San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

În loc să cuget, ştii, verde: „Peste cutare număr de
ore, o să fiu cu raşpa-n c...” Ba chiar mai verde: „Peste
cutare număr de ore, o să fiu cu raşpa-n cur!”
O iubesc pe Zoé.
Fericirea mea – e Zoé.
O să mă însor cu Zoé.
Cu ea o să fiu, la nebunie, fericit.
Şi-atunci...? De ce angoasa asta? Ce-i cu nevoia
asta, confuză, de a da înapoi?
Pentru ce îmi zic eu că o criză de apendicită acută
ar pica tocmai bine?
Orele trec.
Apendicul meu mă lasă cu atât mai mult în pace cu
cât a fost despărţit de mine de vreo cincisprezece
anişori.
Aşa că pun ţoale de ginerică.
Sufrageria e ticsită de cadouri. Şaisprezece veioze,
douăzecişipatru cleştişori de zahăr, opt penduline...
Vederea lor mă informează asupra panicii mele
lăuntrice. Ridicolul general, ăla mă bagă-n toate boalele.
Căsnicia, la început, e tâmpenie sadea. Mai pe urmă ea
devine fie ratată, fie izbutită. Dacă-i izbutită, apoi să ştii
c-o ai realmente, eminamente, totalmente,
profundamente între buciardei.
— Ce părere ai despre Antonel, Antoane? întreabă
triumfător Félicie, rotindu-mi-l pe micul ei lord
Fauntleroy 1 .
— Părerea c-aş fi preferat să fiu eu în locul lui,
m'mico.
Félicie se răvăşeşte toată.
1Note: Frances Eliza Hodgson Burnett, scriitoare engleză (1849–1924)
este autoarea a peste 40 lucrări literare pentru copii, cea mai cunoscută fiind
Note:
„Micul lord”, roman cu multiple ecranizări. (n. tr.).