San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

orice preţ...
Nimic. Vidul... Nebuloasă cenuşie în căpăţâna-mi
suprapopulată.
A se relua deci totul, minuţios...
Monopiciorongatul? Retrăiesc scena, cu acele tari ,.r”-uri,
vălţuite în Côtes du Rhone, cu ieremiadele lui... Tot, ce
mai! Convorbirea, rememorată cuvânt cu cuvânt. După
care, trec la maestro Raimineur...
Picolo-ul îmi pune pe masă o halbă frişcuită până
într-atâta că. după ce-oi seca spuma, n-o să rămâie în
sticloanţă nici atât lichid cât să umezeşti, cu el, buca
unui timbru poştal. Vendetta! Ca să vezi ce crud e un
picolo când ţi-l ridici în cap. Pe deasupra, sticla mi-e
tivită cu un ruj de buze violet (cel mai cumplit).
Scârboşenie! Are omul toate indulgenţele din lume
pentru propria-i gaură de evacuare, dar urmele altora îl
dezgustă.
— Cât face? îl întreb pe garçon.
— Trei franci.
Îi întind o monedă de cinci franci.
— Păstrează restul.
L-am avut pentru a doua oară, na. Tresare. Se
aştepta să-i fac hai, iar eu, în loc să-l înec în ocări, îl
umplu de aur. Există maniere fel de fel prin care să-ţi
bagi contemporanii în rahat. Dânsul, pe asta, n-o aflase
încă. Tre' spus că oamenii, în ansamblu, sunt scârţani,
zgârciobi peste măsură. Ei nu ştiu să-şi plătească
adevăratele plăceri. alea foarte delicate. Vor voluptate
pe daiboj, iată viciul lor.
Bun, aşadar eram la şeful droghestră...
Şi deodată, bum! lucrul căutat de mine cu atâta
îndârjire, dar nu cu vreun iluz din cale-afară, iacătă-mi-l
apărând, ca scris pe un ecran gigantic.
Droghistul de orchestră mi-a împărtăşit