DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ...

Frunze de 6-12 cm, ovat cordiforme, acuminate, verzi închis şi cu
peţiol de 2-3 cm (figura 158).
Flori violete, plăcut mirositoare, pe tipul 4, grupate în panicule dese
de 10-20 cm; apar prin mai.
Fructele sunt capsule elipsoidale, de 1-1.5 cm, dehiscente în două
valve, în interior cu seminţe brune, îngust aripate.
Drajonează şi lăstăreşte viguros.
Arealul natural al liliacului este sud-est european, la noi fiind spontan
în Banat (Munţii Cernei), nord-vestul Olteniei (Valea Topolniţei,
Tismana etc.), judeţul Buzău, Dobrogea (Ciucurova, Albeşti).
Creşte pe coaste însorite, stâncării calcaroase, formând tufărişuri.
Liliacul este o specie termofilă, rezistă bine la geruri, secetă şi cu
temperament de lumină.
Variabilitate: S. vulgaris var. purpurea (flori roşii purpurii), S.
vulgaris var. alba, S. vulgaris var. plena (flori involte).
a.
b.
Fig 158 . 158. Syringa vulgaris: frunze, flori, lujeri, muguri, fructe.
Denumire ştiinţifică: SYRINGA JOSIKAEA Jacq.
Denumire populară: LILIAC TRANSILVĂNEAN
Arbust indigen, mult asemănător liliacului, de care se deosebeşte prin:
− tulpini şi ramuri mai groase, îndreptate în sus,
− lujeri tineri păroşi, cu un singur mugure terminal,
− frunze la bază rotunjite sau brusc îngustate, cu margine scurt
ciliată, pe dos albicios glaucescente, uneori pe nervuri rar păroase
şi cu peţiol scurt de 1 cm (figura 159 a),
158 sursa: a. www.uib.es; b. project.bio.iastate.edu.
277