San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

Fericire... Tot ce vă doriţi... Cele mai bune urări...
Fericire. Fe-ri-ci-re!"
Micul negrişor tot cam aşa voroveşte.
„Fe'ici'e! Fe'ici'e! Ta'e bun je'icie... Dat la mine
fe'ici'e. Mai dat bun la mine."
Ei, căcatul naibii! Ce-i apucă, dom'le, pe toţi? Adică
habar n-au ce va să zică fericirea? Vrei să pui rămăşag că
mai şi cred într-însa? Îţi jur că da, ele – moacele astea –
da, cred! Mă căznesc să driblez mulţimea. Dar mâinile se
ridică – perie. Pădure.
Contactul cu masele.
Bolborosesc şi eu sumedenie de „mulţumesc",
„ţumesc”, „mulţ-esc” aiurite, stânjenite, nerăbdătoare,
neterminate, cum îmi vin. O prostănacă bătrână mă
fericeşte cu panseul Unui poet de tarabă despre „florile
vieţii care nu-ş'-ce-sporesc”. Şi iar mâini.
Bérurier îşi reia în primire slujba, ca atunci când
lucra la căile publice.
— Haide, haide, circulaţi, nu-i nimic de văzut,
domlor, doamlor! Păi mneavoastră cum aţi vrea, mă, să
se căsătorgească pramatiile dacă le spârcuiţi bonboanile
în loc să-i lăsaţi la operaţia care le-o face-o dom primar
că stăă-ăă şi ăla şi moare de urât de parcă-i o coajă
uscată colo-şa.
Înaintăm.
Astfel păşea Ioana fecioara către rug. Mult nu mai
e şi totul se va fi consumat. Iarăşi ciorchini de mâini
întinse.
„Fericire... Fericire... Urări... Viaţă... Urări... Viaţă...
Fericire... Tara-ra, tara-ra..."
Pe neaşteptate, mă pomenesc cu oareşce în a
dreaptă, cum s-ar zice vulgar.
O mână furişată mi-a îndesat în căuşul palmei o
hârtie împăturită strâns.