San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

— Deci, ascunşi... Cei mai teribili. Când pericolul
poartă un chip, un nume, e mai puţin periculos. Toate
astea ştiţi la ce mă duc cu gândul? La o acţiune a Mafiei.
O latură a afacerii de faţă presupune sindicatul crimei.
Vezi aspectul ei tehnic. Nişte oameni care ţi-au pus la
punct moartea, aşa cum un electrotehnician ar veni să-ţi
regleze televizorul.
Îşi acordă câteva înghiţituri de oxigen înmiresmat
cu absint şi cu vin roşu, ca să se opună cu eficacitate
sporită.
— O luaţi cam repede, domnule comisar, hotărând
că eram eu obiectivul ucigaşilor. De-ar fi fost aşa, a mea
ar fi fost vocea înregistrată de dânşii. Spunând cuvântul
„soţ”, de pildă. Îl pronunţ în mod obligatoriu, şi încă de
mai multe ori pe săptămână, când primarul lipseşte.
Întrerup sec. De astădată, ajunge cu timpii morţi.
— Ascultă, Merdanflak, primo, căsătoria mea era
cea dintâi pe care o aveai de oficiat după plecarea
bietului Aigime: secundo, alegându-mă ca... detonator,
criminalii potenţiali erau siguri că deturnează atenţia de
la persoana dumitale. Terţio, eu am fost avertizat, cu
puţin înaintea ceremoniei, că nu trebuia să rostesc
cuvântul „da”. Crede-mă, dumneata erai cel dorit a fi
răpus. Dumneata!
Se încăpăţânează să facă „nein” din căpăţână. Sau
„no”.
Sau poa' „nu”. Refuză pseudo-adevărul. Îl respinge.
Nu-l vrea admis. Să nu devină adevărat de-a binelea, în
mod oficial.
— Aşteaptă, nu mişca, strig eu brusc.
Şi mă ridic cu atâta precipitare că aş fi răsturnat
bancheta dacă ea ar fi fost scaun. Mi-a trecut prin minte
ceva imperios, urgent capital.
— Unde este telefonul?