San Antonio - Descaleca si du-te - Churry-Burry

afale de crampe în toţi muşchii.
A dormi înseamnă a o şterge un pic.
Către un adevărat, intim cămin propriu, de o
singură persoană, tip coşciug.
O scuturătură uşoară, fluidă. Amortizoarele au
funcţionat de minune.
Zgomotul se curmă. Mai degrabă decât şocul,
tăcerea este aceea care mă trezeşte.
Nu ţine mult. Curând, sunetului de motan ce
toarce, caracteristic motorului, îi succede o rumoare mai
amplă, infinită. Este marea.
Galopul valurilor care se încalecă asemenea unor
cai la vremea montei. Se violează, se desprind unul de
altul şi iară, pe furiş, fac cale-ntoarsă...
Portierele, deschizându-se, îmi arată că nu m-am
înşelat. Inspir o miroznă puternică, de iod şi de iarbă-demare.
Un vânt aspru se prăvale asupra aparatului care
freamătă sub asalturile repetate.
Un individ prea puţin curtenitor mă trage de
picioare. Boul, nimic nu face ca să-mi îndulcească
neaşteptata cădere. Îmi sparg vitrina pe o suprafaţă
dură. Am, în gură, un gust de sânge şi de pământ. Stele
verzi (nu verze stelare) se alungă rotit, ca spiţele unei
roţi de tombolă în brutalizatul meu creier.
O să poţi, de-aci-ncolo, să mă tratezi drept
barabulă, căci sunt luat de-a spinarea şi cărat, acuma,
întocmai ca un sac plin de.
Acelaşi mârlan mă azvârle pe sol. Nasul meu
raşchetează o ţărână râioasă. În doi timpi, insul mă
trânteşte pe platforma de lemn a unei afurisite de
camionetă care pute a peşte stricat.
Şi în trei mişcări (contact, debraiere, a-ntâia) se
face uşcheala...