San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

Gândul mă duce la cei cinci copii răpiţi, iar asta îmi
înşurubează mecanismul atât de strâns, că mai-mai să-i
facă resortul praf. Eu unul nu pot suporta ideea raptului
de ţânci. De cum e atins un mucos, mie îmi cresc nişte
colţi de lup şi nişte ghiare de tigru, mai rău ca lui
Dracula.
Mă apropiu de Béru.
Căpitanul cu rang dobândit la cursul scurt îmi
azvârle o ocheadă caustică.
— Ai o mutră ca o gărgăriţă de maşină fără frâne,
uomule! observă emeritul meu coechipier. Ar fi trebui să
fii voyos, totuşi.
Ce-i drept, ar trebui. Personal, am scăpat cu bine.
Împreună, am neutralizat cea mai mare parte (sper, cel
puţin) a bandei, am descoperit nişte copii răpiţi, am
nimicit probabil un trafic – ilicit! – de cadavre. Aş putea
înălţa marele pavoaz. Şi să-mi cocoţ triunghiurile
colorate până-n vârful catargului lăudăroşeniei. Ei bine,
'nţ! Dimpotrivă, mă îmbăt de furie, mă umplu de
turbare, mă ciumă bubonică! Vreau mai mult always.
Mereu more! A birui într-o apoteoză. Trăiască San-A.!
Îi lămuresc lui Béru motivul descumpănirii mele,
prin absenţa adevărului absolut. Desperarea, prin
semnele de întrebare inexpugnabile.
— Ia cârmuirea, că-l iau io în primire, îmi zice el.
— Nu, Grăsane, nu vreau să-l masacrezi. Numai pe
el îl mai avem la dispoziţie.
Râde tare, un hohot mai silenţios decât căscatul
unui crocodil la lectura Monitorului Oficial.
— Nici tichia n-o să i-o mişc. Ca să-i pui cu botu' pe
labe pe d'ald'ăştia, durii între duri, secretu' e să-şi facă
cinemaul ei singuri. Am un mijloc care să-i dea de gândit
fără nici o osteneală.
— Care-i?