San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

Se supune. Pentru ce mi se pare c-a fost uşurat
aflându-mi calitatea de copoi?
De parcă ar fi fost neliniştit când servanta a venit
să-i spună că „domnul acela din fund vă cheamă la
dânsul”.
— E vorba de trista poveste de la primărie,
presupun?
— Exact. Puţin v-a lipsit, pare-se, a-mi fi oficiat
căsătoria, deci a da şi ortul popii, domnule Merdanflak?
Chipul i se luminează de un surâs, cum se zice în
literatura cu ejaculare întârziată.
— Oh, sunteţi comisarul San-Antonio?
— Încă oleacă, mulţumită unui hazard generos din
cale-afară.
Pe durata unui bob zăbavă, măsurându-se, mutrele
ni se scutură de brumă, în felul cumpănit al unor
oameni păţiţi ce, înainte de a se înfunda într-o
controversă, îşi caută reducerea la un numitor comun.
— Am senzaţia celui ce n-a prins un loc la avionul
care trebuia să explodeze în plin zbor, se destăinuie
prim-adjunctul. Sentimentul dat de un miracol, înţelegeţi
ce vreau să spun?
— Mai vorbă!
Iarăşi tăcere.
Datorită nu stânjenelii, ci mai curând prudenţei
reciproce. Un soi de punctuaţie stabilită în mod tacit.
Beau o înghţitură de vin alb. Are un gust care nu
mă încântă. Gust de piatră şi de rahat. Traficorcit. S-a zis
cu morala...
— De când ştiaţi că urma să-mi oficiaţi căsătoria,
domnule Merdanfalk?
— De când aveaţi reţinută data ceremoniei,
domnule comisar. Fiindcă primarul nostru urma să
asiste, în acea zi, la un congres stabilit cu mult înainte.