San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

„A fost odată ca niciodată un drăguţ de lupşor, pe
care nemernicii de oameni... Şi s-a luptat el seara toată,
noaptea toată, iară la revărsat de ziuă, huoomul, casapul
de huom, l-a ucis.” Nu de alta, dar ia aminte la ce
urmează: pe globul tău cine mişună, mă rog, lupul? Ori
omul? Şi cine este pe cale de dispariţie, omul? Ori lupul?
Specia cui a distrus-o pe-a ăluilalt? Iar tu, laşule cât toate
zilele, gunoiule de rasist ce-mi eşti, tu o ţii una şi bună,
bagi groaza în plozii tăi, culmea, cu lecţii despre
cruzimea victimei tale!
Félicie zăboveşte, pune şi intonaţie... Sinceră cum
e... Ea, m'mica, o să creadă de-a pururi în lupul cel rău.
Antonel îi dă cu exclamaţii, se aventurează în
întrebări:
— Lupu l-a păpat purceluş?
Potrivesc ora pendulinei mele de voiaj (care nu
voiajează nicicând). Fac haz: orele 6 35 ! Pentru un copoi,
nu-i rău.
O să fie o zi de tăbăceală.
Peste ceva mai mult de patru ceasuri, mă însor.
Adică la orele 11 ţâşnind la ţanc din primărie.
Vorbeşti de nuntă ca de-un sport, când colo,
subiectul eşti mătăluţă. Toată lumea credea treaba cu
neputinţă. Bun, ă, iaca vezi... Poftim. Căsătorrida.
Inelache în degeţel. Livret of family, cu o sumedenie de
pagini întru completare,
La urma urmei, why not, devreme ce-o iubesc? Zoé.
Ţi-aduci aminte? Nu? N-ai citit Am încercat, se
poate?
O cărţulie de toată frumuseţea. Bun, se cuvenea,
bătrâne, se cuvenea. Acu nu-ţi închipui că m-apuc să ţi-o
rezum ici-şa, la botu' calului. Nici că mă proptesc ca să
bat bine câmpii. Tot ce-ţi pot zice pe tema asta e că
puştoaica de Zoé se lăsase prinsă în capcana unui rântaş