1.1 Patrimoniu natural A. Situaţia geografică şi dimensiunea ... - FPDL

More documents

Recommendations

Info

- Crucile monumentale săpate în peretele drept al Cheilor Bistriţei, la ieşirea acesteia dintre pereţii de calcar, datând din timpul domniei lui Carol I (probabil 1867, în urma vizitei acestuia). 1.3. Biserica Sfinţii Arhangheli – Peştera Liliecilor (Sfântul Grigore Decapolitul) Este ctitoria, din anul 1637, a mitropolitului Teofil al Ţării Româneşti, pe ruinele unui alt lăcaş, mult mai vechi, datând încă din secolul al XIII-lea. A fost restaurată în anii 1781-1782, 1829, 1944-1945 şi 1977- 1978. Arhitectura bisericii este simplă, are dimensiuni modeste (interior: 6,75 x 3,15 m), formă de navă, cu naos, pronaos şi altar, fiind acoperită cu şiţă. Absida altarului este semicirculară, prevăzută cu trei ferestre şi acoperită de o calotă sferică. În partea vestică, lipită de biserică, se află o încăpere ce a servit drept chilie ultimilor călugări care au vieţuit în peşteră. Pictura este executată la data ctitoriei de către un autor necunoscut şi are o valoare stilistică deosebită, aparţinând fazei de tranziţie de la stilul vechi la stilul nou, cel al epocii lui Matei Basarab. Ulterior, aceasta a fost restaurată în două rânduri, o dată între anii 1781-1782 de către Efrem Zugravul, iar apoi, în 1829 de către ieromonahul Partenie Zoba, care a desfăşurat o viaţă artistică deosebit de intensă la mănăstirea Bistriţa. 1.4. Biserica Ovidenia Cel mai vechi monument istoric aflat în Peştera Liliecilor este bisericuţa Ovidenia. Se presupune că prima biserică din peşteră a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea, aceasta ruinându-se în secolul al XIV-lea, când călugării au părăsit peştera şi au construit biserica Bolniţa, în vremea egumenului de la Tismana. Biserica Ovidenia a fost ctitorită între anii 1633-1635, dar ultimele cercetări au stabilit că a fost construită în acelaşi timp cu aducerea moaştelor Sfântului Grigore Decapolitul la mănăstirea Bistriţa, în anul 1497. Ctitorul bisericuţei se consideră a fi egumenul Macarie, al cărui portret votiv se află pe peretele nordic, alături de cel al egumenului Daniil, ultimul dintre restauratori (1828, după altele în 1609 şi 1769). Restaurări ulterioare au mai fost făcute în anii 1944-1945 şi 1977-1978. Biserica a fost construită atât pentru a servi drept lăcaş de cult, dar mai ales pentru a fi „tainiţă” a mănăstirii. Aici au fost ascunse, în repetate rânduri, moaştele Sfântului Grigore Decapolitul, odoarele mănăstirii şi chiar bunurile de preţ ale domnitorilor acelor vremuri, când ţara se afla în pericol. În acest scop, a fost construită o firidă, între peretele galeriei peşterii şi zidul vestic al bisericii, a cărei intrare era prin altar, şi care se zidea şi se masca după ce bunurile de preţ erau ascunse acolo. Acestei ascunzători i se datorează păstrarea până în zilele noastre a numeroase cărţi de valoare şi a altor obiecte de artă cu care se mândresc muzeele de astăzi. Biserica este construită la capătul unui mic diverticul ce se desprinde din galeria principală a peşterii, într-un loc ascuns, fiind greu de observat, şi este construită parţial din zid de cărămidă, parţial cioplită în pereţii galeriei. Datorită conformaţiei galeriei, nu respectă specificul bisericilor ortodoxe, având altarul dispus spre nord-vest. Este alcătuită doar dintr-un naos de dimensiuni modeste (3 x 2,20 m) şi dintr-un altar, iar în pereţii laterali au fost decupate firide ce simulează ferestrele. Pictura, executată în stil bizantin, este destul de prost păstrată, atât din cauza umezelii din peşteră, cât şi a turiştilor care şi-au lăsat „urmele” pe zidurile bisericii. Având în vedere anul ctitoriei, se poate presupune că ar fi opera aceloraşi meşteri zugravi care au pictat şi biserica Bolniţa (Dobromir şi ucenicii Dumitru şi Chirtop). 1.5. Schitul Păpuşa – Bistriţa Schitul se află în vecinătatea mănăstirii, ajungându-se aici în 15 minute, pe o potecă ce urcă peste râul Bistriţa înspre nord-est. Fiind situat peste râu, el poate fi văzut foarte bine din poteca ce duce la Peştera Liliecilor (Sfântului Grigore Decapolitul). După turla octogonală şi pridvorul deschis, bisericuţa pare a fi din 26
