San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

— Bineânţeles, l-a anunţat pe adjunct.
— Care se numeşte...?
Un licăr de incredulitate se iveşte la robinetele
durerii.
— Adică nu ştiţi cum îl cheamă pe prim-adjunctul
vostru?
— Locuiesc în Saint-Cloud, doamnă, şi de aceea nu
cunosc defel almanahul Gotha al cochetului
dumneavoastră orăşel.
Ea, magnanimă, îmi iartă ignoranţa.
— Este vorba despre domnul Wladimir Merdanflak 1,
îmi spune.
— Adresa?
— Hôtel-Restaurant des Coccinelles 2 , în spatele
policlinicii.
— Mersi.
Asta e! euforia mi s-a lansat pe orbită. Nu mai e
cazul să-ţi vând de ce-urile. Chestie de miros, ţi-o repet,
adulmec ceva interesant. Căci, înfine, iată cine-mi poate
da foarte multă apă la moară, plus o roată învârtitoare.
Desprinde-te din cleiul mierei şi urmăreşte-mi
raţionamentele, homuncul prăpădit ce eşti, fiindcă,
precum căpăţâna lui Danton, ele merită osteneala 3 . Eşti
pe fază?
Perfect.
Atunci, să pornim de la principiul că atentatul a fost
digerat (pardon, eram cu gândul la Béru) vreau, să zic a
fost dirijat împotriva adjunctului, iar nu împotriva
1 Aproximativ: Vladimir Băltoscârneţu.
2 Coccinella septempunctata, buburuză, boul-popii.
3Note:
La 5 aprilie 1794, suind pe eşafod, revoluţionarul Danton l-a rugat
pe călău să arate mulţimii capul ce urma a se rostogoli sub cuţitul ghilotinei,
specificând: „El merită osteneala”. (n. t.)