San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

cerebrală, cere timp, mă băiete, nu tre' să bruschezi
nimic, ci să-ţi păstrezi încrederea, la nevoie aprinde
cevaşi lumânări, dă nişte acatiste...
Corvoada asta mică luând sfârşit, situaţia este
precum urmează: o să culisez, uşurel-uşurel, uşa
garajului. Nu de tot, numa’ cât să îngăduie trecerea
fiarelor daneze. Care fiare, nădăjduiesc, se vor năpusti,
asemenea cerşetorilor napolitani asupra unui autobuz
cu turişti. Ele nu vor putea intra prin partea de jos, din
pricina scândurii puse de-a curmezişul, deci se vor
azvârli în interiorul harabalei Aston-Dupont (pardon:
Martin). Eu, atunci, proptindu-mă, voi împinge maşina
înainte, astfel încât portiera, menţinută de uşa incomplet
deschisă a garajului, să recadă înapoia celor doi dulăi
nemernici. E? Merge mai bine, acu? Îţi mijeşte? Ţi se
limpezeşte? o întrevezi? O presimţi?
Singurul pericol de înfruntat ar fi ca, în momentul
desprinderii maşinii de uşă pentru a permite recăderea
acelui chepeng dindărăt, un colţărău dintr-ăştia – sau
ambii colţărăi – să sară din vehicol mai 'nainte de a-i
deveni prizonieri. Prin urmare, ca să împing, e nevoie să
mă plasez în partea din faţă a lui Aston-Dubois (pardon:
Martin).
Las mai jos un geam din faţă, ca să-i pot aţâţa, cu
vocea, pe cei doi monştri în timpul operaţiunii.
Care operaţiune, sper că nu te-ai îndoit o clipă, se
desfăşoară într-un mod formidadadabil.