San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

E imperios să fac în aşa fel încât să mă cufund cu
picioarele înainte. Aşa, numai aşa o să ajung să-mi ţin
gura departe de anşoa, este? Dacă mă dezechilibrez din
umeri (şi nici n-ar fi de mirare când ai un cap atât de
greu) o să pier sufocat. Aşa că achtung. Pun în lucrare un
soi de restabilire. Iată-mă zvâcnind, amice. Auzi?
Zvâcnesc. Îmi fac picioarele săgeată, pentru optimizarea
pătrunderii în cloacă. Massa mă absoarbe. Mă digeră.
M-afund. Lent. Chinuitor. Massa se reînchide jurîmprejuru-mi.
Felul ei de a mă întemniţa este
dezgustător. Sunt cufundat in ea până la mijloc. Am
peştişori în chiloţi, în buzunare, pe cărarea dintre buci
(că rare ori i s-a recunoscut sfânta utilitate). Mi-e
limpede, viaţa mi se topeşte. Rânjeşti, pramatie?
Mulţumescu-ţi pentru milă. Continui să mă dizolv în
această mare de solzi. Iată-mă-s vârât pân' la chiept.
Măiculiţă, numa de-aş atinge curând fundul! O
menghină moale, insă puternică, îmi strânge bojocii.
Mi-e greu să respir. La cea mai mică înghiţitură de aer,
doagele mele trebuie să împingă îndărăt o massă
fantastică. Toată aprehensiunea de care poate omu' să
dea dovadă (pentru ce să dea dovadă? nu ştiu, aşa vine
vorba) mi se află la extremitatea degetelor groase ale
picioarelor. Vârfurile labelor mele încep să
înnebunească. Curios, hai? Şi adevărat, cârnăciorule!
Falangele dintâi ale membrelor mele inferioare se
zgârcesc de groază.
Am nişte peştişori anşoa încâlciţi în părul
valoroasei mele zone pectorale. Ca şi la subţiori. Curg de
pretutindeni. Un anşoa se insinuează, se fofilează, se
strecoară, trece, o la la, cu câtă perfidie! A-i tăia lui calea
şi a evita apa în care el se scaldă sunt două lucruri
aproape la fel de irealizabile.
Cobor întruna. Încleierea mi-a ajuns până la gât.