DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ...

DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ... DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ...

silvic.usv.ro
from silvic.usv.ro More from this publisher
28.04.2013 Views

Flori monoice, grupate în amenţi ce se formează mai mulţi la un loc pe acelaşi lujer din vara precedentă şi care se deschid înainte de înfrunzire, prin februarie-martie, cu 2-3 săptămâni mai devreme decât la aninul negru. Conuleţele (rânzele) de 1 cm, câte 4-8 în ciorchini, cele laterale aproape sesile. Fructele sunt samare pentagonale, 2-3 mm, brune, îngust aripate, cu indici fizico-morfologici asemănători samarelor de anin negru. Longevitate – 30-50 ani. AREAL. CERINŢE ECOLOGICE Aninul alb are un areal vast, în Europa depăşeşte mult graniţa septentrională a aninului negru, ajungând dincolo de Cercul Polar; mai apare şi în Asia estică şi America de Nord. Ocupă regiuni mai reci – altitudinal şi latitudinal – decât aninul negru. În România preia locul aninului negru la altitudini mai mari, frecvent în luncile montane; urcă în Carpaţii Orientali la 1300 m (aninişuri pure), dar coboară şi în zona de dealuri (subzona stejarului). Lipseşte în Banat. Aninul alb apare la poalele versanţilor orientali şi meridionali ai Carpaţilor, constituind limita sud-estică a arealului său european. Specia este adaptată la climate reci şi aspre cu sezon de vegetaţie scurt, suportând astfel gerurile şi îngheţurile. Se localizează frecvent în staţiuni umede, prundişuri, pe lângă izvoare, în lungul pâraielor, pe pajişti, taluzuri mlăştinoase, mai rar, în turbării. Aninul alb este mai puţin pretenţios faţă de umiditatea edafică în raport cu aninul negru, poate vegeta şi pe terenuri mai uscate; se dezvoltă destul de bine pe solurile sărace, acide. Nu suportă apa stagnantă, preferând solurile aluvionare, crude, aerisite. Pe conurile de dejecţie devine specie pionieră. Are un temperament de lumină şi nu suportă umbrirea. Variabilitate: Alnus incana var. laciniata, cu frunze adânc lobate, îngust lanceolate. Denumire ştiinţifică: ALNUS VIRIDIS (D.C.) Chaix Denumire populară: ANIN VERDE, ANIN DE MUNTE CARACTERE MORFOLOGICE Arbust indigen, sub formă de tufă până la 3 m, cu tulpini târâtoare, elastice, rezistente la avalanşe şi viituri. Lujerii sunt flexibili, verzi-măslinii, comprimaţi, cu 2 muchii. Muguri alterni, nepedicelaţi, cu 3 solzi, verzi purpurii, lipicioşi. Frunze mici, 3-4 cm, rotund ovate, acuminate, mărunt dublu serate, lipicioase în tinereţe, pe dos cu smocuri de peri în axila nervurilor. 91

Flori monoice, grupate în amenţi: cei masculi se formează din vara precedentă, iar cei femeli apar din muguri primăvara. Înfloreşte după înfrunzire prin mai-iunie, (adaptare la climatul rece, montan) (figura 44). Rânzele la început verzi, vâscoase, apoi brune, sunt dispuse în ciorchini, lung pedicelate. Lăstăreşte, drajonează puternic şi marcotează. a. b. Fig 44 . 44. Alnus viridis: a. ramuri cu frunze şi rânze verzi; b. lujer cu mugur. AREAL. CERINŢE ECOLOGICE Aninul verde creşte spontan în Alpi şi Carpaţi, la altitudini mari, la limita superioară a pădurilor, prin rarişti şi golul alpin. Ajunge la limita latitudinală a pădurilor din nordul Europei, Siberia, Groenlanda şi America de Nord. În România apare frecvent în etajul subalpin şi alpin asociat cu jneapănul, fiind localizat pe văile alpine cu umiditate atmosferică ridicată şi stagnări prelungite de zăpadă; pe văile reci şi umede poate coborî la 1000-1200 m, întâlnindu-se cu aninul alb. Aninul verde este adaptat la climate aspre, de mare altitudine, vegetând în zone cu sezon scurt de vegetaţie. Are exigenţe reduse faţă de sol, instalându-se pe grohotişuri, soluri superficiale, excesiv scheletice, crude, silicioase sau conglomeratice. Această specie îndeplineşte funcţii ecoprotective majore, în etajul subalpin şi alpin, alături de jneapăn: fixarea grohotişurilor şi a culoarelor de avalanşă. 44 sursa: a. www.esveld.nl; b. www.forst.tu-muenchen.de. 92

Flori monoice, grupate în amenţi: cei masculi se formează din vara<br />

prece<strong>de</strong>ntă, iar cei femeli apar din muguri primăvara. Înfloreşte după<br />

înfrunzire prin mai-iunie, (adaptare la climatul rece, montan) (figura 44).<br />

Rânzele la început verzi, vâscoase, apoi brune, sunt dispuse în<br />

ciorchini, lung pedicelate.<br />

Lăstăreşte, drajonează puternic şi marcotează.<br />

a.<br />

b.<br />

Fig 44 . 44. Alnus viridis: a. ramuri cu frunze şi rânze verzi; b. lujer cu mugur.<br />

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE<br />

Aninul ver<strong>de</strong> creşte spontan în Alpi şi Carpaţi, la altitudini mari, la<br />

limita superioară a pădurilor, prin rarişti şi golul alpin. Ajunge la limita<br />

latitudinală a pădurilor din nordul Europei, Siberia, Groenlanda şi<br />

America <strong>de</strong> Nord.<br />

În România apare frecvent în etajul subalpin şi alpin asociat cu<br />

jneapănul, fiind localizat pe văile alpine cu umiditate atmosferică ridicată<br />

şi stagnări prelungite <strong>de</strong> zăpadă; pe văile reci şi ume<strong>de</strong> poate coborî la<br />

1000-1200 m, întâlnindu-se cu aninul alb.<br />

Aninul ver<strong>de</strong> este adaptat la climate aspre, <strong>de</strong> mare altitudine,<br />

vegetând în zone cu sezon scurt <strong>de</strong> vegetaţie. Are exigenţe reduse faţă <strong>de</strong><br />

sol, instalându-se pe grohotişuri, soluri superficiale, excesiv scheletice,<br />

cru<strong>de</strong>, silicioase sau conglomeratice. Această specie în<strong>de</strong>plineşte funcţii<br />

ecoprotective majore, în etajul subalpin şi alpin, alături <strong>de</strong> jneapăn:<br />

fixarea grohotişurilor şi a culoarelor <strong>de</strong> avalanşă.<br />

44 sursa: a. www.esveld.nl; b. www.forst.tu-muenchen.<strong>de</strong>.<br />

92

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!