DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ...

Denumire ştiinţifică: ULMUS PUMILA L.
Denumire populară: ULM DE TURKESTAN
Specie exotică, de mărimea a III-a, cu înălţimi de până la 15 m.
Tulpina este ramificată de la bază, scoarţa cenuşie, cu crăpături
adânci, iar coroana bogată, des şi regulat ramificată, protejând bine solul;
exemplarele tinere au formă fastigiată.
Lujeri subţiri, cenuşiu pubescenţi, distici, cu internoduri scurte.
Muguri alterni, ovoconici, bruni-închis, pubescenţi, glabri, 1.5-3 mm.
Frunze eliptice sau eliptic-lanceolate, acuminate, simetrice la bază,
imperfect dublu serate, lungi de 2-7 cm, cu peţiol scurt (2-4 mm), glabre,
cu aspect pielos (figura 78).
Fructele sunt samare orbiculare, de 1-1.5 cm, la vârf adânc şi larg
crestate, cu sămânţa centrală; fructifică începând de la 5 ani.
Lăstăreşte şi nu drajonează, în tinereţe având o creştere rapidă.
a.
b.
Fig 78 . 78. Ulmus pumila: a. lujeri, muguri (foliari, floriferi); b. ramuri cu frunze.
Specia este originară din Extremul Orient, Siberia Orientală,
Mongolia, Asia Centrală, nordul Chinei. La noi a fost introdusă în
plantaţii forestiere şi culturi ornamentale la câmpie. Frecvent este
utilizată U. pumila var. pinnato-ramosa (port piramidal).
Ulmul de Turkestan este o specie adaptată la un climat continental
excesiv (rezistent la secetă, geruri). Are un temperament de lumină. În
România suferă din cauza îngheţurilor târzii, dar are o mare amplitudine
ecologică faţă de condiţiile edafice. Rezistă destul de bine pe solurile
grele, compacte, uscate şi pietroase, pe cele calcaroase, marnoase, unde
salcâmul nu poate vegeta, pe sărături, soluri degradate.
78 sursa: www.iastate.edu.
157