DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ...

AREAL. CERINŢE ECOLOGICE
Plopul tremurător are un areal larg, în Europa şi Asia, trecând dincolo
de 70° latitudine nordică, iar spre sud ajunge în nord-vestul Africii.
În România, apare frecvent în zona montană, în molidişuri la 1600 m
altitudine, dar coboară la dealuri şi câmpie.
Este o specie nepretenţioasă faţă de condiţiile staţionale, rezistând la
iernile lungi şi geroase, la amplitudini termice mari şi are un
temperament de lumină, fiind astfel o specie rustică: SPECIE
PIONIERĂ.
Este puţin pretenţios faţă de sol, creşte bine pe soluri de pantă, cu
regim normal de umiditate, la munte şi la deal. Are o vitalitate sporită pe
soluri bogate, fertile, cum sunt cele de pe rocile vulcanice. Creşte bine şi
pe soluri acide, sărăturoase sau alcaline, dar evită solurile uscate, cu
substrat gresos.
În staţiuni cu apă stagnantă creşte slab, iar în turbării plopul
tremurător lipseşte.
Ecotipuri:
− cel din nordul arealului şi la altitudini mari (tulpini drepte, coroană
zveltă),
− cel din sudul şi centrul Europei (trunchiuri sinuoase, coroana
răsfrântă).
Denumire ştiinţifică: POPULUS × CANESCENS L.
Denumire populară: PLOP CENUŞIU
Arbore indigen, hibrid între P. tremula × P. alba var. nivea, ce apare
spontan în Delta Dunării, în regiunea colinară şi chiar la câmpie.
Caracterele morfologice sunt intermediare între părinţi, dar mai
apropiat de P. alba:
− lujerii cenuşii-tomentoşi,
− muguri asemănători cu cei de plop tremurător,
− frunze lung peţiolate, diferite ca formă:
− pe lujerii lungi, deltoid-ovate, sinuat-dinţate sau lobulate, pe
dos cenuşiu-tomentoase, ciliate,
− pe lujerii scurţi, subrotunde, pe dos cenuşiu-verzui,
glabrescente, neciliate.
Specia este puţin exigentă faţă de sol comparativ cu plopul alb,
rezistând pe nisipuri sărăturoase.
131