San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

de forma unui evantai, cea mai largă deschidere a
pomenitului fiind orientată în partea primarului defunct
(trăiască primarul adjunct!). Trei pozari, ce se
proţăpiseră la capul mesei ca să ne flashărească, au
murit, iar câteva persoane, printre care Zoe a mea, au
încasat-o la liziera explozivului.
Trist bilanţ, cum se zice în presa de luni.
— Am fost atins, clamează Béru, mi-au crăpat
şalvaronii din creştet până-n tălpi, la spate...
Se apleacă pentru a arăta fanta pantaloneană
anterioară exploziei şi pentru care se va cere despăgubit
de Asigurări.
— Zoé, scumpa mea, cum te simţi?
— Mi-e rău, suspină ea.
Şi silinţa de a o fi spus o face să leşine.
Ce nuntă, maică măiculiţă! O să fie ţinută bine
minte, căsătoria San-Antonio.
Se organizează ajutoarele. Iată-i pe pompierii ce
pompează, pe brancardierii ce bramburcardează, pe
jurnaliştii ce jurnalizează care mai de care,
fotografiindu-şi colegii răposaţi şi ascuţindu-şi epitetele.
Îmbulzeli, burzuluieli, buze umflate!
M'mica plânge strângând mânuţa Zoei. Antonel
printre ruine, se strâmbă de râs, ca un apucat. Ţaţa
Bérurier dă ordine unora şi altora. La ce bun să-ţi mai
povestesc? Dacă, nici după elementele mai sus înşirate,
tot nu-ţi imaginezi scena, e că ţii un blid cu jumări de
porc pe post de creier, în care caz nici n-ai ce căuta
într-o lucrare de calitatea celei de faţă.
*
* *
Cam încordată, atmosfera din biroul Bătrânului.