San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

parc' am mai zis, celestă. Las maşinăria şi cad în
genunchi. Am în castronaş acel celebru ventilator cu
motor stricat care se declanşează automat de câte ori
încasez o lovitură de bâtă la moacă.
Cad în faţă. Zidul îmi opreşte umărul. De bine de
rău, arunc o privire într-o parte. Printr-o pâclă groasă ca
vinul, văd mutra surâzândă a tovarăşului Moktar. Ţine
nu' ş'ce gros şi lemnos în mână.
— Doare la tine tce iu fakut, patron? jubilează
dânsul.
Face haz cu un bot de slugoi, cum zice Bérurier.
Lângă el, stă un vlăjgan blond şi sever, a cărui înfăţişare
numai veselă nu-i. De îndată ce vederea mi se va
limpezi, sunt sigur că-l voi găsi antipatic. Seamănă cuiva
întâlnit nu de mult. Asta mi-o spun cât se poate de
confuz, din adâncul şanţ al negurii mele cerebrale.
Hlizit, Moktar continuă să se curbeze, ca un arc
răsucit cu cheia.
— Ti este redgele timpitsiluor, patron. Asta tilifon
dutce incoatce la casa. Mai înainte m'siu Schuppen dat
respuns la tine.
Dl. Schuppen. Aşteaptă să-mi revin din crema mea
frământată (mai curând bătută). Numele ăsta mişcă
oarece în cala ticsită cu baloturi a memoriei mele.
Schuppen, nu Von Schuppen! Ah, da, ah, asta e! Von
Schuppen, nu întrerupeţi, cred că îmi amintesc, prin urmare
mi-am amintit: secretarul. Nu seamănă cuiva
văzut: el este cel văzut. L-am văzut, în seara când
încheiase socotelile cu Merdanflak. Foarte puţin, foarte
rău, foarte sumar, dar când ai ochiul câmpului, ochiul
unui sanantonio, uliuliu. Vrea să zic, ochiul unui uliu, nu
al unui ins bun de compătimit...
— Hai, plecarea! spune domnul acela.
Mi se pun legături. Mereu acelaşi sos...