San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

Privirea mea întrebătoare îl face să se explice pe
scurt:
— Fiul meu. Şi adaugă:
— Duminică, l-am luat cu mine la primărie, să
patineze cu rotile pe aleile pavate din parc.
Grozavă iniţiativă, trebuie să recunoşti, nu? Apare
copilul.
Nu-i seamănă lui Mozart ci lui Morcoveaţă 1 . Te
duce cu gândul la o feştilă aprinsă. Are privirea
arţăgoasă a unui iepure rusesc de casă bolnăvior la
vezica biliară, precum şi dinţi atât de depărtaţi încât îi
este cu neputinţă să mănânce boabele de linte din
salată.
— Wolfgang, băiatule, îl abordează părintele său,
uite doi domni de la poliţie care au să-ţi pună nişte
întrebări. La care îţi cer – eu –, să alcătuieşti răspunsuri
limpezi, precise, rostind adevărul, nimic alta decât
adevărul, tot adevărul. Frageda-ţi vârstă le dispensează
de depunerea unui jurământ, gândeşte-te însă că eşti un
Raimineur şi că aştept de la tine o atitudine demnă de
numele ce-l porţi. Haideţi, domnilor, luaţi-l în primire!
Odată aici, şeful droghist de orchestră îşi
încrucişează semeţele braţe diriguitoare de alămuri şi
aşteaptă isprăvile verbale ale vlăstarului său care, la
urma urmei, e poate chiar al lui, ca unul ce, orişicâtuşi
de puţin posedă aceeaşi grupă de sânge ca nevastă-sa.
— Wolfgang, murmură Bérurier. E un prenume
breton, ăă?
Interpelatul îl zbangheşte tot atât de drăgălaş ca
stuchitul unui ofticos ce mult n-o mai duce.
— Nu-mi era destul că-l car în cârcă, pe deasupra
mai tre' să mi-l mestece în bot un grăsulete cât toate
1Note:
Poil de carottes, eroul romanului omonim de Jules Renard. (n. tr.)