San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

aceeaşi şalupă şi care, apoi, după ce vor fi descris câteva
savante arabescuri, revin pe siaje paralele.
— Totuşi... mă lansez eu.
Şi tac. Căcărăşenia vine din faptul că totdeauna tre'
recurs la cuvinte când ţii să te exprimi. Trăiască
imagândirea cu tranzistor, neîncheiată la nasturii frazei,
comunicabilă în mod spontan, directo de la un creier la
altul. Fireşte, vor fi şi surprize neplăcute, dar cât priveşte
câştigul de timp, pardon, dă-i voie!
— Ei? mă presează Moşorogul.
— Presupunând că la mijloc ar fi fost altă ceva
decât împiedicarea căsătoriei mele, la ce, patroane, îmi
mai era adresat acel ultimatum? În definitv, de n-aş fi
rostit vorbuliţa fatală, explozia n-avea loc?
Întocmai.
Îşi masează cupola.
— N-aş vrea să-ţi fac reproşuri, dragul meu, însă, în
împrejurarea dată, ai dus lipsă de reflexe. Cum, doamne
iartă-mă, răspunzi „nu” întrebării oficiale a primarului,
una cu consecinţe atât de grele, iar la întrebarea a doua
laşi să-ţi scape un „da” de midinetă nătângă...
Ridică din umeri în aşa fel încât onoarea mea se
pomeneşte ambalată în curpapier de ocazie. Înrăit, mă
împotrivesc:
— Vorbirii noastre i se fâlfâie de noi, domnule
director. Oricât de vigilenţi am fi, ea e plină de bucăţi de
zgură care, în pofida noastră, cad din noi. Şi, dacă
binevoiţi a-mi permite, sunt sigur că, aflându-vă dvs. în
locul meu, deşi aveţi self-control, la fel aţi fi păţit-o.
— Mira-m-aş, ripostează, cu multă răceală,
bătrânul chelbos.
Mă apucă toţi dracii.
— Vreţi să punem pariu că vă fac să pronunţaţi
cuvântul „da” în cele două minute care urmează?