Sirena bicaudată pe cahle medievale. Iconografie şi ... - PATZINAKIA

Sirena bicaudată pe cahle medievale. Iconografie şi posibile funcţii
cântecul sirenelor (motiv similar episodului veterotestamentar al păcatului
originar). În cadrul literaturii satirice şi a comediei antice, sirenele figurează
drept creaturi care ademenesc cu plăceri mundane precum cele
gastronomice sau cele erotice. Alte legende stau la baza textelor ce descriu
nefericirea sirenelor. Acestea s-ar fi sinucis de tristeţea înfrângerii în
„competiţii” muzicale cu Orfeu (Argonautica) sau cu Muzele. Aşadar, unele
tradiţii greceşti tind să le atribuie sirenelor diferite instrumente muzicale şi
să le individualizeze dându-le nume, precum sirenei Partenope a cărei
amintire este păstrată încă la Napoli. 8
Literatura latină (Ovidiu, Metamorfoze) propune o nouă legendă,
conform căreia sirenele ar fi fost însoţitoare ale Proserpinei, transformate de
Demetra în păsări cu chip uman, condamnate să zboare în căutarea stăpânei
lor în Infern. 9 În paralel cu tradiţia literară au circulat însă şi variante
populare despre sirene asociate cu spirite înaripate ce alină sufletul în
momentul morţii cu cântecul lor şi îl conduc în lumea de dincolo, devenind
din creaturi periculoase şi ucigaşe un fel de îngeri consolatori ai morţii.
Observăm astfel că încă din antichitate sirenele sunt fiinţe
plurivalente, interpretate în diferite moduri. Atât aspectul cât şi comentariile
asociate lor au fost influenţate de apropierile dintre sirene şi alte fiinţe
fabuloase, precum tritoni, nereide sau diferite zeităţi egiptene şi asiriene. 10
Ca iconografie, sirenele apar în principal drept femei-păsări, în special în
reprezentări mitologice sau în arta funebră, însă înfăţişarea lor nu este atât
de importantă deoarece accentul cade nu pe aspectul ci pe cântecul lor.
Sirenele sunt menţionate în variantele greceşti ale Cărţii lui Isaia,
pătrunzând astfel în tradiţia biblică şi patristică şi în cultura creştină în
general. În diferitele sale variante, textul asociază sirenele centaurilor şi
demonilor. Natura duală a acestor monştri îi plasează în sfera demonicului,
fiind asemuiţi ereticilor, ipocriţilor dar şi persoanelor bilingve. 11
Conform Sfântului Ambrozie, oamenii trebuie să reziste tentaţiilor
asemenea lui Odiseu, legându-se, prin puterea voinţei, de lemnul crucii.
Sirenele sunt echivalate astfel în morala creştină cu tentaţiile lumeşti,
respectiv cu cele erotice întrupate de femei. La Părinţii Bisericii, sirenele fac
parte din discursul împotriva culturii profane, care îl deturnează pe bunul
creştin de la studiul teologiei şi de la rugăciune. 12
Pe parcursul secolelor VII-X se face trecerea, atât în tradiţia literară
cât şi în cea artistică, de la sirena-pasăre la sirena-peşte. Totuşi, până târziu
8 Sirena Partenope („cea cu chip frumos”) apare din secolul XIII în însemnele heraldice ale
familiilor locale: Pékar, 1996, 80, fig. 5.
9 Lăzărescu, 1979, s.v. „sirene”.
10 În arta egipteană pasărea Ba, o parte a sufletului şi personalităţii, era o pasăre cu cap uman:
www.carnegiemnh.org/ exhibits/egypt/ba.htm. Reprezentarea spiritului Ba apare pe interiorul
sarcofagului în dreptul capului, protejându-l cu deschiderea aripilor. Oannes, unul dintre zeii
masculini din arta asiriană este reprezentat asemeni tritonilor, cu coadă de peşte:
www.minervamagazine.com/ exc/iraq_09.html.
11 Leclercq-Marx, 2005, 170-175.
12 Leclercq-Marx, 1997, 233.
221