San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

topească.
Aceste umile satisfacţii trupeşti odată acordate, (de
către mine însumi, a cărui indulgenţă e numai parţială,
totuşi), mă apuc să telefonez numitului Himker,
bucurându-mă, cu destulă cruzime, să-l trezesc la astă
oră ultra-târzie. Îmi simţeam impresionanta formă, ce
bâta mea! (pardon: ce mă-mbăta) de-abinelea. Zău c-aş
fi în stare să ronţăi fier, fără să-i scuip sâmburii, într-o
asemenea formă nemaipomenită mă simt.
Ţâr-ţâr-ţârul sună, răsună îndelung. Foarte-foarte
lung, ca întotdeauna la oamenii ce trag la aghioase cu
satisfacţia de neînlocuit a datoriei împlinite.
În fine, un glas certat cu întreg pământul
bodogăneşte un ,,Mmdea, allo, cevr?!” care l-ar lecui de
sughiţ pe-un crocodil închis în odăiţa din fundul prăvăliei
..Hermès". Glas de femeie.
— Vreau să vorbesc cu Himker, spun eu calm.
— Doarme! ripostează donşoara.
— Asta se poate aranja, ripostez eu, scutură-l
dumneata mai tăricel şi, dacă procedura nu dă rezultate,
toarnă-i în cap o căldare cu apă.
— Cine-i la aparat?
— Opusul unui somnifer, madam. Promit că, dacă
vorbesc cu dl. Himker, somnul îi trece ca luat cu mâna.
Uşoară tăcere.
Un vid integral, semn sigur că dama şi-a pus palma
căluş peste emiţător.
Un glas bărbătesc preia ştafeta.
— Ce este?
Tonul e aspru, aproape grosolan. Cunosc acest gen
de timbru, manierat şi insolent; îndeobşte, aparţine
snobilor blazaţi. Mă pricep la de-al d'ăştia. Din când în
când am ocazia să-i detest. Răspund:
— Un nou-venit în viaţa dumneavoastră, domnule