San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

VII
Au un aer cam zăbăuc, amândoi zmeii,
blamându-mă de mama focului din maşină, de cealaltă
parte a geamurilor acesteia. Le trimit o drăgostoasă
bezea. După care îmi încordez muşchii (că oriunde-i
vorba de o coardă, las' pe mine) şi salt pe umeri
cadavrul amicului Wladimir, pe aceşti umeri, a căror
vânjoşenie le umple de melancolie pe atâtea doamne
mâhnite adânc de soţii lor sfrijiţi.
Răpire de cadavru, dar dacă-i musai, nu? e musai.
Şi asta cu ce rimează?
Nu te zgâlţâi cugetând, plăcintei, că afli acu
mintenaş.
Nu mai ştiu cine a zis, într-o zi cu lună plină, că nu
(se) există ceva mai greu pe lume ca omul mort, dar asta
numai dacă-l uiţi la socoteală pe Bérurier leşinat. Ei bine,
crede-mă: aşa e! Îţi recomand acest gen de exerciţii, în
locul meschinelor tale mişcări abdominale de dimineaţă.
Tărăboanţa mea nu e departe, totuşi, până când dă
Dumnezeu de ajung, îmi iese limba de un cot. Îl depun
pe Merdanflak în propriul meu port-bagaj (dânsul, se
poate zice. murind şi-a făcut bagajele integral, cu
sine-şi!) şi mă zmulg din loc în direcţia lui Bibi.
Bineînţeles, totul e beznicios, tăcut şi adormit când
ajung eu acolo.
Prima mea grijă e să-mi spăl mâinile, p'ormă să-mi
trec prin ecluză un scotch tare, agrementat cu un
cubuleţ de ghiaţă căruia nu-i dau timp, bietul de el, să se