San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

Merdanflak. Dânsul mă interesează. Grozavă misiune,
nu?
Un timp.
— Bucate? Are? Valabile? întreabă anxios înglodatul
vezicular.
— A, este aproape la fel de bine la dânsul ca la
Guerard din Asnières-sur-Seine.
La care acest mare patriot, neîncrezător, replică:
— Meniul Polacului? Îndoi-m-aş şi n-am cui.
*
* *
Ştii că. plin ochi, e simpatic la Buburuze? Genul de
hotel bine întreţinut, cu o faţadă albă, jaluzele verzi,
ferestre agrementate cu perdeluţe şi o terasă din care
cresc parasolare portocalii, de cel mai pempant efect.
Arată a nou, deci sprinţar. Una peste alta, locşor
modest dar inspirând încredere.
Parterul se divide în două părţi inegale. Cea mai
încăpătoare cuprinde sala de halire şi bucătăria. Cea mai
mică e rezervată biroului de recepţie şi barului.
Niţel cam hibrid, barul.
A fost croit pentru cei în trecere, dar e bucşit de
autohtoni. Îi poţi afla acolo pe lăcătuş cu marmota lui de
fier, pe măcelar cu şorţul lui suflecat, pe ieşitul la pensie
cu marotele sale, plus câteva specimene de meseriaşi, a
căror rostire denotă Parisul din preajmă, şi ale căror
ghete denotă şi mai apropiatul „la ţară”.
Cu unele excepţii, „străinilor” din imensa saga san-atoniană li se
repartizează nume de familie cu o rezonanţă complet fantezistă în raport cu
naţionalitatea atribuită. Exemplu cras, în. cartea de faţă, personajul
Krakzecs nu e nici ceh, nici polonez, ci... bulgar. Este inutil să se caute
motivaţii abisale pentru asemenea „măşti” de carnaval poliţist. (n. tr.)