1.1 Patrimoniu natural A. Situaţia geografică şi dimensiunea ... - FPDL

2. Monumente şi situri de interes
1. Comuna Costeşti
1.1. Mănăstirea Bistriţa
Ctitorie a boierilor Craioveşti, banul Barbu şi fraţii săi Pârvu, Danciu şi Radu, mănăstirea Bistriţa
datează din jurul anului 1490, însă prima atestare documentară a mănăstirii se păstrează în „Hrisovul de
danie”, datat 16 martie 1494, aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a
adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigore Decapolitul (780-842). Mănăstirea a fost puternic
avariată de expediţia condusă de Mihnea cel Rău în 1509. După înlăturarea acestuia, banul Barbu, cu
sprijinul lui Neagoe Basarab, o reface între anii 1515-1519. Pictura a fost atribuită meşterilor zugravi
Dumitru, Chirtop şi Dobromir, de numele cărora se leagă şi fresca Mănăstirii Dealu, de lângă Târgovişte, şi
executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeş.
Din ctitoria Craioveştilor, astăzi se mai păstrează doar bisericuţa Bolniţei (1520-1521).
În cele peste cinci secole de existenţă, mănăstirea a fost un centru de cultură foarte important pentru
Ţara Românească, comparabil cu mănăstirea Neamţ din Moldova. De remarcat faptul că în complexul
monahal de la Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum şi
o legătorie de cărţi bisericeşti. Aici - după opinia unor cercetători - s-a tipărit, în anul 1508, Liturghierul
slavon al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc. Ieromonahul Eftimie, egumen al
mănăstirii, a redactat în limba română primul act mănăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie, în
1573. Un alt reprezentant al şcolii slavo-române este ieromonahul Mihail Moxa, care în 1620 tipăreşte
Cronica Universală, iar în 1640 Pravila de la Govora.
În anul 1683, domnitorul Constantin Brâncoveanu dăruieşte mănăstirii un policandru ornat cu ouă de
struţ, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare, care cântăreşte 800 kg. Tot
acum a fost reparat întreg complexul monahal, aşezământ zugrăvit în 1820 de banul Grigore Brâncoveanul.
După anii 1877-1878, aici a funcţionat un spital militar al Crucii Roşii, iar între 1883-1895 a
funcţionat o şcoală militară, pe băncile căreia s-au format Alexandru Averescu, Ion Dragalina, David
Praporgescu, Eremia Grigorescu. În anul 1904 este înfiinţat aici, de către mareşalul Averescu, un orfelinat;
între 1908-1911 aici îşi are sediul primul Seminar Episcopal al Râmnicului; între 1913-1948 aici a funcţionat
un liceu de fete; în 1948 a fost transformată, prin hotărârea Sfântului Sinod, în mănăstire cu obşte de maici,
iar apoi prin decretul 410/1959 desfiinţată. În anul 1940, aici a stat cu domiciliu forţat generalul Ion
Antonescu, înainte de preluarea puterii de la regele Carol al II-lea.
În 1984 se începe un amplu proces de revigorare a vieţii monahale sub îndrumarea episcopului
Gherasim, organizându-se un centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi.
Din anul 2003 se va deschide, în incinta mănăstirii Bistriţa, şi un muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti
vâlcene.
Construcţia actuală a mănăstirii datează din vremea domniei lui Gheorghe Bibescu. Puternicul
cutremur din 1838 va afecta întreaga construcţie, ce va fi restaurată timp de 10 ani, începând cu 1846 şi
terminând la 15 august 1855, în timpul domnitorului Ştirbei Vodă, când a fost sfinţită biserica mare închinată
Adormirii Maicii Domnului.
Biserica este construită în stil neogotic, cu dimensiuni generoase, având aspect de catedrală. Are o
turlă mare, cilindrică pe naos, şi altele două mai mici, paralelipipedice pe pronaos, o absidă flancată de două
absidiole laterale şi două frontoane triunghiulare pe laturi. Interiorul impresionează prin mărime, iar ochiul
deprins cu stilul bizantin este contrariat de catapeteasma în stil gotic, executată la Viena. Pictura noii biserici,
în ulei, a fost executată de pictorul Gheorghe Tătărescu în 1850, o pictură realistă, monumentală, cu registre
largi. Pictura este modernă, la intrare aflându-se portretele murale ale lui Barbu Craiovescu şi al principelui
domnitor din anul 1855, Barbu Ştirbei. În interior se află şi mormântul ctitorului.
24