San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

spune-mi dacă vezi ceva anormal pe-acolo. Dacă da, să
n-atingi nimic, şi-asta mai ales...
Majestalea Sa se împurpură fără limită. Morocănos,
îngână:
— O să-s'zică că-mi iei tărtăcuţa-n băşcălie pân' şi-n
ziua cân te-nsori, ce naiba!
— Dă bătaie, că-i lată rău!
Îmi ştie el vocea. Îmi cunoaşte el privirile. Prin
urmare se supune.
Într-acestea, un funcţionar municipal păşeşte în
faţă, guriţa-inimioară, părul rar şi briantinat, decoraţiile
fără mare însemnătate însă etalate din belşug.
— Domnule, domnişoară, dacă binevoiţi a veni
după mine...
Două fotolii păroase lux a-ntâia. Masa, imensă, ca o
plută... Dincolo de ea, dom primare, mare, pleşuv,
centură tricoloră de judo. O cucoană grăsulie îl asistă,
asemănătoare acelor persoane ce întorc pagina la
partiturile virtuozilor. Mai încolo şi de dânşii, pe peretele
din fund, portretul în culori al preşedintelui Pompidou,
cu o privire vigilentă care pare a-mi spune: „Ai grijă mai
cu seamă să fii la înălţimea situaţiei, San-A."
Sub masă, mişcare. Pulpana covorului verde se
vântură. Reapare Béru, cu fundul înainte. Lăsându-se
dânsul în patru labe, ca efect i-au plesnit pantalonii cei
noi. Cine l-a pus să vină la nunta mea fără slip pe el?
Asta n-o să mi-o lămuresc niciodată. Nici el, de
altminteri. Béru are raţiuni pe care şi iraţionalul le
ignoră.
Se ridică pe două picioare, în asurzitoare hohote,
de râs a căror pricină n-o desluşeşte încă.
Îşi aduce gura şopotitoare până la avida mea
ureche.
— Igzakt, şefu: de tăblia tejghelii e prinsă uo