San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

zilele; păi atunci mai bine să mi se zică Izdulică!
Dom Raimineur intervine:
— Am omis să vă previn, domnilor: Wollgang e tare
poznaş.
— Văd, admite Grăsanul, dar mi-i că mai p'ormă,
când şi-o afla el naşul, ăla o să-i strice poza, şi tocma' la
dos. Mneata nu ştii câţi glumucoşi de-aceeaşi teapă, ce-ţi
bagă ţeapă după ţeapă, ajung la stâlceală. Mi ţi-i stâlcesc
naşii ăia, mai ceva decât şaua pe nişte ţiclişti de curse.
Cu vârful pantofului meu îi ciocănesc uşurel
prăjinile, ca să-l readuc la calm. După care mă ocup eu
de Wolfgang.
— Se pare că ţi-ai folosit patinele cu rotile duminică
după amiază, în parcul primăriei?
Puştachele îşi încreţeşte nasul roşcovan.
— Ş'ce?
— În afară de muzicanţi, n-ai văzut intrând pe
nimeni?
Încă o privire rea. E curios cât de arţăgoase, cu tot
dinadinsul, sunt fiinţele. De-abia au făcut ochi, uite că
mârâie. Sunt gata să muşte, să sfâşie, nu contează pe
cine, nu contează când, iac-aşa, din instinct. Se simt
necontenit agresate, şi atunci unghiile li se fac gheare,
saliva – fiere, glasul – un acid, iar ochii – fier înroşit de
însemnat vitele.
El, încă de pe-acuma, urmare a roşeţei sale prea
accentuate, a prenumelui său imposibil ori a tâmpeniei
lui tat-su, iată-l gata la orice strâmbă, ca un om mare.
Răzbunătoar, e veşnic pe picior de război. Săracu'
mucea...
— Gândeşte-te bine, viteazule, e de-o importanţă
covârşitoare.
— Nu-i nevoie să mă gândesc, mi-o întoarce micul
dat naibii. Da, Am văzut oameni intrând în primărie în