San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

clipă, se uită la mine cum mă strădui, apoi intră în casă,
să se schimbe. Bâtrânico, nici pentru o împărăţie (a
cerurilor) n-ai trebălui tu prin casă într-o ţinută de oraş.
În afară de cazul unei vizite simandicoase. Dar, când o
vede umblând la ţol festiv, casa noastră conteneşte din
obişnuita-i stare de cămin, al ei, pentru a deveni, aşa, un
loc preţios unde obişnuinţa n-are pas de-atâta
scorţoşenie.
Freacă, San-A. Răzuieşte! Dă lustru! Redeşteptă-mi
aceast bătrân fier hulit de vreme, de viaţă, cum suntem
şi noi, cu toţii.
Tot scoţându-mi limba de un cot, mă gândesc la
Merdanflak. Adineauri, în pofida măgăriilor lui i-a fost
groaznic de frică.
Un straşnic tremurici lăuntric, care i-o fi râcâit osul
până la măduvă, cum râcâi eu armătura umbrarului. Ştii
că eu mă pricep la semeni. Un dar natural. Dintotdeauna
ba chiar mai dinainte am ştiut să tălmăcesc o privire, să
citesc în ochi înainte de a citi în cărţi. Tipule, vrei să-ţi zic
una? Nici că-i trecea prin scăfârlie că atentatul ăla –
pentru el putea fi. Dar când i-am arătat cum văd eu
lucrurile, deodată, bag în foc amândouă mâinile tale şi
ale Primului Ministru pe deasupra c-a realizat, cu
brutalitate, că spuneam adevărul. Genul de ins ce nu
bănuieşte nimic şi căruia, într-o bună zi, un suflet milos
şi loial vine de-i zice: „Ştii de ce domnul Léon e-atât de
drăguţ cu tine? Păi fiindcă îţi mârleşte ciobăniţa, de-aia”.
Într-o clipită, insul cu pricina îşi pune mintea la bătaie.
Se dumireşte asupra adevărului. Trăia lângă acesta, doar
că orbit de prea multa-i lumină; o vizieră, un cozoroc îi
lipsise, pur şi simplu, ca să distingă proiectorul.
Wladimir Merdanflak îşi are cozorocul.
Plus umezitoarele.
Or, ce face un tip dârdâicios?