San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

volan.
Mă ştii au ba? Ţi-o jur. tre' să fii ţicnit de felul tău ca
să cedezi la impulsuri de acest fel: hop că m-arunc, frânt
în două, îndărătul masivei limuzine. Fumul acru de
eşapament îmi mătură mutra. O poftă teribilă de a tuşi
îmi chinuie gâtiţa. Abia de-o stăpânesc. Semeţul auto
avansează câţiva metri, nu iute. cu mine practic lipit de
placa matricolă din spate.
Odată în parc, se opreşte.
Conducătorul o să coboare ca să închidă poarta.
Mă plasez în dreapta vehicolului. Sunt calm, rece ca
nasul unui câine din fier. Îmi place. Acţiune, în sfârşit!
Una cu caroseria, văd cum omul împinge canaturile
la loc. Se întoarce la volan. De unde sunt eu. apuc să
zăresc destul de departe, gura vorace, căscată larg, a
unui garaj. În clipa când maşina porneşte iară, de astă
dată rapid, mă lungesc la pământ şi rămân nemişcat.
Luminile de stop ale Mercedesului se îndepărtează.
Farurile lui luminează interiorul unui imens garaj care
adăposteşte alte două maşini, ale căror mărci n-am
vreme să le identific, însă, dacă te interesează, o să ţi le
comunic, stai să am capul mai odihnit. Mă târăsc până la
un rond cu scoruşi. Gândirea mi se accelerează. Dintr-o
privire, evaluez precis distanţa separând garajul de
locuinţa principală. Când cel venit o să-şi lase patruroţile,
îi vor trebui 20 de secunde ca să intre în casă. În
momentul acela li se va da drumul câinilor, şi-atunci să
vezi tu sărbătoare pe bucile lui San-A.!
Automobilul a pătruns în vasta remiză. Motorul îi
merge încă. Nedând ascultare decât propriului meu nas,
mă pun să gonesc, ca un apucat, în direcţia garajului. E
singurul meu refugiu. Din fericire, şoferul e obligat să-şi
manevreze automolohul, because un stânjenitor stâlp
de susţinere. Trag nădejde că pe urmăritul meu nu-l