DENDROLOGIE - Facultatea de Silvicultura Suceava - Universitatea ...

Fig 51 . 51. Quercus petraea ssp. petraea: lujer, frunze, ghinde tinere.
AREAL
Gorunul este răspândit din nord-vestul Europei (Marea Britanie, sudul
Scandinaviei) până la Marea Mediterană şi de la Oceanul Atlantic până în
vestul Ucrainei, la gurile Donului şi Nistrului, ajunge la Marea Caspică,
nordul Crimeei, Caucaz, trecând şi în Asia Mică.
În România, gorunul urcă mai mult în altitudine decât stejarul, zona
lui de optim ecologic fiind în regiunea colinară.
Apare frecvent în Carpaţii Orientali, la 400-500 m, în Carpaţii
Meridionali la 700-800 (900) m, iar în Apuseni la 600-700 m.
Ca arborete rărite urcă la 950-1000 m în Carpaţii Meridionali, pe
versanţii transilvăneni. Pe versanţii sudici ai Muntelui Cozia (gneisuri)
urcă la 1300 m, izolat apare în sudul Dobrogei şi Moldova, iar în nordul
Dobrogei apare pe suprafeţe întinse.
Apare în arborete pure, în amestec cu fagul sau în şleaurile de deal.
CERINŢE ECOLOGICE
Mai puţin pretenţios faţă de căldura estivală, gorunul nu suportă
climatul continental excesiv. Creşte bine pe soluri drenate, afânate, cu
textură mai grosieră şi cu umiditate relativ constantă; suportă mai greu
solurile argiloase, compacte, cu regim variabil de umiditate (ex. terase).
Este tolerant faţă de aciditate, realizează creşteri bune în amestec cu
fagul, pe soluri brune acide, slab până la puternic podzolite, pe
conglomerate, gresii. Este mai mezofil decât celelalte specii de stejar
indigene, ca adaptări morfologice remarcându-se frunzele subţiri fără
peri, ritidom subţire.
Determină podzolirea solului, de altfel ca şi stejarul, datorită litierei
bogate în substanţe tanante. Gorunul are un temperament de lumină.
51 sursa: linnaeus.nrm.se.
109