San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

Ghinion (pentru noi): cade peste maneta de alimentare.
Vedeta, năpustindu-se ca ieşită din minţi, începe a se
învârti în jurul propriei axe. Un urlet. Bérurier s-a
răsturnat. Nu! Se ridică. Se dă de-a'ndăratelea către
cârmă, fără a-l pierde o clipă din bătaia ţevii pe bălaiul
nostru co-pasager von croazieră. Cu piciorul, împinge
cadavrul celuilalt matelot, şi tot aşa ridică levierul de
admisie a combustibilului. Coaja de nucă se calmează.
Motorul ei pârâie o dată zdravăn, mai scapă două sau
trei pârţuri – şi se opreşte. Ambarcaţiunea începe atunci
a se legăna pe albastra apă. Valurile vin s-o lingă pe
flancuri. La preţul ăsta, mai bine s-ar lăsa păgubaşe, ca
să nu ameţim.
În ciuda vuietului mării şi al impactului ritmic
asupra carcasei, am impresia că mă scald într-o tăcere
binefăcătoare.
— Tu aici, baroane! mi-l salut eu pe Grăsan, dar
cum, prin ce miraculos hazard?
— Hazardul darurilor mele de pui, ăsta, de cârnat.
Cam nesigur pe picioare, se trage mai încoace.
Pune-ţi mâinile la spate, von Supă! i-o zice el
aproape-asasinului meu, şi nu cerca s-o faci pe Tarzan,
c-atunci ţi-i fac şi io pe tunarii din Metz.
Pesemne băgând la cap că Grăsanu nu ştie de
glumă, secretarul aici de faţă se supune. Béru îi pune
rapid cătuşele, apoi îl culcă pe banchetă, cu o scatoalcă
de pe urma căreia un bizon ar rămâne orfan de coarne.
— Că doar nu-i primaşi dată cân ajung la timp în
destin, hai? exultă prietenul meu.
— Recunosc, Alexandre-Benoît. Recunosc... Cum,
aşadar, ţi-ai utilizat nepreţuitele-ţi daruri pentru a te găsi
taman aici, viteazul meu camarad! Acolo unde trebuia, în
clipa când trebuia?
În vreme ce se apucă să mă dezlege, îi dă drumul şi