1.1 Patrimoniu natural A. Situaţia geografică şi dimensiunea ... - FPDL

Alături de arbori se întâlnesc şi arbuşti cum ar fi: ienupăr (Juniperus communis, J. intermedia,
Juniperus sabina-cetina de negi), măceş (Rosa canina, Rosa pendulina), zmeur (Rubrus idaeus), tulichină
pitică (Daphne mezereum), afin (Vaccinium myrtillus), iar la limita superioară ienupăr (Juniperus sibirica) şi
jneapăn (Pinus mugo).
Vegetaţia ierboasă este reprezentată de numeroase specii, dar şi de specii de muşchi şi licheni.
Etajul subalpin este situat deasupra etajului molidişurilor. Trecerea se face prin tufărişuri: jneapăn
(Pinus mugo, ienupăr (Juniperus communis, J. nana, J. Sibirica. Un loc aparte îl ocupă tufărişurile joase de
cetină de negi (Juniperus sabina).
Se mai întâlnesc: afin (Vaccinium myrtillus), Vaccinium vitis idaea, afin vânăt (Vaccinium
uliginosum), Loiseleuria procumbens, etc.
Tufărişurile au un rol ecologic important deoarece, prin stratul gros de muşchi instalat sub arbuşti
(Polytrichum, Hylocomium, Mnium etc.), contribuie la retenţia apelor pe versanţi. În plus, consolidează
terenul şi reprezintă o stavilă în calea avalanşelor.
Pajiştile montane ocupă suprafeţe reduse în cuprinsul pădurilor de la poalele munţilor, unde, alături
de graminee, întâlnim şi specii de talie mai mare, ca ştirigoaia, urzica etc.
Vegetaţia pajiştilor alpine este foarte bogată. Dintre speciile lemnoase se întâlnesc: arginţică (Dryas
octopetala), salcie pitică (Salix reticulata), (Salix herbacea), iederă albă (Daphne blagyana). În cadrul
pajiştilor se întâlnesc următoarele asociaţii: Festuca supina, Agrostis rupestris, Carex curvula, Elyna
myosuroides, Juncus trifidus, Loireleuria procumbens, Salix herbacea, Salix reticulata.
În cuprinsul pajiştilor montane abundă gramineele (Festuca, Poa, Agrostis), la care se adaugă
numeroase specii cu flori multicolore, care dau un pitoresc deosebit acestor pajisti : Viola odorata, trei fraţi
pătaţi (Viola tricolor), Rannunculus oreophilus, Geum reptans, Gentiana vernas, Coridalis cava, C. Solida,
Sedum maximum, Senecio rupester, Poligala vulgaris, Muscari comosum, Euphrasia salisburgensis, etc.
Majoritatea pajiştilor asigură biomasa consumată de turmele de oi care păşunează vara aproape în
întreaga zonă montană, cu exceptia pereţilor foarte înclinaţi, a abrupturilor în care s-a refugiat cea mai
interesantă floră din cuprinsul acestui masiv calcaros, de aceea trebuie să se ia măsuri pentru a proteja o parte
din aceste plante rare şi vulnerabile la acţiunile omului.
Specii protejate din cadrul florei
A. Plante periclitate, vulnerabile, rare, endemite, plante ocrotite
Datorită dispunerii şi conformaţiei, aici vegetează numeroase plante rare, atât specii de climă caldă,
submediteraneană, cât şi specii relicte, glaciare, endemisme, care, în consecinţă, trebuie ocrotite. Pentru a
preciza măsura şi modul în care speciile sunt ameninţate sunt folosite o serie de categorii diferenţiate, dintre
care menţionăm următoarele categorii diferenţiate de I.U.C.N.:
– specii periclitate (E)
– specii vulnerabile (V)
– specii rare (R)
– specii neameninţate (Nt).
O altă categorie de specii, care au o semnificaţie naţională sau mondială, o reprezintă endemitele,
specii cu o arie restrânsă la o anumită regiune naturală.
14