epoca brâncovenească. Într-adevăr, a fost zidită în 1712, dar ea nu este ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu, ci de călugării bistriţeni care îl aveau în frunte pe egumenul Ştefan. Aceştia au închinat-o Sfântului Grigore Decapolitul. Zugrăveala însă, din aceeaşi epocă, a fost făcută cu cheltuiala unor membri ai familiei Brâncoveanu, printre care şi vornicul Iordache Creţulescu, ginerele domnitorului, căsătorit cu domniţa Safta. La început, aici erau numeroase chilii în care se retrăgeau în linişte călugării cărturari de la mănăstirea Bistriţa, dar astăzi nu s-a mai păstrat din vechiul schit decât biserica, aflată lângă cimitirul satului (serveşte şi în prezent ca biserică parohială a satului Bistriţa). Planul construcţiei este dreptunghiular (9,5 x 4,5 m la exterior), cu pridvorul retras cu circa 70 cm faţă de zidul naosului. Este alcătuită din pridvor, naos şi altar. Pridvorul este alcătuit din şase coloane şi două semicoloane cilindrice, cu arcade în semicerc. Pe naos se află o turlă, în plan octogonal, cu o bază paralelipipedică înaltă. Ca elemente decorative, la exterior sunt prezente brâuri de cărămidă aparentă, care înconjoară biserica în dreptul streaşinii, bazei şi părţii superioare a turlei. Pictura bisericii datează din anul 1712, fiind opera zugravului Iosif şi a ieromonahului Teodosie. 1.6. Mănăstirea Arnota – Bistriţa A fost ctitorită de Matei Basarab în anii 1633-1634, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, pe temelia unei biserici mai vechi, şi este situată la 37 km de Râmnicu Vâlcea, aproape de mănăstirea Bistriţa. Conform unei legende, Matei Basarab a zidit mănăstirea aici deoarece, înainte de a fi domn, găsise scăpare în aceste locuri, când s-a ascuns în nişte tufărişuri, pe când era urmărit de turci. Cercetările din anul 1974, efectuate sub egida Direcţiei Monumentelor Istorice, au permis să se constate că la temelia actualei biserici se găsesc urmele altor biserici încă nedatate, care vor fi existat aici. Pridvorul cu turla i-a fost adăugat de către Constantin Brâncoveanu, la începutul domniei lui, o dată cu reparaţiile, în anii 1705-1706. Tot el îi reconstruieşte catapeteasma, o adevarată operă de artă sculpturală, în stil brâncovenesc (din 1913 se află la muzeul de artă brâncovenească de la Mogoşoaia) şi renovează pictura, fără să o înlocuiască pe cea originală. Uşa bisericii, sculptată în lemn de castan, are o inscripţie în limba slavonă, în care se spune astfel: „Aceste uşi le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel-logofăt”. Ele păstrează pictura originală „dreasă” sub evlaviosul domn, când s-a zugrăvit şi pridvorul, pe care tot el îl adaugase, pictură care nu a rezistat până astăzi. Pictura iniţială are o mare valoare artistico-documentară, foarte valoros fiind şi portretul lui Matei Basarab, realizat în 1644 de zugravul Stroe din Târgovişte. Biserica mănăstirii este o construcţie mică, cu o linie simplă şi sobră, fiind realizată după un plan trilobat, cu abside poligonale şi pridvor deschis. Deasupra naosului este aşezată o turlă înaltă, iar pe pridvor este o altă turlă mai mică, cea din timpul lui Brâncoveanu. Faţadele au fost împărţite, cu ajutorul unui brâu din cărămidă aparentă, în două registre: cel inferior, în care se observă frumoase firide rotunjite, şi cel superior, în care s-au realizat ocniţe adâncite. Pereţii şi turlele sunt înfrumuseţate cu ornamente din cărămidă aparentă. Renovarea bisericii s-a făcut între anii 1852-1856, de către domnitorul Barbu Ştirbei, care a dărâmat chiliile vechi din vremea lui Matei Basarab, deja ruinate, şi a ridicat alte clădiri, după planul unor arhitecţi străini. În anul 1934 s-au mai zidit unele chilii, care există şi astăzi, într-una fiind amenajat un mic muzeu unde au fost expuse odoarele mănăstirii, iar între anii 1954-1958 a fost consolidat întregul aşezământ monahal şi s-au introdus instalaţii de apă şi încălzire. În pronaosul bisericii actuale se află două morminte: mormântul lui Matei Basarab, mort la 9 aprilie 1654, îngropat mai întâi la Târgovişte şi adus apoi la Arnota, după răscoala seimenilor, şi mormântul lui Danciu vel-vornic, tatăl lui Matei Basarab, fost oştean al lui Mihai Viteazul, căzut în timpul luptelor din Transilvania la Turda, înmormântat în anul 1604 la Alba-Iulia, rămăşiţele lui pământeşti fiind aduse la Arnota în 1648. Această frumoasă mănăstire, prin pictura, arhitectura şi sculptura sa, poate fi considerată unul dintre cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă religioasă din ţară. După anul 1999, Arnota a devenit mănăstire de maici. 27
Page 1 and 2: 1.1 Patrimoniu natural A. Situaţia
Page 3 and 4: Permian şi Mezozoic. Aflorează la
Page 5 and 6: 0 C zecimi 26 24 22 20 18 20 18 16
Page 7 and 8: Medii anuale ale valorilor presiuni
Page 9 and 10: CARACTERE HIDROLOGICE Apele de supr
Page 11 and 12: C. Peisaje, faună si floră Vegeta
Page 13 and 14: coborând mult în pădurile de la
Page 15 and 16: Nr. Specia Denumirea populară Grad
Page 17 and 18: În aceste păduri de la poalele mu
Page 19 and 20: âuri reprezintă zona lipanului ş
Page 21 and 22: D. Zone protejate sau de interes ec
Page 23 and 24: - "Învârtita dorului" - festival
Page 25: Printre elementele decorative valor
Page 29 and 30: Este construită din lemn de stejar
Page 31 and 32: O mulţime de sfinţi din care nu l
Page 33 and 34: 4. Comuna Vaideeni 4.1. Biserica de
Page 35 and 36: 6. Oraşul Novaci 6.1. Biserica de
Page 37 and 38: lucrări de mântuială, neprofesio
Page 39: 2. Dezvoltarea sporturile montane -

1.1 Patrimoniu natural A. Situaţia geografică şi dimensiunea ... - FPDL

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?