DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ...

Molidul sârbesc are un areal foarte restrâns în Alpii Dinarici pe valea
Drinei, fiind considerată relict terţiar.
La noi este introdus ca arbore ornamental, fiind rezistent la fum şi
praf şi nu suferă de ger şi secetă.
GENUL LARIX Mill.
Genul Larix cuprinde peste 10 specii de arbori din regiunile
septentrionale şi înalte din emisfera nordică, în Europa existând doar 2
specii: Larix decidua şi Larix sukaczewii.
Arborii au coroana rară cu verticile neregulate, prezentând lujeri
lungi şi lujeri scurţi. Acele sunt liniare, moi şi caduce, pe lujerii lungi
solitare, inserate spiralat, iar pe lujerii scurţi grupate în rozete sau
smocuri. Florile sunt monoice, conurile au solzi pieloşi, persistenţi, iar
maturaţia anuală.
Speciile de Larix sunt mai pretenţioase decât molizii, dar mai puţin
exigente decât brazii, au temperamentul cel mai de lumină dintre toate
răşinoasele şi sunt rezistente la ger, dar sensibili la secetă.
Denumire ştiinţifică: LARIX DECIDUA Mill.
Denumire populară: LARICE, ZADĂ, CRIN
CARACTERE MORFOLOGICE
Specie indigenă de mărimea a I-a, laricele putând uneori atinge
înălţimi de peste 50 m şi diametre de până la 2 m (sunt menţionate astfel
de exemplare în literatura de specialitate existente pe valea Latoriţei).
Înrădăcinarea este pivotantă la început, iar mai târziu se dezvoltă
rădăcini laterale profunde ce ancorează foarte bine arborele în sol.
Tulpina este dreaptă, bine elagată, uneori cu fenomene de însăbiere
(geotropism accentuat) sau înfurcită (creşterile terminale incipiente sunt
rupte cu uşurinţă de vânt sau zăpadă).
Scoarţa în tinereţe netedă cenuşie, formează timpuriu un ritidom gros
(deseori gros de peste 10 cm) crăpat în plăci neregulate; fundul
crăpăturilor şi stratele interne ale scoarţei sunt roşii-violacei.
Lemnul are duramenul brun deschis, de calitate excepţională, cu
multiple utilizări (construcţii civile şi navale, mobile fine etc.); conţine
multă răşină din care se extrage “terebentina veneţiană”.
Coroana este conică, rară, luminoasă, restrânsă numai spre vârful
fusului, cu ramuri în verticile neregulate cu vârful arcuit în sus.
Lujeri sunt de două tipuri: cei lungi pendenţi, subţiri, gălbui, glabri,
brăzdaţi din cauza perniţelor decurente ale frunzelor, cei scurţi negricioşi,
cu câte un mugure terminal; primăvara, după înflorire unii lujeri scurţi se
transformă în lujeri lungi.
43