San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

nişte crampe la stomac. Nu ştiu la ce visa mister Ali, dar
e împodobit clasa-ntâi. Şalvaronii săi sunt aidoma
copertinei circului Jean Richard când acesta se înjgheabă
pe pantele de pe Ventoux.
Omul are un aer de cretin sau de hepatic trezit cu
anasâna.
Ne primeşte, înregistrează arsenalul meu, nu
mişcă.
— Sultanul ăsta gigea nu ne-ar putea pregăti o
cacao? mă interesez eu.
Dora îmi retransmite dorinţa gode-boy-ului 1 ei.
— Cafea, Moktar !
Celălalt dă uşor din cap şi se îndreaptă către uşă.
— O clipă! Îl întovărăşim. Este ora când e plăcut să
trăncăneşti în bucătărie, puicuţele mele.
Eşti cu atât mai în largul tău în bucătărie, cu cât e
mare ca palatul Mutualité. O găsim a naibii de întoarsă
cu fundul în sus, însă, cum nu urmăresc să cumpăr
localul, nu mă formalizez de starea incintei.
Mă aşez, în chip de croitor, pe masa monumentală.
Le poruncesc celor două fete să se instaleze pe jos, cu
spatele la uşă, şi îl las pe arab să-şi vadă de treabă în
dreptul unui reşou, tip camping, nou-nouţ.
— Braţele în aer, Dora, şi iute !
Am lătrat, literalmente. Închipuieşte-ţi că, pentru a
se aşeza, ea face un bâlci întreg, începând cu
îngenuncheatul, cu spatele la mine, pentru ca mai pe
urmă să pivoteze, câte un pic, pe călcâie.
Frumoasa creatură înţepeneşte.
Ridică un braţ. Unul singur.
— Şi celălalt! îi comand.
O aud murmurând, plouată:
— Nu pot, mi-am rupt clavicula. Aşa vezi, de aia,
1 Gode, un simulacru de falus. (arg.)