransferul cu embrioni congelaţi este posibil în ziua 17 - 18 de
ciclu menstrual, fără tratament hormonal sau sub tratament hormonal. Embrionii sunt
decongelaţi cu o zi înainte sau în ziua programată pentru embriotransfer. De regulă, în
dimineaţa respectivă, pacienta se va prezenta la laborator, va primi referinţe despre situaţia
embrionilor decongelaţi şi informaţii despre ora la care se va efectua embriotransferul.
CAPITOLUL 7. REGULI DE CONDUITA A PACIENTELOR
ÎNAINTE DE PUNCTIA ASPIRATIVA
- Pacienta trebuie să evite contactul sexual cu 2 - 3 zile înaintea datei programate
pentru puncţia de aspirare a ovocitelor;
- Pacienta trebuie să ţină un post absolut cu începere de la miezul nopţii (să evite
mâncarea, băutura, fumatul şi guma de mestecat).
- În dimineaţa zilei programate, pacienta trebuie să vina la Centrul Medical împreună
cu partenerul /soţul ei, la ora stabilită.
- Pacienta va primi instrucţiuni de la medicul anestezist înainte de efectuarea puncţiei
aspirative.
- În timp ce se efectuează puncţia ovariană, partenerul /soţul va preleva proba de
sperma, prin masturbare, într-un recipient steril.
- După aspirarea ovocitelor, pacienta va rămâne în salon cca. 2 - 4 ore şi va pleca
acasă când starea sa o permite.
- Rezultatul procedurii, respectiv rata de fecundaţie a ovocitelor va fi comunicat
telefonic a doua zi de către medic sau secretară.
- Embriotransferul se realizează la doua zile de la aspirare.
9

10
CAPITOLUL 8. ŞANSELE DE REUŞITĂ
În general, 22 - 38% dintre pacientele care au efectuat FIV şi 30 – 38 %
dintre pacientele care au efectuat ICSI obţin sarcina după embriotransfer, dar aproximativ un
sfert din aceste sarcini se sfârşesc prin avort spontan. Există un număr de factori care pot fi
corelaţi cu şansele de reuşita:
- vârsta pacientei: cu cât este mai tânără cu atât şansele de obţinere a sarcinii sunt mai
mari;
- numărul embrionilor transferaţi: prin introducerea a 3 - 4 embrioni, şansele sunt mai mari
decât la introducerea a 1 - 2 embrioni ( cu rezerva riscului de dezvoltare a sarcinii multiple);
- calitatea embrionilor, adică numărul de celule, mărimea lor, simetria;
- cauzele de infertilitate care au indicat FIV.
CAPITOLUL 9. RISCURI SUPLIMENTARE
Am amintit faptul că prin procedeele de fertilizare „in vitro”, riscul de a naşte copii cu
handicap este egal cu cel apărut la copiii obţinuţi prin sarcinile naturale. Metoda creste însă
riscul apariţiei sarcinilor multiple, care pot produce complicaţii precum avortul spontan mai
devreme sau mai târziu şi naşterea prematură.
Riscurile de prematuritate include: afectarea plămânilor, afecţiuni motorii, afecţiuni ale
creierului şi ale sistemului nervos. De aceea, se evită transferul unui număr mare de
embrioni. În sarcinile cu tripleţi sau cu mai mulţi feţi, se obişnuieşte să se propună mamei
reducerea embrionilor (embrioreducţie). Riscurile în această operaţie sunt de avort imediat
sau mai târziu, infectarea bazinului şi naşterea prematură.
Este de menţionat, de asemenea, că în FIV există riscul limitat al sarcinii extrauterine
(15 %) care presupune intervenţie chirurgicală şi uneori extirparea trompelor. Acest lucru
poate fi preîntâmpinat prin evaluarea corectă a trompelor şi excluderea unor afecţiuni ale
acestora, care pot antrena migrarea embrionilor şi apariţia sarcinii extrauterine.
CAPITOLUL 10. FECUNDAŢIA “IN VITRO” CU OVOCITE DE LA DONATOARE
În cazul în care ovarele femeii nu produc foliculi sau ovocite de calitate (insuficienţă
ovariană, menopauză precoce), obţinerea unei sarcini nu se poate realiza decât cu ovocite
de la altă pacientă care va dona din ovocitele sale. Acest lucru se va realiza ţinând cont de
cadrul legal existent. Acestea vor fi fecundate utilizând sperma soţului pacientei care acceptă
ovocitele. Pacienta care primeşte ovocitele, va urma un tratament hormonal simplu, care
vizează doar obţinerea unui endometru de calitate.
CAPITOLUL 11. FECUNDAŢIA “IN VITRO” CU UTILIZAREA
DE MAMĂ PURTĂTOARE
Sarcina prin mamă purtătoare se recomandă în următoarele situaţii:

