San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

din toate puterile pe buza unui poloboc cu moruni,
izbutesc să-l răstorn şi, cu o magistrală lovitură de picior
să-l propulsez în direcţia porţii, în spaţiul căreia se află
Krakzecs.
Mi-e rău la inimă, atât de tare mă doare glezna de
pe urma şutului pe care l-am tras. Vrei să zici că mi-am
scrântit-o? Păi, în situaţia mea, e un lux (ori mai degrabă
o luxaţie) pe care nu mi-l / nu mi-o pot oferi. Iată pentru
ce, ne ţinând deloc cont de durere (că doară nu-s
contabil) mă năpustesc pe urma butoiaşului. Lunganul
(ori mai curând prăjina) execută un pas lateral ca să
evite legănătorul poloboc. De acord, o să deschidă focul.
La asta, ce-ai vrea să fac? Altceva decât o figură care îmi
trece prin scăfârlie şi la care subscriu din oficiu?!
Chipuieşte-ţi, foarte scumpe frate ale meu, că îmi
scot eu batista din pozunar şi că mă pun s-o fâlfâi,
urlând:
— Tovarăşe! Tovarăşe!
Asta, năpustindu-mă, cum ziceam, pe
bulgar(nitură). Un bandit adevărat ar fi început prin a
mă ciurui de la stânga la dreapta, apoi de jos în sus, mai
'nainte de a mă întreba cu ce rimează o panoramă ca
asta. Ei bine, el nu vezi. În adâncul lui este, mai ştii
sireacu', f'un poet. L-o fi citind pe Apollinaire în original,
ăă, tu ce crezi? Are el, aşa, o minunată pauză de
nehotărâre, privind când la batista mea neprihănită ca
zămislirea, când la obrazul meu zâmbăreţ (căci am sclipirea
de geniu de-a o face pe glumeţul tot intonând acel
„tovarăşe, tovarăşe”). Nu mai ştie ce şi cum, pricepi?
Nebunia derutează totdeauna. Pe un om aşa-zis raţional,
nebunia îl ia pe nepregătite.
Mie, această uşoară graţiere îmi este suficientă ca
să mă apropiu îndestul şi să-i lansez o copită (tocmai a
piciorului care mă doare, aşa că, vezi, nu-s un simulant)