San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

târziu, am fost chemat telefonic de un anonim care s-a
muncit a mă face să pronunţ maximum de „da”-uri. Ştiţi
figura: „Domnul comisar Cutărică? Aveţi într-adevăr
numărul cutare? Locuiţi efectiv la adresa...?” şi aşa mai
departe. Dar în clipa când, pierzându-mi răbdarea,
începeam să-mi ies din pepeni, tipul de la capătul firului
a pus receptorul în furcă. Mi-am zis că un glumeţ de
două parale şi-a făcut cheful, râde şi el, acolo, de un
poliţist.
Şefosul pare satisfăcut.
— Să nu căutăm mai departe, declară eminentul
personaj. Ţi s-au stors nişte „da”-uri, ca din prada
respectivă să se execute o sinteză sonoră destinată
reglării detonatorului acustico-decibelic.
Mulţumit că n-a pierdut ocazia să plaseze în
conversaţie un paragraf din „Sciences et techniques”,
puternicul boss (for 1 al luminilor) consimte la un surâs
chiomb.
— Ce fel de voce avea interlocutorul dumitale?
— Cu totul anonimă. Pesemne se străduia s-o facă
neutră. Un debit lent, fiecare silabă se articula perfect...
— Să ne întoarcem aşadar la întrebarea cea mare:
„La ce bun” un atentat cu atâta tămbălău, dacă
îndrăznesc a mă exprima astfel? Că nu cu inima uşoară
te apuci să-ţi decimezi semenii, afară de cazul că eşti un
sadic. Or, aici, nu suntem în prezenţa unui sadic à priori.
Într-un, cuvânt, criminalul s-a învoit să plătească un preţ
ridicat pentru ceva ce putea fi dobândit ieftin. Iată ce mă
duce la concluzia că nu numai căsătoria dumitale a vrut
s-o împiedice. Ci şi altceva.
Un timp. Doi timpi. Trei mişcări.
Fiecare cugetă pentru sine. Gândurile noastre se
depărtează asemenea a doi schiori nautici traşi de
1Note: Vezi strâmtoarea din faţa Istambulului. (n. a.)