- la femeia care a încercat de mai multe ori FIV fără să obţină sarcina, pe fondul unei
deficienţe de implantare a embrionilor;
- la femeia care a avut multiple avorturi spontane sau uterul ei a fost extirpat, din diverse
cauze;
- situaţii rare în care femeia nu poate să rămână însărcinată din motive medicale (precum
afecţiuni din naştere ale inimii, o boala gravă de inimă captată pe parcursul vieţii, diabet
avansat, tensiune arteriala etc.);
- în lipsa congenitala a uterului.
ÎNTREBARI ŞI RASPUNSURI
1.I: Exista riscul apariţiei unui copil cu handicap după procedeul FIV?
R: Frecvenţa handicapului la copiii născuţi prin FIV este asemănătoare cu cea apărută
în lotul copiilor născuţi natural. Nu există încă suficiente date referitoare la frecvenţa
handicapului după aplicarea metodei ICSI, deoarece metoda este mai recentă şi necesită un
interval mai mare de evaluare.
2.I: După tratamentul FIV, este mai frecvent la copii unul dintre sexe (masculin sau
feminin)?
R: Nu, în sarcinile obţinute prin FIV frecvenţa sexului este asemănătoare celei din
naşterile naturale.
3.I: Care sunt manifestările adverse ale medicamentelor administrate în protocoalele de
FIV?
R: De regulă nu există manifestări adverse, iar în cazul în care apar anumite
manifestări, ele dispar imediat ce se întrerupe tratamentul. Spre exemplu, injectarea
Decapeptyl-ului poate duce la manifestări asemănătoare menopauzei pentru perioade
scurte, datorită inhibiţiei hipofizei.
4.I: Există o dietă sau alte recomandări care pot întări şansa de succes a FIV?
R: Nu există informaţii în acest sens. Desigur se recomandă o dietă echilibrată şi
odihnă suficientă.
5.I: Care sunt informaţiile ce atestă fertilizarea după fecundaţia „in vitro”?
R: La cca. 18-20 ore după fecundarea ovocitelor se pot identifica la microscopul
inversat în structura ovocitului doua zone mai întunecate care reprezintă cei 2 nuclei – unul
feminin şi al doilea masculin. Acestea sunt denumite “pro-nuclei” şi dispar după 6-8 ore când
începe diviziunea în 2 şi 4 celule s.a.m.d., dovadă a dezvoltării embrionului.
6.I: După transferul embrionilor în cavitatea uterină, se administrează medicamente?
R: În majoritatea cazurilor, programele FIV sunt însoţite de susţinere cu progesteron
(tablete de Utrogestan sau injecţii cu Geston – spre ex.) sau cu HCG (Pregnyl, Chorigon).
7.I: Există riscuri mari de avort după FIV?
11

R: Da, riscurile de avort după FIV sunt de 15 – 25 % comparativ cu 10 – 15 % din sarcinile
naturale.
8.I: Vârsta femeii influenţează şansele de sarcină în cadrul protocoalelor de FIV?
R: Există desigur o influentă a vârstei femeii asupra cotei sarcinilor obţinute. Cu cât
creşte vârsta femeii, şansele se reduc, iar la vârsta de 40 de ani şansele nu sunt mari.
Peste această vârstă şansele de sarcină sunt şi mai mici, iar riscul avortului creşte în
mod semnificativ.
9.I: Când şi cum trebuie prelevată proba de spermă?
R: Este de dorit ca proba de spermă să fie prelevată (prin masturbare) în dimineaţa în
care se va face aspirarea ovocitelor. Dar dacă partenerul din anumite motive nu poate
fi prezent în ziua puncţiei, se va proceda la congelarea prealabilă a unei probe de spermă.
10.I: Cât timp trebuiesc evitate relaţiile sexuale?
R: Contactul sexual trebuie evitat cu 2-3 zile înainte de aspirarea ovocitelor, dar nu
mai mult deoarece acest lucru ar putea afecta negativ calitatea spermei. După
embriotransfer, se vor evita relaţiile sexuale pana la efectuarea analizei sângelui şi
confirmarea sarcinii.
11.I:Calitatea embrionilor este afectată de congelare?
R: Da. Prin crioconservare, ca şi prin decongelare se poate leza structura embrionilor şi
uneori transferul lor nu mai este posibil.
12.I: Exista factori care îmbunătăţesc şansele de reuşită?
R: Da, există. Aceştia sunt: vârsta femeii ce se corelează cu rata de fecundaţie,
calitatea embrionilor, numărul embrionilor transferaţi şi riscul de hiperstimulare.
13.I: Există situaţii în care fecundarea ovocitelor nu se produce?
R: Este posibilă situaţia în care nici un ovocit să nu se fecundeze. În general aceste
situaţii sunt corelate cu calitatea ovocitului, calitatea spermei sau sunt de cauză
inexplicabilă.
14.I: Care este conduita pacientei după embriotransfer?
R: După embriotransfer, pacienta va rămâne în repaus la pat timp de doua ore.
În continuare, se recomandă să se stea în repaus la pat încă două zile, după care se
poate relua activitatea obişnuită, inclusiv activitatea profesională.
15.I: Exista uneori o reacţie exagerată a ovarului?
R: În unele cazuri femeia poate manifesta o reacţie la stimulare caracterizată prin
umflarea abdomenului, slăbiciune, vărsaturi, stări de vomă, diaree, tulburări de micţiune
(reducerea volumului, concentrarea urinei). Manifestările ce pot apărea pot fi singulare sau
multiple. Odată apărute, pacienta se va adresa imediat medicului pentru rezolvare.
12