teză de doctorat - Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol ...

dar în ultimii 20 de ani se preferă materialele siliconice sau cele din PTFE
(politetrafluoroetilen).
Totuşi, din cauza problemelor de osteoclasticitate a acestor materiale,
se preferă tot mai mult materialele autogene: fascia lata, ţesut muscular, tendon
laminat, derm, cartilaj costal sau cartilaj auricular. Pentru aceste opţiuni de
reconstrucţie se descriu numeroase complicaţii, printre care unele severe,
cum ar fi degenerarea chistică la nivelul bazei craniului a grefei dermice. Alte
complicaţii sunt legate de necroza unei astfel de grefe, uneori în contextul
suprasolicitării de către forţele masticatorii.
O altă metodă recentă şi puţin documentată este folosirea de dura
izoliofilizată sau de cartilaj liofilizat.
Noile tehnologii de bioinginerie vor permite culturi de ţesut
cartilaginos, care pot fi folosite în multiple situaţii în reconstrucţia oromaxilo-facială,
inclusiv a discului articular.
În ceea ce priveşte atitudinea faţă de muşchii masticatori, unii autori
sugerează miotomia m. pterigoidian lateral şi reataşarea sa la condil, sub linia
de condilectomie. Rezultatele sunt foarte bune în ceea ce priveşte deschiderea
maximă a gurii în aceste cazuri.
În literatura de specialitate există numeroase articole care subliniază
avantajele reconstrucţiei osoase cu autogrefe. Pentru reconstrucţia articulaţiei
temporo-mandibulare au fost folosite diferite tipuri de grefe: costocondrale,
sternoclaviculare, fibulare, tibiale, de creastă iliacă, din calota craniană,
metatarsiene.
Principalele dezavantaje ale autogrefelor în reconstrucţia articulaţiei
temporo-mandibulare constau în morbiditatea la nivelul sitului donor,
variabilitatea evoluţiei grefelor în ceea ce priveşte resorbţia, riscul anchilozelor,
potenţialul de creştere necontrolabil al grefelor şi reabilitarea postoperatorie
tardivă.
În prezent, transferul liber vascularizat prin microanastomoze
chirurgicale este folosit pe larg în reconstrucţia oro-maxilo-facială.
Partea generală pagina 6