San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

Ea, mulţumită de izbândă, îşi flutură genele.
E clipa când telefonul zbârnâie. Noaptea, el nu are
acelaşi glas ca în timpul zilei. Capătă sonorităţi
neliniştite, de sirenă sunând alarma.
Ridic receptorul.
— Rahat, acolo mi-eşti, mă chiteam io! exclamă
Bérurier. Dacă am baftă, am!
Îşi potoleşte gâfâiala şi-mi spune:
— Adu-te la Buburuze, uomule. Am cevaşilea dăstul
de deosăbit speţial să-ţi arăt.
— Ce anume?
— Surpriză. Şi închide.
Mă întorc către scumpa mea muică. Mişcare
neputincioasă a braţelor. Fatalitas! Ea se resemnează
fără crâcnire.
— Să nu răceşti, Antoine, ziua e cald, dar nopţile
sunt răcoroase.
Nopţile-s răcoroase!
Voi mai fi auzit eu, de câteva ori, vorbele astea.
*
* *
O minusculă pată roşie se usucă, e mai curând pe
ducă, undeva în penumbră... Descrie un arc de cerc şi
piere în colb. Alexandre-Benoît iese din tenebre, cu
burduhanul înainte. Faţa-i îndopată are reflexe de măr
ionathan lustruit cu cârpa, iar surâsu-i negru este suma
dinţilor săi stricaţi, unul şi unul.
— Ai dat bătaie, complimentează (in)subordonatul
meu.
— Ce-ar fi să treci la cevaşilea ta specială? Însă el,
Grăsoiul, înţelege să-şi pună în valoare rodulpământului.
Triumful modest n-a fost niciodată pe