DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ...

- flori gălbui, grupate în panicule ovoide, apar înainte sau odată cu
înfrunzirea, prin aprilie-mai,
- fructe drupe baciforme roşii, de 5 mm, se colorează din iulie şi
durează până în septembrie (figura 161 c).
Lăstăreşte abundent.
Socul de munte apare în Europa, Asia vestică, iar la noi înlocuieşte
socul negru în zona montană, urcând până în subalpin. Este frecvent în
făgetele montane şi amestecurile de fag cu răşinoase.
Creşte pe soluri scheletice, reavene, afânate, cu humificare accelerată,
pe stâncării. Are un comportament heliofil, motiv pentru care nu se
instalează sub masiv.
GENUL VIBURNUM L.
Denumire ştiinţifică: VIBURNUM LANTANA L.
Denumire populară: DÂRMOX
Arbust indigen, de până la 5 m înălţime, cu înrădăcinare trasantă cu
numeroşi pivoţi, şi tulpina sub formă de tufă.
Scoarţa este brun-gălbuie, netedă.
Lujerii sunt acoperiţi cu peri stelaţi ce alcătuiesc o pâslă gălbuie.
Muguri opuşi, nuzi, cei foliacei lungi, turtiţi, formaţi din 2 frunzuliţe
încreţite, stau alipiţi de lujer; cei floriferi mari, circular turtiţi la vârful
lujerilor, prevăzuţi lateral cu 2 muguri foliacei (figura 162 b).
Frunze caduce, de 5-15 cm, groase, ovate, puţin cordate, acute, mărunt
dinţate, pe faţă aspru pubescente, pe dos cenuşii puternic tomentoase.
Flori albe cu slabe nuanţe de roz, grupate în cime umbeliforme plane
de 6-10 cm; apar prin aprilie-mai.
Fructele sunt drupe ovoide, 8 mm, negre la maturitate (augustseptembrie),
cu gust dulceag, făinos.
Dârmoxul este un element submediteranean, la noi fiind frecvent în
silvostepă, dar ajunge până în făgetele montane.
Este o specie termofilă, adaptată la soluri uscate-reavene, scheletice,
calcaroase. Se instalează pe versanţii însoriţi, evitând luncile şi zăvoaiele.
Denumire ştiinţifică: VIBURNUM OPULUS L.
Denumire populară: CĂLIN
Arbust indigen, tufos, până la 4 m, cu înrădăcinare ramificată.
Lujeri fragili, curbaţi neregulat, muchiaţi, gălbui-roşiatici, lucitori,
glabri, cu măduva largă; vârful lujerilor este obişnuit uscat, din cauza
îngheţurilor.
Muguri opuşi, ovoid-alungiţi, glabri, cu vârful acut, alipiţi de lujer,
gâtuiţi la bază, cu un singur solz aparent roşiatic-verzui (figura 162 c).
283