San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

merg drept la inimă:
"Maon thailleûr he ritche."
Ufff! Scăpat?
Abia un sfert de oră că trece, o tropăială de saboţi
trezeşte duşumeaua coridorului. Zăngănitul caracteristic
al unei uşi cu ochiuri de sticlă care încep să joace în
rame. Liota de prichindei se risipeşte afară. Pasul uşor al
învăţătoarei ajunge până la mine şi serviabila
domnişoară mă deszăvoreşte.
— Mulţumesc, îi spun cu cu multă căldură, probabil
că dumneata mi-ai salvat viaţa. Bandiţii te-au întrebat
despre mine?
Ea încuviinţează.
— Le-am spus că aţi traversat curtea şi aţi sărit
peste îngrăditura din spate.
— Bravo. Îi cunoşti pe acei oameni?
— Da. Se află pe insulă de câtăva vreme. Sunt
străini... Au răscumpărat conservăria părăsită.
Străini prin raportare la ce?
— Ce insulă este aceasta, miss?
Ea face loc, prin şuviţele părului, unei ferestruici.
— Nu ştiţi?
— Am fost adus aici cu elicopterul.
— Într-adevăr, au unul. Ei bine, este insula
Godmichey, la şaisprezece mile de comitatul
Cornouailles. Un colţ pierdut de lume, adaugă ea
surâzând.
— Un şerif, aici, există?
— Oh, nu. La ce bun? Abia dacă mai sunt două
duzini de locuitori.
Încep să-mi dau seama că locul ăsta e seducător
pentru nişte oameni dornici să dea un adăpost unui
trafic clandestin.